/

Sponsorii politici ai lui Chirica: Simirad, PSD, PNL. Plus prietenia cu Simion

Sponsorii politici ai lui Chirica Foto: Newsmaker.ro

Sponsorii politici ai lui Chirica: actualul primar al Iașiului și-a început controversata carieră în administrația locală în 2002, sub protecția lui Constantin Simirad (PAC, CDR, Partidul Moldovenilor și, din 2002, PSD), pe atunci edil-șef al orașului. Simirad l-a adus în instituție pe un post de inspector pe Mihai Chirica, inginer al firmei de construcții Conest. Chirica ar fi lucrat la vila lui Simirad, susține presa locală.

Sponsorii politici ai lui Chirica

După ce Simirad a fost trimis ambasador în Cuba, primăria a ajuns la Gheorghe Nichita, de la PSD. Acesta l-a promovat pe Chirica în funcția de director tehnic. În 2012 s-a înscris în PSD, a fost ales consilier local și, cu susținerea USL, a ajuns viceprimar.

Citește și: Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca – părinții, arestați; bebelușul, în spital

Când primarul Nichita a fost suspendat din funcție, în mai 2015, fiind reținut de DNA, Chirica a fost desemnat să asigure interimatul funcției. Din postura de primar interimar, Mihai Chirica a fost ales apoi primar la alegerile din 2016.

Conflict cu Dragnea, susținere a pesediștilor locali

În 2017, edilul-șef al Iașiului a început să ia distanță de PSD și să intre în conflict cu Liviu Dragnea. În februarie 2017 a pierdut funcția de vicepreședinte al acestui partid, iar în 2018 a fost exclus. Însă, în consiliul local, consilierii PSD au continuat să-i voteze proiectele, intrând adesea în conflict cu aleșii PNL.

În decembrie 2018 au apărut semne clare ale apropierii de PNL: Chirica a apărut la conferința de presă de la Suceava alături de șase primari (Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Roman), cu toții de la PNL. Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, ar fi fost cel care a aranjat, pe lângă Ludovic Orban, aducerea sa în partid.

Ode lui Iohannis

În februarie 2020 a anunțat că va candida la primărie din partea PNL: “În mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.

Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.

Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”.

Însă principala susținere pentru Chirica a venit dinspre Ludovic Orban, care l-a apărat chiar și când avea probleme penale majore.

„Deși ei nu sunt în sală, trebuie să vă spun că sunt convins că Mihai Chirica și Costel Alexe sunt nevinovați”, a spus Ludovic Orban, în iulie 2021.

În septembrie 2021, Chirica a anunțat că-l susține pe Florin Cîțu, pentru ca acesta să rămână premier.

La 4 februarie 2022, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a susținut că primarul Iașiului este autosuspendat din calitatea de membru al PNL: „Mihai Chirica s-a autosuspendat, nu mai are nicio funcție în PNL din aprilie 2021. Justiția trebuie respectată și lăsată să își facă treaba. În momentul de față, domnul Chirica are suspendată și calitatea de membru, n-are nicio implicare și activitate în PNL, din aprilie 2021”.

Prietenia cu Simion, început și sfârșit

George Simion, liderul AUR, a fost susținut, în campania să pentru alegerile europarlamentare din 2019, de către Mihai Chirică. În plus, Chirică a sprijinit campania de strângere de semnături pentru Simion.
„L-aș caracteriza așa: un român adevărat. Pentru mine, George Simion este unul dintre cei care s-a născut într-o altă zodie, este zodia României celei Mari. Este zodia în care sunt toți cei care cred în Unirea provinciilor românești, este zodia celor care se jertfesc și își pun în slujba acestui destin tot ce au”, a afirmat Chirică în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Municipiului Iași, pe 24 februarie 2019.

Însă, în septembrie 2021, l-a criticat pe președintele AUR: “Intențiile lui reale cred că, de fapt, pleacă pe o frustrare sau un dereglaj de personalitate. El cred că în intimitatea lui se crede o persoană mesianică, care va veni și va salva România, va fi și un Vlad Țepeș și un Ștefan cel Mare și un Iisus și un întregitor, o combinație între toți dacă s-au putea“.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:41Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Cu ce sumă ridicolă îl plătea
18:43Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
17:49Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
16:50Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”
16:02VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București)
15:03Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă
13:48Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă
10:30Grupul IKEA, acuzat că taie pădurile României fără a respecta zonele protejate. Compania neagă acuzațiile, Garda de Mediu va face verificări
10:18Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. „Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid”, anunță un experimentat consultant politic
22:02Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto
20:54Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare
17:57Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile. Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”