sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 29 noiembrie 2022

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, din celulă la reanimare. Nu sunt cunoscute motivele spitalizării

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare (sursa: Facebook/Светлана Тихановская)
Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare (sursa: Facebook/Светлана Тихановская)

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare. Una dintre personalităţile opoziţiei belaruse, Maria Kolesnikova, care ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani de închisoare, a fost spitalizată la secţia de reanimare, au anunţat marţi susţinători ai săi.

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, la reanimare

"Maria a fost spitalizată la reanimare în Gomel", oraş din sud-estul Republicii Belarus, a anunţat într-un comunicat pe Telegram biroul de presă al lui Viktor Babarîka, un alt opozant belarus aflat în detenţie şi a cărui mână dreaptă era Kolesnikova.

Potrivit comunicatului, Maria Kolesnikova, 40 de ani, a fost spitalizată luni într-o secţie de chirurgie, înainte de a fi transferată la reanimare.

"Veşti teribile! Draga noastră Maşa (diminutiv de la Maria - n.r.), sperăm cu toţii că vei fi bine", a scris la rândul său pe Facebook lidera opoziţiei belaruse în exil, Svetlana Tihanovskaia.

Figură importantă a mişcării de contestare împotriva regimului belarus din vara lui 2020, Maria Kolesnikova fusese condamnată în septembrie 2021 la 11 ani de închisoare, justiţia belarusă declarând-o vinovată de "complot menit să uzurpeze puterea", de "apeluri la acţiuni ce aduc atingere securităţii naţionale" şi de "înfiinţarea unei formaţiuni extremiste".

Cele trei opozante

Kolesnikova a fost încarcerată în septembrie 2020, după ce rezistase în mod spectaculos unei tentative de a o expulza din propria ţară. Potrivit apropiaţilor săi, serviciile speciale belaruse (KGB) au răpit-o, apoi i-au pus un sac pe cap, pentru a o conduce la frontiera ucraineană. Refuzând să părăsească Belarus, ea a sărit pe o fereastră, apoi şi-a rupt paşaportul, ceea ce a dus la încarcerarea ei.

Citește și: Guvernul Viktor Orban face jocurile lui Putin la reuniunea NATO de la București: Ungaria a blocat participarea lui Kuleba în cadrul Comitetului NATO-Ucraina

Kolesnikova este una dintre cele trei femei propulsate în fruntea mişcării de contestare, alături de Svetlana Tihanovskaia, care candidase la preşedinţia Republicii Belarus în locul soţului său plasat în detenţie, şi de Veranika Ţapkala.

Acestea două din urmă au fugit din Belarus, la presiunile autorităţilor.

Mişcarea de contestare, care a reunit zeci de mii de manifestanţi în vara lui 2020, a fost treptat înăbuşită, cu mii de arestări, exilări forţate şi întemniţări de opozanţi, de responsabili media şi ai unor ONG-uri.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră