luni 25 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Mircea Marian

8335 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Un liberal desființează măsura plafonării prețurilor

Un senator liberal, Daniel Fenechiu, desființează măsura plafonării prețurilor: „Orice intervenție a statului în stabilirea prețurilor este contraproductivă”, a spus el, la postul B1 TV. Citește și: Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei – presă Fenechiu, care este liderul senatorilor PNL, a afirmat că el nu a fost de acord cu plafonarea prețurilor. Un liberal desființează măsura plafonării prețurilor „Orice intervenție a statului în stabilirea prețurilor este contraproductivă. Statul poate interveni în anumite situații prin subvenționarea unor costuri, dar să intervină în fixarea prețului e o chestiune care, pe de o parte, generează consecințe proaste atât pentru producția internă, care a fost cea mai lovită de această măsură, cât și pentru consumator”, a declarat senatorul PNL, la postul B1 TV. „Pentru că tu plafonezi prețul la un anumit produs la o anumită greutate. Producătorul îi schimbă calitatea, îl face premium și vinde tot la prețul la care vrea. A fost o măsură care, din păcate, nu a ajutat foarte mult economia și agricultura românească”, a adăugat liberalul. El a explicat că a fost „o încercare de sorginte franțuzească, dar care, din păcate, a avut un efect asemănător cu efectul din Franța”. „Faptul că efectele au fost mai puțin vizibile ca la noi se datorează faptului că acolo anumite instituții, cum sunt instituția de concurență și anumite instituții de protecția consumatorului, funcționează puțin mai bine și piața este puțin mai competitivă. În România există o disproporție vădită între mărfurile importate și puterea de reacție a marilor corporații și micii producători români, care nu au această putere de reacție și, prin urmare, au alte metode de a face față unei asemenea măsuri”, a spus Fenechiu.

Un liberal desființează măsura plafonării prețurilor Foto: Facebook
Medic suspectat că ar fi ucis patru pacienți, acuzat că l-ar fi răpus pe al cincilea Foto: Facebook
Eveniment

Medic suspectat că ar fi ucis patru pacienți al cincilea

Un medic din Craiova, Alin Demetrian, fost manager al spitalului județean, suspectat că ar fi ucis patru pacienți, este acum acuzat că l-ar omorât pe al cincilea, după o intervenție endoscopică făcută la o clinică privată. Citește și: Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei – presă Medic suspectat că ar fi ucis patru pacienți, acuzat că l-ar omorât pe al cincilea „Poliţiştii doljeni au anunţat că se continuă cercetările pentru ucidere din culpă, după decesul unei femei de 52 de ani, care a intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenții de explorare endoscopică, efectuată de către un medic craiovean. Incidentul a avut loc pe data de 4 aprilie, iar femeia a decedat pe 3 mai. Acelaşi medic a fost deferit justiţiei într-un alt dosar de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale”, scrie Gazeta de Sud. „În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unităţi medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenţii chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbaţi de 76 şi 77 de ani, din Craiova şi Pleniţa, respectiv două femei, de 64 şi 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, arăta un comunicat, emis în aprilie 2023 de poliția Dolj. Pe 23 ianuarie 2024, procurorii au dispus trimiterea în judecată a medicului craiovean. Alin Demetrian a fost chirurg la SJU Craiova și a deținut funcția de manager, în 2018, timp de șase luni, al acestei unități medicale. Averea impresionantă a medicului suspectat că a lichidat cinci pacienți „Alin Demetrian este medic-şef pe Secţia de Chirurgie Toracică. Averea acestuia şi a soţiei este impresionantă. Cei doi deţin opt terenuri. Două dintre ele, agricole, se află în localităţile doljene Leu şi Coşoveni (50.000 mp şi 1.000 mp). Încă un teren, tot agricol, se află în localitatea Săruleşti din judeţul Călăraşi (9.692 mp). Trecem acum la terenurile intravilane – unul în Cârcea (601 mp) şi patru în Craiova ( 302 mp, 223 mp, 43 mp şi 65 mp). Ajungem la capitolul clădiri. Alin Demetrian este unicul proprietar al unei garsoniere şi al unui apartament în Bucureşti. Alături de soţie mai are trei apartamente şi o casă în Craiova, o casă în Cârcea şi încă un apartament în Năvodari, Constanţa. Medicul spune că nu deţine nicio maşină, fiindcă a vândut două autoturisme, în septembrie 2021, şi a încasat pe acestea 18.700 de euro”, scria, în octombrie 2022, Gazeta de Sud.

Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este partener soțul deputatei Laura Vicol, este acuzat că a luat banii clienților și a fugit Foto: Instagram
Eveniment

Nordis, acuzat că a luat banii clienților și a fugit

Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, este acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei, scrie Ziare.com. Soțul deputatei Laura Vicol, Vladimir Răzvan Ciorbă, lucrează la Nordis Management Group. El apare pe site-ul grupului Nordis cu funcția de „partener” și CEO Nordis Group. Vicol este șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților. În decembrie 2022, presa scria că este în vacanță în Dubai cu premierul Ciolacu. Doamna Vicol și domnul Ciorbă Foto: Facebook Nordis, acuzat că a luat banii clienților și a fugit „Clientul a făcut promisiune de vânzare cu Nordis, să își ia un apartament. A plătit avans și nu s-a mai construit nimic. Am făcut proces și, după proces, am câștigat și am început executarea silită pentru a ne recupera banii dați avans și cheltuielile de judecată. Acum, surpriză: nu avem ce recupera, pentru ca nu au bani în conturi. Au fugit cu banii. Și, altă surpriză: stăm la rând, pentru că mai sunt alte executări inițiate de alte zeci de persoane țepuite care nu își pot recupera pagubele. În total, sunt puse în executare 2,5 milioane de euro”, scrie Ziare.com, citând avocatul unui client țepuit. Clienții care ar fi fost păcăliți nu pot face declarații în nume propriu în spațiul public. Ei acuză o clauză abuzivă din contract, care nu le dă voie să vorbească despre situația nefericită prin care au trecut, mai explică Ziare.com. Avocatul amenință cu plângerea penală, arătând că Nordis a fost reorganizat astfel încât clienții să nu mai găsească nimic în conturi. Iată care a fost reacția Nordis pentru Ziare.com: „Tratăm serios fiecare situație în parte și îi invităm la sediul nostru pe cei care consideră că au o nemulțumire și au ales să o adreseze dumneavoastră, pentru a afla și a identifica o rezolvare a situației”. Nu este singurul articol în care apar astfel de acuzații la adresa grupului Nordis. „Nordis, compania soțului deputatei PSD Laura Vicol, vinde apartamente pe litoral și… «uită» să le livreze!”, scria Replica Online, în noiembrie 2023. „O nouă mărturie despre practicile Nordis, compania controlată de soțul Laurei Vicol, șefa PSD a Comisiei juridice din Camera Deputaților: «Intenția lor e să păcălească oamenii»”, arăta Agorapress, în august 2023. „Un cumpărător acuză: ȚEAPA NORDIS a fost premeditată de la bun început”, arăta Opinia Constanței, în octombrie 2023.

PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila Foto: DeBraila.ro
Politică

PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că PSD dă startul campaniei electorale pe 10 mai, la podul de la Brăila. Însă podul este simbol al unui eșec de proporții al guvernării PSD, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri. În plus, presa a sesizat nenumărate alte probleme, de la infiltrații la tasări semnificative. Citește și: O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm! „N-a căzut podul”, a fost argumentul de azi al premierului Ciolacu. „Proiectul de 700 de milioane de euro s-a transformat într-un eșec al pesedistului Sorin Grindeanu, actualul ministrul al Transporturilor, și al subalternului său, liberalul Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. După ce podul suspendat a fost inaugurat în prezența președintelui Klaus Iohannis, au ieșit la iveală o serie de lucrări prost făcute, folosirea de materiale slab calitative, ba chiar și infiltrații de apă în structura de rezistență”, a arătat DeFapt.ro în februarie 2024. PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila „O să începem campania electorală în Brăila, pe data de 10, după Ziua Europei, unde a fost cea mai mare investiţie din Europa la un moment dat, celebrul «pod al lui Tudose», unde iarăşi am vorbit foarte mult de cum s-au găsit şuruburile căzute, de parcă cineva trebuia neapărat să le strângă sau să le desfacă. Dar funcţionează, n-a căzut podul. Cred că trebuie să ne schimbăm, din punctul meu de vedere, abordarea în această campanie electorală, astfel încât românii să iasă cât mai mulţi la vot. Fiindcă dacă vom continua să avem ceartă, minciuni, dezbinare, în acel moment, eu merg la vot fiindcă sunt implicat şi sunt om politic, dar restul de români pot spune «Mai lăsaţi-ne în pace!» şi ce-i mai rău, nu vor afla lucrurile care s-au făcut în fiecare comunitate", a afirmat, azi, Ciolacu. Asfaltul de pe pod a început să se deniveleze chiar din prima lună. Apoi, s-a constatat că cel puțin 400 de șuruburi din parapetul lateral nu erau strânse. Controalele ulterioare au arătat că deficiențe mai grave. DeFapt.ro a obținut un raport din care rezulta că blocurile de ancoraj sunt pline de fisuri și infiltrații care vor afecta pe termen lung durabilitatea și stabilitatea structurale.

Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată Foto: Facebook
Politică

Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată

Primarul PSD al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei. PSD îl susține pentru un nou mandat, deși procurorii anticorupție au început ancheta din februarie, iar presa a scris despre suspiciunile că a vrut să aranjeze un concurs pentru a-și angaja amanta. Primarul Cosmin Andrei ar fi fost denunțat la DNA de soțul amantei, șofer de TIR. Acesta l-a putut înfunda pe primar fiindcă păstrase subiectele de concurs pe care primarul le pasase amantei, ca să treacă un concurs de funcționar public. Citește și: O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm! Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, anunță Antena 3. „În data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionuț, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea.Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”, a arătat DNA la 2 februarie, când a anunțat „punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”. Monitorul de Suceava a arătat, în februarie, că primarul – care are doi copii – și-ar fi angajat, pe pile, amanta. „Toată povestea de faţă îşi are începutul cu vreo doi ani în urmă, când primarul PSD Cosmin Andrei, respectând tradiţia aleşilor din acest partid, s-a decis să acorde «protecţie» unei funcţionare din cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe a Primăriei Botoşani pe nume G.C.H. Proastă inspiraţie! Prima sa «protecţie” a decis să fie acordată într-o întâlnire nocturnă de taină în autoturismul primăriei. Ca nu cumva tainica «protecţie» să rămână taină, nişte jandarmi care treceau prin locul cu pricina, descoperind taina, au consemnat-o printr-un raport ca nu cumva să lipsească din peisajul campaniei alegerilor din acest an”, relata, la 31 ianuarie, Jurnalul de Botoșani și Dorohoi.

Mircea Marian
Opinii

Șoșoacă și Simion se dezumflă

Alegerile locale arată perfect ce trupă de incompetenți care-s puși doar pe scandal sunt „patrioții” suveraniști care conduc AUR și SOS România. Au avut 3-4 ani să se pregătească de aceste alegeri, să selecteze candidați, să-și angajeze consultanți - vreo două milioane de lei pe lună încasează AUR de la buget. Nu au fost în stare. Peste tot, în provincie, găsim liste de candidați AUR sau SOS România care au fost respinse, fiindcă nici măcar nu au fost în stare să falsifice în mod credibil semnăturile necesare susținerii. La Suceava și Bistrița au fost anulate candidaturile AUR la șefia Consiliului Județean, iar în Vaslui Șoșoacă și-a pierdut candidații și la consiliul județean, și la președinția CJ. Unde au depus candidaturi, promovează niște obscuri, fără nici o tracțiune locală. În unele județe, precum Buzău, auriștii s-au certat între ei, iar mulți s-au retras înjurând. Haosul și lipsa de soluții se văd cel mai bine la București. SOS România vine aici cu o ofertă „trei în unu”: Șoșoacă se vrea primar, consilier local și europarlamentar - la fel ca doamna Firea, de altfel. Simion a lansat mai întâi candidatura necunoscutului Enache, a vrut apoi să se lipească de Piedone, dar a fost refuzat, s-a reorientat spre Gușă, dar a ieșit scandal în partid și a abandonat, și, la final, a rămas cu Enache. Îl va trage înapoi și faptul că, practic, și-a vândut lista de candidați la Parlamentul European către alde Terheș și Piperea, care au carisma unui gâscan jumulit 50%. De fapt, este clar că, din 2020 în 2023, Simion și Șoșoacă au fost ajutați de PSD să crească. În primul rând fiindcă au făcut formațiunea lui Ciolacu să pară moderată, pro-occidentală. În al doilea rând, fiindcă au ajutat la rostogolirea pericolului „extremist”, de care ne apără PSD-PNL. În al treilea rând fiindcă a marginalizat USR/Dreapta Unită. PSD i-a ajutat oferindu-le acces la televiziunile aservite și, probabil, manevrând sondaje de opinie. În noiembrie 2023, CURS - controlat de soțul unei deputate PSD - estima intenția de vot pentru AUR la 19%, iar pentru SOS România la 6%. În martie, căzuseră la 13%, respectiv 4%. Acum, televiziunile pesediste au scos din grilă emisiunile de divertisment cu Simion și Șoșoacă, iar aceștia vorbesc la pereți. Fără structuri locale, fără subiecte de scandal, fără mediatizare la Antena 3 și RTV, AUR și SOS Românai se sting. Cu un pic de noroc, până în decembrie coboară și unii, și alții, sub pragul electoral - dacă nu-i salvează iar PSD-ul. Citește și: La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară care scrie „salar”, în loc de „salariu”. Candidatura, respinsă

Candidata lui Șoșoacă, polițistă pensionară care scrie „salar” Foto: Facebook
Politică

Candidata lui Șoșoacă, polițistă pensionară care scrie „salar”

La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară, care scrie „salar”, în loc de „salariu”: Simona Reclaru a lucrat până anul trecut la Inspectoratul de Poliție Vaslui. Ea este și șefa filialei județene a SOS România. Citește și: Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații Candidata lui Șoșoacă, polițistă pensionară care scrie „salar” Ea scrie că a primit de la IPJ Vaslui un „salar” de 12.078 de lei, iar ulterior a beneficiat de o pensie „sectorială” de 45.756 de lei. Reclaru insistă în greșeală și arată, în declarația de avere publicată de Biroul Electoral Central, că soțul ei a primit, de la un liceu din Bârlad, un „salar” de 101.123 de lei. Reclaru candidează pentru SOS România și la Parlamentul European, și la președinția Consiliului Județean Vaslui. Însă listele de semnături depuse de SOS România pentru susținerea candidaturii lui Reclean la șefia CJ Vaslui au fost respinse de Biroul Electoral Județean, întrucât acesta a găsit nereguli în listele de semnături. „Concluzionând, din totalul de 4327 de semnături din listele de susținători depuse, se elimină un număr de 453 de semnături depuse, rămânând 3874 semnături susținători, care este sub pragul de 4268, număr minim de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor la funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui…”, se arată în hotărârea BEJ Vaslui. Citește și: EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE. Lățirea plajelor crește riscul de înec și infecții Hotărârea a fost luată în unanimitate de către membrii biroului electoral. Decizia putea fi însă atacată la Tribunalul Vaslui. Și lista de candidați SOS România la CJ Vaslui a fost respinsă, tot în unanimitate, din aceleași motive.

Magistrații au mai descoperit o metodă să spolieze statul Foto: Facebook CSM
Justiție

Magistrații au mai descoperit o metodă să spolieze statul

Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: cer indemnizația de pensionare, egală cu șapte salarii brute. Guvernul, prin legi și ordonanțe succesive, blocase plata acestei indemnizații. Citește și: EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE. Lățirea plajelor crește riscul de înec și infecții Magistrații au mai descoperit o metodă să spolieze statul Această indemnizație era prevăzută în legea 303/2004, la articolul 81: „Judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la dată pensionarii sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”. Din 2011, după apariția în 2010 a legii salarizării unitare, Guvernul nu a mai plătit această indemnizație. Însă, în 2022, un grup de 18 magistrați pensionari au dat statul în judecată, pentru a obține plata acestei indemnizații și pentru cei care s-au retras din activitate după 2011. Pe fond, Tribunalul Maramureș a respins această solicitare. Însă, la Curtea de Apel Cluj, s-a decis, în octombrie 2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ): „Dispune sesizarea ÎCCJ. Dispune suspendarea până la soluţionarea HP de către ÎCCJ, în temeiul art. 520 al.2 Cod proc.civ.”. Curtea de Apel cere ÎCCJ să se pronunțe „în sensul de a se stabili dacă aceste prevederi prin care s-a dispus, în mod succesiv, neacordarea indemnizației de pensionare prevăzute de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, au fost de natură să afecteze însăși existența dreptului sau au avut doar un efect de suspendare ori de amânare a exercițiului acestui drept”. ICCJ va judeca la 20 mai „Problema de principiu este dacă o suspendare îndelungată a aplicării unor legi, chiar dacă se face pe durata determinată, eventual și cu îndeplinirea celorlalte condiții stabilite de legislație, nu ar fi totuși de natură să afecteze principiul general al statului de drept. Însă această chestiune este una de drept constituțional, a cărei competență de soluționare soluționare este rezervată Curții Constituționale, depășind așadar cadrul prezenței proceduri”, întreabă judecătorii clujeni, citați de Luju.ro. În noiembrie 2023, și Curtea de Apel Timișoara a formulat către ÎCCJ o solicitare asemănătoare, la sesizarea unui procuror militar. ÎCCJ a stabilit pentru 20 mai 2024 judecarea acestor sesizări.

Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan Foto: Facebook
Politică

Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, îl face „oaie” pe prim-vicepreședintela PNL Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat. Piedone a reacționat după ce Rareș Bogdan a declarat că Piedone se va situa pe locul 4 în competiția pentru primăria Capitalei și „îl va ajuta” pe fiul său, Vlad Popescu Piedone, să piardă alegerile la Sectorul 5. Citește și: EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE. Lățirea plajelor crește riscul de înec și infecții Reacția de pe Facebook a primarului Piedone sugerează că Rareș Bogdan ar fi corupt și ar fi obținut bani de la companii de stat. Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan „Aud că behaie prin târg… o oaie! O oaie bleagă, dar fițoasă, obișnuită, încă de jună, să mulgă ciobanii înstăriți, ca să-și facă propria stână! Dacă “bogdan Întâmplătorul” era oaie, așa începeau conversațiile despre ea, prin saivane, izlazuri și stâne! “bogdan Întâmplătorul” e însă un un suport de mucava pentru diverse batiste de buzunar! Câteva curate, restul… pătate, dar scumpe! Am citit prin presa noastră de ziare că “bogdan Întâmplătorul” a plătit vreo 263 de mii de euro pentru o batistuță imprimată cu logoul Societății Naţionale de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş! Ba nu! Cred că ăla a fost un contract… Ori a dat el o batistuță pentru banii ăia… Ori o fi de când l-a nășit pe Florinel ăla mic? Știe el! Uite, altă batistuță purtată de oaia de Bruxelles are brodat un nume vestit: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj! Batistuța asta a fost lucrată, spălată și stoarsă… vreo 4 ani! Știe el! Oaia de Bruxelles mai are două broderii cumsecade pe batistuțe, dar… din respect pentru croitori nu detaliez! Știe el! Îți mai înșir câteva mărci de batistuțe pe care deja le ai în strungă, oaie! Așa… să ai subiecte de conversație când ți se face de behăit: Batistuța… Autoritatea de Supraveghere Financiară (300 mii euro) Batistuța… “Romgaz SA” (280 mii euro!) Batistuța… “Hidroelectrica SA” (110 mii euro) Batistuța… “Electrica Transilvania Nord SA” (Cam 100 mii euro) Nu, nu, oaie! Atât i-au costat să le porți batistuțele! Mai vrei? Că… mai am! Păi te ciufulești la Lupul singuratic, oaie!? Tu, ditamai milogul, expert la… ștate și stat degeaba, te-ai apucat să behăi la tramvai?”, a scris Piedone, care și-a ilustrat postarea cu o fotografie cu Rareș Bogdan. 2019: Sorina Matei, serial despre contractele lui Rareș Bogdan cu statul În 2019, jurnalista Sorina Matei a scris despre mai multe contracte încheiate de firmele lui Rareș Bogdan cu structuri de stat, inclusiv Transgaz. „Rareş Bogdan are de 12 ani contracte din bani publici de peste 260.000 de euro cu Transgaz”, afirma Sorina Matei. „Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca a avut timp de 4 ani contracte din bani publici cu 3 dintre firmele familiei Bogdan: Trend Communication SRL, Trend Media SRL/Clever Media SRL şi Kara Events& Flowers SRL”, mai scria ea. Nu este clar dacă Piedone s-a referit la aceste dezvăluiri vechi sau la altceva.

Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani Foto: Kremlin.ru
Internațional

Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani

Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani. Vladimir Putin a preluat, azi, pentru a cincea oară, funcția de președinte al Rusiei. Într-un discurs către ruși, Putin a mulțumit „eroilor operațiunii militare speciale” și a dat asigurări că siguranța poporului rus ar fi pentru el mai presus de orice. La inaugurare au venit reprezentanții a șase țări din Uniunea Europeană. Citește și: Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani După o slujbă de rugăciune, patriarhul Kirill i-a urat lui Putin să guverneze până la sfârșitul secolului: Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze astfel încât sfârșitul secolului să însemne sfârșitul perioadei în care ați fost la putere. Aveți tot ce vă trebuie pentru a servi țara mult timp și cu succes". Putin este născut în 1952, deci la finalul acestui secol ar avea 147 de ani. Adresându-se lui Putin, patriarhul Kirill s-a exprimat, aparent, greșit și l-a numit „Înălțimea Voastră". Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a justificat din nou agresiunea din Ucraina, spunându-i lui Putin că șeful statului uneori „trebuie să ia decizii fatale, formidabile" care „implică victime". El l-a comparat pe Putin cu Alexandru Nevski, conducătorul medieval care i-a învins pe cavalerii teutoni. Reprezentanții a 6 țări UE – Franța, Ungaria, Slovacia, Grecia, Malta și Cipru – au venit la inaugurarea lui Putin, scrie Radio Svoboda. Mai mulți membri ai UE, inclusiv Germania, nu au acceptat invitația rusă. Ambasadorul UE de asemenea a refuzat să participe. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Matthew Miller a spus că nici Statele Unite nu vor fi prezente la inaugurare. El a declarat că SUA nu consideră alegerile prezidențiale din Rusia corecte, dar îl recunosc pe Vladimir Putin ca șef al statului.

Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR

Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase la capitolul „Venituri”, arată un document publicat de ministerul de Finanțe, intitulat „Raport privind execuția bugetară în primul trimestru al anului 2024”. Citește și: Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală Absorbția altor sume de la UE stă un pic mai bine decât PNRR, dar și acolo există un declaja imens între sumele planificate și cele atrase. Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR „Sumele primite de la Uniunea Europeană aferente proiectelor finanțate atât din cadrul financiar 2007-2013, cât și din cadru financiar 2014-2020 dar și sumele aferenteperioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, cât și cele aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR încasate în primul trimestru al anului 2024, au fost în sumă de 14,28 miliarde lei (0,7% din PIB), corespunzător unui grad de realizare de 45,7% a programului trimestrial. Nerealizarea veniturilor programate pentru perioada analizată s-a datorat evoluției slabe a sumelor atrase aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR (9,3%) și a sumelor aferenteperioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027 (42,9%)”, se arată în document. Nici cheltuielile cu fonduri europene nu s-au realizat conform așteptărilor Guvernului. „Plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri UE (inclusiv cele finanțate din asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR) au reprezentat 0,8% din PIB și s-au efectuat în proporție de 44,6% din plățile programate pentru perioada analizată (...) Deși au performat comparativ cu aceeași perioada a anului anterior cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile nu au atins nivelul programat pentru perioada analizată discrepanțe majore fiind înregistrate în cazul celor aferente proiectelor cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR”, precizează ministerul de Finanțe. În schimb, cheltuielile de personal - salariile bugetarilor - au avansat substanțial. „Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,1% din PIB, cu 0,3 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului anterior. Cheltuielile de personal au crescut cu 19,6% comparativ cu trimestrul I 2023, pe fondul creșterilor salariale din sectorul bugetar acordate începând cu al doilea semestru al anului 2023, cât și în perioada analizată precum și plata unor drepturi salariale acordate în urma unor hotărâri judecătorești”, se arată în document.

KHNP, ofertă de modernizare a reactorului 1 Cernavodă Foto: Facebook
Economie

KHNP, ofertă de modernizare a reactorului 1 Cernavodă

Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă, informează agenţia Yonhap. Citește și: Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală KHNP, ofertă de modernizare a reactorului 1 Cernavodă KHNP a precizat că a semnat un contract de servicii de inginerie cu Candu, în conformitate cu obiectivul lor de a participa la modernizarea reactorului 1 a centralei nucleare de la Cernavodă (România). Proiectul vizează înlocuirea unor componente cheie şi construirea infrastructurii necesare care vor permite reactorului 1 de la Cernavodă să mai funcţioneze timp de încă 30 de ani. Conform parteneriatului cu Candu, KHNP va elabora un plan pentru construcţia infrastructurii. "Prin acest proiect, ne aşteptăm la o consolidare a cooperării între Coreea de Sud şi România în domeniul energiei nucleare", a declarat directorul general de la KHNP, Whang Joo-ho, care a adăugat că firma îşi va concentra eforturile pe câştigarea contractului care va fi scos la licitaţie în acest an. Pentru acelaşi proiect, KHNP a semnat anul trecut un acord de consorţiu tripartit cu grupul canadian Candu Energy şi cel italian Ansaldo Nucleare S.p.A. Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. De asemenea, Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2. Cele trei etape de modernizare a reactorului 1 Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1, iniţiat în 2017, este implementat în trei etape, în conformitate cu experienţa şi practica internaţională în domeniu. Faza I a Proiectului de retehnologizare s-a derulat în perioada 2017-2022 şi a constat în demonstrarea capacităţii componentelor actuale ale reactorului Unităţii 1 de a funcţiona mai mult de 210.000 de ore la puterea nominală, cel puţin până la sfârşitul anului 2026, finalizarea scopului lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare, precum şi demonstrarea fezabilităţii Proiectului de retehnologizare, etapă care s-a finalizat în februarie 2022, odată cu aprobarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor a Studiului de Fezabilitate şi a deciziei de investiţie. Costul estimat al investiţiei este de 1,85 miliarde de euro. Faza a II-a, începută în februarie 2022, se va desfăşura până în 2026 şi are în vedere următoarele activităţi principale: asigurarea resurselor financiare pentru realizarea Proiectului de retehnologizare a Unităţii 1; negocierea şi acordarea contractelor de inginerie, achiziţie şi construcţie (EPC); achiziţionarea de echipamente cu ciclu lung de fabricaţie; evaluarea, pregătirea şi programarea activităţilor ce urmează a fi desfăşurate; obţinerea avizului Comisiei Europene - articolul 41 din Tratatul Euratom; obţinerea tuturor autorizaţiilor şi aprobărilor necesare pentru demararea proiectului etc. Faza a III-a, care se va desfăşura în perioada 2027-2029, începe cu oprirea Unităţii 1 şi constă în realizarea efectivă a lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 în cadrul instalaţiilor unităţii, precum şi repunerea în funcţiune a acesteia, în vederea exploatării comerciale pentru un nou ciclu de viaţă de 30 de ani, după anul 2029. Compania Naţională "Nuclearelectrica" SA, producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear, funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în anul 2013. Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile Foto: Facebook
Politică

Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile

Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile din mediul rural: un condamnat pentru pornografie infantilă, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală. O parte din aceste candidaturi au fost respinse, dar, în locul celor scoși din competiție, PSD le promovează rubedeniile. Mihai Georgescu, ex-peremist condamnat pentru contrabandă cu alcool, a fost scos din cursă. În locul său candidează Ioana Georgescu Citește și: Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile” Însă, la Ciorani, actualul primar, Marin Voicu, trimis în judecată pentru fraudarea alegerilor locale din 2020 şi inculpat într-un alt dosar pentru fapte similare care vizează alegerile parlamentare din acelaşi an, va candida sub sigla PSD și în 2024. Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile Cine sunt personajele pe care formațiunea condusă de Marcel Ciolacu dorea să câștige primăriile din mediul rural: La Florești, în Cluj, PSD l-a susținut pe Horia Șulea, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Acesta a efectuat plăți nelegale a serviciilor de curățenie stradală și deszăpezire din comuna pe care o conduce. El a mai fost primar al comunei Florești în perioada 2012-2020. Însă, scrie Știri de Cluj, după ce biroul electoral l-a scos din cursă, PSD l-a promovat pe ginerele acestuia, Horațiu Muntean Roșca. La Ciorani, Prahova, biroul electoral a admis candidatura lui Marian Voicu (PSD), acuzat de fraudarea alegerilor. Circa 20 de persoane sunt acuzate de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, două sunt acuzate de complicitate la comiterea acestei fapte, iar primarul Marin Voicu este trimis în judecată pentru instigare la falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. În noiembrie 2021, primarul a fost reținut fiindcă dorea să sustragă probele acuzării, adică a încercat să fure sacii cu voturi, depuși la judecătoria Mizil. Instanța a respins candidatura pesedistului Nicolae Drăgan la primăria Tîrgșoru Vechi. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Drăgan s-a aflat în conflict de interese administrativ pe motiv că a avizat „bun de plată”, în calitate de primar, facturi emise de firmele ce aparţin fiului şi mamei sale. PSD a vrut să facă primar în Călinești, Argeș, un fost peremist, Mihai Georgescu, care a făcut pușcărie pentru contrabandă cu alcool și în 2022 a fost reținut pentru că a hărțuit sexual o tânără de 21 de ani. Georgescu este primar din 2020 și avea 53 de ani în anul în care a hărțuit-o pe tânăra de 21 de ani. Pesedistul i-a spus unei tinere că o angajează la primărie dacă îi oferă „o oră-două într-o zi, (...) la dispoziția mea…”.Instanța i-a invalidat candidatura, iar în locul său candidează Ioana Georgescu, un personaj fără CV, care a preluat pagina de Facebook a lui Mihai Georgescu. Candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă, Bogdan Davidescu, la primăria din Șotrile (Prahova) a fost blocată de instanță, la sesizarea PNL. Însă, în locul său va candida, tot pentru PSD, soția sa. Conform DIICOT, în perioada 2016 – 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu aceasta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia. Candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, Ioan Cămărășan, a fost respinsă întrucât ANI i-a impus o restricție de trei ani. Însă în locul său va candida, pentru PSD, fiul său, scrie presa locală. Primarul a semnat patru contracte de închiriere privind închirierea unor suprafețe de pajiști aflate în domeniul public pentru rudele sale. Au primit diferite suprafețe de pajiște comunală tatăl, fratele, soția și cumnatul său. PSD condamna USR pentru că nu-ș exclude „penalii” „Cei care clamau fără penali acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid. Spre deosebire de ei, eu și acest Guvern vom avea toleranță zero față de corupție”, susținea Marcel Ciolacu la 23 septembrie 2023. „PSD condamnă dublul standard practicat fără rușine de conducerea USR, după ce mai mulți lideri marcanți ai acestui partid au devenit «penali cu acte în regulă», potrivit propriei lor terminologii. În loc să convoace de urgență forurile statutare ale partidului pentru a-i exclude pe USR-iștii penali, așa cum cereau altor partide în situații similare, președintele USR calcă în picioare independența justiției cu atacuri politice directe la adresa procurorului de caz și a Direcției Naționale Anticorupție”, transmitea PSD în noiembrie 2023.

Profitul astronomic pe care l-a obținut Florin Călinescu Foto: Instagram
Politică

Profitul astronomic pe care l-a obținut Florin Călinescu

Profitul astronomic pe care l-a obținuit în 2023, „fermierul” Florin Călinescu, fost actor, iar acum candidat la Parlamentul European: nu mia puțin de 1,294 milioane de lei au fost dividendele încasate de la firma sa FCMC Impex SRL, unde deține 98% din acțiuni. Citește și: Salariile uriașe din compania de stat care, deocamdată, n-a construit nici un kilometru de autostradă. Directorul companiei va avea 10.000 de euro pe lună În declarația sa de candidat, el afirmă că este fermier, fost actor și regizor. Profitul astronomic pe care l-a obținut Florin Călinescu Actorul pare să se fi îmbogățit consistent în ultimii patru ani, dacă facem o comparație între declarația de avere depusă în 2020, când a candidat pentru funcția de deputat, și cea de acum, depusă în calitate de candidat la Parlamentul European din partea Partidului Diaspora Unită. În 2020, Călinescu declara - pentru anul fiscal 2019 - un salariu de 14.400 de lei, în calitate de consilier artistic la FCMC Impex, zero dividende și 62.000 de lei în contul bancar. El era președinte al Partidului Verde, la acel moment. În 2024, salariul său a scăzut la doar 9.170 de lei, dar dividendele au explodat la aproape 1,3 milioane de lei, iar în bancă are 500.000 de lei. Declarațiile sale de avere sunt incoerent în ceea ce privește terenurile deținut: în 2020 declara 1,8 hectare de teren agricol achiziționat în 2015 în comuna Babana. În 2024, el declară 2,35 hectare de teren agricol achiziționat în 2007 în comuna Babana - localitate aflată la 11 km de Pitești, în Argeș. Florin Calinescu Foto: Facebook În ultimele zile, fostul actor a declarat în repetate rânduri că ar dori să candideze la prezidențiale. „O să ajung să candidez și la Cotroceni... văzând echipa. Ştii, mergem undeva, ne dăm cămășile jos pe la Vama Veche, pe la Eforie, bă, hai, mă, să facem un fotbal... Cine pierde dă berea. Îți dai seama în câteva secunde cam cine e mai bun, cine e mai prost, cine vrea doar să stea fără nevastă două ore ș.a.m.d. Nu sunt convins absolut deloc că vreunul dintre ceilalți candidați pentru Cotroceni e mai breaz”, a spus el la Antena 3.

Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori Foto: Facebook
Eveniment

Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene și ne vom asigura, astfel, că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a scris ea, pe Facebook. Citește și: Publictate electorală pentru Firea, la Antena 3: pe un solo de pian, soțul Pandele, cu vocea gâtuită de emoție, îi face declarații soției, pe care o ține de mână Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori „Podul de Flori care a unit oamenii de pe cele două maluri ale Prutului în 1990 a fost, de fapt, un Pod al libertății și al «căderii» zidului dintre neamuri. Înainte de anii ‘90 erau rupte de un râu familii întregi, rude, prieteni, o întreagă cultură, iar podul dintre Moldova și România era, de fapt, un zid. Azi conexiunea noastră cu România este firească și puternică, iar podurile s-au transformat din ziduri în căi de legătură. Ne unesc cu România 6 poduri funcționale, un pod de pontoane construit recent la Leova-Bumbăta și altele 2 reparate de curând. Republica Moldova exportă în România produse în valoare de peste 1.4 miliarde de dolari, peste 35% din toate exporturile. România este principalul investitor și partener comercial al nostru. Cu România construim conexiuni în sectorul energetic și de gaze. Vorbim la telefon la același tarif pe ambele maluri ale Prutului. Azi trec Prutul nu doar flori, ci oameni, produse, donații, expertiză, energie electrică, apă potabilă, investiții și proiecte culturale. Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene și ne vom asigura, astfel, că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a arătat Maia Sandu. Primul Pod de Flori Primul „Pod de Flori” avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca–Costești, Iași–Sculeni, Ungheni–Pod Ungheni, Albița–Leușeni, Fălciu–Țiganca, Oancea–Cahul și Galați–Giurgiulești. La eveniment se estimează că au participat aproximativ 1.200.000 de oameni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră