ANALIZĂ De ce Putin nu va renunța niciodată la Donbas: obsesie imperială, resurse enorme, regiune strategică
Obsesia lui Vladimir Putin pentru Donbas. De peste un deceniu, regiunea Donbas a devenit centrul de greutate al conflictului dintre Rusia și Ucraina.
Pentru Vladimir Putin, aceasta nu este doar o bucată de teritoriu, ci o piesă esențială într-un puzzle mai vast, ce îmbină istoria imperială, resursele economice și ambițiile geopolitice ale Kremlinului.
Obsesia lui Vladimir Putin pentru Donbas
Obsesia lui Putin pentru Donbas este vizibilă în fiecare discurs, în fiecare justificare pentru agresiunea militară și în fiecare încercare de a negocia o „pace” care să lase Moscovei controlul regiunii.
Donbas, format din regiunile Donețk și Luhansk, se întinde pe aproximativ 55.000 km², la granița estică a Ucrainei cu Rusia.
Dincolo de suprafața relativ modestă, valoarea strategică a zonei este enormă.
Ea funcționează ca o adevărată centură de fortăreață: cine controlează Donbas are acces direct către centrul industrial al Ucrainei și poate bloca avansurile Kievului spre est .
În ochii lui Putin, regiunea nu reprezintă doar un avantaj militar, ci și un instrument de presiune.
Deținerea Donbas-ului ar permite Rusiei să dicteze condițiile de securitate în întreaga zonă și să mențină Ucraina vulnerabilă, incapabilă să se dezvolte independent.
Bogățiile subterane care alimentează ambițiile Kremlinului
Dincolo de argumentele militare, Donbas este o regiune de o importanță economică covârșitoare.
Potrivit estimărilor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), peste 70% din resursele minerale ale Ucrainei se află în Donețk și Luhansk.
Valoarea acestora a fost calculată la aproximativ 26 de trilioane de dolari în 2022 .
Resursele nu se rezumă la cărbunele tradițional, care alimentează centralele termice și produce circa 40% din electricitatea Ucrainei.
În subsolul Donbas-ului se găsesc metale rare precum litiul, esențial pentru producția de baterii, dar și gaze de șist și rezerve de gaz natural.
Într-o lume în care competiția pentru resurse energetice este tot mai acerbă, controlul asupra acestor bogății ar conferi Rusiei o pârghie economică semnificativă.
Moștenirea sovietică și rusificarea forțată
Pentru a înțelege obsesia lui Putin, este esențial să privim în trecut.
Donbas-ul a intrat în sfera de influență a Imperiului Rus încă din secolul al XVIII-lea, fiind inclus în ceea ce se numea „Novorosia” — un teritoriu anexat în urma cuceririlor țariste.
În perioada sovietică, zona a fost industrializată masiv, atrăgând sute de mii de muncitori din Rusia. Procesul de rusificare a fost accelerat prin politici dure:
În anii ’30, Holodomorul, marea foamete organizată de Stalin, a devastat populația locală.
În anii ’50, limba ucraineană a fost interzisă în învățământul superior.
După Al Doilea Război Mondial, regiunea a fost repopulată cu ruși, consolidând dominația culturală și lingvistică a Moscovei.
Până la începutul anilor 2000, rusofonii reprezentau aproximativ 40% din populația Donbas-ului.
Acest fapt a devenit unul dintre principalele argumente ale Kremlinului pentru a acuza Kievul de „genocid” împotriva populației rusești și a justifica intervențiile militare.
Eseul lui Putin și obsesia ideologică
În iulie 2021, cu câteva luni înainte de invazie, Vladimir Putin a publicat un eseu intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”.
În acest text, liderul de la Kremlin argumenta că Ucraina nu este o națiune separată, ci parte integrantă a lumii ruse.
Donbas era prezentat drept dovada vie a acestei „unități istorice”.
Această viziune ideologică, bazată pe negarea identității ucrainene, alimentează obsesia lui Putin.
Pentru el, cucerirea Donbas-ului nu este doar o victorie militară, ci o corectare a „nedreptății istorice” pe care ar fi comis-o destrămarea URSS în 1991.
Războiul din Donbas: începutul unei confruntări prelungite
Conflictul din Donbas a început în 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia.
Separatiștii prorusi au proclamat „Republicile Populare” Donețk și Luhansk, sprijinite logistic și financiar de Moscova.
Deși Kremlinul a negat mult timp implicarea, numeroase rapoarte internaționale au confirmat prezența armatei ruse în zonă.
În februarie 2022, Putin a făcut pasul decisiv: a recunoscut independența acestor „republici” și a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei.
Astăzi, după mai bine de trei ani de război, Rusia controlează 99% din Luhansk și aproximativ 79% din Donețk.
Chiar dacă armata rusă a suferit pierderi uriașe, Kremlinul nu renunță la obiectivul său principal: anexarea completă a Donbas-ului.
De la război deschis la strategie diplomatică
Obsesia lui Putin pentru Donbas se reflectă și în schimbarea tacticilor.
După ce armata rusă nu a reușit să cucerească întreaga Ucraină, liderul de la Kremlin încearcă să transforme Donbas-ul într-o monedă de schimb diplomatic.
Recent, presa internațională a relatat că Putin ar fi dispus să discute o încetare a ostilităților dacă Ucraina renunță la Donbas.
Această strategie ar permite Rusiei să obțină prin negociere ceea ce nu a reușit să obțină pe câmpul de luptă: controlul total asupra regiunii și consolidarea unei zone-tampon împotriva NATO.
Impactul asupra Ucrainei și comunității internaționale
Pentru Ucraina, pierderea Donbas-ului ar fi o lovitură devastatoare.
Nu doar că ar însemna renunțarea la una dintre cele mai bogate regiuni ale țării, dar ar crea și un precedent periculos: ideea că agresiunea militară poate fi răsplătită prin câștiguri teritoriale.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că Donbas nu este negociabil.
„Nu vom ceda niciun centimetru din teritoriul nostru”, a afirmat el, subliniind că renunțarea la regiune ar însemna renunțarea la independența Ucrainei.
Pentru comunitatea internațională, obsesia lui Putin pentru Donbas este un test al solidarității occidentale.
Dacă Rusia ar reuși să-și atingă obiectivele, ar demonstra că forța brută și propaganda pot înlocui regulile dreptului internațional.
Obsesia care poate remodela Europa
Obsesia lui Vladimir Putin pentru Donbas nu este un capriciu politic trecător, ci un proiect strategic de lungă durată.
Ea îmbină trei dimensiuni:
Militară – Donbas ca avanpost și fortăreață împotriva Ucrainei.
Economică – controlul asupra resurselor vitale.
Ideologică – reafirmarea unei identități imperiale rusești.
Astfel, Donbas devine nu doar „prioritatea numărul unu” a Kremlinului, ci și cheia prin care Putin încearcă să rescrie arhitectura de securitate a Europei.
Obsesia lui nu privește doar Ucraina: ea pune sub semnul întrebării echilibrul geopolitic global.
