Vodafone scumpește cu 8% facturile serviciilor prin ceea ce numește o „indexare”.
Vodafone scumpește cu 8% facturile serviciilor
„Ne dorim să vă oferim în continuare servicii de calitate pe care vă puteți baza. În contextul majorării constante a costurilor de furnizare a serviciilor de comunicații electronice de voce mobilă și date mobile, de telefonie fixă și internet fix, a serviciilor TV (transmisia serviciilor de programe audiovizuale), precum și a serviciilor machine-to-machine (M2M), vă informăm că, începând cu următoarea factură, vom indexa valoarea serviciilor noastre.”, se arată într-o comunicare a companiei către clienți.
„Deși creșterea indicelui armonizat al prețurilor de consum comunicată de către Oficiul European de Statistică – Eurostat, pentru România, în anul 2023, a fost de 9,7%, indexarea contractuală pe care o aplicăm este de 8%.”, mai spune Vodafone.
Compania adaugă că indexarea este prevăzută în articolul 7.2 din contractul încheiat de client cu Vodafone.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.