sâmbătă 15 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8736 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Un hoț de conserve conduce de zece ani Spitalul Județean Focșani. Pus de Arafat, păstrat de Rafila

Spitalul Județean Focșani este condus, din 2012, de un condamnat penal, apropiat al lui Marian Oprișan. Constantin Mîndrilă, managerul SJU Focșani, a fost condamnat penal în 2008, pentru că a furat conserve din rezerva de stat. Spitalul Județean Focșani, condus de un penal „Mîndrilă a fost implicat într-un dosar de furt în 2005, când în apartamentul său au fost găsite 150 conserve din carne de porc însemnate, fiind ajutoare din rezerva de stat a României. Acestea au ajuns la el acasă prin intermediul șoferului, câțiva vecini au văzut, s-au revoltat, au confiscat o conservă și au făcut o reclamație la poliție”, a relatat jurnalista Silvia Vrânceanu. Citește și: România, răspuns pentru Rusia: Ne dorim ca grupul de luptă NATO să fie poziționat în țara noastră El a primit o condamnare de trei luni de închisoare, cu suspendare, relata B1TV. Însă, în toamna anuluii 2012, cel poreclit "secretarul conservă" pentru că a furat din alimentele sinistraţilor, a reuşit să câştige concursul pentru funcţia de director al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani cu nota 9,58. Lucrarea i-ar fi fost corectată de colegii săi de la Partidul Social Democrat, scrie presa locală. Cel care a semnat, în noiembrie 2012, numirea sa a fost Raed Arafat, pe atunci ministru interimar al Sănătății. SJU Focșani este singurul spital județean care a rămas în subordinea ministerului Sănătății. Ordinele lui Tătaru, anulate În 2020, pe fondul puterilor sporite conferite de starea de urgență și, ulterior, de starea de alertă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, l-a înlăturat pe Mîndrilă de la conducerea spitalului. Inițial în locul lui Constantin Mîndrilă a fost numită o conducere militară, colonelul dr. Alexandru Keresztes plecând de la Focșani după ce a fost infectat cu COVID-19. Ulterior pentru funcția de manager a fost nominalizată și numită dr. Codruța Elena Neagu, medic stomatolog din Păunești , cunoscută datorită faptului că era verișoara prefectului PNL, Gheorghiță Berbece. Însă, în martie 2021, Mîndrilă a câștigat procesul în care contesta demiterea sa și a revenit la conducerea SJU Focșani. Instanța Curții de Apel Galați a admis solicitarea lui Constantin Mîndrilă de a fi anulate ordinele emise de fostul ministru penelist al Sănătății, Nelu Tătaru, prin care acesta a fost înlăturat din funcția de manager, câștigată prin concurs. Ca urmare a deciziei instanței de judecată de la Galați, Mîndrilă revine în funcția de manager general al Spitalului Județean.

Un hoț de conserve conduce de zece ani Spitalul Județean Focșani. Pus de Arafat, păstrat de Rafila
Mara Mareș formează viitorii energeticieni. O sinecură pentru șefa Tineretului Liberal
Politică

Mara Mareș formează viitorii energeticieni. O sinecură pentru șefa Tineretului Liberal

Mara Mareș a fost plasată, la 23 decembrie 2021, în ajun de Crăciun, în CA-ul Formenerg, o companie controlată de Transelectrica. La rândul ei, Transelectrica este deținută în procent de aproape 60% de statul român, fiind în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Mara Mareș, plasată în CA-ul Formenerg Formenerg se ocupă de “formarea specialiștilor“ în energie. Compania avea, în 2020, 25 de angajați. Din 2014, Formenerg este pe pierdere, ultimele date, din 2020, arătând un minus de circa 100.000 de euro. Mara Mareș este șefa Tineretului Național Liberal. A fost deputat din 2016 în 2020, iar acum este consilier al premierului Ciucă. Ea ocupă acest post din perioada în care Guvernul era condus de Florin Cîțu. Nu este clar cu ce se ocupă, în acest post. Majoritatea știrilor despre ea sunt din tabloide. În august 2021, Cancan scria: “Consiliera lui Florin Cîțu, Mara Mareș, a încins atmosfera, pe litoral, cu trupul său! Sexy-politiciana are fund de braziliancă și nu se sfiește să-l arăte!“. “Prințesa cartofilor“ Pe site-ul Formenerg nu pot fi găsite nici biografiile, nici declarațiile de avere ale membrilor Consiliului de Administrație al companiei. Tatăl Marei Mareș este un cunoscut om de afaceri din Brașov, cultivator de cartofi. Când ea a ajuns parlamentar, presa locală a denumit-o, ironic, “Prințesa cartofilor“. Citește și: România, răspuns pentru Rusia: Ne dorim ca grupul de luptă NATO să fie poziționat în țara noastră Mara Mareș a studiat în Marea Britanie de la 16 ani. Ea a fost timp de patru ani la King’s College London, unde a studiat Studii Europene şi Internaţionale. Ulterior, a petrecut un an la Madrid, într-un program Erasmus, unde a studiat ştiinţe politice în limba spaniolă. Ea a luat masteratul l-am urmat la University College of London, în Politici Publice Europene.

Primarii de municipii, conduși de Emil Boc, îl atacă pe ministrul PNL Vîlceanu
Eveniment

Primarii de municipii, conduși de Emil Boc, îl atacă pe ministrul PNL Vîlceanu

Primarii de municipii îl critică pe ministrul Vîlceanu, care ar dori să pună capăt descentralizării sistemului de atragere a fondurilor europene. Asociaţia Municipiilor, condusă de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil, Boc, a transmis, joi, o adresă Executivului referitoare la o eventuală modificare a competenţelor ADR-urilor. Primarii de municipii îl critică pe ministrul Vîlceanu ”Primarii de municipii membre ale AMR îşi manifestă îngrijorarea privind intenţia de modificare a prevederilor prin care ar fi afectată competenţa Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională în îndeplinirea rolului de autoritate de management şi considera că ar fi puternic afectată descentralizarea absorbţiei fondurilor europene, precum şi procesul de implementare a proiectelor cu finanţare europeană”, arată Asociaţia Municipiilor din România, într-un comunicat de presă. Primarii afirmă că Programul Operaţional Regional 2021-2027 este deja întârziat, acordul de parteneriat nefiind încă semnat la această dată. ”Considerăm că o reconsiderare a prevederilor din OUG 122/2020 ar întârzia şi mai mult absorbţia fondurilor europene şi ar pune în pericol procesul de modernizare şi de dezvoltare prin investiţii noi a comunităţilor locale. Ne manifestăm îngrijorarea privind intenţia de modificare a prevederilor prin care ar fi afectată competenţa Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională în îndeplinirea rolului de autoritate de management şi considerăm că ar fi puternic afectată descentralizarea absorbţiei fondurilor europene, precum şi procesul de implementare a proiectelor cu finanţare europeană”, au mai transmis primarii. Aceştia afirmă că legislaţia actuală pentru asigurarea eficientizării şi descentralizării procesului decizional al absorbţiei fondurilor europene a trecut de controlul de constituţionalitate al Curţii Constituţionale a României. ”ADR-urile au fost înfiinţate pentru a asigura realizarea programelor de dezvoltare regională şi a planurilor de gestionare a fondurilor, dispunând de experienţa şi expertiza necesară pentru planificarea, programarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare economico-socială. Pe parcursul a peste 20 de ani de activitate, capacitatea ADR-urilor de îndeplinire a funcţiilor de organism intermediar a fost evaluată în perioadele de programare 2007-2013 şi 2014-2020, atât de către Autoritatea de Audit cât şi de către Comisia Europeană. Din această perspectivă, ADR-urile au acumulat o experienţă valoroasă şi unică în România prin procesarea a peste 25.000 de proiecte publice şi private”, au mai transmis primarii, citați de news.ro. Legislația actuală trebuie menținută, spune AMR Asociaţia Municipiilor din România solicită Guvernului României, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: - să menţină cadrul legislativ actual negociat de MFE şi structurile asociative cu Comisia Europeană, în ultimii trei ani; - să acorde suport ADR-urilor în exercitarea atribuţiilor de autoritate de management stabilite prin OUG 122/2022, creându-se astfel premisele pentru ca programele operaţionale regionale să se desfăşoare în cele mai bune condiţii în beneficiul comunităţilor locale, respectând termenele angajate în raport cu Comisia Europeană. Documentul este semnat de Emil Boc, dar şi de 30 de primari de municipii, reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice. Citește și: Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea și arată că ea minte când îl atacă pe Nicușor Dan Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a declarat că nu se pune problema să fie desfiinţată vreo agenţie de dezvoltare regională, fiind opt programe regionale pe care le va face Guvernul şi nu un singur program naţional. El a explicat că a înaintat Executivului un memorandum cu titlul de informare care vizează oferirea unor atribuţii de putere publică acestor agenţii de dezvoltare regională, ele fiind la nivelul unor organizaţii neguvernamentale, însă nu a fost luată o decizie în acest sens. Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Un clujean a sunat de 850 de ori la DSP ca să afle ce trebuie să facă dacă are covid
Eveniment

Un clujean a sunat de 850 de ori la DSP ca să afle ce trebuie să facă dacă are covid

Un clujan a sunat de 850 de ori la Direcția de Sănătate Publică (DSP) încercând să afle ce reguli trebuie să respecte dacă este infectat cu coronavirus, după ce un test a ieșit pozitiv. Clujanul era IT-ist și a pus un contor la telefon. Un clujan a sunat de 850 de ori la DSP „Mi-am pus un contor pe auto redial-ul telefonului și am ajuns să apelez DSP Cluj de peste 850 de ori, era mereu ocupat”, a spus el, pentru Europa Liberă România. Un reporter al acestui site a așteptat 45 de minute ca să i se răspundă la telefonul DSP Cluj. Acum 11 zile, publicația Turnul Sfatului din Sibiu a făcut un test asemănător și n-a reușit să discute cu nimeni de la DSP. Citește și: Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea și arată că ea minte când îl atacă pe Nicușor Dan Anchete epidemiolgice cu pixul „O sibiancă povestește că de câteva zile încearcă să ia legătura cu cei de la DSP pentru a afla în care dintre perioadele de carantină se încadrează copilul ei. La numerele de telefon făcute publice de instituție nu răspunde, însă, nimeni de câteva zile. „Chiar astăzi am încercat de aproximativ opt, nouă ori să sun la ei. Am stat și câte 30 de minute în telefon și nu a răspuns nimeni. Eu am fost testată pozitiv și am primit din platformă perioada de izolare, dar aș vrea să știu pentru copilul meu care este contact direct cât va fi carantinat. Aștept de câteva zile bune să mă sune și n-au sunat. Înțeleg că nu este ușor, dar de ce au mai făcut publice acele numere dacă sunt degeaba”, spune femeia”, mai relatează Turnul Sfatului. Șeful DSP Arad, Horia Timiș, a spus pentru Europa Liberă: „Aducem oameni peste oameni, rezidenți, în București, Timișoara, avem zeci de medici angajați. Cu banii cheltuiți s-ar fi putut contracta o companie de IT care să ne facă un soft, să automatizeze și această parte, după modelul Corona Forms. Suntem în 2022, compania lui Elon Musk face roboți humanoizi și noi facem anchete cu pixul”.

O firmă de apartament care vinde mâncare pentru animale face studiile de fezabilitate la primăria lui Pandele
Eveniment

O firmă de apartament care vinde mâncare pentru animale face studiile de fezabilitate la primăria lui Pandele

Studiile de fezabilitate pentru primăria Voluntari, atribuite unei firme cu un singur angajat și care vinde hrană și accesorii pentru animale. Potrivit site-ului Buletin de București, această firmă va face studiile de fezabilitate pentru centura ocolitoare tip autostradă DN1-DN2, prelungirea str. Erou Iancu Nicolae, și pentru podul aferent centurii. Fiecare studiu costă în jur de 27 de mii de euro, scrie acest site. Studiile de fezabilitate pentru primăria Voluntari, la o firmă de apartament Firma a fost înființată exact acum un an, are sediul într-un apartament și vinde on-line hrană pentru animale. Proprietarii firmei sunt Păunescu Loredana și Păunescu Nicolae Cosmin. Din 2018, ei au mai obținut de la stat contracte, majoritatea pentru studii de fezebilitate, în valoare de aproape trei milioane de lei. Citește și: Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea și arată că ea minte când îl atacă pe Nicușor Dan Primăria din Voluntari este condusă de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea. El este primar din 2000. În 2008, a fost reales cu susținerea a peste 90% din cei care s-au prezentat la urne.

Transelectrica, monopol de stat, a avut pierdere în 2021. Compania este acum în coordonarea penalului PSD Marian Neacșu, șeful SGG
Eveniment

Transelectrica, monopol de stat, a avut pierdere în 2021. Compania este acum în coordonarea penalului PSD Marian Neacșu, șeful SGG

Transelectrica, monopol de stat, a avut pierderi de șase milioane de lei, în 2021. În 2020, realizase un profit net de 145 milioane lei. Potrivit companiei, pierderile din 2021 s-au datorat exploziei prețurilor la energie pentru consum propriu. Transelectrica a avut pierderi în 2021 „Imprevizibilitatea pieței s-a manifestat prin creșterea accentuată și rapidă a prețurilor, în contextul creșterii prețului certificatului de emisii de carbon, al unui nivel al capacităților de producere a energiei electrice insuficient pentru a înlocui producția bazată pe combustibili fosili, în special pe cea pe cărbune, în contextul liberalizării pieței, a lipsei concurenței producătorilor și a concurenței furnizorilor pentru cumpărarea de energie, pentru a-și putea îndeplini contractele cu numeroșii clienți ce au optat pentru piața liberă”, susține compania. Transelectrica este deținută de statul român în proporție de 58,7%. În guvernarea PNL, compania a fost trecută în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). La conducerea SGG se află acum Marian Neacșu (PSD), care are o condamnare penală. Prună: compania, prinsă în disputa Cîțu-Orban Însă deputata USR Cristina Prună arată că, urmare a pierderilor din 2021, Transelectrica nu va putea accesa fonduri europene și nu va avea bani de investiții. „Transelectrica ar trebui ca până în 2030 să acceseze sute de milioane de euro din fonduri europene, pentru a moderniza și extinde rețeaua de transport. Ar fi posibilă astfel integrarea de noi capacități de producție a energiei electrice, care pentru consumatorii români ar însemna mai multă energie în piață la prețuri corecte”, scrie Prună, pe Facebook. Citește și: Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea și arată că ea minte când îl atacă pe Nicușor Dan Ea arată și cauzele pierderilor. „Pierderile au fost mult mai mari deoarece conducerea acestei companii nu a fost în stare să achiziționeze din timp energia necesară funcționării sale, așa numitul consum propriu tehnologic (CPT), al cărui preț s-a dublat. Când au tras linie, au ieșit pe pierdere (...) Pe tot parcursul anului 2021, liberalii nu s-au preocupat să numească oameni competenți în conducerea companiei, ci doar cum să schimbe oamenii lui Orban cu cei ai lui Cîțu. Asta nu e tot. Transelectrica este acționar majoritar al societății Smart SA. Această companie se ocupă de lucrările de mentenanță și întreținere a rețelelor de transport a energiei electrice. Smart SA a crescut BONUSURILE pentru conducere pentru anul 2021 cu peste 20%. Răsplătim performanța de a pierde bani cu bonusuri mai mari. Peste 800.000 de lei în plus”, a explicat deputata USR. De altfel, compania de stat a încheiat T4/2021 cu pierderi de 86 mil. lei, faţă de pierderi de 7 mil. lei în ultimele luni din 2020, arată Ziarul Financiar.

Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea și arată că ea minte când îl atacă pe Nicușor Dan
Politică

Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea și arată că ea minte când îl atacă pe Nicușor Dan

Un lider local al USR o face „vrăjitoare” pe Firea. Într-o postare pe Facebook, Alexandru Dimitriu scrie că „doamna Firea, ca o adevărată vrăjitoare, rezolvă o deblocare care nu e blocată”. Lider local USR o face vrăjitoare pe Firea Dimitriu este consilier local la Sectorul 5. El a fost secretar de stat la ministerul Justiției, în mandatul lui Stelian Ion. Postarea sa, în care răspunde atacurilor Gabrielei Firea împotriva lui Nicușor Dan, în legătură cu așa-numitul cartier al Justiției, a fost distribuită pe grupul de whatsapp al USR București, grup destinat comunicării cu presa. „Consilierii PSD au votat împotrivă în Consiliu General, dar acum doamna Firea, ca o adevărată vrăjitoare, rezolvă o deblocare care nu e blocată. Aceasta informație lansată de doamna este una falsă. În acest moment, PMB nu are nicio implicare în proiectul “Cartierul pentru Justiție”. Proiectul este în etapa elaborării Planului Urbanistic de Detaliu ce va fi pus în dezbaterea publică în luna martie a acestui an. Ulterior el va fi supus aprobării Consiliul Local Sector 3. În schimb, atunci când a fost nevoie de aprobarea Consiliul General al Municipiului București pentru continuarea acestui proiect, PSD s-a opus. Pe 1 septembrie 2021, PSD a votat împotriva menținerii în vigoare a Planului Urbanistic Zonal pentru Cartierul pentru Justiție (a se vedea foto 2). Atunci PSD nu își dorea acest proiect? Acum îl dorește? Hotărârea Consiliului General ce era atât de necesar pentru a merge mai departe cu Cartierul pentru Justitie a fost adoptat de majoritatea USR PNL din CGMB în urma solicitărilor repetate venite din partea Ministeului Justiției de la acea vreme, Stelian Ion și a subsemnatului, în calitate de secretar de stat coordonator al proiectului Cartierul pentru Justiție”, a scris Dimitriu. Firea, atac mincinos la Nicușor Dan „Nicușor Dan a reușit să blocheze și ! Toate eforturile depuse în ultimii ani de specialiștii din Ministerul Justiției, Primăria Capitalei și Consiliul General al Municipiului București sunt la un pas de a fi fost în zadar. 250 de milioane de dolari se vor pierde și în loc să avem un complex modern în centrul Bucureștiul rămânem tot cu o groapă insalubră”, a suținut, azi, Firea. Citește și: Firea susține că premierul Ciucă a numit-o în fruntea unui comitet care să deblocheze „Cartierul Justiției”. Decizia lui Ciucă nu există Ea a afirmat că premierul Ciucă ar fi pus-o șefa unui comitet ministerial care să deblocheze acest proiect. DeFapt.ro a arătat că ea minte și în această privință. Cartierul Justiţiei ar urma să se ridice pe două din cele 11 hectare de teren abandonat din vecinătatea Bibliotecii Naţionale din Bucureşti şi ar costa 300 de milioane de euro. De la Biblioteca Naţională spre Piaţa Alba Iulia, între bulevardele Unirii şi Nerva Traian, aproape 11 hectare de pământ betonat îşi aşteaptă utilitatea. De peste 30 de ani. Regimul Nicolae Ceauşescu a vrut să construiască un fel de mall cultural intitulat „Cântarea României”.

Lovitură pentru PNL: ministrul UDMR al Dezvoltării l-a pus pe omul lui Ciolacu șef peste PNDL
Eveniment

Lovitură pentru PNL: ministrul UDMR al Dezvoltării l-a pus pe omul lui Ciolacu șef peste PNDL

Ministrul UDMR al Dezvoltării, Atilla Cseke, l-a pus pe omul lui Marcel Ciolacu șef peste PNDL. Marcel Alexandru Stoica, trimis de filiala PSD Buzău în funcția de secretar de stat la ministerul Dezvoltării, a fost desemnat, prin ordin al ministrului Cseke, să se ocupe de programul ”Anghel Saligny”, care, teoretic, va distribui 50 de miliarde de lei către investiții locale. Ministrul Cseke l-a pus pe omul lui Ciolacu peste PNDL Conform ordinului de ministru semnat miercuri de Attila Cseke, secretarul de stat Alexandru Stoica va coordona atât implementarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, adică noul Plan Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cât și Direcția de Achiziții din Ministerul Dezvoltării, scrie Opinia Buzău. În perioadele în care Alexandru Stoica nu va fi disponibil și se va afla în concediu de odihnă, concediu medical sau alt tip de concediu, atribuțiile delegate lui îi revin lui Vlad-Ștefan Niculae, tot secretar de stat, care a fost susținut pentru funcția de demnitar de organizația PSD Argeș. Citește și: Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE Stoica a fost administrator al județului Buzău. El a mai ocupat funcția de subsecretar de stat la același minister în perioada 2017-2019, în guvernele conduse de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. Stoica are 31 de ani, este inginer și a fost ales consilier județean la alegerile locale din 2020. Ulterior, a promovat concursul pentru funcția de administrator public al județului. El este fiul primarului comunei Pănătău, Nicolae Stoica.

Cresc sinecurile și explodează salariile la compania care construiește biserici și stadioane cu banii statului
Eveniment

Cresc sinecurile și explodează salariile la compania care construiește biserici și stadioane cu banii statului

În 2022, la Compania Națională de Investiții (CNI) salariile cresc cu 40%. În plus, compania își va spori numărul angajaților cu circa 13%. CNI este o companie care trăiește exclusiv din comenzile statului. Ea nu este nimic altceva decât un intermediar între finanțarea care vine de la buget și firmele de construcții, care efectuează lucrarea. Tehnic, CNI supraveghează investițiile statului și, pentru această activitate, primește 8% din valoarea lucrării. Citește și: Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE CNI este condusă din 2013, când Dragnea era ministru al Dezvoltării, de Manuela Irina Pătrășcoiu, fostă „directoare economică” la revista Rebus. În 2022, la CNI salariile cresc cu 40% Potrivit proiectului de buget pe 2022, câștigul mediu brut lunar pe salariat va fi de 17.486 de lei. În 2021, acesta era de 12.572 de lei. În 2019, acesta era de circa 10.000 de lei. În plină pandemie, în 2020, ele au ajuns la 12.035 de lei. În plus, numărul salariaților companiei sare de la 350 la 395. Din cheltuielile companiei, de 123 de milioane de lei, 84 de milioane de lei sunt cheltuielile cu salariile, adică circa 70%. În 2019, instituția avea 188 de angajați. În 2020, ajunseseră la 215. Lucrări pentru SRI și baronii PSD Printre investițiile CNI din ultimii ani sunt stadioanele din Turnu Măgurele și Alexandria. Pe cel din Turnu Măgurele juca echipa lui Dragnea Junior. Tot CNI va ridica spitalul SRI de la Balotești, spital care va costa circa 120 de milioane de euro. CNI a început din 2018 să finanțeze studiul de fezabilitate la acest spital al SRI. În 2017, CNI a finalizat reabilitarea unui corp de clădire cu funcțiunea de spații de cazare al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, lucrare cu costuri totale de peste 3,3 milioane lei, TVA inclusă. Tot CNI a finanțat cu peste 25 milioane de euro de la bugetul de stat construirea unui stadion pe care nu mai are cine să joace: la Târgu Jiu, unde juca echipa locală Pandurii. În 2019, echipa a intrat în faliment

Adversarul Maiei Sandu, primarul rusofil Ceban, primit la București de Ciolacu, Piedone și Thuma, penalul PNL de la CJ Ilfov
Eveniment

Adversarul Maiei Sandu, primarul rusofil Ceban, primit la București de Ciolacu, Piedone și Thuma, penalul PNL de la CJ Ilfov

Principalul adversar al Maiei Sandu, primarul Chișinăului, Ion Ceban, s-a întâlnit, la București cu mai mulți demnitari. Printre aceștia se află președintele PSD Marcel Ciolacu, primarul penal al Sectorului 4, Popescu Piedone sau Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, care are o condamnare penală defintivă. Însă Ceban a fost primit și de primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu. Ciolacu nu a făcut publică această întâlnire, dar ea apare pe pagina de Facebook a lui Ceban. Ceban, favoritul Moscovei Acesta a fost, înainte de a fi ales primar al Chișinăului, deputat socialist, partidul lui Igor Dodon, și este considerat a fi personajul pe care Moscova mizează pentru alegerile din 2024. El a luat distanță de fostul său partid și a pus bazele unei „mișcări”, Mișcarea Alternativa Națională (MAN). În 2020, el a semnat un acord de înfrățire cu Moscova. Ceban își face un doctorat la Moscova în management administrativ și are conexiuni bune în Rusia. Acesta l-a vizitat de mai multe ori pe primarul Moscovei, Serghei Sobianin. În ultima vreme, Ceban a devenit foarte vocal la adresa guvernării proeuropene și s-a autovictimizat că ar fi filat de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS). El a mai precizat că se pregătește arestarea sa în mai multe dosare ”fabricate politic de actuala guvernare. Ceban a fost și purtătorul de cuvânt al fostului președinte Igor Dodon, pentru o scurtă perioadă între 2017-2018. Citește și: Guvernele PNL l-au uitat pe Zaharescu la Cape Town. Consul, cu 6.500 USD/ lună Principalul adversar al Maiei Sandu, primit la București Potrivit postărilor de pe pagina de Facebook a primarului Chișinău, el a discutat cu Ciolacu și despre viitorul mișcării sale politice, MAN. La întrevedere a participat și Paul Stănescu, principaul aliat al lui Ciolacu. „În sectorul 5 din București am trecut pentru a discuta cu primarul Cristian Popescu Piedone , dar și a-i adresa felicitări, astăzi fiind omagiat”, a mai relatat Ceban. Ceban și Piedone Foto: Facebook În ceea ce privește colaborarea cu Sectorul 2, condus de primarul USR Radu Mihaiu, Ceban precizează că acesta îl ajută cu 250.000 de euro pentru reabilitarea unui centru de tineret. Mihaiu va vizita Chișinăul, la finalul lunii martie, și va semna un acord cu primăria capitalei Moldovei. Ceban și Mihaiu (USR) Foto: Facebook Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Ciolacu vrea să guverneze și după 2024 împreună cu PNL și UDMR
Politică

Ciolacu vrea să guverneze și după 2024 împreună cu PNL și UDMR

Actuala coaliție are viitor și după 2024, a spus Marcel Ciolacu pentru Reuters. Ea va rezista cel puţin până la alegerile generale din 2024, în ciuda unor divergenţe de politică, şi se va folosi de majoritatea sa parlamentară pentru a implementa reforme pe termen lung, a mai susținut președintele PSD. Actuala coaliție are viitor și după 2024 Agenţia britanică de presă comentează că guvernul aflat în funcţie de trei luni controlează aproximativ 70% din mandatele din parlament, dar social-democraţii şi liberalii, foşti rivali, au dezacorduri privind măsurile fiscale şi creşterea salariilor şi a pensiilor, precum şi în legătură cu amploarea măsurilor de sprijin în cazul facturilor crescute la energie. Pieţele, agenţiile de rating şi observatorii internaţionali au exprimat îndoieli că actuala coaliţie va rezista mult timp, temându-se că seria de schimbări rapide la guvernare din ultimii ani va continua. Zece premieri în zece ani Reuters reaminteşte că România a avut 10 prim-miniştri în ultimii 10 ani. În interviul pentru agenţia britanică de presă, Ciolacu a spus că majoritatea considerabilă de care dispune coaliţia va ajuta la depăşirea crizelor suprapuse din sănătate, energie şi economie. "Când ai o astfel de majoritate, trebuie să ţinteşti de asemenea să faci lucruri îndrăzneţe", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor în interviu. "Cred că această coaliţie de guvernare va funcţiona până în 2024 şi mai cred că are un viitor şi după 2024 cu aceeaşi structură", a adăugat el. "Nu poţi face lucruri în doar trei ani. România trebuie să revină la stabilitatea politică", a declarat liderul PSD. Reducerea TVA, respinsă Ciolacu a mai spus că guvernul va prelungi schema de ajutor în energie prin plafonarea preţurilor şi prin subvenţiile pentru gospodării şi companiile mici după expirarea ei în martie, respingând o propunere anterioară de reducere a TVA la preţurile la electricitate începând din aprilie. "Dacă preţurile rămân plafonate, de ce să scazi TVA?", a afirmat el. Citește și: Guvernele PNL l-au uitat pe Zaharescu la Cape Town. Consul, cu 6.500 USD/ lună Ciolacu a mai declarat că România trebuie să investească în noi surse de producţie de energie şi să devină independentă energetică în trei ani. El a precizat de asemenea că parlamentul va aproba modificări la taxa privind exploatările offshore care a îngreunat proiectele de gaze din Marea Neagră. Reuters reaminteşte că această taxă este ultima în vigoare dintr-o serie de restricţii asupra sectorului energetic introduse de social-democraţi într-un precedent guvern din 2018. Ciolacu s-a mai declarat "ferm convins că vom găsi soluţia corectă (...) pentru statul român, din perspectiva fiscalităţii, şi pentru investitori pentru a realiza aceste proiecte'', menţionând că aceasta este o prioritate a actualei sesiuni parlamentare.

Ciucă l-a apostrofat pe Vîlceanu fiindcă a criticat, public, doi demnitari PSD
Politică

Ciucă l-a apostrofat pe Vîlceanu fiindcă a criticat, public, doi demnitari PSD

Premierul Nicolae Ciucă l-a apostrofat miercuri, în şedinţa de Guvern, pe ministrul Proiectelor Europene, liberalul Dan Vîlceanu, pentru criticile publice recente la adresa ministrilor PSD ai Sănătăţii şi Muncii legate de slaba absorbţie a fondurilor UE. Ciucă l-a apostrofat pe Vîlceanu Potrivit unor surse citate de news.ro, Ciucă i-ar fi solicitat ministrului liberal să renunţe la aceste practici, transmiţându-i că astfel de discuţii trebuie să aibă loc în interiorul Cabinetului. În discuție ar fi intervenit și vicepremierul Sorin Grindeanu, care a amintit că Vîlceanu și-a criticat colegii din guvern chiar în cadrul conferinței de presă de după precedenta ședință a executivului, lucru fără precedent în existența actualei coaliții. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a declarat luni că există o slabă absorbţie a fondurilor europene la Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii şi a adăugat că ar fi profund recunoscător miniştrilor social-democraţi Marius Budăi şi Alexandru Rafila să acorde mai multă atenţie acestui aspect. El s-a oferit să îl ajute pe Marius Budăi în legătură cu optimizarea unor aspecte privind PNRR, dacă acesta i-o va cere, şi va oferi un astfel de sprijin oricărui coleg din Guvern. Citește și: Guvernele PNL l-au uitat pe Zaharescu la Cape Town. Consul, cu 6.500 USD/ lună „Există într-adevăr o slabă absorbție la Ministerul Muncii și o slabă absorbție la Ministerul Sănătății. Din punctul ăsta de vedere aș fi profund recunoscător dacă cei doi miniștri s-ar apleca mai mult asupra acestor aspecte legate de fonduri europene. La începutul mandatului acestui guvern toată lumea a înțeles anumite disfuncționalități, au trecut câteva luni și evident și eu, și premierul și toată țara așteaptă să vadă progrese și mai puțin scuze”, a declarat Vîlceanu, după o ședință de guvern.

Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE
Eveniment

Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE

Guvernul înființează 60 de noi posturi, din care 45 în străinătate, la MAE. Potrivit legii, ei vor beneficia de pensie specială. Numărul angajaților acestui minister va ajunge la 2.554. În 2013, la MAE lucrau doar 2.325 de persoane. Pentru comparație, Singapore, care are un PIB cu circa 50% peste cel al României, are puțin peste 1.600 de angajați în serviciul extern. Finlanda, cu un PIB ușor peste cel al României, are 2.400 de angajați la Externe. Italia, cu un PIB de șase ori peste cel al României, are circa 3.500 e angajați la ministerul de Externe. În 2008, Italia avea 4.852 de angajați la Externe, dar i-a redus treptat. Guvernul înființează 60 de noi posturi la MAE Nota de fundamentare a acestei hotărâri de guvern nu are impact bugetar. Însă, în textul notei se arată că ar fi vorba de circa 1,7 milioane de lei pe lună, cheltuieli suplimentare, deci s-ar ajunge peste patru milioane de euro pe an. MAE explică faptul că „este esențială asigurarea resursei umane necesare (în special în cadrul misiunilor diplomatice care sunt acreditate în zona Orientului Mijlociu, Asiei și nordului Africii), cât și a infrastructurii de procesare a unui număr crescut de vize, ceea ce presupune în anumite situații extinderea spațiilor destinate procesării cererilor de vize, identificarea și contractarea unor spații noi, alocarea de fonduri pentru achiziționarea de echipamente care să poată fi utilizate în scopul procesării numărului ridicat de cereri de vize la standardele impuse la nivelul Uniunii Europene”. Consulul Zaharescu, abandonat în Africa de Sud Defapt.ro a scris că România îl menține în funcțai de consul la Cape Town pe Andrei Zaharescu, deși acesta nu avea nici o competență în domeniu, când a fost numit, în 2013. Citește și: Guvernele PNL l-au uitat pe Zaharescu la Cape Town. Consul, cu 6.500 USD/ lună În plus, acum, România va trimite un ambasador în Etiopia, în persoana unei cliente UDMR, Iulia Pataki, fost deputat al acestui partid. Pataki a fost, timp de nouă ani, ambasador în Kenya. În 2020, un site de turism scria că România este singura țară din lume ai căror turiști sosiți în Kenya erau carantinați. În Etiopia, unde Pataki va pleca acum, sunt circa 40-50 de români, iar schimburile comerciale sunt de câteva zeci de milioane de dolari. Cutumele din diplomație prevăd ca un diplomat să nu rămână într-un post extern mai mult de 4-5 ani. Regula n-a fost niciodată respectată în mod consecvent de România.

PSD preia oficial controlul Vămilor. ANAF-ul, controlat de PNL, jumulit de atribuții
Eveniment

PSD preia oficial controlul Vămilor. ANAF-ul, controlat de PNL, jumulit de atribuții

PSD preia oficial controlul Vămilor: azi, în ședința de guvern, urma să fie aprobată hotărârea de guvern privind organizarea şi funcţionarea Autorității Vamale Române (AVR). Până acum, instituția aceasta era în subordinea ANAF. Acum ea se separă, va fi condusă de un președinte și un vicepreședinte numiți de premier și va avea în subordine peste 3.000 de angajați, cu circa 300 peste numărul anterior. PSD preia controlul vămilor Încă din decembrie, premierul Ciucă l-a numit la conducerea AVR pe Bogdan Lari Mihei, considerat a fi omul lui Liviu Dragnea. Însă funcția acestuia era golită de putere, de vreme ce instituția pe care o conducea nu era înființată legal, prin hotărâre care să-i stabilească atribuțiile. Citește și: Putin toarnă gaz pe focul crizei ucrainene: ar putea recunoaște independența teritoriilor separatiste din Ucraina. Efectul imediat: conflict armat Mihei a fost șeful Vămii Otopeni în trecut și e considerat un apropiat al lui Bogdan Stan, fostul şef al ANAF, acum consilier al Curții de Conturi, promovat în septembrie 2017 de Liviu Dragnea. Soția lui Mihei, Mădălina, era consilier la cabinetul lui Stan, la Curtea de Conturi, în 2017, însă ulterior numele ei nu mai apare în declarațiile de avere ale instituției. Mihei a fost vicepreședinte al ANAF, în 2018, având în sarcină coordonarea vămilor. În 2019 a fost schimbat din funcție de către Dăncilă. Presa a scris că schimbarea sa a fost cerută de Darius Vâlcov, pe atunci consilier al lui Dăncilă. Din 1991 până în 1998, Bogdan Mihei a urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, unde a făcut Facultatea de Construcții Civile, Agricole și Industriale. Și-a luat licența și în Drept la Universitatea Biotera Facultatea de Drept / Universitatea Transilvania Brașov. ANAF-ul controlat de PNL, jumulit de atribuții Prin HG-ul care va fi aprobat azi de către Executiv, AVR preia de la ANAF peste 3.000 de posturi. Numărul autovehiculelor AVR va crește cu 130, adică cu circa 50%. Printr-o altă hotărâre de guvern, ministerul de Finanțe preia de la ANAF încă 220 posturi aferente structurilor de soluționare contestații, ocupate și vacante - cu tot cu atribuțiile pe care le îndeplinea acest personal. Șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, este, oficial, susținută de PNL; dar și ea provine din regimul Dragnea, când a fost numită la conducerea instituției, demisă și renumită, în guvernarea Dăncilă.

General american: Beijingul ar putea profita de pe urma crizei ucrainene pentru a face un gest provocator
Internațional

General american: Beijingul ar putea profita de pe urma crizei ucrainene pentru a face un gest provocator

Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing, arată un înalt comandant militar din forțele aeriene ale SUA. Un general american, Kenneth Wilsbach, comandantul forţelor aeriene ale SUA în Pacific, a avertizat, astăzi, că Beijingul ar putea profita de pe urma crizei ucrainene, pentru a încerca să facă un gest "provocator" în Asia, în timp ce puterile occidentale sunt ocupate să calmeze tensiunile cu Rusia. Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing El a subliniat că susţinerea oferită de Beijing Rusiei în conflictul său cu Occidentul asupra Ucrainei suscită întrebări cu privire la intenţiile Chinei în Asia. "Dacă ne întrebăm, oare China va vedea ceea ce se întâmplă în Europa şi (...) va încerca ceva în Indo-Pacific, într-adevăr, aceasta este un motiv de îngrijorare", a subliniat responsabilul militar american în marja unui Salon de aeronautică de la Singapore. "Am îngrijorări cu privire la faptul că ei (China) ar putea dori să profite. Nu ar fi surprinzător dacă ei vor încerca ceva ce ar putea fi provocator, pentru a vedea în ce măsură reacţionează comunitatea internaţională", a spus generalul american. Acum câteva zile, Wall Street Journal a publicat un editorial, „Ukraine Is a Distraction From Taiwan”, în care aprecia că SUA nu vor putea să desfășoare forțe în Europa și, în același timp, să protejeze Taiwanul. În plus, Taiwanul se află într-o locație crucială din punct de vedere strategic, pe rutele maritime aglomerate, cu aliați ai SUA la nord (Japonia) și la sud (Filipine). Taiwanul, crucial pentru securitatea aliaților SUA Dacă Armata Populară de Eliberare, armata Chinei comuniste, ar fi capabilă să ocupe insula, ar submina capacitatea Americii de a le apăra pe ambele și ar zdrobi credibilitatea angajamentelor sale față de alți aliați și parteneri în fața puterii dure în creștere a Chinei, scrie site-ul War on the Rocks. „Existența Taiwanului ca democrație liberală prosperă oferă, de asemenea, o alternativă convingătoare la China autocratică: demonstrează că democrația și capitalismul de piață liberă sunt potrivite pentru o societate de limbă chineză. Oamenii din Taiwan împărtășesc norme și valori cu Occidentul, nu cu Partidul Comunist Chinez, și este o poveste de succes strălucitoare pentru eforturile SUA de a promova prosperitatea și libertatea în lume. Ucraina ar putea fi la fel într-o zi, dar dacă o va face, probabil, va fi printr-o integrare economică mai strânsă cu Uniunea Europeană, nu prin legăturile sale slabe cu Statele Unite. Din toate aceste motive, dacă Taiwanul ar intra sub controlul Beijingului, interesele americane ar fi afectate mult mai grav decât într-un atac rusesc asupra Ucrainei”, mai arată War on the Rocks. Beijingul este acuzat de mai mulţi ani că provoacă tensiuni în regiune, în măsura în care China îşi întăreşte controlul asupra insulelor şi insuliţelor din Marea Chinei de Sud. China revendică aproape toată această zonă, ceea ce contestă mai multe ţări riverane precum Malaezia, Vietnam, Filipine, Taiwan sau Brunei. SUA nu au revendicări asupra acestei zone, însă apără principiul libertăţii de a naviga pe rute maritime strategice, potrivit AFP.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră