vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 29 iulie 2025

Atacuri rusești devastatoare în Ucraina, la o zi după noul ultimatum al lui Trump: cel puțin 25 de civili uciși

Atacurile Rusiei în Ucraina, civili omorâți (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Atacurile Rusiei în Ucraina, civili omorâți (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Atacurile Rusiei în Ucraina, civili omorâți. Cel puțin 25 de persoane au fost ucise în noaptea de luni spre marți în urma bombardamentelor lansate de Rusia asupra mai multor regiuni din Ucraina, au anunțat autoritățile de la Kiev.

Printre victime se numără o femeie însărcinată și peste 15 deținuți aflați într-o colonie penitenciară din regiunea Zaporojie.

Atacurile au survenit la o zi după ce președintele american Donald Trump a lansat un nou ultimatum Kremlinului pentru încetarea războiului.

Atacurile Rusiei în Ucraina, civili omorâți

Potrivit autorităților ucrainene, aproximativ 50 de persoane au fost rănite în urma acestor lovituri aeriene.

Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD

Una dintre țintele atacului a fost colonia penitenciară Bilenkivska, situată în regiunea Zaporojie, unde 16 deținuți au fost uciși, iar alți 43 au fost răniți.

Ministerul Justiției din Ucraina a publicat imagini care arată pagubele materiale provocate de explozie: geamuri sparte, cărămizi împrăștiate și moloz în curtea închisorii.

Zelenski: „Un atac intenționat asupra civililor”

Președintele Volodimir Zelenski a condamnat atacul, catalogându-l drept „deliberat” și „intenționat”.

Potrivit acestuia, Rusia știa că lovește civili, întrucât în penitenciarul atacat nu se aflau prizonieri de război, ci doar deținuți ucraineni.

Kremlinul neagă, din nou, responsabilitatea

Ca de obicei, Rusia a respins acuzațiile. Purtătorul de cuvânt al președinției, Dmitri Peskov, a afirmat că armata rusă „nu vizează niciodată civili”, ci doar infrastructuri militare sau legate de apărare.

Atacul din Zaporojie a avut loc exact la trei ani după ce o altă închisoare, situată la Olenivka (regiunea Donețk, aflată sub control rusesc), a fost lovită de o explozie soldată cu moartea a peste 50 de prizonieri ucraineni, majoritatea din batalionul Azov.

Nici atunci Rusia nu și-a asumat responsabilitatea, încercând să transfere vina asupra Ucrainei.

SUA amenință cu sancțiuni dure împotriva Rusiei

Președintele american Donald Trump a redus recent termenul acordat Rusiei pentru încetarea agresiunii din Ucraina de la 50 de zile la „10 sau 12 zile”.

În caz contrar, a avertizat liderul de la Casa Albă, vor fi aplicate sancțiuni economice severe.

Autoritățile ucrainene denunță crime de război

Avocatul Poporului din Ucraina, Dmitro Lubineț, a calificat atacul asupra penitenciarului drept „o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar” și o nouă dovadă a „crimelor de război comise de Rusia”.

Lubineț a subliniat că statutul de deținut nu anulează dreptul fundamental la viață și protecție.

Atacuri și în Harkov și Dnipropetrovsk: nou bilanț al victimelor

În paralel, alte atacuri aeriene rusești au lovit regiunile Harkov (nord-est) și Dnipropetrovsk (centru).

În Harkov, șase persoane și-au pierdut viața, iar în Dnipropetrovsk au fost raportate trei decese, inclusiv o femeie însărcinată.

Un spital din zonă a fost, de asemenea, avariat.

Apărarea antiaeriană ucraineană a interceptat 32 de drone

Forțele aeriene ucrainene au anunțat că Rusia a lansat două rachete și 37 de drone (inclusiv momeli) în noaptea de luni spre marți.

Apărarea antiaeriană a reușit să doboare 32 dintre acestea.

Deși numărul de proiectile a fost mai mic decât în nopțile precedente, Ucraina a fost ținta a peste 500 de atacuri într-o singură noapte în ultimele luni, în contextul intensificării agresiunii ruse.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră