duminică 15 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9408 articole
Eveniment

Colebil, Triferment, Dicarbocalm, favoritele românilor, tot mai afectați de probleme digestive

Medicamentele pentru stomac, în topul vânzărilor. Deși volumul total al medicamentelor eliberate fără rețetă către pacienți a înregistrat o ușoară scădere în 2024, statisticile scot în evidență o realitate mai puțin discutată, dar tot mai prezentă în viața de zi cu zi: suferințele digestive. În topul vânzărilor de medicamente au urcat medicamentele pentru probleme ale stomacului. Medicamentele pentru stomac, în topul vânzărilor Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, care analizează piața farmaceutică din România, compania Cegedim Customer Information estimează că, în perioada ianuarie – decembrie 2024, românii au achiziționat 710 milioane de cutii de medicamente, în scădere cu 1,7% față de 2023. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" Însă, în ciuda acestei scăderi generale, un segment continuă să rămână în topul preferințelor: medicamentele pentru dureri gastrointestinale, care ocupă locul doi în clasamentul vânzărilor. Cele mai vândute medicamente pentru problemele digestive Această poziționare în top nu este deloc întâmplătoare. Problemele digestive afectează o mare parte a populației, iar simptomele precum balonarea, arsurile, crampele abdominale sau digestia dificilă sunt tratate, adesea, fără consult medical, cu ajutorul medicamentelor accesibile fără rețetă. Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, cele mai bine vândute medicamente pentru afecțiuni digestive în România sunt: Colebil, un produs clasic, folosit în tulburările biliare și pentru digestie dificilă. No-Spa, antispastic cu tradiție în tratamentul durerilor abdominale Triferment, supliment cu enzime digestive, popular după mesele copioase Dicarbocalm, antiacid utilizat frecvent pentru arsuri gastrice și reflux Aceste produse sunt nelipsite din dulapul cu medicamente al multor români, semn că afecțiunile digestive au devenit parte din cotidian. De ce apare această tendință? Specialiștii pun pe seama stilului de viață haotic, alimentație nesănătoasă, stres accentuat, lipsa mișcării, o serie de factori care afectează sănătatea digestivă. În plus, accesul facil la aceste medicamente încurajează autotratamentul, uneori în absența unui diagnostic corect. Însă, în ciuda popularității acestor medicamente, experții avertizează că utilizarea frecventă și pe termen lung fără supraveghere medicală poate duce la agravarea simptomelor sau la mascarea unor afecțiuni mai grave, precum ulcerul sau boala de reflux gastroesofagian severă. Indicații și contraindicații Colebil conţine o combinaţie de substanţe utilizată ca medicaţie substitutivă în terapia vezicii biliare (care compensează deficitul de bilă). Este indicat adulţilor şi copiilor peste 7 ani ca tratament adjuvant în tulburările dispeptice atribuite deficitului de bilă în intestin, precum şi în constipaţia cronică. Printre reacțiile adverse posibile, cu frecvenţă necunoscută se numără diaree, vărsături, greaţă, dispepsie, gust amar, reacţii de hipersensibilitate (manifestate prin erupţii cutanate, tuse, obstrucţie nazală, edem facial, dificultate la înghiţire şi în respiraţie), tulburări ale funcţiei hepatice, creşteri, tranzitorii ale testelor hepatice, erupţii cutanate. No Spa este indicat în tratamentul simptomatic al spasmelor musculaturii netede asociate cu afecțiuni ale căilor biliare, afecțiuni ale tractului urinar, afecțiuni gastrointestinale (ulcer gastric sau duodenal, gastrită, colită) sau dismenoree (menstruație dureroasă). Printre contraindicații se numără alergia la clorhidrat de drotaverină sau la oricare dintre componentele medicamentului, insuficiență hepatică, renală sau cardiacă severă. Triferment este indicat în tulburări digestive din cadrul secreției insuficiente de enzime pancreatice de diverse cauze (insuficiență pancreatică exocrină). Este contraindicat în cazul alergiei la pancreatină sau la oricare dintre componentele medicamentului, pancreatită acută. Dicarbocalm este indicat pentru tratamentul simptomatic al manifestărilor dureroase din afecțiunile eso-gastro-duodenale care evoluează cu hiperaciditate (pirozis, balonare postprandială, senzație de jenă sau greutate în epigastru). În caz de supradozaj poate să apară creștere a acidității gastrice, creștere a concentrației calciului în sânge, diaree, greață, vărsături,constipație, scăderea poftei de mâncare, senzație exagerată de sete, somnolență, tulburări de ritm ale inimii și slăbiciune musculară.

Medicamentele pentru stomac, în topul vânzărilor (sursa: Pexels/JESHOOTS.com)
Paștele este mai presus de sarmale (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Învierea Domnului nu este despre sarmale, miel și cozonac, spun preoții

Paștele este mai presus de sarmale. Pregătirea pentru Paște nu înseamnă doar curățenie, gătit sau ouă roșii, ci mai ales o transformare interioară, explică pr. Dorel Burduja de la Parohia Piciorul Lupului. Paștele este mai presus de sarmale Adevărata pregătire este una lăuntrică, profundă și tainică, centrată pe iertare și împăcare. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" „Să iertăm toate pentru Înviere”, spune părintele, citând cântarea care încheie Utrenia de Paște. Bucatele tradiționale sunt o binecuvântare pentru trup, dar sufletul trebuie să se deschidă bucuriei Harului care-L aduce pe Hristos înlăuntrul nostru. Continuarea, în Ziarul de Iași

Politicieni români la „Podul de Flori” (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Cohorte de politicieni, printre care Ciolacu și Antonescu, la demararea lucrărilor Podului de flori

Politicieni români la „Podul de Flori”. Debutul lucrărilor la podul peste Prut de la Golăiești–Ungheni va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, în prezența oficialităților din România și Republica Moldova. Politicieni români la „Podul de Flori” Din partea României, și-au anunțat participarea premierul Marcel Ciolacu, ministrul de interne Cătălin Predoiu și candidatul la prezidențiale Crin Antonescu. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" La eveniment vor fi prezenți și alți membri ai guvernelor de la București și Chișinău, precum și lideri locali din județul Iași. Săpăturile vor începe simultan pe ambele maluri ale Prutului, la ora 16:00, marcând simbolic lansarea proiectului. Continuarea, în Ziarul de Iași

Războiul din Gaza blochează transportul feroviar (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Trenuri care ar trebui să circule în România, blocate de războiul din Gaza

Războiul din Gaza blochează transportul feroviar. Lansarea trenurilor achiziționate din Israel de compania ieșeană Ferotrans TFI este amânată până în luna septembrie, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Războiul din Gaza blochează transportul feroviar Inițial, garniturile urmau să circule din 18 mai pe rutele Iași – București și Suceava – București. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" Din cele 33 de trenuri cumpărate, doar șase au ajuns în România, restul fiind blocate în Haifa din cauza bombardamentelor. În plus, în România, trenurile mai trebuie să parcurgă procedura de omologare. Continuarea, în Ziarul de Iași

Dan Avasilcăi, antrenorul lui Ralph Fiennes (sursa: X/Ralph Fiennes)
Eveniment

Un român i-a transformat corpul lui Ralph Fiennes pentru rolul lui Odiseu ("The Return")

Dan Avasilcăi, antrenorul lui Ralph Fiennes, a contribuit semnificativ la transformarea fizică impresionantă a actorului pentru rolul lui Odiseu (Ulise) în filmul „The Return” (2024), o reinterpretare modernă a epopeei homerice „Odiseea”. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" La vârsta de 62 de ani, Fiennes a afișat o formă fizică remarcabilă, datorată unui regim strict de antrenament și dietă, sub îndrumarea atentă a lui Avasilcai.​ Dan Avasilcăi, antrenorul lui Ralph Fiennes Originar din România, Dan Avasilcăi este un antrenor de fitness cu experiență în pregătirea fizică a actorilor pentru roluri solicitante. Colaborarea sa cu Fiennes nu este o premieră; cei doi au lucrat împreună și la alte producții cinematografice, precum „The King's Man” (2021) și „The Dig” (2021), potrivit IMDb.  În „The Return”, Avasilcăi a avut rolul de antrenor personal și terapeut fizic pentru actor, contribuind la crearea unei imagini autentice a unui războinic grec întors din război.​ Cinci luni de antrenamente dure Procesul de transformare a durat aproximativ cinci luni și a inclus antrenamente intense de forță și rezistență, combinate cu alergare și o dietă strictă, bogată în proteine, carbohidrați complecși și legume. Fiennes a eliminat complet alcoolul, pâinea și dulciurile din alimentație, reușind astfel să reducă semnificativ procentul de grăsime corporală și să obțină un fizic tonifiat și rezistent. Această abordare a fost esențială pentru a reda credibil imaginea unui Odiseu marcat de ani de lupte și suferință.​ Dan Avasilcăi și Ralph Fiennes, la sală (sursa: Instagram/dan_avasilcai) Swoldemort După lansarea filmului, transformarea fizică a lui Fiennes a atras atenția presei și a fanilor, care l-au supranumit „Swoldemort”, o combinație între „swole” (argou pentru musculos) și „Voldemort”, personajul interpretat de actor în seria „Harry Potter”. Fotografiile cu actorul antrenându-se în sală, publicate pe rețelele sociale de Avasilcăi, au devenit virale. Dan Avasilcăi continuă să colaboreze cu Ralph Fiennes, fiind implicat și în pregătirea fizică a actorului pentru viitorul film „28 Years Later”, aflat în post-producție. Un corp „ca o funie veche” „Uberto (Pasolini, regizorul filmului - n.r.) a fost foarte clar. Nu voia să am un fel de corp masiv de sală”, a spus Fiennes pentru The Guardian. Actorul i-a transmis lui Avasilcăi că are nevoie de un corp care „ar trebui să arate ca o bucată de funie veche.”  Cu două luni și jumătate înainte de începerea filmărilor, a început un regim de antrenament cu greutăți și alergare, precum și o dietă bogată în proteine, carbohidrați complecși și legume, pentru a pierde aproape toată grăsimea de pe corp. Pasolini a fost neîncrezător în metodele lui Dan Avasilcăi. „La început, trebuie să recunosc, am fost puțin suspicios că intrau atât de multe proteine și era atâta exercițiu fizic, încât vom obține un corp care arată ca și cum ar fi fost lucrat la sală, în loc de un corp consumat, un corp trecut prin viață. Nu exista sală de forță în Grecia antică.” Simplitatea elementelor În Corfu, unde au fost făcute multe dintre filmări, au găsit păduri de măslini înalți de 30 de metri, cu trunchiuri cu scoarța închisă la culoare, care transmiteau aspectul vechi pe care îl căutau. „Ne interesa foarte mult simplitatea elementelor,” spune regizorul. „Adică ploaia, apa, nisipul, pământul, focul și sângele. Mai presus de orice, este o călătorie spirituală și psihologică prin care eroul a trecut. Aspectul fizic pe care Ralph a reușit să îl aducă filmului este acela al cuiva care a suferit, care a călătorit, care este marcat, uscat de soare și consumat de viață într-un mod care, poate, acum 20 de ani ar fi fost mai greu de exprimat. Vina și responsabilitatea războiului ar fi apăsat pe umerii lui Ralph și în sufletul și în privirea lui în același mod. Dar cred că am avut norocul să-l facem când l-am făcut. Aduce mai mult în rol datorită vieții pe care a trăit-o.”

De ce secretizează CNSAS dosarul Antonescu (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: ascunde originea unui "document nou"

De ce secretizează CNSAS dosarul Antonescu: Consiliul scapă, astfel, de necesitatea explicării apariției unui "document nou şi neprocesat" care a stat la baza emiterii adeverinței pentru candidatul PSD-PNL-UDMR. Prima decizie de necolaborare, în 2005 Înainte de adeverința de necolaborare cu Securitatea a lui Crin Antonescu eliberată pe 10 aprilie a.c., CNSAS mai emisese o decizie pe numele politicianului. Este vorba de decizia comună 7.1 din 11 ianuarie 2005. Comună, pentru că aceasta se referă la mai multe persoane. Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan În cazul tuturor persoanelor menționate în decizie, printre care și Crin Antonescu, verdictul era că toți cei pomeniți "nu au fost agenți sau colaboratori ai securității ca poliţie politică." Potrivit unui comunicat al CNSAS din 5 noiembrie 2009, Consiliul a menținut decizia de necolaborare cu Securitatea a lui Crin Antonescu și pentru alegerile prezidențiale din 2009. Misteriosul dosar CNSAS "nr. I 1068594" Timp de peste 15 ani nu se mai întâmplă nimic la CNSAS în legătură cu Crin Antonescu. Până la începutul anului în curs (2025), când apare "documentul nou şi neprocesat identificat în dosarul nr. I 1068594 în care figurează domnul ANTONESCU George Crin Laurenţiu", potrivit adeverinței citate anterior. Pe baza acestui nou document "nou și neprocesat", " Direcţia de Specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității" întocmește, pe 31 martie a.c., conținutul "Notei de Constatare nr. DI/I/355". Tot adeverința pomenită anterior mai spune că "ANTONESCU George Crin Laurenţiu figurează în dosarul fond informativ nr. I 1068594 (FI 12275/TL) cotă C.N.S.A.S. – titular C.Ş." "C.Ș." fiind Costache Ștefan, prietenul lui Crin Antonescu care a fugit din România în 1988 și despre care actualul candidat a dat o "declarație" la Securitate în același an. De ce secretizează CNSAS dosarul Antonescu CNSAS nu a explicat cum și când a apărut "documentul nou şi neprocesat identificat în dosarul nr. I 1068594 în care figurează domnul ANTONESCU George Crin Laurenţiu". Dar documentele pe care Crin Antonescu le-a consultat la CNSAS pot da răspunsul la această întrebare. Cel mai probabil, "documentul nou şi neprocesat" a fost transferat CNSAS de către SRI. Nu se știe, însă, când s-a întâmplat acest lucru. De asemenea, nu este clar dacă nu mai există și astfel de documente la SRI sau în arhivele altor instituții ale statului român. 

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 Foto: Instagram
Eveniment

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 al serialului „Emily in Paris” în ciuda criticilor sale la adresa show-ului de pe Netflix. Filmările încep în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter, preluat de news.ro.  Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan "Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 Majoritatea distribuţiei serialului se va întoarce, de la Lily Collins (Emily) la Ashley Park (Mindy Chen) şi Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau). Mai surprinzătoare este întoarcerea lui Lucas Bravo (Gabriel). Actorul francez, care a devenit un star internaţional datorită rolului său, mărturisea anul trecut că s-a săturat de personaj şi de tratamentul său în serial. "Personajul meu se transformă în guacamole", a declarat el pentru site-ul IndieWire. „Mă face să-mi pun la îndoială dorinţa de a face parte din sezonul 5 (...) deoarece contractul meu s-a încheiat la sfârşitul celui de-al patrulea. Chiar vreau să văd dacă Gabriel redevine el însuşi, amuzant, obraznic, jucăuş", a spus el. „Pentru că a petrece trei sezoane interpretând un personaj melancolic, trist, deprimat şi pierdut nu mă mai atrage", a adăugat el, explicând că a încercat să aducă "nuanţe" înainte de a fi limitat de "lipsa de libertate" pe platou. Camille Razat, care o interpretează pe Camille, nu va reveni însă în următorul sezon, potrivit distribuţiei noilor episoade. La sfârşitul sezonului 4, personajul ei a părăsit Parisul după ce a simulat o sarcină. Anul trecut, destinaţia noului sezon a fost o problemă politică. Emmanuel Macron a insistat într-un interviu cu Variety că filmarea "Emily in Paris" la Roma nu avea "niciun sens". „Vom lupta din greu. Şi le vom cere să rămână în Paris", a afirmat şeful statului francez.   

Un director de la Direcția Sanitar Veterinară a aruncat în WC 1.000 de euro Foto: Facebook DNA
Eveniment

Un director de la Direcția Sanitar Veterinară a aruncat în WC 1.000 de euro

Un director de la Direcția Sanitar Veterinară din Tulcea, Mitică Tuchilă, a aruncat în WC 1.000 de euro, dar n-a tras apa suficient de bine: banii au fost recuperați de DNA, care-l acuză că suma provenea dintr-o șpagă. Procurorii au fost nevoiți să spargă vasul WC-ului pentru a recupera suma de care Tuchilă încerca să scape.  Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan Un director de la Direcția Sanitar Veterinară a aruncat în WC 1.000 de euro Tuchilă, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de luare de mită. „În cursul lunii decembrie 2024, inculpatul Tuchilă Mitică, în calitatea menționată, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 50.000 euro, iar în aceeași cursul aceleiași luni, inculpatul ar fi primit de la acesta, prin intermediar, suma de 25.000 euro, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă inițial, inculpatul Tuchilă Mitică a mai primit 11.000 euro, în legătură cu aspectele menționate anterior, ocazie cu care procurorii au procedat la constarea infracțiunii flagrante”, arată DNA.  Potrivit Ziare.com, când i-a văzut pe anchetatori, Tuchilă s-a ascuns în toaletă, unde a încercat să scape de banii primiți ca mită. A reușit să arunce în vasul de wc doar 1.000 din cei 11.000 de euro și a tras apa.   

Pastila pentru slăbit a Eli Lilly are efecte similare cu Ozempic Foto: Facebook Eli Lilly and company
Eveniment

Pastila pentru slăbit a Eli Lilly are efecte similare cu Ozempic; acţiunile companiei cresc cu 16%

Pastila pentru slăbit a Eli Lilly, numită orforglipron, are efecte similare cu Ozempic în reducerea greutăţii corporale şi a nivelului glicemiei în rândul pacienţilor cu diabet de tip 2, potrivit rezultatelor unui studiu clinic de fază 3, anunță Reuters, citat de news.ro. Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan Pastila pentru slăbit a Eli Lilly are efecte similare cu Ozempic Acţiunile Eli Lilly au crescut cu 16% în urma publicării acestui studiu.  Potrivit studiului Eli Lilly, pacienţii cu diabet de tip 2 au pierdut în medie 7,3 kilograme (aproape 8% din greutatea corporală) în 40 de săptămâni. Prin comparaţie, pacienţii trataţi cu cea mai mare doză de Ozempic pierd aproximativ 6% din greutate. Studiul mai arată că procesul de slăbire nu ajunsese la un platou la finalul perioadei de tratament, ceea ce sugerează că pierderea în greutate ar putea continua. Orforglipron a redus nivelul glicemiei (HbA1c) cu o medie între 1,3% şi 1,6%, comparativ cu o reducere de 2,1% observată la Ozempic. Spre deosebire de Ozempic şi de alte medicamente injectabile precum Mounjaro sau Zepbound, orforglipron este o moleculă sintetică mică, nu un peptidă care imită hormoni. Lilly a subliniat că orforglipron ar putea oferi un acces mai larg la tratamente eficiente pentru pierderea în greutate, deoarece pastilele sunt mai uşor de fabricat şi distribuit decât injecţiile. Compania a precizat că nu a observat semnale de afectare hepatică în cadrul studiului şi că profilul de siguranţă al pastilei este comparabil cu alte tratamente din clasa GLP-1. Efectele adverse observate au inclus greaţă (13–18% dintre pacienţi), diaree (19–26%) şi vărsături (5–14%). Doar 8% dintre pacienţii trataţi cu cea mai mare doză au întrerupt tratamentul din cauza reacţiilor adverse.

„Nașul” trenului CFR a fost uitat în gara Bușteni Foto: CFR Călători
Eveniment

„Nașul” trenului CFR a fost uitat în gara Bușteni și și-a ajuns garnitura din urmă cu un tren privat

„Nașul” trenului CFR a fost uitat în gara Bușteni și și-a ajuns garnitura din urmă cu un tren privat: Club Feroviar relatează cum a plecat un tren din stație în timp ce șeful acestuia, dar și unii pasageri, erau pe peron.  Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan „Nașul” trenului CFR a fost uitat în gara Bușteni „Miercuri după amiază, mai exact la ora 13,22 trenul Regio 16003 al operatorului feroviar de stat a plecat din Gara de Nord din București cu destinația finală stația CF Brașov, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 16,00. Numai că în stația Bușteni, în jurul orei 15,15 șeful de tren s-a prezentat la Biroul de Mișcare, unde a comunicat că trenul a fost expediat din stație fără ca el să transmită semnalul gata de plecare. În consecință, pe peron au rămas atât călători, cât și angajatul feroviar, au relatat pentru Club Feroviar surse din cadrul operatorului de stat”, arată Club Feroviar.  Garnitura CFR a ajuns la Azuga, unde însă a fost blocată, fiindcă nu avea șef de tren. Acesta a luat un tren privat, al companiei Transferoviar Călători, de la Bușteni la Azuga și a revenit în post.  Trenul a ajuns la Brașov cu 19 minute întârziere. 

Pensionară antivaccinistă, amendată pentru protest neautorizat (sursa: Pexels/cottonbro studio)
Eveniment

Pensionară protestatară antivaccinistă cu pensie de nici 1.300 de lei, amendată cu 5.000 de lei

Pensionară antivaccinistă, amendată pentru protest neautorizat. Ea a cerut anularea amenzii, invocând dificultăți financiare. Pensionară antivaccinistă, amendată pentru protest neautorizat Cu toate acestea, Judecătoria Iași a respins contestația, menținând amenda în valoare de 5.000 de lei, aplicată de Inspectoratul de Jandarmi Județean. Citește și: Crin Antonescu s-a angajat în fața Securității să-l influențeze „pozitiv” pe prietenul său care dorea să fugă în Vest Incidentul a avut loc pe 6 septembrie 2023, când Elena V. a fost surprinsă participând la o adunare publică nedeclarată, fapt sancționat conform legislației în vigoare, care prevede amenzi între 500 și 10.000 de lei pentru astfel de fapte. Femeia susținea că nu organizase evenimentul, ci doar s-ar fi alăturat altor protestatari. Totuși, instanța a reținut că legea prevede sancțiuni atât pentru organizatori, cât și pentru participanți la proteste neînregistrate. Continuarea, în Ziarul de Iași.

„Numărul morților din cauza supradozei nu se comunică oficial”, spune Danileț Foto: Inquam/Sabin Cirstoveanu
Eveniment

Fostul judecător Danileț: „Numărul morților din cauza supradozei nu se comunică oficial”

 „Numărul morților din cauza supradozei nu se comunică oficial. Ne-am speria”, a scris, pe Facebook, fostul judecător Cristi Danileț. El mai acuză faptul că „nu avem părinți conștienți, profesori interesați, organe judiciare suficiente”. Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan „Numărul morților din cauza supradozei nu se comunică oficial” „Nu rețelele de socializare sunt vinovate de consumul de droguri. Nu se ocupă președinții statelor de combaterea traficului de droguri. Avem de ani buni legislatie, foarte aspră in domeniu. Nu avem părinți conștienți, profesori interesați, organe judiciare suficiente. Am avut o agenție, ANA, absolut ineficientă, care acum nici nu mai există. Doctorii psihiatri habar nu au să trateze adicțiile de acest fel. Psihologii nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Preoții sunt depășiți.   Cluburile mustesc. Școlile sunt pline. Minorii vând. În pauza mare dealerii roiesc in jurul școlii. Numărul morților din cauza supradozei nu se comunică oficial. Ne-am speria”, a scris, pe Facebook, fostul judecător.   Postarea sa este o critică la afirmațiile făcute de Crin Antonescu la Antena 3. „Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că nu se poate asta, ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face”, a afirmat fostul președinte al PNL. 

Cinism de 40.000 de lei (sentință) (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Era bătrân și bolnav când a murit, n-ar mai fi trăit mult": "argumentul" care l-a costat 40.000 lei

Cinism de 40.000 de lei (sentință). Un caz absurd produs în centrul municipiului Iași în noiembrie 2016 revine în atenție, după ce patronul unei firme, găsit responsabil pentru moartea unui pensionar, a solicitat reducerea daunelor morale stabilite de instanță. Cinism de 40.000 de lei (sentință) Motivul invocat? Victima era în vârstă și bolnavă, deci „oricum nu mai avea mult de trăit” – o afirmație care a fost percepută drept cinică și lipsită de empatie. Citește și: Crin Antonescu s-a angajat în fața Securității să-l influențeze „pozitiv” pe prietenul său care dorea să fugă în Vest Reacția magistraților nu a întârziat: Curtea de Apel Iași a admis apelul formulat de fiul victimei și a decis majorarea despăgubirilor morale, considerând ofensator modul în care patronul a încercat să-și diminueze responsabilitatea. Pe 13 noiembrie 2016, pe strada Anastasie Panu, în apropierea hotelului Moldova din Iași, un cub publicitar nefixat corespunzător a fost luat de vânt și a lovit din spate un bărbat de 79 de ani care traversa pe trecerea de pietoni. Impactul a fost atât de puternic, încât l-a târât mai mulți metri, provocându-i răni fatale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cine i-a ucis pe tinerii rezidenți (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

De ce au murit doi tineri rezidenți de la Gastro în două săptămâni? Suspecții: boli, stress, program

Cine i-a ucis pe tinerii rezidenți: decesele a doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au scos la iveală condițiile dificile de muncă din această unitate medicală. Cine i-a ucis pe tinerii rezidenți Citește și: FOTO Cum pot șoferii repera în trafic noile radare "invizibile" ale Poliției Rutiere. Detaliul legal relevant George Ștefan Tilă (31 de ani) și Emanuel Mirel Luca (28 de ani) au decedat la un interval de doar două săptămâni, stârnind îngrijorare profundă în rândul comunității medicale din România. Conform declarațiilor mai multor rezidenți, volumul ridicat de muncă, stresul asociat gărzilor medicale și sarcinile administrative excesive au contribuit la epuizarea fizică și psihică a personalului medical tânăr. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Singura șahistă profesionistă din România, moldoveancă (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Singura șahistă profesionistă din România este din Chișinău. A refuzat oferte din SUA

Singura șahistă profesionistă din România, moldoveancă. Irina Bulmaga, născută pe 11 noiembrie 1993 în Chișinău, a descoperit pasiunea pentru șah încă de la vârsta de cinci ani, când bunicul ei i-a făcut cunoștință cu regulile jocului. Singura șahistă profesionistă din România, moldoveancă Această activitate nu a rămas doar o simplă joacă. În primele două clase primare, șahul era o disciplină inclusă în orar în școala din Republica Moldova unde învăța, ceea ce a consolidat această pasiune timpurie. Citește și: FOTO Cum pot șoferii repera în trafic noile radare "invizibile" ale Poliției Rutiere. Detaliul legal relevant Curând, Irina a început antrenamentele la Cercul de Șah Chișinău, unde talentul ei a început să iasă în evidență. Începând cu anul 2005, a obținut trei titluri mondiale consecutive la șah școlar și a devenit campioană a Republicii Moldova. Performanțele impresionante au atras atenția mai multor cluburi de șah. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră