/

Bulgarii controlează mai dur transporturile spre și dinspre Austria de la începutul anului, potrivit înțelegerii pentru intrarea în Schengen

Bulgarii, controale mai dure pentru Austria
Bulgarii, controale mai dure pentru Austria (sursa: X/Агенция “Митници”/National Customs Agency-Bulgaria)

Bulgarii, controale mai dure pentru Austria. Agenţia Vamală bulgară a înăsprit, începând cu 2024, controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre şi dinspre Austria, la toate vămile şi punctele de frontieră şi pe întreg teritoriul Bulgariei.

Bulgarii, controale mai dure pentru Austria

Verificările sunt în conformitate cu angajamentul Bulgariei şi României faţă de Austria de a spori controalele la frontierele lor terestre. Angajamentul a fost prevăzut într-o anexă la decizia Consiliului Uniunii Europene privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a precizat Agenţia Vamală.

Citește și: Ce salariu primea de la stat judecătorul Cristi Danileț, care se pensionează la 48 de ani

În primele şase zile ale anului 2024, Agenţia Vamală a întreprins peste 7.200 de controale asupra diferitelor vehicule, inclusiv a unora care tranzitau Bulgaria. Inspecţii fizice, scanare cu raze X şi control al documentelor au fost aplicate atât asupra mărfurilor, cât şi a cabinelor camioanelor, maşinilor, camionetelor şi autocarelor.

Verificările au identificat încălcări ale legislaţiei vamale şi accizelor care au condus la confiscarea a aproape 120.000 de ţigarete, 5,5 kg de tutun, peste 340 litri de alcool, 800 litri de ulei de motor, 1.500 kg de detergenţi, 5.429 de instrumente electrice, 10.500 de jucării şi 110 produse de parfumerie. Toate acestea au fost confiscate ca tentative de importuri în Bulgaria sau în tranzit spre Europa Occidentală, a indicat Agenţia.

Vehiculele care ieşeau din Bulgaria au fost de asemenea supuse unor controale mai stricte. Mai mult de 61.000 de produse care nu fuseseră declarate în mod corespunzător – ţigări electronice şi rezerve, medicamente de uz veterinar şi ochelari de vedere – au fost confiscate în drum din Austria spre Turcia.

Integrarea terestră mai așteaptă

Cu prilejul unui control comun al poliţiei de frontieră în zona punctului de frontieră Vidin Ferry, au fost găsiţi şase cetăţeni sirieni într-un compartiment special amenajat într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Conform informaţiilor preliminare, cei şase se îndreptau spre Austria.

Controale întărite vor continua de asemenea pe şoselele din Bulgaria în cooperare cu Ministerul de Interne şi alte autorităţi cu competenţe în materie.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Tot potrivit Agenţiei Vamale, controalele vor continua la toate punctele de frontieră până la admiterea Bulgariei în spaţiul Schengen cu frontierele terestre, după care astfel de controale vor rămâne în vigoare doar la graniţele externe ale UE cu Turcia şi Serbia.

La 30 decembrie 2023, Consiliul Uniunii Europene a anunţat admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime începând din martie 2024. Discuţiile privind o decizie suplimentară de ridicare a controalelor terestre vor continua în 2024.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net.
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală