sâmbătă 15 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8736 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Comisia Europeană explică pentru PSD: PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale

PNRR poate fi renegociat doar în situații excepționale, a explicat, azi, Comisia Europeană. Precizările vin după ce liderii PSD au susținut insistent că vor renegocia acest acord. PNRR, renegociat doar în situații excepționale Comisia Europeană arată, într-un răspuns oferit la solicitarea Digi 24, că modificarea Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu se poate face decât în situaţii excepţionale, cum ar fi, spre exemplu, dezastre naturale de dimensiuni istorice, iar o astfel de renegociere ar duca la întârzierea reformelor şi la pierderea unor fonduri. Reprezentanţii Comisiei Europene arată, potrivit Digi 24, că aşteaptă să vadă o încurajare a ieşirii la pensie cât mai târziu prin oferirea de stimulente celor care se pensionează la vârste cât mai înaintate. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a susținut însă că nu a avansat niciodată renegocierea „din temelii” a PNRR, ci doar „optimizarea” unor aspecte prevăzute în acesta, cum ar fi procentul din PIB alocat pensiilor. Budăi mai spune şi că, în opinia PSD, „este inadmisibil şi de neacceptat” ca o persoană să fie obligată să muncească până la 70 de ani. Citește și: Putin, asaltat telefonic sâmbătă de Biden și Macron. Occidentul amenință cu sancțiuni drastice. SUA trimit 3.000 de soldați în Polonia Budăi nu se lasă Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, afirmă, la rândul său, că nu a propus niciodată renegocierea PNRR, ci „optimizarea acestuia”. „Haideţi să le luăm pe rând, să înţelegem exact ce am susţinut până acuma. Comisia s-a referit la acele dezastre naturale, de o renegociere per total a PNRR. Nici sub o formă nu am spus aşa ceva! Noi am scris şi în programul de guvernare, am spus şi în discuţiile pe care le-am avut în Coaliţie, de o optimizare în anumite puncte, nu vorbim de o renegociere per total a PNRR. (...) Trebuie să înţelegem că nu ne dorim sub nicio formă să punem în pericol implementarea PNRR. Din contră, suntem extrem de determinaţi să implementăm acest PNRR şi reformele legate de PNRR. Noi, în coaliţie, ne asumăm să facem tot posibilul pentru binele cetăţenilor români, nu ne asumăm să pierdem bani. (...) Or, acel procent – sunt încă o dată extrem de ferm - acel procent de 9,4% nu este suficient pentru a realiza un alt jalon din PNRR care înseamnă reforma pensiilor prin rezolvarea inechităţilor din sistem”, a declarat ministrul Muncii, sâmbătă după amiază, la Digi24, citat de news.ro. Nu vrea pensionare la 70 de ani În ceea ce priveşte pensionarea la vârste cât mai târzii, Budăi atrage atenţia să în România speranţa de viaţă este mai mică decât în alte state membre ale Uniunii Europene. „Aici, Comisia Europeană trebuie să înţeleagă care este speranţa de viaţă din România, care au fost condiţiile de lucru de până acum din România, pentru că avem foarte mulţi oameni care au lucrat în condiţii grele (...) or să-i spui acelei persoane că trebuie să stai tu în muncă până la 70 de ani, din punctul PSD de vedere este inadmisibil şi de neacceptat. Nu vom accepta aşa ceva”, adaugă ministrul Muncii.

Comisia Europeană explică pentru PSD: PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale
Ciolacu reia atacul la cota unică și vrea supraimpozitarea proprietăților
Politică

Ciolacu reia atacul la cota unică și vrea supraimpozitarea proprietăților

Ciolacu reia atacul la cota unică: președintele PSD susține că doar trei state din UE mai folosesc acest sistem de impozitare. El a sugerat și creșterea impozitului pe proprietate. Președintele PSD l-a apărat pe ministrul de Finanțe, care a spus că vrea suprataxarea celor care deţin mai mult de două proprietăţi sau două maşini. Ciolacu reia atacul la cota unică „Cota unică a rămas în continuare în România, dar mai sunt trei state din Europa care au cotă unică şi nu sunt nişte state... Chiar unul este cam cât are Bucureştiul, aşa. Deci nu sunt nişte state dezvoltate economic. Trebuie să ne hotărâm: vrem, în România, să inventăm tot timpul apa caldă sau vrem să intrăm în zona euro categoric. (...) Aceste măsuri fiscale sunt prinse în programul de guvernare - nu neapărat desfiinţarea cotei unice explicit -, că vom analiza în cursul acestui an o altă abordare fiscală. Ştiţi foarte bine că orice modificare la Codul Fiscal intră în vigoare după şase luni, ca să fie, totuşi, predictibilă şi transparentă", a susținut Ciolacu. Citește și: Putin, asaltat telefonic sâmbătă de Biden și Macron. Occidentul amenință cu sancțiuni drastice. SUA trimit 3.000 de soldați în Polonia Președintele PSD a apreciat că „nu este un element definitoriu pentru un partid de dreapta cota unică”. „Mai sunt guverne de dreapta în Europa care nu au cotă unică, deci nu este un element definitoriu pentru un partid de dreapta cota unică. Nu neapărat trebuie să spunem că, domnule, e doctrinar, se încalcă doctrina liberală",a arătat Marcel Ciolacu. Bani la buget din impozitul pe proprietate El a explicat, în cadrul unei vizite în Bistrița, și de ce trebuie crescute impozitele pe proprietate, „Este o abordare social-democrată şi vreau să vă spun că există în toată Europa. La taxarea directă a proprietăţilor, avem cel mai mic coeficient în crearea PIB-ului, mi se pare că 2%, faţă de o medie europeană de 4,6%. Deci este normal, că te uiţi, niciodată cifrele nu mint. Te uiţi la statistici şi vezi unde este domeniul şi zona pe care trebuie să o acoperi, astfel încât să intri în trendul european. Nu putem trăi în Europa cu alte reguli", a spus Ciolacu.

Îndrăgostiţii părăsiţi se pot răzbuna numind un gândac după fostul lor partener
Eveniment

Îndrăgostiţii părăsiţi se pot răzbuna numind un gândac după fostul lor partener

Îndrăgostiţii părăsiţi se pot răzbuna de Valentine's Day, numind un gândac după fostul lor partener cu ajutorul unei grădini zoologice din Marea Britanie, relatează vineri Reuters. Solicitări din toate colţurile lumii au ajuns la Hemsley Conservation Centre, sud-estul Angliei, care conduce proiectul destinat strângerii de fonduri. Îndrăgostiţii părăsiţi se pot răzbuna "Dacă ai avut o despărţire extrem de urâtă şi ai nevoie de un imbold, este o modalitate bună de a face un lucru haios singur sau cu prietenii tăi", a afirmat responsabilul proiectului, Henry Weedon. Centrul a afirmat că este deschis de asemenea să primească nume de politicieni pentru proiectul "Roach Board". Citește și: EXCLUSIV Medicul Dorin Ionescu, fost subaltern al lui Lucian Duță, susținut de PNL la șefia CNAS "Toate numele sunt binevenite şi totul este destinat pentru a strânge bani pentru proiecte pe care le facem aici, la gradina zoologică", a mai spus Weedon.

Primarul din Ștefăneștii de Jos, reținut de DIICOT. Acuzații de trafic de minori, viol, loviri şi alte violenţe
Eveniment

Primarul din Ștefăneștii de Jos, reținut de DIICOT. Acuzații de trafic de minori, viol, loviri şi alte violenţe 

Primarul din Ştefăneştii de Jos, reţinut de DIICOT. Edilul Ionel Robert Ștefan este acuzat că, împreună cu câţiva cunoscuţi, ar fi batjocorit şi traficat o fată de 13 ani dintr-o comună vecină. În iunie 2021, acest primar s-a autosuspendat din PNL. Primarul din Ştefăneştii de Jos, reţinut ”La data de 11.02.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală desfăşoară activităţi într-o cauză vizând un număr de 5 suspecţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, viol, complicitate la viol, loviri şi alte violenţe şi influenţarea declaraţiilor”, a transmis, vineri, DIICOT. Procurorii au precizat că, în perioada 2017-2018, suspecţii au traficat şi exploatat sexual în mod constant o minoră în vârsta de 13 ani. ”În vederea îngreunării anchetei penale şi împiedicării tragerii la răspundere penală a autorilor, suspecţii au întreprins demersuri constând în influenţarea declaraţiilor persoanei vătămate în faţa organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale şi exercitarea de ameninţări asupra familiei minorei. De asemenea, doi dintre suspecţi au exercitat în mod repetat acte de violenţă asupra martorului denunţător (ce au necesitat 3-4 zile, respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale) în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare”, au mai precizat procurorii. Procurorul din Buftea l-a vrut în libertate Aceştia au explicat că, în cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală. Primarul Ionel Robert Ştefan a mai fost reţinut în iunie 2021 pentru viol, însă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a decis atunci ca el să fie cercetat în libertate.

CSM a avizat proiectul Predoiu de desființare a SIIJ. Proiectul, criticat de mai multe asociații de magistrați
Politică

CSM a avizat proiectul Predoiu de desființare a SIIJ. Proiectul, criticat de mai multe asociații de magistrați

CSM a avizat proiectul de desființare a SIIJ, proiect susținut de ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu. Acesta a salutat decizia şi a anunţat că va lucra cu reprezentanţii CSM ”pentru adoptarea cât mai rapidă, în acest an, a proiectelor legilor Justiţiei şi abordarea celorlalte probleme stringente”. CSM a avizat proiectul de desființare a SIIJ Iată cum vor fi distribuite, conform proiectului, dosarele care-i privesc pe magistrați: „Sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe”„Sunt de competenţa parchetului de pe lângă curtea de apel şi infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe” Procurorii speciali, selectați de CSM Pentru aceste infracţiuni urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii și Guvernului României să amâne avizarea respectiv adoptarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ până la publicarea avizului Comisiei de la Veneția. Nu se reînființează SIIJ, susține ministrul Justiției Predoiu a declarat, vineri, că nu a fost de acord cu unele afirmaţii făcută în cadrul şedinţei CSM, că SIIJ va fi reînfiinţată sub o altă formă. “Nu pot fi de acord că se reînfinţează SIIJ-ul. Îl desfiinţăm cu adevărat pentru că este vorba de o structură care îşi încetează activitatea. E cu totul alt sistem, este o nouă structură, mai mare, mai mică, altfel organizată. E altceva. Că nu este într-adevăr transferul competenţelor la unităţile specializate, e adevărat”, a precizat ministrul Justiţiei. El a precizat că proiectul privind desfiinţarea SIIJ a mai primit aviz negativ din partea CSM, iar consecinţa a fost blocarea sa în Parlament de patru ani. “A mai fost configurat în faţa dumneavoastră, a plecat cu aviz negativ, consecinţa a fost blocarea în Parlament până în ziua de azi. Dacă alergăm după toţi aceşti iepuri, nu mai prindem niciunul. Şi atunci eu, iniţiator, trebuie să am în vedere cărei realităţi mă adresez cu proiectul meu. Dacă nu mă adresez acestei realităţi nu mai plec cu aviz de la dumneavoastră niciodată. Trebuie să optez pentru nişte obiective şi am optat pentru obiectivul principal. (…) Dacă şi ei acceptă acest lucru atunci găsim o cale şi asta e calea pe care am găsit-o de a atinge obiectivul principal altfel vom rămâne blocaţi aşteptând un miracol, miracolul înseamnând ca brusc într-o zi toată lumea să fie de acord cu toate cele spuse de dumneavoastră astăzi aici în contradictoriu. Vă rog să mă scuzaţi, dar nu cred în miracole de genul ăsta”, a transmis ministrul Justiţiei.

Ce mai fură polițiștii români: zeci de angajați ai Internelor cercetați pentru fraudă cu vouchere de vacanță
Eveniment

Ce mai fură polițiștii români: zeci de angajați ai Internelor cercetați pentru fraudă cu vouchere de vacanță

Zeci de angajați ai Internelor sunt cercetați pentru fraudă cu vouchere de vacanță. Inspectoratul de Poliție Cluj a anunţat, vineri, că 60 de angajaţi din cadrul instituţiei sunt cercetaţi într-un dosar penal privind o astfel de fraudă. Angajați ai Internelor, fraudă cu vouchere de vacanță "Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, în acest moment precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice acordate cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj (...). Cercetările demarate vizează un număr de 60 de efective din cadrul Inspectoratului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj. Potrivit sursei citate, asemenea comportamente nu sunt tolerate în cadrul instituţiei. "Menţionăm, în contextul dat, faptul că la nivelul instituţiei nu sunt tolerate comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere imaginii acesteia. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acordă sprijin anchetei demarate de către unitatea de parchet, în vederea clarificării situaţiei de fapt şi deservirii intereselor justiţiei", se menţionează în comunicat. Presa locală a scris că polițiștii plecau în vacanță în străinătate, deci nu puteau folosi voucherele de 1.450 de lei. În consecință, ca să nu piardă banii banii, recurgeau la decontări false. Conform legii, polițiștii primesc vouchere de vacanță în cuantum de până la 1.450 de lei. Pentru aceasta, polițistul își alege o unitate de cazare, transmite ulterior IPJ-ului factura emisă, alături de un raport. Pompierii și jandarmii, alături de polițiști Procurorii au descoperit că o mare parte din aceste rapoarte vin prin intermediul a două agenții de turism, iar firmele care eliberau facturi nu erau acreditate în domeniu. Și firmele ar fi luat procente sau sume fixe în vederea eliberării facturilor. Citește și: 416.395 de convorbiri interceptate în dosare penale în 2021, fără cele de la Parchetul General, DIICOT și DNA Nu ar fi vorba doar despre polițiști, ci și despre pompieri și jandarmi, în total circa 1.000 de persoane, transmite Antena3. De altfel, azi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis, citat de cluj24.ro, că ar cerceta 118 angajați ai Internelor, nu doar 60 de polițiști.

România, după Bulgaria, Botswana sau Ghana în indicele democrației. Moldova, salt spectaculos
Eveniment

România, după Bulgaria, Botswana sau Ghana în indicele democrației. Moldova, salt spectaculos

România este după Bulgaria, Botswana sau Ghana în Indicele Democrației, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU). În schimb, Republica Moldova a realizat un salt înainte spectaculos. România este după Bulgaria în indicele democrației Potrivit studiului intitulat „Indicele democraţiei”, realizat de EIU, o structură asociată săptămânalului britanic The Economist, democraţia se află în declin la nivel mondial. România se situează pe locul 61, exact înainte de Mongolia şi Serbia. Republica Moldova puţin mai jos, pe locul 69, însă în continuare în categoria „democraţie deficitară” (însă remediabilă). Bulgaria este pe locul 53, Ghana - locul 57, iar Botswana - 30, arată The Economist. În 2020, România era pe locul 62 în acest indice al democrației. Cel mai slab scor al României fost înregistrat în anul 2018, când a avut loc reprimarea protestului diasporei în data de 10 august, dar și referendumul pentru familie. Raportul EIU din acel an scria că înrăutățirea democrației în România se datorează modificării legilor justiției. Moldova, evoluție spectaculoasă Însă Republica Moldova a urcat 11 poziții în „Indicele Democrației”, pentru prima dată în ultimii cinci ani. Această țară a ieșit din categoria „regimuri hibride” și a reintrat în categoria „democrație deficitară”. Scorul Republicii Moldova în ediția 2021 este de 6,1 din 10. Autorii studiului au motivat această evoluție în special prin faptul că în cadrul anticipatelor din 11 iulie 2021, a fost înregistrată o prezență ridicată la vot, care a rezultat în victoria unei formațiuni pro-europene și pro-reformiste. „Acest lucru s-a datorat îmbunătățirilor în funcționarea guvernului și a participării politice. R. Moldova a organizat alegeri parlamentare anticipate pe 11 iulie, care au avut ca rezultat o victorie copleșitoare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), reformist și pro-UE, care anunță o îmbunătățire a perspectivelor de reformă și stabilitate politică. Alegerile au fost marcate de o prezență ridicată la vot, sugerând o mai bună încredere în sistemul politic”, se arată în argumentarea autorilor. Citește și: 416.395 de convorbiri interceptate în dosare penale în 2021, fără cele de la Parchetul General, DIICOT și DNA Ucraina, în schimb, este şi mai jos, pe locul 86, în categoria “regim hibrid”, iar mult dedesubt — Rusia, cu 124, la rubrica “regim autoritar”, prinsă între Etiopia şi Niger, Rusia situându-se aşadar, din punctul de vedere al democraţiei, sub Etiopia aflată în plin război civil.

Miercurea Ciuc: Trei pacienți operați la ochi și-au pierdut vederea, urmare a unei infecții intraspitalicești
Eveniment

Miercurea Ciuc: Trei pacienți operați la ochi și-au pierdut vederea, urmare a unei infecții intraspitalicești

Trei pacienți operați la ochi și-au pierdut vederea la spitalul județean Miercurea Ciuc. Ei s-au infectat cu o bacterie intraspitaliceasca (Pseudomonas aeruginosa). Alți șase pacienți au vederea afectată. Trei pacienți și-au pierdut vederea Cei trei au fost reoperaţi chiar şi după a doua intervenţie efectuată imediat după descoperirea infecţiei, dar şi-au pierdut vederea la ochiul operat. Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie, la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, au dezvoltat endoftalmită (o inflamaţie a globului ocular), la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi. Biroul de Presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc a răspuns joi, la o solicitare Agerpres, că, pe lângă cei trei pacienţi care şi-au pierdut vederea, mai sunt şase pacienţi la care „s-a observat deteriorarea vederii în diferită măsură”, în vreme ce „la cinci pacienţi nu s-a deteriorat, respectiv s-a deteriorat în mică măsură vederea”. La întrebarea dacă există pacienţi care şi-au pierdut ochiul operat, răspunsul SJU a fost: „Sunt trei pacienţi la care s-a efectuat evisceraţie pentru îndepărtarea ţesuturilor necrotizate intraoculare. Această intervenţie a fost strict necesară. După efectuarea operaţiei, pacienţii nu mai au dureri şi alte simptome”. Potrivit sursei citate, „faţă de starea reinternării cu endoftalmită, starea tuturor pacienţilor s-a ameliorat”, toţi fiind în prezent externaţi. Nu se știe cine este vinovat De asemenea, Biroul de presă al SJU a informat că ancheta internă a fost finalizată, dar că nu a fost identificată sursa infecţiei. „De la ultima comunicare a spitalului (în data de 19 ianuarie – n.r.), probele de suprafaţă, precum şi probele de aeromicrofloră, tegumente şi exudate nazale recoltate de la personal, de pe instrumente chirurgicale, materiale şi produse utilizate au ieşit negative”, se arată în răspunsul transmis Agerpres. În luna ianuarie, conducerea spitalului informase că bacteria Pseudomonas aeruginosa a fost identificată într-o soluţie oftalmică folosită în timpul operaţiei, nefiind găsită sursa contaminării. Biroul de Presă al SJU a mai informat că „ancheta internă a identificat totodată probleme de trasabilitate, procesare şi sterilizare a instrumentarului utilizat în intervenţiile chirurgicale”. Drept urmare, se specifică faptul că au fost dispuse o serie de măsuri, cum ar fi revizuirea protocoalelor de curăţenie şi dezinfecţie, cât şi cele de sterilizare la nivelul spitalului, controale efectuate la blocurile operatorii, au fost curăţate şi dezinfectate toate suprafeţele din blocul operator oftalmologic, cât şi încăperile anexe şi a fost realizată o dezinfecţie prin nebulizare a întregului bloc operator. De asemenea, se mai arată că „au fost revizuite registrele de operaţii, registrele de sterilizare, cât şi procedurile operaţionale privind curăţenia-dezinfecţia şi sterilizarea la nivelul secţiei Oftalmologie, s-a reorganizat circuitul în camera de sterilizare proprie a secţiei Oftalmologie. Au fost realizate mai multe întâlniri/instructaje cu personalul secţiei în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor acestora privind activităţile de curăţenie/dezinfecţie/sterilizare”. Citește și: Tratatul dintre România și Rusia din 2003, nerespectat azi de către Putin, care vrea acces la scutul de la Deveselu În răspunsul primit se mai precizează că, „pentru termen mediu şi lung, s-a schiţat un plan de reorganizare şi modernizare a întregii secţii de Oftalmologie”. Nimeni nu a fost sancționat Conform aceleiaşi surse, „ca urmare a anchetei interne a spitalului nu s-au stabilit sancţiuni şi s-au luat măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate„. Biroul de Presă al SJU Miercurea Ciuc a emis, joi, şi un comunicat de presă pe acest subiect, în care managerul spitalului îşi exprimă regretul pentru situaţia creată şi compasiunea pentru pacienţii afectaţi. „Ne exprimăm regretul pentru situaţia ivită şi compasiunea pentru pacienţii afectaţi. Ceea ce s-a putut face din punct de vedere medical şi omeneşte s-a făcut pentru ei şi ţinem legătura în continuare cu pacienţii şi aparţinătorii lor. Această situaţie este una fără precedent. Pe secţia Oftalmologie s-au efectuat până acum mai multe mii de operaţii de cataractă senilă fără probleme. Faptul că majoritatea probelor biologice au ieşit negative ne-a dus la concluzia unei posibile erori în procesul de pregătire a intervenţiilor, de aceea am revizuit protocoalele de sterilizare, circuitele din sala de sterilizare şi vom continua acest proces cu reorganizarea blocului operator a secţiei pentru a crea condiţiile optime pentru siguranţa pacienţilor”, a declarat dr. Konrád Judit, managerul spitalului, citată în comunicatul de presă.

Becali explică, la Trinitas TV, de ce nu mai ascultă muzică: „Mi-au furat dracii gândul”
Eveniment

Becali explică, la Trinitas TV, de ce nu mai ascultă muzică: „Mi-au furat dracii gândul”

Becali nu mai ascultă muzică întrucât dracii îi furau gândul. Patronul FCSB a dat un interviu la postul Patriarhiei, Trinitas TV, sub titlul „Becali, om al faptelor”, în care a explicat de ce nu mai merge la restaurant sau la petreceri. Becali nu mai ascultă muzică ”Mi-a fost botezată nepoata. Am fost la biserică și am zis: ”Bă, vă supărați, dar eu vă zic la revedere, eu nu mai merg. Nu mai pot să suport muzica, nu mai pot. Și populară, nu mai pot să o suport.”. Eu nu mai făceam nici ”Cuvine-se cu adevărat”, nici ”Iisuse Hristoase acatistul”. Cântam lui Hristos! Și nu mai cântam Psalmii, nu mai fredonam. Că eu, de când mă scol, fredonez psalmi, cânt Maicii Domnului, ”Cuvine-se cu adevărat”, ”Doamne, Iisuse Hristoase”, cânt încontinuu eu. Bă, am început să fredonez ”Marie și Mărioară ia un par de mă omoară”. Nu cântam, fredonam în mintea mea. Mi-au furat dracii gândul și au zis: ”Bă, tu cânți psalmi? Îți dau pe Maria Ciobanu ca să uiți, să nu-i mai ai!”. Vezi cum face? Eu nu mai suport muzică, nu mai suport muzică! L-am întrebat pe un părinte că nu mai suport muzica, nici populară. A zis: ”domnule Gigi, știi care e treaba. Mergeai cu Trabantul, acum ai început să mergi cu Mercedesul, nu îți mai convine cu Trabantul”. Adică, cu alte cuvinte, Mercedesul e muzica îngerească, ascult muzică când intru în biserici și acum, mă furnică tot. Cel mai mult și cel mai mult, adică cea de zi cu zi, dar este o cântare când am auzit-o... O auzisem de multe ori, dar prima dată stăteam în mașină, cântam o oră, două, cântam, țipam, urlam și curgeau lacrimile șuvoi: ”Catavasiile Floriilor”! Cea mai frumoasă cântare din lume. Nu există mai frumoasă cântare decât ”Catavasiile Floriilor”. Dar, cea mai frumoasă cântare de zi cu zi, care o iubesc eu, este ”Heruvicul”. Țip și urlu și zic: ”Crezut-am, pentru aceea am grăit”. Bubuie lacrimile de tot”, a relatat Gigi Becali. Citește și: PSD a umplut CA-ul RAR de sinecuriști: un ziarist de la partid, un ex-parlamentar penal sau un pensionar special de la DIPI

PSD a umplut CA-ul RAR de sinecuriști: un ziarist de la partid, un ex-parlamentar penal sau un pensionar special de la DIPI
Eveniment

PSD a umplut CA-ul RAR de sinecuriști: un ziarist de la partid, un ex-parlamentar penal sau un pensionar special de la DIPI

PSD a umplut CA-ul RAR de sinecuriști: pe site-ul instituției a apărut lista membrilor „provizorii” a consiliului de administrație a Registrului Auto Român. În CA-ul RAR îl găsim pe Nelu Barbu, fost prezentator meteo și, ulterior, purtător de cuvânt al guvernului Dăncilă. După căderea guvernului Dăncilă, el a ajuns angajatul PSD, unde câștiga 8.500 de lei pe lună, potrivit declarației de avere. PSD a umplut CA-ul RAR de sinecuriști Din acest consiliu mai face parte Gigi Giurcan, fost ofițer la direcția de informații a ministerului de Interne (DIPI), în județul Călărași. Giurcan este acum pensionar special și primește o pensie de circa 9.400 de lei pe lună. În plus, el predă la universitatea de științe agronomice, filiala Călărași. Straniu este faptul că, în 2021, soția sa făcea parte din conducerea USR Călărași. Tot în CA-ul RAR se află Bogdan Mîndrescu, șef de cabinet al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a fost consultant în România pentru compania Inspur Shandong Group din China, controlată de Partidul Comunist Chinez. În timp ce acorda consultanță companiei din China, Bogdan Mîndrescu era șeful de cabinet a lui Răzvan Cuc, în mandatul acestuia de secretar de stat la Transporturi. Șeful de cabinet nu a menționat în declarațiile de avere banii pe care i-a încasat de la chinezi. Grupul Inspur a fost trecut pe „lista neagră” a Departamentului Apărării al SUA în anul 2020 pentru a contracara strategia de dezvoltare a complexului militar – civil al Republicii Populare Chineze, care sprijină obiectivele de modernizare ale armatei chineze prin asigurarea accesului acesteia la tehnologii și expertiză avansate. O slujbă bună pentru penali Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, l-a plasat aici și pe ex-senatorul PSD Narcis Chisăliță. În 2020, a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție privind taxe pentru protecție politică. El era acuzat de „comiterea unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”. În sfârșit, tot din conducerea RAR va face parte și fostul deputat PSD Andrei Dolineaschi. RAR este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii. În 2020, un membru al CA al RAR a câștigat 147.000 de lei net. Năsui: „Puși acolo ca să sifoneze” Deputatul Claudiu Năsui a scris, azi, despre aceste numiri. Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3 „Noii membri ai consiliului de administrație al Registrului Auto Român (RAR) arată ca lista PSD-PNL pentru alegeri. Sau ca lista dintr-un comunicat de presă DNA. I-au pus acolo pe directorul de cabinet al lui Sorin Grindeanu, purtătorul de cuvânt al Vioricăi Dăncilă, consilierul lui Mihai Tudose, foști parlamentari și aleși locali ai PSD sau funcționari publici. Statul român e plin de astfel de agenții și întreprinderi căpușate de vechea clasă politică. Fiecare are un consiliu de administrație în care se plantează sistematic oamenii de partid. De la funcționari publici până la clienți politici și chiar secretari de stat. Puși acolo doar să sifoneze banii publici”, a scris Năsui.

Patriarhia se dezice, din nou, de AUR, deși nu-i pomenește numele: "Creștinism autentic, nu bigotism"
Eveniment

Patriarhia se dezice, din nou, de AUR, deși nu-i pomenește numele: "Creștinism autentic, nu bigotism"

Patriarhia se dezice, din nou, de AUR, pentru a doua oară în doar șapte zile. Totuși, numele formațiunii conduse de George Simion nu apare în comunicatul Patriarhiei. Biserica "se dezice ferm de surogate de creştinism confiscat politic şi ideologic", ca şi de "orice apologie iresponsabilă făcută exponenţilor unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent", se afirmă într-un comunicat al Patriarhiei Române. Patriarhia se dezice, din nou, de AUR Poziţionarea Bisericii faţă de confiscarea politico-ideologică a credinţei şi deformarea acesteia prin instrumentalizare" survine "în contextul recent creat de discuţii purtate în jurul unor teme ce au inclus şi situarea Bisericii faţă de subiecte de larg interes public, comentate în mod firesc de presă". "Creştinismul autentic asimilat, exprimat într-un mod de viaţă fondat pe o gândire luminată de cuvintele lui Hristos şi hrănită de cunoaştere, nu parazitată de ignoranţă, lene intelectuală şi spirituală, sau întunecată de umbrele ideologiilor politice şi ale patologiilor credinţei de tip magic (bigotismul, formalismul religios, ritualismul sterp), acest creştinism sănătos care celebrează alteritatea prin respect acordat celuilalt nu se exprimă niciodată obraznic, agresiv şi agramat de la înălţimea unui reper public", afirmă Patriarhia. Creștinimsul nu înseamnă huliganism Potrivit sursei citate, "creştinismul ca mod de viaţă rodeşte în plan personal şi social bunătate, politeţe, bună-cuviinţă, bun-simţ. Nobleţe. Adică, o stilistică a decenţei şi o conduită morală aristocratică, nu huliganică". Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3 "Singura care onorează numele de creştin, singura sanificatoare pentru societate. Alternativele hâde la această manifestare publică a credinţei reale exprimă doar surogate de creştinism confiscat politic şi ideologic, de care Biserica se dezice ferm. Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenţilor unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent, indiferent de faptul că aceştia au mimat sau mimează public creştinismul, concomitent cu acte grave de opresiune sau încălcare a principiilor unei societăţi democratice şi reverenţioase faţă de valorile creştine pe care s-a edificat", precizează Patriarhia Română.

Vești bune: restricțiile din vremea pandemiei se ridică în statele europene
Eveniment

Vești bune: restricțiile din vremea pandemiei se ridică în statele europene

Restricțiile impuse de pandemie încep să dispară din statele UE, omicron pare să fi adus relaxarea mult-dorită. România ar urma să evalueze situația la 15 februarie. Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3 Restricțiile impuse de pandemie încep să dispară Iată măsurile adoptate în ultimele zile de stat europene: Marea Britanie: De la finalul lunii februarie, toate restricţiile pandemice vor fi eliminate, a anunţat Boris Johnson. Suntem cea mai liberă ţară din Europa, graţie apărărilor pe care ni le-am pus la punct. Învăţăm să trăim cu COVID-19”, a declarat secretarul de stat pentru sănătate, Sajid Javid.Italia: Autorităţile sanitare italiene intenţionează să ridice din 11 februarie obligaţia purtării măştii în exterior. Cu toate acestea, italienilor li se va cere în continuare să aibă măşti la ei şi să le poarte, mai ales în mulţimi.Spania: Portul măştilor de protecţie în aer liber nu va mai fi obligatoriu în Spania, începând din 15 februarie. Se va pune astfel capăt măsurii referitoare la măşti, care a fost reintrodusă în 22 decembrie 2021, din cauza valului de infectări provocate de varianta Omicron. În unele regiuni, certificatul COVID-19 nu mai este obligatoriu. Cluburile rămân însă închise.Portugalia: A relaxat restricţiile pentru străinii care deţin un certificat digital COVID-19 european, renunţând îndeosebi la obligaţia ca aceştia să prezinte un test negativ la COVID-19 înaintea intrării pe teritoriul portughez.Danemarca: A anulat toate restricţiile interne anti-COVID-19 de la 1 februarie Masca de protecție nu mai este impusă, iar la evenimente nu mai este cerut un certificat COVID-19. Guvernul danez doreşte să menţină doar pentru încă patru săptămâni anumite restricţii privind pătrunderea pe teritoriul ţării, precum obligativitatea realizării de teste anti-COVID-19 şi plasarea în carantină, în funcţie de ţara de provenienţă.Grecia: Toţi călătorii care au certificat european valabil nu mai sunt obligaţi să efectueze un test PCR pentru intrarea în Grecia.Suedia: renunţă la purtarea măştii în spaţii aglomerate sau în mijloacele de transport.

Comisia Europeană reduce puternic prognoza de creștere economică a României
Eveniment

Comisia Europeană reduce puternic prognoza de creștere economică a României

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României. Bruxelles-ul estimează că economia românească va crește cu 4,2% în acest an, potrivit prognozei de iarnă publicate astăzi. Estimarea de creștere pentru economia României în acest an a fost diminuată substanțial față de toamna anului 2021, când se situa la 5,1%. Comisia Europeană reduce prognoza de creștere „Spre finalul anului 2021, avansul creşterii s-a calmat din cauza restricţiilor de aprovizionare, a noului val de infecţii cu COVID-19 şi a relansării puternice a inflaţiei. În pofida acestei pierderi de elan, care ar urma să continue şi în primăvara lui 2022, cele mai recente date referitoare la încrederea în economie indică o perspectivă de creştere pozitivă, chiar dacă una moderată, în special în servici, comerţul cu amănuntul, construcţii şi industrie”, estimează Comisia Europeană. Potrivit Executivului comunitar, consumul privat ar urma să îşi revină în a doua jumătate a acestui an, când sunt aşteptate să fie relaxate restricţiile iar inflaţia să se modereze. De asemenea, investiţiile ar urma să rămână solide pe întreaga perioadă a intervalului de prognoză, susţinute de Facilitatea de redresare şi rezilienţă. Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3 Inflația, în creștere Pe de altă parte, Comisia Europeană şi-a majorat semnificativ prognoza de inflaţie pentru acest an în cazul României, de la 4% cât estima în noiembrie, până la 5,3% conform estimărilor de iarnă, după ce în 2021 rata medie a inflaţiei în România a fost de 4,1%, potrivit Executivului comunitar. "Creșterea abruptă și continuă a prețurilor la energie a împins inflația lunară calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (HIPC) la 6,7% în decembrie, aducând inflația medie la 4,1% în 2021. Prețurile ar urma să continue creșterea în 2022 din cauza prețurilor mari la energie și reflectării acestora în prețurile altor bunuri și servicii. De asemenea, se preconizează că prețurile alimentelor vor crește pe fondul ofertei mai reduse de îngrășăminte. O dinamică a salariilor mai puternică decât se așteaptă în prezent reprezintă un risc pentru prognoza privind inflația", notează Comisia.

Ideile lui Câciu, agent de influență al Chinei, explicate: jupuim oamenii cinstiți, protejăm hoții care sponsorizează PSD
Opinii

Ideile lui Câciu, agent de influență al Chinei, explicate: jupuim oamenii cinstiți, protejăm hoții care sponsorizează PSD

De la ce pornim, cred că se știe deja. Domnul Câciu, ministru PSD al Finanțelor, a declamat: „În zona în care există o, să nu-i spun opulență, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți, aș vedea o taxare”. Două-trei mașini sau trei apartamente, cam de aici vrea să pornească domnul Câciu suprataxarea. Pentru context, să nu uităm cine este domnul Câciu: domnia sa a primit 5.000 de euro - atât a declarat...- ca să publice un articol în care ataca memorandumul România-SUA privind tehnologia 5G. Acest acord înseamnă, în esență, ca România să nu permită ca echipamentele Huawei să fie folosite pentru rețelele 5G. Nimic deosebit, întreaga lume liberă se desprinde de Huawei datorită riscurilor de securitate: aceste echipamente ar putea permite securității de la Beijing să aibă acces la un volum uriaș de informații. În totală opoziție cu eforturile statelor democratice, domnul Câciu și-a asumat - repet, pentru 5.000 de euro...- să facă reclamă Huawei și, implicit, intereselor Chinei comuniste. În alte state NATO un asemenea personaj nu era primit în Guvern nici la ministerul Familiei. În România, PSD l-a strecurat în CSAT. Ce vrea acum domnul Câciu, disperat că n-are bani și pentru pensiile speciale și pentru promisiunile populiste ale partidului său? Să jupoaie oamenii care, prin muncă cinstită, au acumulat niște bunuri. Întâmplător, am un prieten care are trei proprietăți: un corporatist bine plătit, dar nu excepțional, care a strâns bani din greu și a investit în două apartamente pe care le închiriază legal, cu plata tuturor taxelor. Pentru fiecare ban strâns a plătit taxe peste taxe, nici un leu n-a fost din zona gri sau neagră. Acum, domnul Câciu îl face de rușine - cică ar avea o preocupare “prea intensă pentru a acumula proprietăți“ - îl dă pe mâna poporului nervos și vrea să mai ia un rând de piele de pe el. Și zece case să fi avut, dacă le-a cumpărat prin munca lui cinstită, taxată, nu văd de ce ar fi nevoie să-l impozităm suplimentar. De altfel, ca să închei cu acest exemplu: prietenul meu a emigrat și mi-a rămas în minte că, la ultima întâlnire, mi-a spus “cel mai mult mă bucur că nu mai plătesc taxe la statul român“. Domnul Câciu are resurse de unde ar putea duce bani, dar n-are curaj să se ducă în acea zonă: sunt miliarde de lei de recuperat de la hoți, mă refer la prejudiciile stabilite de instanțe. Responsabil de recuperarea prejudiciilor este departmanetul de operațiuni speciale din cadrul ANAF. Se duce însă domnul Câciu după banii furați de Dan Voiculescu, când Antena 3 îl ține în brațe? Nu! Dimpotrivă, ANAF refuză să mai răspundă la întrebările privind stadiul recuperării prejudiciilor în dosare sensibile precum ICA, Relu Fenechiu, RAFO sau Dosarul Transferurilor. În plus, la ANAF există o direcție care verifica averile mari ale persoanelor fizice. Activitate ei este un mister, nu pare să fi ajuns să deranjeze vreun client PSD. Însă, potrivit informațiilor din zona Antenei 3, pe cine verifica, în 2021, această direcție? Pe Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu. Ca să tragem linie: ce vrea PSD-Câciu este un amestec între Coreea de Nord și regimurile de stânga, corupte și populiste, din America de Sud. Să fie jupuiți bogătașii, dar să nu ne atingem de clienții Partidului. Plus: să plafonăm prețurile! Cu aceste genii economice, care au terminat o universitate privată la 30 de ani sau și-au luat diploma la școala de miliție, o să ajungem ca-n Venezuala, să fim fericiți dacă găsim hârtie igienică.

Cifrele sunt încurajatoare, infectările scad, anunță premierul
Politică

Cifrele sunt încurajatoare, infectările scad, anunță premierul

Am început să scădem cu 2-3.000 de infectări pe zi, cifrele sunt încurajatoare, a apreciat premierul Nicolae Ciucă într-un interviu pentru Antena 3. "Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care vot fi luate la nivelul Guvernului", a declarat şeful Guvernului. Citește și: Cu ce l-a servit Putin pe Macron: cină cu șase feluri de mâncare și vinuri din podgorii rusești Cifrele sunt încurajatoare, infectările scad „Avem nevoie ca economia să poată să îşi revină cât mai curând posibil. Am avut şi avem discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii. Cu domnul ministru Rafila şi echipa dânsului ne întâlnim şi în cursul săptămânii şi în weekend, facem analizele necesare pe date concrete. Ce pot spune este că începând de sâmbăta trecută cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3.000 de infectări pe zi. Astăzi numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută. Folosim ziua de marţi pentru că în weekend testările nu sunt la fel, oamenii ezită să meargă la centrele de evaluare (...). Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care vor fi luate la nivelul Guvernului”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la Antena 3, citat de news.ro. El a subliniat că deciziile luate de Guvern trebuie să aibă ca ţintă creşterea economică, arătând că în discuţiile cu antreprenorii a "desluşit voinţă, entuziasm şi disponibilitate la dialog” din partea oamenilor de afaceri români, care vor să promoveze producţia autohtonă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră