miercuri 11 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9396 articole
Eveniment

Bolojan anunță reforma pensiilor magistraților: plafon de 70% din salariu, vârsta pensionării crește

Reforma pensiilor magistraților, anunțată de Bolojan. Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că este urgentă clarificarea modului de pensionare a magistraților din România. Potrivit premierului, reforma e esențială pentru îndeplinirea unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), condiție obligatorie pentru accesarea fondurilor europene. Reforma pensiilor magistraților, anunțată de Bolojan Premierul a avertizat că, din cauza întârzierii reformei, România are în prezent reținute peste 800 de milioane de euro din ultima cerere de plată către Comisia Europeană. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD „Peste 230 de milioane de euro sunt blocate până la rezolvarea acestei soluții de către România”, a explicat Bolojan. Guvernul are termen până în luna noiembrie pentru a îndeplini jalonul referitor la pensiile speciale, în caz contrar fondurile putând fi pierdute. Alte jaloane restante: AMEPIP și transparența în companiile de stat Alături de reforma pensiilor magistraților, alte două jaloane esențiale sunt întârziate: Operaționalizarea AMEPIP, agenția care evaluează performanța companiilor de stat Transparența numirii membrilor Consiliilor de administrație Pentru aceste două componente este reținută o altă sumă semnificativă – peste 220 de milioane de euro. „Toate cele trei componente trebuie rezolvate. Avem nevoie de aceste fonduri”, a subliniat premierul. Inechitatea pensiilor speciale, una dintre priorități Bolojan a atras atenția asupra inechității sistemului actual de pensii speciale, în care magistrații primesc sume mult mai mari decât beneficiarii din sistemul contributiv: „Apare o nedreptate socială datorită acestei diferențe foarte mari”, a declarat prim-ministrul. Pentru corectarea dezechilibrelor, Ilie Bolojan propune ca pensia magistraților să fie plafonată la maximum 70% din ultimul salariu net. „Nu 80% din brut, cum este în prezent, ci maximum 70% din net. Oricum, această proporție este la marja superioară a situației din țările UE.” Premierul a precizat că baza de calcul va rămâne tot venitul brut, pentru a păstra consistența cu prevederile legislative actuale. Reformă bazată pe principiul contributivității Noua formulă de calcul are la bază principiul contributivității și respectă deciziile Curții Constituționale: „Am făcut o propunere care ține cont de legislația românească și de hotărârile CCR”, a subliniat Bolojan. Creșterea vârstei de pensionare a magistraților Premierul Ilie Bolojan a anunțat și un nou proiect care vizează alinierea vârstei de pensionare a magistraților cu cea standard aplicată în sistemul public, respectiv 65 de ani. În prezent, legea permite pensionarea magistraților după 25 de ani de vechime, ceea ce înseamnă că unii pot ieși din activitate la doar 48 de ani. Noua formulă propusă prevede o creștere a vechimii minime la 35 de ani, astfel încât pensionarea anticipată să nu mai fie posibilă înainte de 58 de ani. Fiecare an de pensionare anticipată va atrage o penalizare de 2% din valoarea pensiei. „Un magistrat care lucrează de la început în sistem poate ieși la pensie, dacă dorește, la 58 de ani, nu la 48”, a explicat premierul. „În activitate vom avea întregul corp al magistraților la maturitatea vârstei profesionale. Cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea actului de justiție din România.” Premierul a mulțumit explicit celor care aleg deja să rămână în sistem după îndeplinirea condițiilor actuale de pensionare, apreciind că acești profesioniști contribuie la stabilitatea și eficiența justiției. „Intrăm într-o zonă de normalitate” În concluzie, premierul Ilie Bolojan a afirmat că, odată implementată reforma, sistemul de pensii al magistraților va intra într-o zonă de normalitate, atât din punct de vedere social, cât și instituțional: „Pensiile magistraților vor intra astfel într-o zonă de normalitate.”

Reforma pensiilor magistraților, anunțată de Bolojan (sursa: Facebook/Guvernul României)
Compensațiile uriașe pe care le-ar primi șeful Transelectrica, pesedist buzoian, dacă este concediat Foto: Facebook Transelectrica
Eveniment

Compensațiile uriașe pe care le-ar primi șeful Transelectrica, pesedist buzoian, dacă este concediat

Compensațiile uriașe pe care le-ar primi șeful Transelectrica, pesedist buzoian, dacă este concediat „fără justă cauză”: 24 de „indemnizații fixe nete lunare” dacă este dat afară în primii doi ani ai mandatului sau „o compensație corespunzătoare numărului de luni rămase până la finalul mandatului” dacă este revocat în ultimii doi ani de mandat.  Citește și: Cum va câștiga nepotul lui Ciolacu milioane de euro parazitând statul condus de unchiul său și cu sprijin de la finul unchiului Plata despăgubirilor se face în 60 de zile.  Compensațiile uriașe pe care le-ar primi șeful Transelectrica dacă este concediat Potrivit contractului de mandat publicat pe site-ul Transelectrica, directorul companiei, Ștefăniță Munteanu, are o indemnizație fixă brută de 55.050 lei pe lună. În aceste condiții, dacă Munteanu ar fi dat afară ar primi circa 100.000 de euro despăgubiri.  În plus, contractul de mandat acordă, fără prea multe detalii, nenumărate alte drepturi: „cheltuieli de cazare, diurnă, transport, taxe de participare cursuri, seminarii și orice alte tipuri de cheltuieli legate de executarea mandatului și indiferent dacă au fost ocazionate cu deplasarea în țară sau în străinătate” „pachet de compensații și beneficii, inclusiv servicii medicale și/sau asigurare medicală” decontare chirie până la 780 de euro  2.000 de lei pe lună pentru transport la domiciliu „birou echipat corespunzător, sală conferință, telefon mobil de serviciu, laptop/tableta, autoturism și altele” Munteanu a fost numit în funcție în octombrie 2024 și are mandat până în 2028. Ștefăniță Munteanu este un pesedist din Buzău - a fost consilier județean - cu studii la Facultatea de Management, Marketing, Universitatea Română-Americană. Presa a scris că el ar fi finul lui Marcel Ciolacu.  Când era student, el ar fi lucrat un an ca director de vânzări la firma Tegola, firmă care vinde acoperișuri pentru case. Fanatik scria, în 2023, că firmele lui Ștefăniță Munteanu au fost abonatela contracte cu statul. „În anii 2019 și 2020, potrivit portalului Sicap, compania a beneficiat de 21 de contracte publice în valoare totală de 1.466.498 lei, ceea ce înseamnă circa 60% din veniturile firmei în cei doi ani (...) Din anul 2018, timp de doi ani este membru în Consiliul de Administrație al CFR Marfă, și tot începând cu anul 2018 până în prezent este administrator și în CA al companiei Rofersped, companie deținută de CFR Marfă”, scria Fanatik. Citește și: Fostul șef al ANPC, Horia Constantinescu, în genunchi ca să salveze instituția de un presupus atac

Cine i-a dat certificat de securitate lui Anastasiu: omul lui Paul Stănescu, fost președinte ASF Foto: Inquam/George Calin
Eveniment

Cine i-a dat certificat de securitate lui Anastasiu: omul lui Paul Stănescu, fost președinte ASF

Cine i-a dat certificat de securitate lui Dragoș Anastasiu: omul lui Paul Stănescu, fost președinte ASF, în mandatul căruia au falimentat Euroins și City Insurance. Nicu Marcu, fost contabil de ocol silvic, este din martie 2025 șeful ORNISS, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, unde a fost numit de fostul premier PSD Marcel Ciolacu.  Citește și: Fostul șef al ANPC, Horia Constantinescu, în genunchi ca să salveze instituția de un presupus atac Întrebat într-o conferinţă de presă dacă a deţinut certificat ORNISS şi dacă din verificările derulate de instituţiile abilitate nu au considerat o „vulnerabilitate” implicarea sa în dosarul DNA, Dragoș Anastasiu a răspuns: „Da. Nu pot să vă dau răspuns la aşa ceva, nu mi-am dat singur certificat ORNISS, eu l-am primit”. Cine i-a dat certificat de securitate lui Anastasiu Nicu Marcu, născut în 1968, a intrat la facultate abia la 24 de ani, fiind, din 1997, absolvent al facultății de științe economice din Craiova. Din 1997, a fost contabil-șef la diferite ocoale silvice din sudul țării: Poiana Mare și Calafat. Însă, în 2003, ajunge director economic al Romsilva, în guvernarea Năstase, iar în guvernarea Tăriceanu a ajuns, din august 2007 în aprilie 2009 (când Emil Boc era premier) secretar general al ANAF.  Nicu Marcu a fost ales deputat PNL, în 2012, dar a trecut la Partidul Conservator, al lui Dan Voiculescu, în 2014, când Iohannis a devenit președintele PNL, iar în 2015 a fost ales în Curtea de Conturi cu susținerea ALDE. Cât a fost parlamentar, n-a vorbit decât o singură dată, la depunerea jurământului. Acum, Nicu Marcu este considerat a fi un apropiat politic al lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD. În 2023, Nicu Marcu l-a numit pe Robert Modan, ginerele lui Stănescu, secretar general al ASF.  El a condus ASF din 2020 în 2023. În anul fiscal 2023, salariul său net de la ASF, anual, a fost de 930.776 de lei. În anul fiscal 2022 a încasat de la ASF 892.533 de lei.  În mandatul său au avut loc falimentele răsunătoare ale City Insurance și Euroins. 

August, mai răcoroasă decât normalul perioadei (sursa: Pexels/Pixabay)
Eveniment

În august, respirăm liniștiți: potrivit ANM canicula revine abia spre sfârșitul lunii

August, mai răcoroasă decât normalul perioadei. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 28 iulie – 25 august, prima parte a lunii august va aduce temperaturi sub normalul climatologic, urmate de o perioadă cu valori termice peste medie. În săptămâna 28 iulie – 4 august, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în aproape toată țara, în special în regiunile intracarpatice. August, mai răcoroasă decât normalul perioadei În aceeași săptămână, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice, sud-estice și parțial în centrul țării. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD În schimb, în vest, nord-vest și sud-vest, regimul pluviometric va fi deficitar. Persistența temperaturilor sub normal În perioada 4 – 11 august, temperaturile medii vor continua să fie mai coborâte decât cele normale, mai ales în vestul și centrul țării. Precipitațiile vor fi peste medie în majoritatea regiunilor, cu un exces accentuat în vest, nord și centru. Revenirea la normal între 11 și 18 august Pentru săptămâna 11 – 18 august, ANM estimează temperaturi apropiate de mediile climatologice pentru această perioadă în întreaga țară. Regimul de precipitații va fi deficitar în vest și centru, iar în restul teritoriului va fi apropiat de normal. Posibil val de căldură spre finalul lunii În săptămâna 18 – 25 august, valorile termice medii vor depăși ușor normalul în regiunile sudice și vestice. În restul țării, temperaturile vor fi în limitele obișnuite pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi ușor deficitare în zonele intracarpatice, iar în celelalte regiuni vor rămâne în parametri normali.

Neamț și Suceava, devastate de viituri (sursa: Facebook/IGSU)
Eveniment

Viituri devastatoare în Neamț și Suceava: peste 470 de gospodării afectate, trei persoane decedate

Neamț și Suceava, devastate de viituri. În urma fenomenelor hidrometeorologice extreme produse în noaptea de 27 spre 28 iulie, județele Neamț și Suceava au fost devastate de viituri.  Sute de gospodării au fost inundate și trei oameni și-au pierdut viața. Neamț și Suceava, devastate de viituri Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, peste 470 de gospodării au fost inundate, iar un număr mare de autovehicule a fost avariat, în urma revărsării pâraielor Dârmoxa și Neagra (județul Suceava), precum și a râului Bistrița (județul Neamț). Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD În orașul Broșteni, județul Suceava, trei persoane, un bărbat și două femei, au fost surprinse de viitură în localitatea Neagra. Din păcate, în ciuda intervenției rapide, acestea au fost găsite decedate. Peste 200 de persoane salvate din calea apelor În total, 205 persoane au fost salvate din locuințele afectate de viituri, dintre care 120 pe cale aeriană și 85 pe cale terestră. Salvările au fost realizate cu sprijinul a cinci elicoptere aparținând Inspectoratului General de Aviație al MAI. În prezent, nu mai sunt semnalate persoane în pericol sau urgențe medicale care să nu poată fi gestionate. Drumuri blocate din cauza aluviunilor Traficul rutier rămâne blocat pe un drum național (DN 17B – Suceava) și un drum județean (DJ 177A – Suceava), din cauza acumulării de apă și aluviuni pe carosabil. Autoritățile intervin pentru deblocarea circulației. Situația în județul Neamț Aproximativ 270 de gospodării au fost afectate în localitățile Farcașa, Borca și Poiana Teiului. 890 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat preventiv. În cursul zilei de 28 iulie, după retragerea apelor, oamenii s-au întors în locuințele proprii. Autoritățile au evacuat apa din 48 de gospodării, urmând ca intervențiile să continue și în ziua de 29 iulie. Situația în județul Suceava Localitățile Broșteni (cu satele Neagra și Dârmoxa), Ostra și Stulpicani au fost grav afectate. Peste 200 de gospodării au fost inundate. 205 persoane au fost salvate, dintre care 120 cu ajutorul elicopterelor și 85 prin mijloace terestre. Elicopterele SMURD au finalizat misiunile de căutare și salvare, iar forțele de intervenție rămân în teren pentru monitorizarea situației.

Proiectul A8 bate pasul pe loc (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Autostrada A8, blocată: licitațiile pentru tronsoanele din jurul Iașiului, în impas

Proiectul A8 bate pasul pe loc. Licitațiile pentru tronsoanele autostrăzii A8 din jurul Iașului sunt afectate de întârzieri semnificative, din cauza contestațiilor depuse de participanți. Proiectul A8 bate pasul pe loc Cel mai scurt tronson, Golăiești–Pod Prut, de sub 3 km, are termenul de înscriere amânat până pe 15 septembrie. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD Deși contestațiile pentru loturile Moțca–Tg. Frumos–Lețcani au fost respinse de CNSC, cele depuse pentru Lețcani–DN24–Golăiești–Pod Prut au fost admise. Compania Națională de Investiții Rutiere a contestat la rândul său aceste decizii în instanță, ceea ce prelungește procesul. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Sinucidere din cauza unor probleme financiare (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Final tragic pentru un medic militar: s-a sinucis din cauza problemelor financiare

Sinucidere din cauza unor probleme financiare. Maiorul medic militar Sînziana Lovin, în vârstă de 50 de ani, și-a pus capăt zilelor în vila din Breazu, după ce și-ar fi pregătit sinuciderea cu câteva zile înainte. Sinucidere din cauza unor probleme financiare Femeia, specialist în pneumologie și medicină internă, i-a spus fiicei sale că merge să își ia rămas bun de la casă, pe care intenționa să o vândă din cauza problemelor financiare. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD Tragedia s-a petrecut sâmbătă seara, iar fiica de 19 ani a descoperit a doua zi trupul neînsuflețit al mamei, spânzurat de o grindă din mansardă. Fostul soț al femeii a fost cel care a alertat autoritățile, după apelul disperat al fiicei. Continuarea, în Ziarul de Iași

Blocuri ilegale, investiții pierdute și procese (sursa: ziaruldeiași)
Eveniment

Investiții ratate în imobiliare: familii care luptă în instanță pentru recuperarea banilor

Blocuri ilegale, investiții pierdute și procese. Un bloc situat în zona ultracentrală a Iașului, pe strada Barbu Lăutaru, s-a transformat într-un coșmar pentru investitorii care l-au construit și pentru cumpărătorii care au plătit integral apartamentele. Blocuri ilegale, investiții pierdute și procese Un cuplu a obținut în instanță restituirea sumei de 400.000 de lei, actualizată cu inflația și daune-interese, după ce nu a putut deveni proprietar din cauza nerespectării autorizației de construire. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD Până acum, mai multe familii au câștigat procese similare, iar cel puțin alte 13 se află în aceeași situație. În acest caz, lucrările au fost întârziate ani întregi, iar lipsa certificatului de edificare face imposibilă intrarea în legalitate. Continuarea, în Ziarul de Iași

Mașină de fabricat cărămizi pe Lună (sursa: Xinhua)
Eveniment

Primul pas spre construirea caselor pe Lună: China va produce cărămizi din praf lunar

Mașină de fabricat cărămizi pe Lună. O echipă de cercetători din China a dezvoltat o tehnologie revoluționară care aduce mai aproape de realitate visul construirii de locuințe pe Lună. Este vorba despre o „mașină de fabricat cărămizi lunare”, care transformă solul lunar (regolitul) în materiale de construcție folosind energie solară concentrată, potrivit agenției Xinhua. Mașină de fabricat cărămizi pe Lună Sistemul a fost creat de Laboratorul de Explorare a Spațiului Îndepărtat (DSEL), cu sediul în Hefei, estul Chinei. Tehnologia se bazează pe imprimarea 3D in situ, folosind un reflector parabolic pentru a concentra lumina solară. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Fasciculul concentrat este transmis prin fibre optice, iar energia solară astfel amplificată poate atinge de peste 3.000 de ori intensitatea normală. Un sistem optic de înaltă precizie focalizează această energie într-un punct, unde temperatura depășește 1.300°C, suficient pentru a topi regolitul lunar și a-l modela sub formă de cărămizi. Cărămizi rezistente, create exclusiv din sol lunar Cărămizile obținute sunt fabricate integral din regolit lunar, fără aditivi. Acestea au o densitate și o rezistență ridicate, ceea ce le face potrivite nu doar pentru locuințe, ci și pentru infrastructură, precum platforme pentru echipamente sau drumuri lunare. Doi ani de cercetare și testare intensivă Echipa de cercetători chinezi a lucrat timp de aproximativ doi ani pentru a trece de provocările tehnologice, cum ar fi adaptarea la variațiile mineralogice ale regolitului lunar și transmiterea eficientă a energiei. Cercetătorii au folosit mostre simulate de regolit pentru a testa funcționarea prototipului în diverse condiții. Structuri locuibile Deși realizarea mașinii este un pas important, inginerii chinezi avertizează că în condițiile extreme de pe Lună – vid, radiații, gravitație scăzută – cărămizile din regolit nu pot susține singure construcții locuibile. Acestea vor fi folosite ca straturi de protecție în jurul unor module rigide și gonflabile, care vor forma baza viitoarelor habitate lunare. Viitoare baze lunare: între 2035 și 2040 China conduce proiectul Stației Internaționale de Cercetare Lunară (ILRS), care va include facilități pe suprafața și orbita lunară. Construcția este planificată în două etape: până în 2035: un model de bază în regiunea polului sudic al Lunii; după 2040: extinderea instalației la scară largă. Până în aprilie 2025, 17 țări și organizații internaționale s-au alăturat proiectului, alături de peste 50 de institute de cercetare. Cărămizile, testate deja pe stația spațială chineză Cărămizi simulate din regolit lunar au fost deja trimise pe Stația Spațială Chineză (Tiangong) la bordul navei cargo Tianzhou-8, lansată în noiembrie 2024. Astronauții vor testa în spațiu proprietățile acestor cărămizi – rezistența mecanică, performanța termică și comportamentul în fața radiațiilor – pentru a colecta date esențiale în vederea construcției viitoarelor baze lunare.

Emil Gânj este încă de negăsit (sursa: politiaromana.ro)
Eveniment

Emil Gânj, încă de negăsit. Anchetatorii extind căutările în trei județe

Emil Gânj este încă de negăsit. Principalul suspect în cazul uciderii unei femei din localitatea Miheșu de Câmpie, Emil Gânj, este în continuare căutat de autorități. Emil Gânj este încă de negăsit Au apărut indicii care sugerează că Emil Gânj și-ar fi premeditat crima și fuga. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne, acesta și-a pregătit provizii din timp, a distrus un telefon mobil și l-a îngropat pentru a nu fi depistat. Anchetatorii au descoperit la domiciliul unei rude o cutie cu mai multe telefoane mobile, care sunt în prezent analizate. Se bănuiește că aceste dispozitive ar fi fost folosite pentru a evita monitorizarea. Unul dintre ele ar fi fost deja distrus de suspect și îngropat în apropiere. Deși principalele căutări sunt concentrate în România, anchetatorii iau în calcul și varianta ca suspectul să fi părăsit țara. Verificări au fost demarate în mai multe state, inclusiv Germania. Căutări extinse în Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud Pe teritoriul României, operațiunile de căutare se desfășoară în județele Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud, într-un areal extins și dificil. Zona este predominant muntoasă, iar circa 60% dintre casele din localitățile vizate sunt părăsite, ceea ce îngreunează misiunea polițiștilor. Suspect extrem de mobil și familiarizat cu zona Surse judiciare afirmă că Emil Gânj este „foarte mobil, permanent în deplasare” și cunoaște foarte bine terenul. Se presupune că are provizii ascunse în locuri prestabilite și că se deplasează cu o viteză neobișnuită, fiind dificil de localizat. „Controlează foarte bine jocul”, au transmis anchetatorii. Peste 300 de sesizări din partea populației Ancheta este complicată și de numeroasele sesizări primite de autorități. Au fost înregistrate 313 alerte privind posibile locații ale suspectului: 282 de apeluri la 112, 29 de sesizări directe, o sesizare prin e-mail și 19 sesizări prin alte forme Din păcate, niciuna dintre acestea nu s-a confirmat până în prezent. Pe lângă sesizările fizice, anchetatorii s-au confruntat și cu apariția unor conturi false în social media pe numele lui Emil Gânj, care nu au fost create de acesta, dar care au dus la piste false.

Nicușor Dan, mesaj pentru tinerii români (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Eveniment

Nicușor Dan îi încurajează pe tineri să studieze în țară: „Viitorul României începe aici”

Nicușor Dan, mesaj pentru tinerii români. Președintele României, Nicușor Dan, le-a transmis luni un mesaj emoționant tinerilor din diaspora, sfătuindu-i să nu plece la studii în străinătate imediat după liceu, ci să urmeze facultatea în țară. Exemplul său personal a fost adus ca argument. Nicușor Dan, mesaj pentru tinerii români Șeful statului i-a primit în Sala Unirea de la Cotroceni pe zecile de copii români din diaspora care participă la cea de-a XVI-a ediție a Programului de Tabere „ARC”. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Președintele le-a transmis tinerilor că în România sunt multe lucruri de făcut și că trebuie să se ajungă la momentul în care „orice român din diaspora să se bazeze pe țara sa”. Întrebări despre politică, studii și viitor La începutul discuției, președintele i-a întrebat pe tineri cine provine din Ucraina, Republica Moldova sau Franța, creând o atmosferă prietenoasă. Discuțiile au durat aproximativ o oră, timp în care participanții l-au întrebat despre intrarea în politică, despre pasiunea sa pentru matematică, dar și despre sfaturi privind deschiderea unui magazin sau plecarea în străinătate. Sfatul președintelui: „Rămâneți în țară pentru facultate” „Era în 2000 când aveam exact tipul acesta de discuții în România. Sfatul meu personal este să nu plecați după clasa a XII-a în Vestul Europei, ci eventual pentru un masterat. Primii ani de studii sunt cei care te leagă afectiv de locul în care înveți”, a declarat Nicușor Dan. Acesta a explicat că a ales să rămână în București după ce a lucrat acolo, și că, dacă ar fi fost în New York, probabil ar fi rămas acolo. Cum vede politica: muncă, tenacitate și responsabilitate Întrebat despre cariera politică, președintele a subliniat că „aptitudinile unui politician sunt munca și tenacitatea”. A adăugat și un avertisment realist: „Nimeni nu spune în politică: «simt că ești mai bun decât mine, te rog, ia un loc în față»”. De la matematică și activism, la funcția prezidențială Nicușor Dan a mărturisit că nu și-a dorit inițial să devină președinte: „Mai întâi am vrut să fac matematică, apoi am văzut că se demolau case și m-am făcut ONG-ist”. Ulterior, a devenit primar, apoi președinte. „Acum încerc să folosesc tot ce am învățat în această meserie. Este o mare responsabilitate”, a afirmat el.

Rovinieta se va scumpi din septembrie (sursă: Facebook/Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere)
Eveniment

Rovinieta pentru autoturisme se scumpește din 1 septembrie 2025: de la 28, la 50 de euro

Rovinieta se va scumpi din septembrie. Începând cu 1 septembrie 2025, tariful rovinietei pentru autoturisme va crește semnificativ, potrivit unui anunț al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Rovinieta se va scumpi din septembrie Conform Legii nr. 141/2025, rovinieta anuală pentru autoturisme va costa 50 de euro (TVA inclus), față de 28 de euro în prezent. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Noua reglementare intră în vigoare la începutul lunii septembrie și vizează toate autovehiculele din categoria autoturisme. Amenzile se dublează pentru lipsa rovinietei O altă modificare importantă adusă de lege este majorarea amenzilor pentru neplata rovinietei. Dacă până acum sancțiunile erau cuprinse între 250 și 500 de lei, de la 1 septembrie 2025 acestea vor fi între 500 și 1.000 de lei. Rovinietele plătite anterior rămân valabile CNAIR precizează că rovinietele achitate înainte de 1 septembrie 2025 își păstrează valabilitatea pentru perioada pentru care au fost emise, fără costuri suplimentare. „Vă recomandăm să verificați valabilitatea rovinietei și să vă asigurați că respectați noile reglementări pentru a evita sancțiunile”, transmite CNAIR.

Fost secretar de stat la Sănătate: „Abuz și cruzime” în spitalele de stat, „un lagăr al durerii”
Eveniment

Fost secretar de stat la Sănătate: „Abuz și cruzime” în spitalele de stat, „un lagăr al durerii”

Un fost secretar de stat la Sănătate, Monica Althamer, scrie pe Facebook că este „abuz și cruzime” ceea ce se petrece în spitalele de stat, iar centrul de arși de la Floreasca este „un lagăr al durerii”. Mesajul ei vine după ce o pacientă de la acest centru de arși, Alina Alexandru, a relatat prin ce dureirt cumplite a trecut, fiind ignorată de personalul medical și, adesea, fără calmante, deși ea și le cumpărase din propriile resurse.  Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Althamer a fost secretar de stat la ministerul Sănătății în mandatul lui Vlad Voiculescu.  Fost secretar de stat la Sănătate: „Abuz și cruzime” în spitalele de stat, „lagăr al durerii” Ea scrie că durerea pacienților a fost „o formă de tortură”, faptă prevăzută de Codul penal. „Acest centru a fost autorizat cu încălcarea normativelor în vigoare la momentul autorizării, iar fostul ministru Alexandru Rafila a încercat să legalizeze aceasta anormalitate, prin coborârea standardelor naționale pentru funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri. Ordinul Ministrului Sănătății 2.320/2024 este o rușine și vă poartă semnătura, domnule ministru! Ați semnat în numele fostului ministru Rafila, care n-a avut nici măcar demnitatea de a-și asuma decizia”, a acuzat Althamer.  „Au disparut si dozele de paracetamol si algocalmin” Alina Alexandru, care a donat piele pentru sora ei, a relatat modul în care a fost tratată, la acest centru de arși. „Vineri, dupa ce medicii au plecat acasa, am ramas doar cu asistentii si odata cu medicii, au disparut si dozele de paracetamol si algocalmin. A ramas doar durerea sa ne insoteasca. Probabil e notat in proceduri, dl Rogobete, ca daca vrei sa ajuti un pacient sa uite de o durere, ii provoci una mai mare. Intr-adevar, atunci cand mi se amintea constant ca NU am dreptul sa ma vait pentru ca Lavinia arde intr-un iad la propriu si ca nu ma gandesc la durerea ei, reuseam sa tremur si sa plang fara sa mai deranjez fonic echipa medicala. Ma simteam egoista ca cer un calmant si incercam sa resist.   Doar ca duminica dimineata, in ziua a 4-a de la interventie, durerea m-a doborat. Intre timp facusem si o reactie alergica la cearceafuri si la solutiile administrate pe plagile ramase in urma recoltarii. Putin inainte de 5 dimineata am simtit ca nu mai resist, ca am sa mor de durere. Am incercat sa chem asistentul, l-am apelat pe fix, am apasat butonul de urgenta, i-am scris mesaj pe telefonul personal (* avem nr de telefon al asistentului deoarece nu era in grafic alocat un asistent pentru sectia post critic. Noi eram singuri. La nevoie puteam chema asistenul care era in grafic pus la sterlizare).   L-am sunat putin inainte de 4.30. L-am rugat sa vina ca nu mai pot. Am nevoie de ceva ptr durere. Nu primisem nimic peste noapte.   La 4.45 i-am dat mesaj sa il rog sa vina. Deja aveam frisoane puternice. Abia mai puteam fi capabila sa scriu.   Au urmat mai multe apeluri pe fix. Niciun rezultat.   In jurul orei 6 a venit un alt asistent si mi-a pus in sfarsit o perfuzie. A plecat imediat si a zis ca o sa vina colegii din tura de zi, la ora 7:00!!!!   A plecat si nu a verificat daca branula mea este functionala. A plecat si m-a lasat cu perfuzia, dar fara ca acele picaturi sa ajunga la mine. Doar sa o privesc, sa ma rog sa curga, sa ma rog sa se faca ora 7:00 si cineva sa ma ajute.   La 7:00, cand a venit tura de zi, eram deja in stare de soc. Nu mai controlam deloc durerea, ea ma controla. Au incercat sa “repare” branula, dar nu a fost posibil. Au inceput sa ma intepe, dar desi o faceau din nou si din nou, nu au reusit sa prinda o vena. Nu aveam branula, nu primeam calmante. 3 asistente au incercat. M-au intepat, pe rand, pana la ora 8:50!! 2 ore mai tarziu au chemat un medic.   Putin dupa ora 9:00 am avut in sfarsit branula si am inceput sa primesc calmantul. In tot timpul asta le-am rugat pe doamnele asistente sa ma lase sa beau perfuzia aia. Sa imi dea sa inghit o pastila. Orice!!! Tremuram atat de tare incat credeam ca voi lesina de durere.   Pentru ca starea mea era una care incepea sa ii ingrijoreze, au aparut si medicii de garda. Am aflat astfel ca nu primisem calmante deoarece NU aveau. Astfel ca am facut lista acasa si am trimis sa se cumpere perfuziile fara de care stiam ca nu voi mai rezista.   Odata aduse perfuziile, desi s-a cumparat EXACT ce mi s-a comunicat ca avem nevoie, am ajuns intr-un alt impas. Nu se puteau folosi si nu ne puteau fi administrate deoarece erau aduse din afara spitalului.   Poate nu reusesc sa ma fac inteleasa:   1-prima data ne-au spus ca nu au calmante si mi-au zis ce sa cumparam. Am facut lista cu necesar impreuna cu ei.   2- odata ce am cumparat si le-am adus, ne-au spus ca nu e posibil sa ne fie administrate deoarece au reguli si trebuie sa imi administreze doar ceea ce au de la farmacia spitalului.   Cand efectul perfuziei puse la ora 9:00 a inceput sa se duca, cand am inceput, din nou, sa tremur, mi s-a propus sa mi se aduca un calmant de la critic. Adica sa se ia o perfuzie de la sora mea, sau de la ceilalti care se aflau la acel moment in rezervele cu pacienti in stare CRITICA si sa mi se puna mie. AM REFUZAT CATEGORIC si le-am spus ca daca doar asa se poate sa primesc, sa mi se aduca actele ptr a semna externarea, sa pot pleca astfel la un alt spital unde sa pot primi ceva de durere fara sa FUR dozele celor care sunt in stare critica”, a relatat Alina Alexandru. 

Popovici, în finala Mondialelor de natație (sursa: Facebook/David Popovici)
Eveniment

David Popovici s-a calificat în finala de 200 m liber la Mondialele de natație de la Singapore

Popovici, în finala Mondialelor de natație. Înotătorul român David Popovici, campion olimpic en titre, s-a calificat în finala probei de 200 m liber la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, obținând al patrulea timp în semifinalele disputate luni. Popovici, în finala Mondialelor de natație După ce în serii a înregistrat cel mai bun timp (1:45.43), Popovici a câștigat semifinala a doua cu un timp îmbunătățit: 1:45.02. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Totuși, trei sportivi din prima semifinală au obținut timpi mai buni. Luke Hobson (SUA) – 1:44.80 Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:44.84 Kamil Sieradzki (Polonia) – 1:45.00 David Popovici (România) – 1:45.02 Finala se dispută marți, la ora 14:02 (ora României) Finala probei de 200 m liber este programată pentru marți, 30 iulie, la ora 14:02 (ora României), când Popovici va încerca să își reconfirme forma de top. David Popovici deține titlul mondial la 200 m liber, cucerit în 2022, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, și va încerca să își recapete coroana mondială în finala de la Singapore.

Vreme instabilă în toate regiunile României (sursa: Pexels/Landiva Weber)
Eveniment

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: valuri de căldură, răciri bruște și ploi

Vreme instabilă în toate regiunile României. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță variații importante de temperatură în următoarele două săptămâni, precum și episoade de instabilitate atmosferică. Precipitațiile sunt așteptate în intervalele 28–30 iulie și după 5 august, în majoritatea regiunilor. Vreme instabilă în toate regiunile României În Banat, temperaturile maxime vor atinge în jur de 27°C între 28 iulie și 1 august, cu un minim de 24–25°C pe 29 iulie. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Începutul lunii august va aduce un episod călduros, cu maxime de 32–33°C, urmat de o scădere după 5 august, spre 28–29°C. Temperaturile minime vor oscila între 13 și 17°C. Ploile vor fi prezente în primele zile și din nou între 4 și 9 august, în rest fiind izolate. Crișana: Alternanțe termice și probabilitate crescută de ploi În Crișana, maximele se vor menține în jur de 26°C la final de iulie, cu un vârf negativ în 29 iulie (24°C). Primele zile din august vor fi mai calde (30–32°C), urmate de o răcire spre 26–28°C după 5 august. Minimele vor scădea la 13–14°C între 31 iulie și 2 august, apoi vor crește temporar. Ploile vor apărea în primele zile și între 4–9 august. Transilvania: Răcire accentuată În Transilvania, ziua de 28 iulie va aduce 29°C, urmată de o răcire bruscă pe 29 iulie (22°C). După 30 iulie, se vor înregistra oscilații în jurul a 25–27°C, cu maxime de până la 30°C între 3–5 august. Minimele vor coborî până la 12°C, apoi vor crește ușor. Ploile vor fi însemnate cantitativ între 28–30 iulie și revin după 5 august. Maramureș: Răcire urmată de temperaturi moderate La începutul intervalului, Maramureșul va avea 27–28°C, scăzând la 22–23°C pe 29 iulie. Maximele se vor stabiliza apoi între 24–26°C, cu un vârf de 28–29°C în perioada 3–5 august. Minimele vor varia între 12 și 16°C. Ploile sunt așteptate între 28–30 iulie și din nou după 5 august. Moldova: De la caniculă la răcire și apoi alternanțe În Moldova, 28 iulie va fi călduroasă, cu maxime de 33°C, urmate de o răcire pe 29 iulie (24°C). Apoi se vor înregistra temperaturi între 26–28°C, cu un vârf de 30–31°C în perioada 3–5 august. Minimele vor scădea la 14°C între 31 iulie și 2 august. Ploile sunt probabile între 28–30 iulie și din nou între 5–9 august. Dobrogea: Dispariția caniculei și temperaturi constante În Dobrogea, canicula va persista pe 28 iulie (maxime de 34°C), urmând apoi valori între 29–32°C. Temperaturile nocturne vor scădea de la peste 22°C la valori de 18–20°C după 30 iulie. Ploile sunt probabile în perioadele 29 iulie – 1 august și 6–9 august. Muntenia: Răcire temporară și noi episoade de căldură În Muntenia, maximele vor atinge 36–37°C pe 28 iulie, apoi vor scădea la 29°C pe 29 iulie și se vor menține până pe 1 august. Între 2–5 august, temperaturile vor urca din nou la 33–34°C, cu o nouă scădere după această perioadă. Minimele vor varia între 15 și 20°C. Ploile sunt posibile între 28 iulie – 1 august și între 6–8 august. Oltenia: Alternanțe termice și ploi locale Oltenia va înregistra o răcire pe 29 iulie (28°C), după care se vor înregistra maxime între 29–31°C. Între 3–5 august sunt posibile temperaturi de 33–34°C. Minimele vor varia între 14 și 18°C. Ploile vor apărea local în perioada 28 iulie – 1 august și din nou după 6 august. Zona montană: Vreme răcoroasă și ploi abundente La munte, temperaturile maxime vor fi de 20°C în 28 iulie și între 3–5 august, iar în restul intervalului se vor situa între 16–17°C. Minimele vor oscila între 8 și 12°C. Ploile vor fi abundente între 28–30 iulie și posibil între 5–9 august. În rest, vor fi averse de scurtă durată, în special după-amiaza.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră