Cea mai mare problemă a lui Trump: prețul petrolului. De unde poate veni salvarea (parțială)
Cea mai mare problemă a lui Donald Trump, după declanșarea atacurilor aeriene împotriva Iranului: prețul petrolului, care a crescut exploziv după ce navele încărcate cu carburanți au încetat să mai folosească strâmtoarea Ormuz, de teamă că vor fi atacate de iranieni. Virca 16 milioane de barili de petrol sunt captive. Un astfel de blocaj nu a mai existat din anii 70. Prețul barilului de petrol a sărit de 100 de dolari.
Citește și: Sondaj: O mică parte din alegătorii AUR se întorc la PSD, USR scade ușor
Eset evident că strategia Iranului este să impună un cost economic inacceptabil pentru Trump, forțându-l să renunțe la război pe fondul creșterii prețurilor la benzină în SUA.
Cea mai mare problemă a lui Trump: prețul petrolului. De unde poate veni salvarea (parțială)
Însă, de unde poate veni salvarea (parțială) pentru SUA, o opțiune care cel puțin oferă președintelui american timp: reactivarea a două conducte care pot duce petrol din Golful Persic în Marea Roșie și în Goșful Oman/Oceanul Indian.
„Una dintre ultimele linii de apărare este reprezentată de câteva conducte petroliere care oferă o ocolire parțială (subliniem **parțială**) a Strâmtorii Ormuz”, scrie analistul Bloomberg Javier Blas.
„Piața consideră că există două rute alternative pentru exporturile de țiței din Orientul Mijlociu: una este prin conductele est-vest ale Arabiei Saudite către Yanbu, pe coasta Mării Roșii, și terminalul Muajjiz din apropiere, iar cealaltă este prin conductele Habshan-Fujairah ale Emiratelor Arabe Unite către Fujairah, pe coasta de vest a Emiratelor Arabe Unite, ocolind Strâmtoarea Ormuz.
Aceste două rute alternative ar putea transporta între 7 și 8 milioane de barili de petrol pe zi, compensând jumătate din aprovizionarea cu petrol în timpul întreruperii traficului în Strâmtoarea Ormuz. Cu toate acestea, ambele opțiuni prezintă provocări. De exemplu, Fujairah din Emiratele Arabe Unite este extrem de aproape de Strâmtoarea Ormuz și ar putea fi ținta atacurilor artileriei iraniene.
Conducta est-vest a Arabiei Saudite funcționează deja la capacitate maximă. În prezent, volumul de țiței transportat prin porturile sale din Marea Roșie a crescut la un nivel record. Potrivit Saudi Aramco, capacitatea maximă a acestei conducte este de 7 milioane de barili pe zi (...)
Dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată și petrolul din Orientul Mijlociu nu poate ajunge în Asia, Coreea de Sud, Thailanda și India vor fi probabil țările cele mai grav afectate. Japonia, datorită rezervelor sale substanțiale de petrol, s-ar putea stabiliza pe termen scurt”, arată o analiză a site-ului futunn.com.
„În întreaga istorie scrisă a strâmtorii, aceasta nu a fost niciodată închisă”, a declarat Natasha Kaneva, analist la JPMorgan Chase, citată de Wall Street Journal. „Pentru mine, nu era doar
cel mai rău scenariu posibil. Era un scenariu de neimaginat”.