Rafila, protejat de mai toată presa, acuză Mihăiță Bariz, activistul care va protesta săptămânal în fața Ministerului Sănătății.
Rafila, protejat de mai toată presa
„Când societatea civilă devine mută, tăcerea costă vieți.
Se întâmplă ceva grav în România. Toate lipsurile din sistemul medical, aceleași care au existat și pe vremea lui Nicolae Bănicioiu, Sorina Pintea, Victor Costache, Vlad Voiculescu sau Nelu Tătaru, continuă acum, sub mandatul actualului ministru al sănătății, Alexandru Rafila. Dar ceva este diferit – societatea civilă pare că și-a pierdut vocea.
Îmi amintesc de zilele în care, în fața Ministerului Sănătății, era aproape imposibil să treci fără să vezi un zid de jurnaliști. În timpul lui Vlad Voiculescu, orice incident, oricât de mic, era imediat dezbătut, iar întrebarea <Vă veți da demisia?> devenise un refren. În mandatul Sorinei Pintea, deși stilul ei era controversat, oamenii discutau și criticau, fie și râzând. Astăzi? Nimeni nu mai întreabă nimic. Nimeni nu mai cere explicații. Nimeni nu mai cere demisia.
Cum a reușit Alexandru Rafila să devină invizibil? Cum poate un ministru care nu face nimic să treacă neobservat? Nu e ironic că tocmai acum, când criza din sistemul medical este mai vizibilă ca niciodată – lipsuri de medicamente, tragedii în spitale, pacienți abandonați – tăcerea este atât de apăsătoare?
Eu nu pot accepta această nepăsare. Nu putem să ne obișnuim cu ideea că deciziile proaste sau lipsa lor nu mai sunt sancționate. Nu putem să-i lăsăm pe cei vulnerabili, pe pacienții care au nevoie de tratamente, să fie victimele unui sistem care nu funcționează și ale unei societăți care tace.
În urmă cu o săptămână, am început o acțiune, solicitând demisia actualului ministru al sănătății. În fiecare joi a săptămânii voi cere acest lucru în fața instituției. Totodată, am solicitat prim-ministrului și președintelui României ca, în fruntea Ministerului Sănătății, să fie numită o persoană apolitică – un medic profesionist, fără afiliere politică.”, a scris Bariz pe grupul de Facebook „Învingem fibroza chistică!„.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.