sâmbătă 20 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: vlase

3 articole
Opinii

ANALIZĂ Sistemul național de securitate, condus de inepți, penali, prietenii penalilor sau decapitat

Punerea sub acuzare a generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, este doar bomboana de pe coliva unui sistem defect, scăpat de sub orice control civil și interesat doar de propriile privilegii, începând cu pensiile speciale și pensionarea înainte de 50 de ani.  Iată faptele, mai întâi: SRI, principalul serviciu de informații, nu mai are director civil din iulie 2023 SIE este condus din 2018 de un pesedist submediocru, Gheorghe Vlase, rămas în istoria Parlamentului doar pentru că a uitat microfonul deschis în timp ce înjura. Este suspectat că și-a plagiat doctoratul Șeful Statului Major al Apărării, pus sub acuzare de către DNA, dar refuză să demisioneze. Acum exact un an, fostul șef al Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, a fost pus sub acuzare de DNA pentru instigare la abuz în serviciu, într-un nou dosar legat de concesionarea de locuri de înhumare în Cimitirul Militar Ghencea III către rude sau persoane apropiate lui. În februarie 2025, Zisu a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în legătură cu nereguli la derularea unui contract privind extinderea unui cimitir militar, valoarea contractului fiind de 41 milioane lei. Comisia de apărare din Senat este condusă de Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședinte PNL, unul dintre capii opoziției anti-Bolojan. Soțul ei, Viorel Pauliuc, a fost ofițer de poliție judiciară, condamnat penal, potrivit site-ului anchetatorii.ro. Libertatea consemna în 2005 faptul că acesta fusese arestat într-un dosar privind favorizarea clanului Cămătarilor.  Comisia de apărare din Camera Deputaților este condusă de deputatul PSD din Gorj, Mihai Weber, celebru pentru mașinile sale de lux.  În noiembrie 2025, presa a scris că el a returnat un Mercedes AMG GLE 53 după ce ANAF a constatat utilizarea sa în interes personal, stabilind cheltuieli nedeductibile. Ulterior a fost văzut circulând cu o mașină identică. Șeful comisiei parlamentare de control a SRI este deputatul PSD Eugen Bejinariu, pensionar special, etern bugetar, dar milionar în euro. A fost salvat de acuzațiile DNA pentru că, în 2017, deputații nu i-au ridicat imunitatea.  Florin Lazăr Vlădică, consilier de stat și director al Oficiului de Informații Integrate în cadrul Administrației Prezidențiale a României: DeFapt.ro a dezvăluit că a fost atât angajatul lui Ovidiu Tender, cât și al lui Frank Timiș, pentru a le gestiona afacerile controversate din Africa. Deși guvernul Bolojan este demis, nu putem să nu remarcăm faptul că ministrul de Interne Cătălin Predoiu a fost, de facto, subordonatul Poliției și apărătorul ei necondiționat. Predoiu nu a făcut nici o reformă în beneficiul cetățenilor, a conservat privilegiile Poliției.  Acesta este momentul ales de Putin să ne testeze, prin atacurile cu drone pe graniță, fiind perfect previzibil că, la un moment dat, una din aceste drone va ajunge în România.  În plus: România nu are guvern și nu se întrevede o soluție Programul de înzestrare SAFE merge prost și este puternic contestat de PSD și AUR.  Acestea sunt faptele. Eu nu vreau să joc rol de Casandră și să spun că România se va prăbuși. Nu se va întâmpla asta.  Dar președintele Nicușor Dan ar trebui să iasă din viziunea de tunel pe care o are acum - rezolvarea crizei guvernamentale - și să constate că sistemul de securitate națională, care teoretic este sub coordonarea sa, este în derivă. Și să înceapă să ia decizii, acolo unde poate, iar acolo unde nu poate să intervină public, cu autoritatea pe care o deține. 

Mircea Marian
Foștii șefi ai spionajului, inclusiv kaghebiști și torționari, pe site-ul SIE, fără aparat critic Foto: Captură de ecran
Politică

Foștii șefi ai spionajului din regimul comunist, inclusiv kaghebiști și torționari, înșirați pe site-ul SIE, fără aparat critic

Foștii șefi ai spionajului din regimul comunist, inclusiv kaghebiști și torționari, sunt înșirați pe site-ul SIE, fără nici un aparat critic, care să explice cine au fost aceștia, de fapt. Numele acestora apare la rubrica „Despre noi”. Citește și: Călin Georgescu speră ca SUA să-l aresteze și pe Nicușor Dan: „Azi în Venezuela, mâine...” Chiar și cronologia sugerează faptul că SIE se mândrește cu operațiunile anti-NATO: „1958-1968 Mihai Caraman, șeful rezidenței din Paris, a organizat o rețea informativă care a reușit să penetreze cartierul general al NATO”. Site-ul nu menționează că, de fapt, astfel am ajutat URSS în confruntarea cu statele democratice.  Informația a fost distribuită inițial de site-ul stiripesurse.ro.  Foștii șefi ai spionajului, inclusiv kaghebiști și torționari, pe site-ul SIE, fără aparat critic Site-ul menționează, sec, faptul că între 1980 și 1984, șef al CIR din cadrul DSS a fost Nicolae Pleșiță. „Nicolae Pleșiță a reprezentat național-securismul în ipostaza sa agrămată, vulgară și de o maximă brutalitate (...) «Haiosenia» lui Pleșiță s-a tradus în bătăi, atentate criminale, prigoana în masă, inclusiv la adresa acelor cercetători onești care au protestat împotriva distrugerii monumentelor istorice”, scria Vladimir Tismăneanu despre acesta.  Despre Serghei Nicolau SIE spune doar că a condus Serviciul Secret de Informații din 1947 în 1951, iar din 1951 în 1954 a fost șeful direcției de informații externe. De fapt, nici măcar nu se știe exact numele acestuia sau locul exact al nașterii: era etnic rus, l-ar fi chemat de fapt Serghei Nikolov și s-a născut la Cacica sau Izmail, în sudul Basarabiei. În 1930 a fost condamnat pentru spionaj în favoarea URSS. El ar fi fost ofițer KGB. Urmașul său a fost Vasile Vâlcu. SIE nu scrie că acesta avea șapte clase, era croitor de meserie și nu vorbea bine limba română.  După Vâlcu, la șefia spionajului extern a venit Mihai Gavriliuc, despre care Mihai Pacepa afirma că a fost general NKVD.   

Mircea Marian
Opinii

Călin Georgescu este stăpân peste o armată de zombie, plină de frustrări și ură. Iar vechea clasă politică habar nu are cum să o oprească

În 34 de ani de presă, nu am văzut o turmă de alegători atât de încărcați de ură, de frustrări și obtuzi la orice argument, precum fanaticii lui Călin Georgescu. Este prima oară în cariera mea de jurnalist în care fac astfel de aprecieri despre electoratul unui candidat. Nu i-am judecat pe pesediști, nu i-am judecat pe peremiști sau șoșociști niciodată. Dar acum sunt îngrozit de valul de stupiditate agresivă revărsată peste țară. Mai ales când unul ca mine, care se consideră credincios ortodox, vede cum numele Bunului Dumnezeu este folosit ca să justifice minciuni și isterii violente. Și mă întreb ce-i de făcut. Încă cred că nu-i prea târziu. Dar, având acest foarte slab optimism, văd că, de partea cealaltă, vechea clasă politică nu pricepe nimic. Fiecare zi în care PSD, PNL, UDMR și USR sunt angrenate în negocieri sterile știți ce înseamnă? „Se bat pe ciolan!” - așa mi-a spus, duminică, o vânzătoare de la un supermarket, care era încântată că Realitatea TV este prima în topul audiențelor, deci tabăra ei este pe val. Ciolacu - pe care toată lumea îl știe acum cu iubită în Dubai, protectorul Nordis, plimbat cu charter de lux la Monaco - e neclintit. Omul nu pricepe nimic: se prezintă pe tiktok făcându-și cafea la un espressor de 500 de euro și crede că e cool. Citește și: Pe TikTok, Marcel Ciolacu se laudă că el personal a băgat România în Schengen, printr-o „abordare diferită de fostul Guvern” Dar nu-i vorba doar de Ciolacu. Vechea clasă politică e paralizată. Nu înțelege că trebuie să arunce peste bord, rapid, demonstrativ, toate scursurile care au scos din minți alegătorii: de la gherțoiul de Gorj Toni Greblă la unsurosul șef al SIE, Gabriel Vlase, plus toți „foștii” care au crezut că, dacă șpăguiesc presa, poporul nu o să se prindă ce hoți și ce inepți sunt. Cred că am mai scris: nici un ministru din guvernările ultimilor zece ani nu ar trebui să intre în viitorul Cabinet. Trebuie făcută curățenie. Trebuie rugat, efectiv, DNA-ul, să dea drumul la dosare. E nevoie de un proiect economic care să facă lumea să spună „wow!” - că e sau nu de acord este mai puțin important. Și încă ceva: toate strategiile de comunicare de până acum sunt ineficiente. Georgescu- legionar: l-a consolidat, alegătorii lui au o părere bună despre legionari și Ion Antonescu. „Georgescu ne vrea afară din UE” - nu prinde, ți se spune că minți sau îl scoți din context, fiindcă ești ziarist „plătit”. UE ne-a adus beneficii/Schengen: „Da, dar ce am dat în schimb? Ne-au tăiat pădurile!”. Plus că oamenii trăiesc în bula lor de pe TikTok, iar acum au la dispoziție și Realitatea TV, unde li se spune ce vor să audă. Nu vor să audă contraargumente care să le tulbure speranța... Deci, trebuie să se întâmple „ceva”, ceva major, care să arate că soluția nu-i la Călin Georgescu și ai lui. Cam până prin februarie ar fi timp, depinde cât de mult pot fi amânate alegerile. După care putem fi resemnați: orice candidat „suveranist” rămâne în cursă - pornind de la premiza că Georgescu și Șoșoacă vor fi eliminați, ceea ce va înzeci frustrările - va câștiga Cotroceniul. PS: În spatele lui Călin Georgescu sunt banii mafiei care vrea să jefuiască fără teama de Kovesi, fără regulile și supravegherea UE. Ar trebui spus asta clar, nici nu este prea greu de probat. Dar cine să o spună, vechea clasă politică, care până ieri era bot în bot cu mafia transferată acum la „suveraniști”?

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră