Ucraina a doborât 15 drone și o rachetă lansate de către Rusia în noaptea trecută. Cel puțin o dronă a zburat zeci de kilometri peste România

Apărarea antiaeriană ucraineană doboară 15 drone. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât una dintre cele patru rachete de croazieră ghidate Kh-59 şi 15 din cele 23 de drone de atac Shahed lansate de Rusia în noul atac aerian desfăşurat asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit unui comunicat al Forţelor aeriene ucrainene.
Din patru rachete, una doborâtă
Forțele aeriene ucrainene au postat un comunicat pe Telegram.
"Ocupanţii au efectuat atacuri cu patru rachete aer-sol ghidate Kh-59 lansate din regiunea Belgorod, în Federaţia Rusă, şi cu 23 de vehicule aeriene de atac fără pilot de tipul Shahed", lansate din regiunea rusă Kursk şi dinspre Capul Chauda, din teritoriul ocupat al Crimeei", se arată în comunicat.
Apărarea antiaeriană ucraineană doboară 15 drone
Apărarea antiaeriană a reuşit să doboare 15 dintre drone. "De asemenea, trei rachete Kh-59 nu şi-au atins ţintele vizate ca urmare a contramăsurilor active ale forţelor de apărare ucrainene", mai susţine armata ucraineană.
Potrivit acesteia, noul atac aerian rusesc a fost respins de aviaţie, unităţi de rachete antiaeriene şi grupuri mobile de foc ale unităţilor de război electronic din cadrul Forţelor de Apărare ucrainene.
Apărarea antiaeriană a fost activată în timpul atacului în regiunile Odesa, Harkov şi Dnipropetrovsk.