sâmbătă 26 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 15 aprilie 2025

Crin Antonescu, creștere mare într-un nou sondaj, se află pe locul al doilea, după George Simion. Nicușor Dan, pe locul al treilea

Sondaj nou, Antonescu revine în forță (sursa: Facebook/Crin Antonescu, Nicușor Dan)
Sondaj nou, Antonescu revine în forță (sursa: Facebook/Crin Antonescu, Nicușor Dan)

Sondaj nou, Antonescu revine în forță. Potrivit unui sondaj realizat de AtlasIntel pentru Hotnews, în perioada 10–13 aprilie 2025, George Simion este candidatul favorit în primul tur al alegerilor prezidențiale, însă doar într-un singur scenariu ar reuși să câștige finala din turul al doilea. În schimb, Crin Antonescu înregistrează o creștere semnificativă și îl depășește pe Nicușor Dan în intențiile de vot.

Sondaj nou, Antonescu revine în forță

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.994 de respondenți, prin recrutare digitală aleatorie, cu o marjă de eroare de ±2 puncte procentuale și un nivel de încredere de 95%.

Citește și: Radare fixe "invizibile", pe majoritatea drumurilor naționale. Șoferul nu mai este oprit, amenda vine acasă

Candidatul susținut de AUR și POT, George Simion, este pe primul loc în intențiile de vot pentru turul I, cu 33,4%, în creștere față de luna trecută când avea 30,4%.

Pe locul doi se situează Crin Antonescu, candidatul alianței PSD–PNL–UDMR, cu 24,7%, înregistrând o creștere de aproape 7 procente. Nicușor Dan coboară pe poziția a treia, cu 21,2%, în scădere de la 26%.

Victor Ponta este pe locul patru cu 9,7%, urmat de Elena Lasconi cu 5%.

Alți candidați precum Daniel Funeriu și Lavinia Șandru sunt sub pragul de 1%.

Clasamentul, dacă votul ar avea loc mâine

Luând în considerare doar votanții siguri (cei care afirmă clar că vor merge la urne), clasamentul este următorul:

George Simion – 34,4%

Crin Antonescu – 25,5%

Nicușor Dan – 21,8%

Victor Ponta – 10%

Elena Lasconi – 5,2%

3% dintre respondenți afirmă că nu vor vota, își vor anula votul sau sunt nehotărâți, în timp ce 2,2% ar opta pentru un alt candidat.

Turul doi rămâne imprevizibil

Față de sondajele anterioare, în care Nicușor Dan ieșea câștigător în toate scenariile de tur doi, noul sondaj arată o inversare a tendinței.

Dan ar reuși să-l învingă pe George Simion, dar ar pierde în fața lui Crin Antonescu.

Singura situație în care George Simion ar câștiga turul al doilea este într-o finală cu Victor Ponta.

Ce spune un sondaj CURS publicat recent

Un alt sondaj, realizat de CURS între 3–10 aprilie 2025, confirmă poziția fruntașă a lui George Simion, cotat cu 26% în turul I.

Crin Antonescu ar intra în finală cu 23%, iar Nicușor Dan ar rămâne în afara turului doi, cu doar 19%.

Urmează Victor Ponta (16%), Elena Lasconi (8%) și Cristian Terheș (3%).

La final de martie, un sondaj Verifield prezentat de Nicușor Dan îl credita pe Victor Ponta cu șanse reale de a intra în finală, clasându-l pe locul doi, înaintea lui Crin Antonescu.

Acuratețea AtlasIntel 

AtlasIntel a demonstrat o acuratețe ridicată în alegerile locale din 9 iunie 2024.

În cazul alegerilor pentru Primăria Capitalei, estimările sale s-au apropiat cel mai mult de rezultatele finale:

Nicușor Dan: estimat la 44%, rezultat final 47,94%

Gabriela Firea: estimată la 21,1%, rezultat final 22%

Cristian Popescu Piedone: estimat la 15%, rezultat final 15,4%

Sebastian Burduja: estimat la 7,6%, rezultat final 7,83%

De asemenea, în noiembrie 2022, AtlasIntel a fost printre puținii care o dădeau pe Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale — fapt care s-a confirmat.

 

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră