Eveniment
03 noiembrie 2025
Lector UBB Cluj către magistrați: „Dacă zicem să am slujbă bună, niște bani și pensie, suntem morți”
Un lector al Universității Babeș Bolyayi (UBB) din Cluj către magistrați: „Dacă zicem doar să am o slujbă bună și niște bani și o pensie, suntem morți și îngropați. Și cu capul plecat, așa cum am mai fost de altfel vreo 50 de ani”, a scris Diana Ionescu, care predă procedură penală, pe Facebook.
Ea a criticat dur faptul că numeroase fapte penale se prescriu, apreciind „Prescripția, parte a ADN-ului nostru cultural”.
Lector UBB Cluj către magistrați: „Dacă zicem să am slujbă bună, niște bani și pensie, suntem morți”
„Una din marile rușini ale României în materia justiției penale (dar cu efect de imagine pe toată justiția) este felul în care sistemul judiciar se raportează la prescripția răspunderii penale. Prescripția, adică oprirea procedurilor penale (sau, din punct de vedere al dreptului penal imposibilitatea tragerii la răspundere penală) pe motiv că statul, prin instituțiile sale, într-un număr n de ani (nici nu mai contează câți, oricum socotim în ani, ceea ce e mult) nu a reușit să ajungă la o soluție privind suspiciunea/acuzația săvârșirii unei infracțiuni.
Eu nu am văzut luptă juridică mai mare în România decât aceasta pe prescripție. Avem hotărârii CCR, HP-uri, nervi cu CJUE, Lin I, Lin II, completuri la ICCJ împărțite pe categorii, curți de apel pe categorii, strămutări, și acum și recuzări. Ce mai! Asta e lupta mare a neamului românesc în materie de justiție. Nu ne-am luptat pentru justiția de tranziție (adică, câți șefi din perioada comunistă, înafară de Vișinescu și Ficior, au fost trimiși în judecată?), nu ne-am luptat pentru morții de la Revoluție, pentru cei de la mineriade, pentru drepturile copiilor, pentru drepturile victimelor. Nu. La noi, lupta cea mare este pentru prescripție. Asta e identitatea noastră constituțională. Și poate chiar e. Uite subiect bun de teză de doctorat - rolul prescripției în formarea identității naționale românești în domeniul dreptului și justiției. Asta e lupta mare a neamului în ceea ce privește justiția penală. Alta nu avem.
Atunci când regimul comunist a pus în discuţie abuzurile săvârşite de Ministerul de Interne şi de Securitate în anii 50 în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (fapte atât de îngrozitoare că până și PCR s-a gândit să studieze problema), Ion Gheorghe Maurer (avocat, prim ministru, primul președinte al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, adică om cu școală de drept) a considerat că soluţia cea mai înţeleaptă este aşteptarea împlinirii prescripţiei.
În cadrul Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCR în 19.09.1968, în discuția privind riscurile care puteau să apară în cazul organizării unui proces fostului ministru de interne Alexandru Drăghici, Maurer a spus: „Apărarea lui Drăghici va scoate la iveală o serie de lucruri urâte nu numai în ceea ce priveşte anumite practici ale unei anumite părţi a conducerii într-o anumită epocă, dar şi legătura acestor practici cu alte practici de unde s-au inspirat. Procesul ar lua un caracter nu numai împotriva unor elemente ale conducerii române, dar ar lua un caracter de proces care se face într-un stat care este foarte sensibil la aceasta. Nu am avea nimic de câştigat în aceasta, dimpotrivă, în asemenea condiţii, noi nu am putea lăsa procesul public, adică să-l dezbatem, ar trebui să îl facem în şedinţă secretă, iar în şedinţă secretă s-au făcut toate porcăriile pe care le dăm acum şi căutăm să le îndreptăm. Aşa că mi se pare că soluţia cea mai bună este să lăsăm lucrurile să se îndrepte către prescripţie din punct de vedere judiciar” (Stenograma este preluată din Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR-Cancelarie, dosar nr. 156/1968, filele 14-15).
Prescripția, parte a ADN-ului nostru cultural. Prescripția e calea întoarsă pe care zapciul din Aferim o face din fața boierului atunci când îi spune: - Boierule, avem pravilă!, iar boierul îi aduce aminte cine l-a numit în funcție. Prescripția e soluția dată de partid, prin vorbele lui Maurer. O îmbrăcăm în argumente juridice, o discutăm și construim n tehnicisme în interpretarea ei, dar, în esență, prescripția este matricea culturală a justiției penale române, soluția care ne ferește de soluții.
Dacă știrea de mai jos este corectă, adică membrii unui complet de judecată au fost recuzați cu argumentul intenției de sesizare a CJUE pe tema presripției, acest lucru este extrem de grav.
Sesizarea CJUE reprezintă dreptul oricărui judecător național, el însuși judecător european. Ea nu poate fi oprită nici prin recurs, nici prin jurisprudența curților constituționale sau a instanțelor supreme, nici prin sancțiuni disciplinare. Și nici prin recuzare.
Acesta este un moment în care toate asociațiile de judecători și cele ale societății civile care au în statut protecția statului de drept ar trebui să aibă poziții publice. Recuzarea unui judecător pe motiv că acesta intenționa să sesizeze CJUE reprezintă un fapt extrem de grav și este una din liniile roșii care marchează degradarea semnficativă a statului de drept prin presiuni interne (din cadrul sistemului judiciar) asupra independenței judecătorilor
Dacă știrea de mai jos este corectă, atunci judecătorii ce au fost desemnați să intre în cauză ca urmare a admiterii cererii de recuzare ar trebui ei înșiși să sesizeze CJUE inclusiv cu această problemă a recuzării. Dacă au coloană vertebrală și curajul exercitării profesiei de judecător în vremuri de democrație constituțională (!)
Dacă ne uităm în istorie vom vedea cum s-a poziționat justiția în contextul politicii antisemite a perioadei interbelice (capul jos, a urmat strict linia politică), față de regimul crunt de opresiune al regimului comunist (capul jos, cine l-a condamnat pe Iuliu Maniu?). Pentru aceste momente am putea găsi explicații în caracterul totalitar al regimului politic. Până la urmă, nu le poți cere oamenilor să fie eroi. Dar acum, ce argumente sunt pentru a lăsa capul jos? Frica de ce? De Inspecția Judiciară, de CSM, de președinta ICCJ? Păi asta înseamnă să fii judecător?
Adevărul e că învățăm dreptul ăsta cu n tehnicisme. Dăm examene de admitere în profesii, dar și de defintivat din grile peste grile. Și uităm ceea ce este esențial. Care sunt valorile în drept. Care este rolul nostru pe lume. Ca judecători, ca procurori, ca avocați, ca profesori de drept, ca studenți la drept, ca juriști. Care este rostul nostru pe lume. Că dacă zicem doar să am o slujbă bună și niște bani și o pensie, suntem morți și îngropați. Și cu capul plecat, așa cum am mai fost de altfel vreo 50 de ani”, a scris Diana Ionescu.
Urmărește-ne pe Google News
