duminică 28 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Autor: Mircea Marian

7552 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Internațional

Fată de oligarh, supărată pentru că a fost sancționată

Fată de oligarh, supărată pentru că a fost sancționată împreună cu tăticul ei: fiica de 24 de ani a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a protestat față de măsurile luate de Occident împotriva ei. Fată de oligarh, supărată pentru că a fost sancționată Ea susţine că este „complet nedrept şi nerezonabil” să fie vizată, neavând nicio legătură cu situaţia creată, potrivit Nexta TV. „Cred că acest lucru este complet nedrept și nerezonabil. Am fost foarte surprinsă, pentru că este ciudat să impui sancțiuni unei persoane care are 24 de ani și care nu are nicio legătură cu situația creată. Sunt supărată pentru că îmi place să călătoresc și iubesc culturi diferite. Sunt un cetățean al lumii și nu mă pot abține”, a declarat Elizaveta Peskov. The daughter of #Putin's press secretary Dmitry #Peskov about the sanctions against her:"It seems to me completely unfair and unreasonable. I was very surprised, because it is strange to impose sanctions on a person who is 24 years old and has nothing to do with the situation". pic.twitter.com/Rz5CB9VNTB— NEXTA (@nexta_tv) March 20, 2022 Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a fost vizat de primele sancţiuni impuse de SUA la 3 martie. La 12 martie, măsurile s-au extins asupra soţiei sale şi a celor doi copii adulţi. Aceştia duc „stiluri de viaţă luxoase care nu sunt în concordanţă cu salariul de funcţionar public al lui Peskov”, a anunţat Trezoreria americană. Avere uriașă, imposibil de justificat Averea sa este estimată la zeci de milioane de dolari - prin soția sa. Peskov a fost fotografiat cu un ceas de 650.000 USD. La 26 februarie, fiica purtătorului de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a postat un mesaj împotriva războiului pe contul său de Instagram, scrie Business Insider. Ulterior, postarea a fost ștearsă, dar între timp fuseseră distribuite capturi de ecran cu mesajul. Tânăra a postat mesajul "HET BOЙHE", - "Nu războiului", pe un fundal negru, conform unei capturi de ecran postate pe Twitter de postul rusesc TV Rain. Citește și: Premierul Boris Johnson spune că înfrângerea Ucrainei înseamnă sfârșitul libertății în Georgia și Moldova

Fată de oligarh, supărată pentru că a fost sancționată Foto: Nexta TV
Înfrângerea Ucrainei, sfârșitul libertății în Georgia și Moldova, spune Boris Johnson Foto: Facebook Boris Johnson
Eveniment

Înfrângerea Ucrainei înseamnă sfârșitul libertății în Georgia și Moldova

Premierul britanic Boris Johnson a afirmat că înfrângerea Ucrainei înseamnă sfârșitul libertății în Georgia și Moldova. El a apreciat că, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o „greşeală catastrofală” atunci când a invadat Ucraina. Înfrângerea Ucrainei înseamnă sfârșitul libertății în Georgia și Moldova „Sfârșitul libertății în Ucraina va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova. Va însemna începutul unei noi ere a intimidării în întreaga Europă de Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a spus el, citat de newsmaker.md. „Dacă Putin reușește să zdrobească Ucraina, aceasta va fi undă verde pentru autocrații de pretutindeni în Orientul Mijlociu, în Orientul Îndepărtat. Acesta este un punct de cotitură pentru lume. Este un moment de alegere. Este o alegere între libertate și opresiune”, a spus premierul britanic. Johnson a spus că Putin s-a simţit ameninţat de Ucraina și „este vital ca invazia Moscovei să eşueze, a spus Johnson, deoarece „un Putin victorios nu se va opri în Ucraina”. „Este timpul să ne reluăm controlul asupra aprovizionării cu energie”, a mai spus Johnson, recunoscând în același timp că a existat un „cost” pentru acest lucru, dar „costul de a nu face nimic ar fi mult, mult mai mare”. Citește și: Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin: au sosit pe Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei. Costumele lor sunt, de obicei, albastre

Germania nu-și respectă angajamentele față de Ucraina Foto: print screen/ twitter
Eveniment

Germania nu-și respectă angajamentele față de Ucraina

Germania nu-și respectă angajamentele față de Ucraina: potrivit presei din această țară, a livrat sub o cincime din rachtele promise regimul de la Kiev la începutul lunii martie. Potrivit publicației die Welt, din 2.700 de rachete Strela, au fost furnizate efectiv doar 500. Germania nu-și respectă angajamentele față de Ucraina „Guvernul federal a promis 2.700 de astfel de rachete la începutul lunii martie. Predarea a avut loc abia joi seara in Polonia. Potrivit cercurilor guvernamentale ucrainene, nu sunt planificate alte livrări Strela”, arată Die Welt. La solicitarea Die Welt, Ministerul Federal al Apărării a confirmat doar că livrările au fost efectuate către Ucraina. O purtătoare de cuvânt a ministerului a subliniat că orice livrare de arme va avea loc numai după aprobarea Consiliului Federal de Securitate. Informații suplimentare nu sunt posibile „din cauza clasificării informațiilor rezultate din situația actuală de securitate”. Potrivit WELT AM SONNTAG, informațiile despre livrările de arme către Ucraina sunt clasificate drept „top secret”. Se știe că aproximativ 700 dintre rachetele Strela din vechile stocuri ale armatei est-germane prezintă daune din cauza vechimii. Bundeswehr, armata Germaniei federale, a retras sistemul de arme cu ani în urmă. Nici măcar rachete expirate nu mai sunt pentru Kiev Potrivit Der Spiegel, o notă internă din 2021 precizează: „Din cauza învechirii motorului rachetei, racheta „Strela” nu mai este sigură de manevrat, deci nu mai poate fi trasă”. Acest ziar mai arată că cutiile din lemn în care au fost depozitate rachetele sunt atât de mucegăite încât soldaților le este persmisă intrarea în depozit doar cu echipament de protecție. Pe de altă parte, ministrul Apărării din Germania, Christine Lambrecht (SPD), a declarată că armata nu mai are echipamente disponibile pentru a fi oferite Ucrainei. „Posibilitățile Bundeswehr sunt epuizate. Explorăm ce alte opțiuni există”, a spus ea. În consecință, acum sunt în curs de desfășurare discuții în guvernul federal cu privire la cumpărarea de arme pentru Ucraina. „Desigur, rușii fac și recunoașteri și nu vreau să-i pun în pericol pe cei care efectuează astfel de transporturi și nici nu vreau să fac din aceste livrări o țintă”, a mai spus Lambrecht. Citește și: Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin: au sosit pe Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei. Costumele lor sunt, de obicei, albastre

Ambasadorul Belarusului a primit 30 de arginți  Foto: Captură video
Eveniment

Ambasadorul Belarusului a primit 30 de arginți

Ambasadorul Belarusului în Ucraina, Igor Sokol, a primit 30 de arginți de la vama ucraineană, în timp ce traversa frontiera spre Republica Moldova. Ambasadorul Belarusului a primit 30 de arginți Momentul a fost filmat, iar videoclipul a fost publicat de jurnalista ucraineană Marianna Prysiazhniuk , care lucrează în Moldova. „Diplomații belaruși exportă bunuri personale din Ucraina în Moldova. Ambasadorul Igor Sokol a fugit de asemenea. Belarușii au traversat punctul de control Moghiliov-Podolsk. Erau 7 mașini în total”, a comentat jurnalista în dreptul imaginilor. În videoclipul publicat, în discuția cu Sokol, polițistul de frontieră îi spune: „Șeful serviciului de frontieră al Ucrainei, Serghei Deineko, mi-a cerut să-i transmit sincere salutări șefului Frontierei din Belarus, Alexander Lappo” După care polițistul îi înmânează diplomatului o pungă cu „30 de arginți”. Iuda l-a trădat pe Iisus pentru 30 monede de argint. Înainte de Cina cea de taină, se spune că Iuda s-a dus la marii preoți și s-a învoit să-l predea pe Iisus în schimbul a 30 de monede de argint și că, după aceea, a încercat să le restituie banii, cuprins de remușcări. Citește și: Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin: au sosit pe Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei. Costumele lor sunt, de obicei, albastre

Mircea Geoană: Probabil câteva săptămâni vom mai avea de conflict Foto: Facebook Mircea Geoana
Politică

Cîteva săptămâni vom mai avea de conflict

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că cel mai probabil cîteva săptămâni vom mai avea de conflict între Rusia și Ucraina. El a arătat că în acest moment nu se observă o încetinire din partea Federaţiei Ruse. Geoană a precizat că speră că va fi posibilă o formulă diplomatică şi politică, pentru finalul războiului. „Cîteva săptămâni vom mai avea de conflict” Întrebat cât va mai dura conflictul din Ucraina, Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Digi24, că nu are un orizont de timp pentru acest lucru, dar că cel mai probabil va dura câteva săptămâni. ”Conflictul va mai dura. Avem informaţii, evaluăm şi anticipăm lucrurile. Aţi observat cât de mare este precizia cu care ştim şi anticipăm lucrurile. Nu pot spune cât de mult va mai dura, fiindcă depinde de mai mulţi factori, inclusiv de natură economică, presiunea sancţiunilor. Probabil câteva săptămâni vom mai avea de conflict şi ne este teamă şi ne uităm cu mare îngrijorare la victimele omeneşti, la faptul că avem acum 3 milioane şi ceva de refugiaţi ucraineni, probabil că numărul va creşte. Avem 6 milioane şi jumătate de persoane deplasate intern, în interiorul Ucrainei, probabil că numărul va creşte”, a declarat Mircea Geoană, citat de news.ro. În legătură cu implicarea Chinei în acest conflict, Geoană a afirmat: ”China este un jucător, la nivel mondial, de prim rang, are capacităţi economice, financiare şi tehnologice pe scară mai mare decât Federaţia Rusă. Dar, ceea ce spunea preşedintele Biden (...): Nu este războiul vostru (...) de modul în care rezolvăm această problemă va depinde dacă lumea în care vom trăi în Europa, în Asia, în Africa, peste tot, în spaţiu, va fi o lume a junglei sau o lume a regulilor pe care le putem respecta şi unde putem să trăim în ţări mari sau mici, în siguranţa faptului că nu vine vecinul mare, războinic şi belicos şi într-o noapte decide că mă invadează”. ”Dacă preşedintele Putin a făcut o eroare strategică gravă, acest calcul greşit este o eroare gravă, nu înseamnă că şi China trebuie să facă aceeaşi eroare ca şi preşedintele Putin”, a adăugat Geoană. Citește și: Putin a folosit în premieră rachete balistice hipersonice „invincibile” Kinjal în Ucraina. Invazia poate deveni devastatoare pe scară largă

Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin: au sosit pe Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei Foto: Captură video/ The Times
Eveniment

Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin

Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin: au sosit pe Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei. Publicația The Times arată că, de obicei, culoarea costumelor folosite de cosmonauții ruși este albastră. Presa occidentală a scris, zilele trecute, că, de teamă că acești cosmonauți vor fugi din Rusia, posturile de graniță au primit indicația să nu-i lase să iasă din țară. Cosmonații ruși îl sfidează pe Putin „Oleg Artemiev, Denis Matveev și Sergey Korsakov au decolat, sâmbătă, de pe Cosmodromul Baikonur din Kazahstan pentru un sejur de șase luni la bordul laboratorului orbital, alăturându-se echipajului format din doi ruși, patru americani și un german. Într-un gest extraordinar, cei trei noi sosiți au ieșit din capsula lor Soyuz după ce s-au andocat cu stația spațială, purtând salopete galbene strălucitoare cu dungi albastre, în loc de uniforma albastră standard”, scrie The Times. Misiunea spațială este o continuare a acțiunilor din ultimii 20 de ani a Rusiei și Americii pe orbită, în ciuda războiului care se desfășoară la nivel terestru. În timp ce procedura de andocare era finalizată, o voce de la centrul de control al misiunii din Rusia a felicitat echipa, potrivit unui traducător în engleză care a vorbit în timpul unei transmisiuni online în direct Nasa. Trio-ul îi va înlocui pe cei care vor zbura înapoi pe Pământ pe 30 martie - cosmonauții Piotr Dubrov și Anton Șkaplerov, precum și astronautul american Mark Vande Hei. Au existat îngrijorări că rușii ar fi putut refuza să-i permită lui Vande Hei să călătorească în capsula Soyuz și să-l abandoneze în spațiu, după ce Vladimir Putin a reacționat dur la sancțiunile severe impuse de țările din Occident, inclusiv de către SUA. Spre uşurarea celor de la NASA, rușii au anunţat în cele din urmă că îi permit să intre în Soyuz, chiar dacă anterior au lansat o ameninţare voalată că îi vor interzice asta. Citește și: Putin a comandat genocidul din Mariupol pentru a închide Ucrainei accesul la Marea Azov, scop îndeplinit vineri seară

Iulian Iancu, candidat PSD la șefia ANRE, revoltat pe Băsescu pentru că a afirmat că „Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc” Foto: Facebook Iulian Iancu
Politică

Iancu, revoltat pe Băsescu

Iulian Iancu, candidat PSD la șefia ANRE, era revoltat, în 2005, pe Traian Băsescu pentru că a afirmat că „Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc”. Iancu, revoltat pe Băsescu pentru un atac la Federația Rusă Într-o declarație politică intitulată „Intervenţia politică în stabilirea preţurilor, studiu de caz pentru înlăturarea investitorilor străini" - adică exact ceea ce susține și face PSD acum - Iancu a comentat vizita făcută de fostul președinte Băsescu în Statele Unite în septembrie 2005. „Cu toate că tabloul situaţiei economico-sociale din România este atât de sumbru, Preşedintele Băsescu, cu ocazia vizitei în Statele Unite ale Americii, a reuşit să umple de noroi întreg acest tablou, afirmând că doreşte un Parlament unicameral, că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc şi că, prin contractul încheiat cu Bechtel, Guvernul României şi-a escrocat partenerul contractual”, a afirmat deputatul PSD. În plus, el i-a reproșat șefului statului de la acel moment că a cerut Petrom „să aplice o politică moderată a preţurilor, care să ţină cont de realitatea economică a României, precum şi de puterea de cumpărare a românilor”. „Mai lipsea să le ceară o subvenţionare directă a consumatorilor, datorită gradului redus de suportabilitate a acestora”, a comentat Iancu. Soluții respinse, azi, de PSD Deputatul PSD a sugerat ce alte măsuri ar trebui să ia guvernul Tăriceanu pentru a tempera creșterea prețurilor la carburanți: Guvernul Poloniei a redus accizele până la un nivel de 6 eurocenţi pe litruUngaria a redus TVA-ul de la 25% la 20%Franţa a acordat subvenţii pentru fermierii săraci şi a ameninţat companiile petroliere cu majorarea taxelorBelgia a fost primul stat european care a întreprins un pachet de măsuri complexe, respectiv compensarea cu 17,35% a păcurii, folosită pentru încălzirea locuinţelor şi a oferit stimulente fiscale pentru utilizarea aparatelor care realizează economie de energie. „Guvernul putea, de asemenea, interveni prin pârghiile uzitate deja de ţări ale Uniunii Europene, respectiv prin efectele creşterii, sau scăderii de accize şi t.v.a., şi nu prin scandal public, catastrofal pentru România în ochii investitorilor străini”, a apreciat Iulian Iancu, la 18 octombrie 2005. Georgian Pop: Iancu, omul Gazprom Fostul deputat este acum propus de PSD pentru șefia ANRE. În 2008, Iulian Iancu era descris în telegramele Wikileaks chiar de către colegul său de partid, Georgian Pop, drept politician „controlat de Gazprom”. Tot Georgian Pop spunea la acea vreme, citat de oficialii americani, că Iulian Iancu „va susţine South Stream şi propunerile Rusiei pentru instalaţii de depozitare a gazului în Mediaş, Moldova şi Bucureşti”. USR susţine că Iulian Iancu este “responsabil pentru elaborarea mai multor modificări legislative care au dus la blocarea Legii offshore şi la retragerea investitorilor din proiectele legate de exploatarea gazelor din Marea Neagră”. La 14 martie, liderul PSD Marcel Ciolacu a solicitat serviciilor secrete un punct de vedere privind numirea lui Iulian Iancu în conducerea ANRE, susţin surse din conducerea partidului pentru News.ro. Citește și: VIDEO Putin, huiduit pe stadionul din Moscova unde ținea un discurs pentru justificarea invaziei din Ucraina

Memorandum România - Cuba în domeniul sănătăţii Foto: Facebook
Politică

Memorandum România - Cuba în domeniul sănătăţii

Guvernul Ciucă a aprobat azi un memorandum privind un acord de cooperare România - Cuba în domeniul sănătăţii. Memorandumul de semnare a acordului a fost iniţiat în iulie 2019, când PSD era la putere, iar Viorica Dăncilă conducea Guvernul. Memorandum România - Cuba în domeniul sănătăţii Conform unui comunicat transmis de Guvern, acordul prevede colaborarea între cele două state în mai multe domenii: - medicamentele generice şi esenţiale, inclusiv vaccinuri şi asistenţă pentru aprovizionarea cu medicamente; - accesul populaţiei la asistenţă medicală, inclusiv acoperirea universală cu servicii de sănătate; - serviciile de sănătate publică; - politicile farmaceutice; - prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor netransmisibile, inclusiv diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, cancerul, precum şi reducerea factorilor de risc ai acestora; - rezistenţă antimicrobiană; - autorizarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale, precum şi asigurarea calităţii acestora. Se va face schimb de vizite Cooperarea se va concretiza prin schimb de informaţii, schimb de delegaţii şi specialişti în domeniul sănătăţii, vizite de studiu, participarea specialiştilor la conferinţe şi întâlniri ştiinţifice. În acest sens, va fi creat un grup de lucru pentru evaluarea activităţilor de cooperare şi al stabilirii priorităţilor de cooperare. Acordul urmează să intre în vigoare în momentul în care cele două părţi se notifică reciproc asupra îndeplinirii procedurilor legale interne necesare. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război

Varşovia vrea ”derusificarea” economiei poloneze şi europene Foto: news.ro
Eveniment

Varşovia vrea ”derusificarea” economiei

Varşovia vrea ”derusificarea” economiei poloneze şi europene: guvernul polonez dorește să se adopte o serie de măsuri, denumite ”scut anti-Putin”, în vederea unei contracarări a ”şantajului gazelor”. Varşovia vrea "derusificarea" economiei Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri o sere de măsuri - pe care le-a denumit ”scut anti-Putin”, menite, susţine el, ”să derusifice economia poloneză şi europeană”, să oprească inflaţia, să apere locurile de muncă şi să contracareze ”şantajul gazelor”, relatează AFP, citată de news.ro. ”Vom acţiona în vederea unei derusificări a economiei poloneze şi europene, pentru că Polonia se află în prezent în avangarda tuturor acestor ţări care încearcă să le inspire pe celelalte pentru a ieşi din dependenţa de gaze naturale, petrol şi cărbune ruseşti”, a subliniat într-o confernţă de presă Morawiecki. Obiectivul ”scutului anti-Putin” este să contracareze ”impactul şantajului gazelor al lu Putin” şi mai ales ”să împiedice creşterea preţurilor produselor alimentare”, a anunţat el. Statul polonez urmează să investească trei miliarde de zloţi (636 de milioane de euro) în societatea de stat Gaz-System, care construieşte şi exploatează gazoducte şi terminalul de gaze naturale de la Swinoujscie, a anunţat Mateusz Morawiecki. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război

Zelenski spune că sute de persoane sunt încă prinse sub dărâmăturile teatrului din Mariupol Foto: BBC
Eveniment

Sute de persoane prinse sub dărâmăturile teatrului din Mariupol

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că sute de persoane sunt încă prinse sub dărâmăturile teatrului din Mariupol, la două zile de la bombardarea clădirii. Sute de persoane sunt încă prinse sub dărâmăturile teatrului "Sute de locuitori din Mariupol sunt încă sub dărâmături. În ciuda bombardamentelor, în ciuda tuturor dificultăţilor, vom continua operaţiunile de salvare", a spus el într-un mesaj video. Joi, 130 de persoane au fost salvate din clădire. Conform unui prim bilanţ oferit vineri de consiliul municipal, o persoană a fost rănită şi nu există morţi în urma bombardamentului asupra teatrului. "Conform informaţiilor preliminare, nu există morţi. Dar există informaţii despre o persoană foarte grav rănită", a precizat consiliul municipal pe reţeaua Telegram. Mulţi doctori au fost omorâţi în eforturile de a salva şi trata persoanele din clădire, a spus deputatul Serhii Taruta. Ucraina susţine că respectiva clădire, unde se refugiaseră sute de locuitori, a fost distrusă de bombardamente ţintite ale forţelor ruse. Rusia îi acuză pe naţionaliştii ucraineni. Primăria din Mariupol a semnalat că situaţia este "critică" în oraş, pentru că bombardamentele ruse sunt "neîntrerupte", iar distrugerile sunt "colosale". Conform primelor estimări, aproximativ 80% din fondul locativ al oraşului a fost distrus. Lvov, copleșit de refugiați În acelaşi timp, primarul oraşului Lvov din vestul Ucrainei, Andrii Sadovii, a făcut apel la comunitatea internaţională să ajute sutele de mii de refugiaţi de război din regiunea sa. Cea mai urgentă nevoie este de bani pentru a le oferi oamenilor mâncare şi medicamente şi pentru a construi case container şi duşuri şi toalete mobile, a spus primarul vineri pentru cotidianul german Süddeutsche Zeitung. "Până la urmă, nu putem să îi ţinem pe oameni într-o sală de sport sau într-o sală de teatru pentru totdeauna", a adăugat el. Mai multe rachete ruseşti au lovit vineri oraşul Lvov. Oraşul, inclus în patrimoniul UNESCO, este situat la circa 80 de km de graniţa cu Polonia. Potrivit primarului, oraşul Lvov şi regiunea înconjurătoare au în grijă fiecare aproximativ 200.000 de refugiaţi. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război

Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol bombardată de ruşi
Eveniment

Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol

Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol bombardată de ruşi, a anunțat premierul Kyrikos Mitsotakis. Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea de la Mariupol „Grecia este pregătită să reconstruiască maternitatea de la Mariupol, Centrul minorităţii elene în Ucraina, o cetate dragă sufletelor noastre şi care a devenit simbolul barbariei războiului”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter premierul grec, citat de news.ro. Maternitatea şi spitalul de pediatrie, situate în aceeaşi clădire, la Mariupol, au fost bombardate săptămâna trecută, iar trei persoane -inclusiv un copil -au fost ucise în atac. Consulul grec la Mariupol, Manolis Androulakis, care se ascundea în urmă cu câteva zile într-un subsol în oraş, a fost evacuat la începutul acestei săptămâni în Republica Moldova. ”Fiecare zi care trece devine mai periculoasă. Centrul Mariupolului a fost devastat. Un spital de pediatrie, un teatru, o bibliotecă au fost vizate. Nu mai e nimic în picioare!”, a denunţat el vineri la postul grec OpenTv. Moscova dă asigurări că atacul a fost ”fabricat”, piesă cu piesă. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război

Geaca purtată de Putin la mitingul de la Moscova, produsă de un de brand italian de lux Foto: Twitter
Internațional

Geaca purtată de Putin la mitingul de la Moscova

Geaca purtată de Putin la mitingul de la Moscova este produsă de un brand italian de lux: Loro Piana. Prețul de catalog ale acestei geci este 12.500 de euro, scrie Moscow Times, pe canalul de Telegram. Geaca purtată de Putin la mitingul de la Moscova Comentatorii de pe twitter remarcă faptul că, în timp ce locuitorii Rusiei au ajuns să se bată pentru zahăr, iar soldații trimiși să invadeze Ucraina suferă de foame, liderul de la Kremlin afișează un lux sfidător. Foto: Twitter Ziarul rusesc de opoziție scrie pe contul său de Telegram că haina purtată de președintele rus este marca Loro Piana, din cea mai nouă colecție de iarnă, și costă circa 12.000 de euro. While Russians are fighting for groceries in supermarkets, Putin appeared in front of the Luzhniki audience in a Loro Piana jacket for almost one and a half million rubleshttps://t.co/n0cYjMpWrY#Ukraine #UkraineRussianWar #Odessa #Kyiv #Kiev #UkraineWar pic.twitter.com/0Dc0bDwNzd— RJB News (@RadioJustBack) March 18, 2022 Marcarea unei anexări ilegale Guvenul rus a organizat mai multe evenimente grandioase în marile orașe pentru a celebra anexarea Crimeei din 2014, considerată ilegală de comunitatea internaională. Evenimentele au fost punctate de concerte, în timp ce în Ucraina aramta rusă ucide zilnic sute de civili și militari. Însă discursul lui Putin a fost marcat și de un incident tehnic: transmisia televizată a ultimei părți a discursului său a fost întreruptă. Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior agenţiilor ruse de presă, că transmisiunea în direct a fost întreruptă din cauza unei ”pene tehnice la un server”.

Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului Foto: Captură video
Internațional

Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului

Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului, în timpul unui discurs transmis de canalele rusești. Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului Liderul de la Kremlin era pe cale să laude eroismul militarilor ruşi angajaţi în lupte în Ucraina, în faţa a zeci de mii de persoane, pe stadionul Lujniki, moment în care televiziunea publică rusă Rossiya-24 a început să difuzeze alte momente de la acest eveniment, discursuri oficiale şi cântece populare. Here's video of Putin suddenly vanishing mid-sentence. Where is he?! pic.twitter.com/c6VqE6GG3s— max seddon (@maxseddon) March 18, 2022 Rossiya-24 a reluat, un sfert de oră mai târziu, difuzarea intervenţiei liderului de la Kremlin, transmițând discursul cu întârziere. Moscow’s Luzhniki stadium, which hosted the World Cup final in 2018, is packed out for a pro-war rally on the anniversary of Russia’s Crimea annexation.Lots of reports of state employees being bussed in. They’re watching a video with Ukrainian flags being thrown to the ground pic.twitter.com/fIKEzD5WnV— max seddon (@maxseddon) March 18, 2022 Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior agenţiilor ruse de presă, că transmisiunea în direct a fost întreruptă din cauza unei ”pene tehnice la un server”. Opt ani de la invadarea Crimeei În discursul său la evenimentul intitulat "Primăvara din Crimeea", președintele rus a lăudat invazia din Ucraina, care, conform narativului oficial de la Moscova, se numește "operațiune militară specială". El a evocat, după o interpretare proprie, evenimentele de acum 8 ani, marcate de fuga în Rusia a fostului președinte Viktor Ianukovici, pe fondul protestelor populare pro-europene. După schimbarea de regim de la Kiev, pe care Putin o numește "lovitură de stat", armata rusă a invadat Crimeea. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război

Perne Zelenski, în Cehia Foto: Facebook TMBK
Eveniment

Perne Zelenski, în Cehia

Perne Zelenski, în Cehia: un designer din această țară strânge bani pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni vânzând perne cu portretul liderului de la Kiev. Designerul spune că Zelenski a devenit pentru unii și un sex-simbol. „Zelensky, obosit, nebărbierit, dar sfidător în tricoul său verde caracteristic, a devenit chipul rezistenței Ucrainei în fața invaziei Rusiei”, scrie Jerusalem Post. Perne Zelenski, în Cehia: „Mulți oameni, în mare parte din sexul frumos, îl văd ca pe un fel de sex-simbol, așa că mi-a venit ideea să fac o pernă care să arate ca și cum el ar fi de fapt în patul lor”, a declarat designerul Tomas Brinek pentru Reuters. Brinek conduce un canal satiric de Instagram numit TMBK, care are peste 540.000 de urmăritori, și, de obicei, își bate joc de politicieni. El a spus că ediția sa limitată de perne realizate manual a atras peste 2.000 de comenzi și a strâns aproximativ 420.000 de coroane (18.900 USD) pentru a-i ajuta pe ucrainenii afectați de război. „Ideea a fost într-adevăr o glumă, dar există această latură serioasă că profiturile pot face ceva bine pentru Ucraina”, a spus Brinek, adăugând că acum plănuiește să facă un alt lot de perne din cauza interesului puternic. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război În Cehia au ajuns până acum peste 270.000 de refugiați, majoritatea femei și copii.

Poate fi Putin judecat pentru crime de război? Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Poate fi Putin judecat pentru crime de război

Poate fi Putin judecat pentru crime de război? Curtea Penală Internațională (CPI) a lansat deja o anchetă cu privire la presupusele crime de război comise în urma invadării Ucrainei de către Rusia. Această țară nu mai este semnatară a acordului internațional de înființare a CPI, dar dacă Putin este adus în fața acestei instanțe, el pote fi judecat. Ce este o crimă de război? CPI are definiții clare a ceea ce se califică drept genocid, crime de război, crime împotriva umanității și crimă de agresiune. Aceste definiții sunt incluse într-un tratat numit Statutul de la Roma, care formează fundamentul CPI. Atacarea populației civile este crimă de război. Crimele de război includ, de asemenea, uciderea, mutilarea, tratamentul crud, luarea de ostatici, violul și sclavia sexuală, arată liniile directoare ale CPI. Cum funcționează CPI? Curtea are sediu la Haga, în Olanda. Nu mai puțin de 123 de țări îi recunosc autoritatea. Rusia s-a retras în 2016, după condamnarea invadării Ucrainei. Dar dacă Putin este adus în fața instanței, el poate fi judecat și condamnat. Poate fi Putin judecat pentru crime de război? Ce șanse sunt ca Putin și complicii săi puși sub acuzare? Pare din ce în ce mai probabil ca Karim Khan QC, procurorul șef al curții, să pună sub acuzare unii oficiali ruși de rang înalt și pe Putin însuși, apreciază cotidianul britanic The Times. Khan și-a instruit deja echipa să investigheze potențialele crime de război. Experții în drept spun că una dintre cele mai mari probleme este verificarea numeroaselor fișiere video cu filmări de pe telefoanele mobile civile. Va fi adus Putin în fața CPI? Puțin probabil, atâta vreme cât se află la putere. Dar el poate fi arestat în orice stat semnatar al acordului care stă la baza CPI, așa că libertatea sa de mișcare în afara Rusiei va fi serios afectată. Poate fi Putin judecat în absență? CPI evită să judece persoane care nu apar în fața judecătorilor de aici. Tot The Times scrie că cea mai bună soluție ar fi ca Putin să fie înlăturat de la putere și predat CPI. The Times arată că, până acum, cea mai mare pdeapsă dată de această instanță a fost de 30 de ani de închisoare, în cazul unui lider al rebelilor congolezi. Sentințele pot implica și plata unor daune. Citește și: 130 de supraviețuitori, salvați din ruinele teatrului din Mariupol, bombardat de ruși. Circa o mie de femei și copii se adăposteau acolo de bombe

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră