joi 13 august
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 13 august 2026, 14:33 Actualizat la: 13 august 2026, 14:41

Oana Gheorghiu prezintă 28 de poziții cheie în stat ocupate de PSD, care se pretinde în opoziție

Oana Gheorghiu arată că PSD nu prea este în opoziție
Oana Gheorghiu arată că PSD nu prea este în opoziție Foto: Facebook
Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vicepremierul Oana Gheorghiu prezintă o listă cu 28 de foști sau actuali membri PSD care ocupă poziții cheie în stat și scrie, pe Facebook: „Domnul Sorin Grindeanu ne minte în fiecare zi cum că PSD este «în opoziție»”. Multe din aceste poziții sunt în guvernul Bolojan, deci, legal, ei ar putea fi concediați ușor. 

Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ

Însă alte poziții, precum cea de președinte al Consiliului Legislativ, unde se află Florin Iordache, depind de votul Parlamentului.

„Iată cum e PSD «în opoziție» astăzi, 13 august”

„Domnul Sorin Grindeanu ne minte în fiecare zi cum că PSD este „în opoziție”.

Iată cum e PSD „în opoziție” astăzi, 13 august:
🟥 Președinte Autoritatea de Supraveghere Financiară: Alexandru Petrescu - ministru PSD al comunicațiilor în Guvernul Dăncilă, ministru al Mediului de Afaceri în Guvernul Grindeanu
🟥 Președinte Consiliul Legislativ: Florin „altă întrebare!” Iordache - deputat PSD, ministru PSD al Justiției în Guvernul Grindeanu
🟥 Președinte Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații: Valeriu Zgonea - deputat PSD, președinte al Camerei Deputaților, președinte executiv PSD
🟥 Președinte Autoritatea Electorală Permanentă: Adrian Țuțuianu - consilier județean, ministru, senator, președinte CJ, secretar de stat etc. din partea PSD
🟥 Vicepreședinte Curtea de Conturi: Ion Mocioalcă - deputat și senator PSD
🟥 Director Serviciul de Informații Externe: Gabriel Vlase - deputat PSD
🟥 Președinte Agenția Națională de Integritate: Bogdan Sticlosu - fost consilier al premierului PSD Mihai Tudose
🟥 Președinte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului: Florian Daniel Geantă - deputat PSD
🟥 Vicepreședinte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului: Violeta Tudorie - deputat PSD
🟥 Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care exercită atribuțiile președintelui: Ana-Claudia Țapardel - consilier general Mun. București, europarlamentar PSD
🟥 Șeful Departamentului pentru Luptă Antifraudă: Bogdan Ionuț Dințoi - omul de încredere al ministrului PSD Rovana Plumb, cu fratele asociat de afaceri cu fiul Rovanei Plumb
🟥 Președinte Agenţia Naţională pentru Sport: Constantin-Bogdan Matei - ministru și senator PSD
🟥 Președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor: Bekesi Csaba Lajos - membru PSD, director AJOFM Bihor
🟥 Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților: George Băeșu - deputat PSD, prefect PSD de Vrancea
🟥 Vicepreședinte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: Ioan Oleleu - vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Cluj, candidat PSD pentru Camera Deputaților
🟥 Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații: Vlad Bontea - deputat PSD, vicepreședinte PSD Mehedinți
🟥 Director general Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci: Marian-Octavian Şerbănescu, director de cabinet ministrul PSD al Transporturilor Felix Stroe, consilier local PSD Constanța
🟥 Președinte Agenția Națională a Funcționarilor Publici: Felix Cozma - consilier județean PSD, vicepreședinte PSD Bihor
🟥 Vicepreședinte Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei: Gabriel Andronache - consilier de stat al premierului PSD Mihai Tudose
🟥 Președinte Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice: Ionel Tescaru - director general al celebrei Companii PSD de Apă de la Buzău, care mergea la concerte la Viena cu Marcel Ciolacu și Valeriu Zgonea
🟥 Președinte Institutul Național de Administrație: Ioana Melenciuc - simpatizantă PSD, participantă în campanii
🟥 Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție: Daniela Oteșanu - deputat PSD două mandate
🟥 Președinte Institutul Cultural Român: Corina Raluca Încrosnatu - vicepreședintă a Fundației Europene „Nicolae Titulescu” condusă de Adrian Năstase
🟥 Director general Autoritatea Navală Română: Dan-Alexandru Catană, numit de ministrul PSD Ciprian Șerban, angajat la ANR pe vremea când tatăl său, Dumitru Catană, era șeful ANR, numit la rândul său de ministrul PSD Dan Șova.
🟥 Director general Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială: Daniela Moroșanu - consilier personal și colaborat al ministrului PSD Rovana Plumb
🟥 Secretar general Autoritatea Vamală Română: Mircea Titus Dobre - deputat PSD, ministru în guvernele Grindeanu și Tudose
🟥 Director general Agenției Națională de Presă AGERPRES: Claudia Nicolae - consilier personal al ministrului PSD de Interne Carmen Dan
și, evident:
🟥 Președintele Camerei Deputaților: Sorin Grindeanu, care conduce una dintre camerele Parlamentului „în opoziție” fiind.
 
Sunt sute de posturi ocupate de PSD în administrația centrală, multe dintre ele de conducere.
 
De cele din instituțiile deconcentrate nici nu are sens să mai vorbim.
Nici de posturile din companiile de stat nu are sens să mai vorbim.
 
Așa că, domnule Grindeanu, dacă tot ați aruncat România în haos și dacă tot vă bateți cu pumnii în piept că sunteți „în opoziție”, n-ați vrea totuși să vă luați toți PSD-iștii înapoi la partid?”, a scris Gheorghiu. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră