/

BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis

Fiscul proteja afacerile familiei Vicol Foto: Inquam/Octav Ganea

În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol, arată DIICOT în documentul în care cere arestarea preventivă a fostei deputate PSD Vicol și a soțului ei, Vladimir Ciorbă. Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puşi sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri faţă de grupul de firme Nordis, deşi constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli, scrie Agerpres.

Citește și: Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită

DIICOT arată că ANAF controla firmele controlate de familia Vicol, dar se făcea că nu observă nici o ilegalitate.

ANAF identifica fapte suspecte, dar nu făcea nimic

„În perioada 25.11.2021 – 31.01.2022, inspectorii F.A.-D. şi G.M. au efectuat un control la NORDIS MANAGEMENT SRL având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate şi persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie.

Cu această ocazie au fost identificate valori foarte mari, de peste 40.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societăţii, preponderent de către Vladimir Ciorbă, Marian Ivan şi Gheorghe Poştoacă. Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operaţiuni, respectiv contracte de cesiune prin care părţi sociale deţinute la NORDIS HOTEL SRL de către persoanele menţionate, în valoare nominală de 10 lei, erau vândute către NORDIS MANAGEMENT SRL cu preţul de 1.900.000 euro/acţiune, fiind puse la dispoziţie mai multe documente, inclusiv o hotărâre AGA vizând valoarea estimate de peste 200.000.000 euro a societăţii NORDIS HOTEL SRL. A fost întocmit un proces-verbal de control, unde la capitolele II (Prevederi legale încălcate) şi III (Consecinţe şi măsuri dispuse în timpul controlului) nu s-a consemnat nimic. Deşi se analizează şi observă operaţiuni de valori foarte mari de transferuri din conturile societăţilor în conturile unor persoane fizice cu titlu de avansuri în trezorerie, nu se constată nicio încălcare a legii şi nu se dispună nicio măsură. Din partea societăţii controlate a participat Vladimir Ciorbă.

În perioada 25.11.2021 – 31.01.2022, cei doi inspectori au efectuat un control la Lampp Building Project (fostă NORDIS BEST CONSTRUCT SRL), având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate şi persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie. Au fost identificate valori foarte mari, de peste 16.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societăţii, preponderent de către Vladimir Ciorbă. Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operaţiuni – contracte de cesiune prin care părţi sociale deţinute la NORDIS HOTEL SRL de către persoanele menţionate, în valoare nominală de 10 lei, erau vândute către Lampp Building Project cu preţul de 1.900.000 euro/acţiune, fiind puse la dispoziţie mai multe documente, inclusiv o hotărâre AGA vizând valoarea estimată de peste 200.000.000 euro a societăţii NORDIS HOTEL SRL. S-a încheiat un proces – verbal de control, dar nu s-a consemnat nimic.

În perioada 25.11.2021 – 31.01.2022, aceiaşi inspectori au efectuat un control la MBG IDEAL MANAGEMENT SRL având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate şi persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie. Controlul s-a efectuat la sediul social al societăţii NORDIS MANAGEMENT SRL. Cu această ocazie, au fost identificate valori foarte mari, de peste 13.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societăţii, preponderent de către Ivan George – Marian. Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operaţiuni, şi anume o factură de stornare pentru servicii neprestate către NORDIS MANAGEMENT SRL în valoare de 10.300.000 lei, respectiv un contract de cesiune care are ca obiect tot părţi sociale deţinute la NORDIS HOTEL SRL care justifică returnarea către Ivan George – Marian a sumei de 9.564.814 lei. S-a încheiat un proces verbal, dar nu s-a consemnat nimic”, arată DIICOT.

Fiscul proteja afacerile familiei Vicol

„Cei doi inspectori, deşi au constatat operaţiuni de externalizare a unor sume de bani din patrimoniul celor 3 societăţi, activităţi circumscrise infracţiunii de delapidare, nu au consemnat absolut nimic şi nu au făcut vreun demers în vederea sesizării organelor judiciare.

Aceştia observă acelaşi mecanism de retragere sume de bani la trei societăţi din grup, aceeaşi justificare (contracte de cesiuni părţi sociale), aceleaşi persoane implicate, acelaşi sediu, dar, cu toate acestea, nu constată şi nu consemnează nici măcar o suspiciune privind caracterul ilicit penal al acestor operaţiuni.

Cât priveşte efectele acestor constatări, procesele-verbale au fost folosite şi citate ca justificare şi legalitate pentru avansurile în trezorerie inclusiv de către administratorul judiciar CITR în raportul întocmit. Pe cale de consecinţă, conduita şi demersurile celor doi inspectori se încadrează în tipicitatea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, respectiv ajutorul dat făptuitorilor Ciorbă Vladimir-Răzvan şi Ivan George-Marian pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare”, apreciază DIICOT.

Procurorii arată că și alte inspecții ANAF au avut același traseu: neregulile au fost îngropate.

Afaceri cu firme fantomă, Fiscul tace

„În perioada 18.11.2021 – 03.12.2021, inspectorii C.V şi V.S. au efectuat un control inopinat şi operativ la societatea NORDIS BEST CONSTRUCT SRL, având ca obiectiv verificarea achiziţiilor de bunuri şi servicii, ocazie cu care au constatat că societatea avea declarate mai multe operaţiuni de achiziţii de la două societăţi, respectiv PTG ORIGINAL CONSTRUCT SRL şi ANTREPRIZÂ MONTAJ CONSTRUCT SRL. După solicitarea documentelor, analiza acestora şi interacţiunile cu Vladimir Ciorbă, s-a întocmit un proces-verbal în data de 03.12.2021 în care, la capitolele II (Prevederi legale încălcate) şi III (Consecinţe şi măsuri dispuse în timpul controlului) nu s-a consemnat nimic.

Ulterior, aceiaşi doi inspectori efectuează, în perioada 15.12.2022 – 14.06.2023, un control inopinat şi operativ la societatea ANTREPRIZÂ MONTAJ CONSTRUCT SRL, vizând verificarea tranzacţiilor desfăşurate de societate. Se întocmeşte un proces-verbal, prin care se constată încălcări ale legii, respectiv art. 9 din Legea nr. 241/2005. Cu ocazia controlului, a fost identificat numitul M.N. care a precizat foarte clar că o persoană i-a propus să înfiinţeze o societate, pe care ulterior i-a vândut-o unui cetăţean bulgar, dar menţionează explicit că nu a semnat niciun document al societăţii şi nu s-a prezentat la vreo bancă. De asemenea, nu a prezentat niciun fel de document financiar-contabil. La data de 17.11.2023, este sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la activitatea societăţii şi infracţiunea de evaziune fiscală.

Se reţine faptul că în considerentele plângerii este menţionată inclusiv societatea LAMP BUILDING PROJECT SRL, însă plângerea penală vizează exclusiv activitatea ANTREPRIZÂ MONTAJ CONSTRUCT SRL.

Ulterior, cei doi inspectori efectuează două controale la societatea PTG ORIGINAL CONSTRUCT SRL, unul în perioada 11.05.2022-28.07.2022 şi altul în perioada 27.04.2023 – 12.07.2023, ambele vizând verificarea tranzacţiilor desfăşurate de societate.

Cu această ocazie, administratorul societăţii nu a putut fi identificat şi nu s-a răspuns la solicitarea de prezentare a documentelor, respectiv prezentarea în vederea audierii. Şi în aceste cazuri, au fost observate relaţii comerciale între societatea controlată şi societatea LAMP BUILDING PROJECT SRL, însă constatările se rezumă la stabilirea încălcării legii exclusiv de către PTG ORIGINAL CONSTRUCT SRL, încălcări care intră sub incidenţa art.9 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea 241/2005. În procesele-verbale, cei doi inspectori trec greşit datele de identificare ale societăţii LAMP BUILDING PROJECT SRL, dar sesizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, afirmă DIICOT.

„Conduita şi demersurile celor doi inspectori se încadrează în tipicitatea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, respectiv ajutorul dat făptuitorului Ciorbă Vladimir Răzvan pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, este concluzia procurorilor.

Șeful ANAF se întâlnește cu Nordis

Din 2024, mai arată referatul DIICOT, încep presiunile grupului Nordis pe ANAF, care le ascultă plângerile:

  • La data de 19.06.2024, Gheorghe Emanuel Poştoacă a fost primit în audienţă de preşedintele ANAF, întâlnire la care au participat şi persoane cu funcţii de conducere din cadrul DGAF, ocazie cu care Poştoacă a invocat presupusa durată nejustificat de mare a controalelor antifraudă, comportamentul necorespunzător al inspectorilor, audierea clienţilor grupului NORDIS, presupuse încadrări eronate ale unor operaţiuni, analiza unor tranzacţii intragrup.
  • Ce relatează un inspector ANAF: „De la prima întâlnire, Ciorbă Vladimir foarte sigur pe el a venit la mine, s-a aşezat la aceeaşi masă unde stătea echipa de control şi mi-a spus mie direct că el ştie cine ne-a trimis, respectiv DIICOT (…) Ceea ce vreau să precizez este că de fiecare dată când ne duceam să ridicăm documente, acesta ne amintea că urmează alegeri, că urmează schimbări la nivelul ANAF, şi părea că ştie foarte multe informaţii politice, inclusiv cine va ieşi primar. (…) De multe ori ne-a atras atenţia că, dacă el nu vrea, nu vom primi niciun act şi vom sta de vorbă cu o armată de avocaţi. Cu toate acestea, foarte greu am reuşit să ridicăm documente, probabil după ce erau reverificate şi discutate de Răileanu cu Ciorbă Vladimir. (…) Mi s-a părut ciudat că acesta avea foarte multe informaţii şi despre mine personal, întrucât mi-a atras atenţia că am o plângere penală făcută de reprezentantul societăţii FIBER GLASS, şi anume că au la bază motive politice. M-am simţit inconfortabil ca Ciorbă să îmi spună atât de multe şi să încerce chiar să intimideze echipa de control

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Ce declara un martor DIICOT: „Prin luna decembrie a anului 2023, Ciorbă Vladimir Răzvan ne-a transmis că va fi schimbată toată conducerea ANAF în perioada următoare, fără a specifica o dată anume, afirmaţie făcută probabil în ideea de a descuraja insistenţele noastre pentru obţinerea documentelor necesare controlului”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis
11:07Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată”
10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe