vineri 02 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5270 articole
Politică

Ex-candidatul PSD la primăria Păltiniș, Dănuț Andruș, cel care a anunțat că negocierile fermierilor cu Finanțele au eșuat. Andruș, latifundiar cu aproape 1.500 de hectare

Ex-candidatul PSD la primăria Păltiniș, Dănuț Andruș, este cel care a anunțat, azi, în calitate de „reprezentant al fermierilor și transportatorilor” că negocierile cu Finanțele au eșuat. Potrivit presei locale, Andruș este un latifundiar cu aproape 1.500 de hectare. „Cu o fermă de dimensiuni impresionante de aproximativ 1.300 de hectare, Dănuț Andruș gestionează un efectiv de peste 1500 de animale, acoperind o gamă variată de specii, de la capre și oi la vaci și cai. Importanța familiei sale în această afacere este evidențiată, mai ales că cei doi fii și cei doi gineri sunt parteneri activi în munca de zi cu zi”, scria Glasul Nordului, în noiembrie 2023. Citește și: Pretenții aberante, de influență rusească, ale fermierilor protestatari: taxe vamale pentru produsele din Moldova, benzină gratuită ca-n Venezuela, fără ITP la mașinile agricole În 2018, Andruș a participat la un congres PSD organizat de Dragnea, dar nu a avut nimic de criticat. Ex-candidatul PSD Andruș a anunțat că negocierile cu Finanțele au eșuat Potrivit Antenei 3, Dănuț Andruș ar fi declarat: „Avem lista revendicărilor pe agricultură şi transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât aceea cu profitul reinvestit în fermă şi în transport. Asta înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetența statului de a gestiona banul public pe tot ce se scurge de la o zi la asta. Deci s-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Totul se motivează pe Comisia Europeană, pe motive legislative. Domnul ministru ne trimite la cei care au scris PNRR. Noi am muncit în ţara asta şi era de datoria lor să facă aceste legi. Nu suntem obligați să suportăm datoria publică a statului român. Suntem pribegi în ţara noastră şi nu se mai poate aşa ceva". Potrivit G4Media, printre solicitările care nu au fost acceptate de ministerul de Finanțe au fost „noi categorii de facilități fiscale”. Iată ce cerea Andruș, acum câteva zile (N.Red: am păstrat gramatica din articolul agroinfo, care-l preia pe Andruș): „Nesustinerea printr-un cadru legislativ adecvat fermierii romani în fața invaziei investitorilor străini care primesc credite cu dobânda 0 pentru a ne cumpăra la pachet”, „Obligativitatea inspecției tehnice periodice care nu este decât un jaf național din banii noștri atât timp cât aceasta nu este făcută faptic ci doar se eliberează un document printat conform cu producătorul” sau „Obligativitatea înregistrarii și nu a înmatricularii la primărie cu carte de identitate si itp o măsură abuziva atât timp cât se putea înregistra cu factura de proveniență”.

Ex-candidatul PSD la primăria Păltiniș, Dănuț Andruș, cel care a anunțat că negocierile fermierilor cu Finanțele au eșuat. Andruș, latifundiar cu aproape 1.500 de hectare
Pretenții aberante, de influență rusească, ale fermierilor protestatari: taxe vamale pentru produsele din Moldova, benzină gratuită ca-n Venezuela, fără ITP la mașinile agricole
Politică

Pretenții aberante, de influență rusească, ale fermierilor protestatari: taxe vamale pentru produsele din Moldova, benzină gratuită ca-n Venezuela, fără ITP la mașinile agricole

Val de pretenții aberante, de influență rusească, ale fermierilor protestatari: taxe vamale pentru produsele din Republica Moldova și Ucraina, benzină gratuită ca-n Venezuela și fără ITP la mașinile agricole. Întrucât protestul nu este asumat de nici oorganizație, nu există o centralizare a acestor pretenții. Totuși, unul dintre fermierii care au negociat cu premierul Ciolacu este un latifundiar care exploatează 1.300 de hectare în Botoșani și a candidat pentru PSD la primăria unei localități din acest județ. În plus, fermierii s-au năpustit să blocheze punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, pe unde tranzitează mărfurile din Ucraina pe drum spre Constanța, subminând astfel efortul Kievului de a avea resurse financiare pentru a se putea apăra de agresiunea rusă. Citește și: Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: candidat la primăria Păltiniș, în 2020 nu avea nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă Pretenții aberante, de influență rusească, ale fermierilor protestatari Ce cer fermierii care protestează, potrivit informațiilor din presă: „În cadrul discuțiilor de vineri seara, care au avut loc la Guvern cu prim-ministrul, protestatarii au cerut să primească benzină și motorină gratis, ca în Venezuela, «pentru că noi producem petrol», susțin sursele citate. De asemenea, au solicitat să nu mai fie obligați să facă ITP pentru utilajele agricole și camioane, transportatorii să nu mai fie controlați în vămi, camioanele să nu mai fie cântărite și să nu mai fie obligați să aibă GPS, pentru a putea fi urmărit traseul transportului” - Digi 24 „Reprezentanții fermierilor români cer Guvernului să introducă taxe vamale pentru produsele agroalimentare provenite din Ucraina și Republica Moldova” - Național. Măsura ar fi cerută de Florin Platon, vicepreședinte al Sindicatului Fermierilor Patrioți din România, organizație înființată în 2022 sub patronajul fostului ministru Petre Daea. Platon exploatează o fermă de 180 de hectare de teren agricol. „Înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregristrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP-ului” - protocol ministerul Agriculturii. Subvenții de: 100 euro la hectar, 100 de euro pentru fiecare vacă sau porc. Sancțiuni relaxate pentru supraîncărcarea camioanelor care transportă produse agricole La ora redactării acestei știri, fermierii protestatari blocau șoselele din Afumați și centura Lugoj și intraseră în Cluj cu tractoarele. Între timp, la Ministerul Finanțelor au început consultările între reprezentanții protestatarilor și cei ai guvernului, după aproape 4 ore de amânări.

Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: candidat la primăria Păltiniș, în 2020 nu avea nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă
Politică

Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: candidat la primăria Păltiniș, în 2020 nu avea nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă

Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: Dănuț Andruș, candidat la primăria Păltiniș, și care în 2020 nu avea, potrivit declarației de avere, absolut nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă. Citește și: INTERVIU EXCLUSIV Românii care luptă în Ucraina, specializați în cercetare, tehnologie și informații militare. De ce sunt pe front, cât câștigă, ce condiții trebuie să îndeplinească Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor Numele său a apărut în comunicatul Guvernului, după așa-zisele „consultări între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții transportatorilor și fermierilor”: „a dialog, din partea transportatorilor și fermierilor au participat: Șerbănescu Constantin, Cercel Ionuț-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruș Dănuț, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel”. În 2018, presa consemna prezența inedită a lui Andruș la care Viorica Dăncilă a fost desemnată președinte executiv, iar Dragnea a venit însoțit de iubita sa, Irina Tănase. „Delegatul comunei Păltiniș și-a făcut apariția la Congresul PSD îmbrăcat în suman, bundiță, ie, cu opinci și purtând pe cap o căciulă de blană cu pietre strălucitoare în frunte. Asaltat de televiziunile prezente la acest eveniment, Dănuț Andruș a precizat că s-a îmbrăcat astfel pentru că este…român”, arată site-ul Darabaneni.ro. În declarația de avere depusă în 2020, Andruș nu avea nici un teren, nici o mașină, nu avea conturi în bancă și nu deținea nici o societate comercială. El părea că trăiește dintr-un salariu de puțin peste 15.000 de lei pe an de la o asociație locală de vânătoare. În declarația de avere din 2016, aceeași lipsă a oricăror bunuri, dar figura ca acționar la Apimold, șef al PSD Păltiniș și declara subvenții de 100.000 de lei pentru creșterea animalelor. Însă, presa locală a scris frecvent despre ferma sa uriașă. „O fermă de aproximativ 1300 de hectare de teren, un efectiv de peste 1500 de capete de animale, de la capre și oi până la vaci și cai”, arăta Știri Botoșani, acum câteva luni. Acum câțiva ani, a fost concurent al emisiunii de divertisment iUmor de la Antena 1.

Poșta se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Liberalii, acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale
Politică

Poșta se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Liberalii, acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale

Poșta Română se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Decizia de azi vine după ce liberalii au fost acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale. Citește și: EXCLUSIV Cele mai scumpe elicoptere din dotarea Ministerului Apărării tocmai au fost achiziționate: două aparate H215M Airbus pentru 150 de milioane de euro Poșta se predă la presiunile PSD „În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Naţională «Poşta Română» a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic. Poşta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetăţenilor, ţine la reputaţia şi la prestigiul său, fiind o companie care susţine valorile democratice şi nu doreşte să fie asociată cu niciun partid politic", se arată într-un comunicat al companiei. Vineri, Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii cu privire la distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii. Citește și: VIDEO Gafă epică la Digi 24: Cosmin Prelipceanu a dialogat un minut și jumătate cu prefectul Capitalei, dar la capătul firului era „un cetățean obișnuit”. Digi greșise numărul Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a fost cel care a reclamat că omologul său de la PNL Timiș, Alin Nica, folosește Poșta Română pentru a-și face campanie electorală. „Ca de fiecare dată, șeful liberalilor nu își va asuma răspunderea pentru ceea ce se întâmplă, va găsi vinovați în alte părți și va dezvolta teorii conspiraționiste. Doar că, de această dată, dovezile sunt mai mult decât clare. La fel de răspunzător pentru această acțiune se face și Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara, căruia îi solicităm de urgență demisia din funcția pe care o ocupă. Alin Nica și acoliții săi trebuie să înțeleagă că nu pot folosi instituțiile în care și-au plasat oameni în funcții de conducere pentru a face campanie electorală”, a scris PSD Timiș pe Facebook.

Șoșoacă, primită cu strigături la protestul fermierilor: „Moby Dick, lasă-ne un pic”! Ea i-a făcut violatori și „cu evreii”
Politică

Șoșoacă, primită cu strigături la protestul fermierilor: „Moby Dick, lasă-ne un pic”! Ea i-a făcut violatori și „cu evreii”

Senatoarea Diana Șoșoacă, președintele SOS România, a fost primită cu strigături la protestul fermierilor: „Moby Dick, lasă-ne un pic”, i-au strigat aceștia, după ce au rugat-o să nu politizeze evenimentul! În replică, ea i-a făcut violatori și „cu evreii”. La fel ca și președintele AUR, George Simion, senatoarea Șoșoacă s-a dus pe centura Capitalei, în zona Chiajna, la protestul fermierilor și transportatorilor. Însă, la fel ca și în cazul Simion, a fost primită cu neîncredere. Șoșoacă, primită cu strigături la protestul fermierilor „De ce politizați evenimentul ăsta, doamnă?”, o întreabă un protestatar. „L-am politizat? Da de ce te bălăngăni? Da de ce te bălăngăni?”, întreabă Șoșoacă, vizibil nervoasă. „Da de ce politizați? Lăsați agricultorii în pace!”, continuă interlocutorul. „Ai bă, tu oi fi agricultor! Hai că miroși a băutură. Du-te, bă, de aici!”, a răspuns Șoșoacă. Discuția a degenerat și, pe fundalul strigătelor, se aude Șoșoacă spunând de foarte multe ori: „Agricultorule! Agricultorule!” Între timp, tot mai mulți protestatari încep să huduie. Șoșoacă le răspunde: „Mă uit la voi cât de analfabeți sunteți! (...) Măi, voi, cu evreii, kazarilor! V-ați dus la ambasada Israelului să muriți în locul lor. Hai, hai, hai. Marș la viol! Hai, violatorilor!” În acel moment, mulțimea răspunde: „Moby Dick, lasă-ne un pic!” Sceneta se încheie cu Șoșoacă strigând: „Violatorilor! Violatorilor!” @madalin_agroyoutube ♬ sunet original - Madalin AGRO - YOUTUBE VIDEO Și liderul AUR, George Simion, a fost huiduit, în această seară de fermieri, potrivit unei înregistrări video primite la redacție: „Ai venit acu, la cules de voturi?”, i-a spus unul din fermierii care protestează în București. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Liderul AUR, George Simion, huiduit de fermieri: „Ai venit acu’, la cules de voturi?” Poliția a blocat intrarea transportatorilor și a fermierilor cu utilaje în Capitală, aceștia dorind să ajungă în Piața Victoriei pentru a protesta față de prețul carburanților, scumpirile polițelor RCA și taxele de drum.

VIDEO EXCLUSIV Liderul AUR, George Simion, huiduit de fermieri: „Ai venit acu', la cules de voturi?”
Politică

VIDEO EXCLUSIV Liderul AUR, George Simion, huiduit de fermieri: „Ai venit acu', la cules de voturi?”

Liderul AUR, George Simion, a fost huiduit, în această seară de fermieri, potrivit unei înregistrări video primite la redacție: „Ai venit acu, la cules de voturi?”, i-a spus unul din fermierii care protestează în București. Poliția a blocat intrarea transportatorilor și a fermierilor cu utilaje în Capitală, aceștia dorind să ajungă în Piața Victoriei pentru a protesta față de prețul carburanților, scumpirile polițelor RCA și taxele de drum. Citește și: Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile. Halucinant: CNAS nu mai emite carduri fiindcă a rămas fără plastic George Simion a încercat să-i instige aceștia, pe centura Capitalei, însă nu a fost bine primit. UPDATE 20:50 Și Diana Șoșoacă, șefa SOS România, a ajuns pe centură și a fost la rândul ei huiduită de protestatari. „Ei au n-au venit pentru noi, au venit pentru ei că se apropie alegerile”, a spus un protestatar unui post de televiziune. Simion, siderat de huiduieli Foto: Captură video live Simion Simion, siderat de huiduieli Foto: Captură video live Simion George Simion, huiduit de fermieri „Du-te pe la melci”, se aude o voce din fundal, în timp ce un alt fermier întreabă retoric: „Unde ai fost până azi când a fost greu? Ai venit acu, când ai văzut toți fermierii? Trebuia să fii aici de la început, nu doar după voturi”. „Tu ești de acolo, să salvezi restaurantele de pe Herăstrău, nu de aicea. Lasă-ne pe noi!”, spune altul. „Vino pe câmp, să vezi ce se chinuie un fermier”, îi spune primul interlocutor. „Nu știți voi ce înseamnă să nu ai bani de motorină, să te gândești nopțile cum o achiți pe aia, pe aia...nu știți voi...”, continuă reproșurile. „Dar astăzi unde ați fost?”, se aude din fundal. George Simion, ironizat și huduit „Am făcut rate și la copiii noștri să venim azi aici, și tu ai venit pe voturi”, îi mai transmite un fermier lui Simion, moment în care încep huiduielile. Președintele AUR a făcut live de la manifestație și s-a filmat cu presa și cu manifestanții. Însă, spre finalul transmisiunii se constată că este huiduit, iar Simion este luat prin surprindere. Protestele transportatorilor au continuat joi, în paralel cu negocierile de la Guvern între unele asociații ale transportatorilor și Executiv. Tot joi, la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu trei asociații din domeniu, dar care nu participă la protestul început miercuri.

Firea anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi”. Soția lui Pandele a atașat 30 de fotografii la această postare
Politică

Firea anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi”. Soția lui Pandele a atașat 30 de fotografii la această postare

La șase luni de la scandalul „Azilurilor groazei”, șefa organizației PSD București, Gabriela Firea, anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi și ce au reușit alții”, a scris ea pe Facebook. La această postare sunt atașate nu mai puțin de 30 de fotografii, dintre care în patru apare Firea. Citește și: Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile. Halucinant: CNAS nu mai emite carduri fiindcă a rămas fără plastic În noiembrie 2023, Gabriela Firea a revenit în funcțiile de prim vicepreședinte PSD și președinte al Organizației București, după ce a fost suspendată în luna iulie, în urma scandalului „Azilele groazei”. „Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei de Bucureşti”, a spus premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe 17 iulie, după ședința Consiliului Politic Național, în care partidul a ales cine va prelua conducerea la Ministerul Muncii și la Ministerul Familiei după demisia lui Firea. Oficial, Gabriela Firea este și candidatul PSD la primăria Capitalei. Acum, ea declară că a început campania pentru alegerile la Parlamentul European. Firea anunță că a început campania electorală „Am început deja pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare. Trebuie să le reamintim bucureștenilor cât de multe investiții am realizat în Capitală cu ajutorul banilor europeni. Am avut o întâlnire de lucru împreună cu liderii organizațiilor de sectoare, cu parlamentarii de București, consilieri generali, reprezentanții organizațiilor de tineret, femei și pensionari. Îi mulțumesc pentru implicare colegului meu, primarului social-democrat Daniel Băluță - prezent la întâlnirea de lucru -, care a dezvoltat în ultimii ani Sectorul 4 și cu ajutorul fondurilor europene. E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi și ce au reușit alții. Toate tramvaiele noi, autobuzele hibride, autobuzele electrice pe care bucureștenii le folosesc zilnic au fost cumpărate cu bani europeni. În total, aproape 370 de milioane de euro!”, a susținut fostul primar al Capitalei. În iulie, în plin scandal al azilurilor groazei, PUSL, formațiunea lui Dan Voiculescu, anunța că o susține pe Gabriela Firea pentru funcția de primar general. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi În schimb, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost mai rezervat: „După alegerile parlamentare, o să hotărâm, alături de colegii mei, candidații de la locale".

Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile. Halucinant: CNAS nu mai emite carduri fiindcă a rămas fără plastic
Politică

Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile. Halucinant: CNAS nu mai emite carduri fiindcă a rămas fără plastic

Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile și trebuie reînnoită, relatează deputatul USR Claudiu Năsui. Dar ce este mai halucinant este motivul pentru care, potrivit lui Năsui, CNAS nu mai emite carduri de sănătate noi: a rămas fără plastic. Năsui arată că aceste adeverințe se emit doar dacă solicitantul se prezintă personal la sediul CNAS. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi „În supermarketuri vi se propune la casă să vă faceți card de membru gratuit și imediat, dar la stat nu se poate pentru că nu au plastic. De card electronic pe telefonul mobil nu mai vorbim”, punctează parlamentarul. Claudiu Năsui Foto: Facebook CNAS nu mai emite carduri, a rămas fără plastic Ce se petrece cu cei care ajung la CNAS pentru un card nou de sănătate: „Dacă ajungeți pe la ora 11, sunt aproximativ 100 de persoane la coadă. Iar gardianul vă zice că mai bine reveniți a doua zi, nu de alta dar programul lor se termină la 15:00 și după aceea nu mai primesc pe nimeni. În teorie programul e până la 17:00, dar nu mai vor să lucreze cu publicul până la ora 15:00. Că așa e la stat. Fă ceva dacă poți. A doua zi se deschide la 8:30 dimineața. Dar dacă nu vreți să pierdeți toată ziua stând la coadă e bine să veniți de pe la 8. Atunci începe să se formeze coada. Iar oamenii vin, stau și așteaptă, fix ca pe vremea comunismului. Nu contează dacă sunt bolnavi sau în vârstă. Stau și așteaptă în frig. Orice boală ar avea se agravează. În clădire, tot parterul e ocupat tot de coadă. Care apoi o ia pe scări, merge la etajul 1 și continuă de acolo. Oamenii stau înghesuiți, deci potențial de transmitere de viroze maxim. Dar stați să vedeți, că și adeverința durează 60 de zile. Pe site scrie 90 de zile, dar pe adeverință scrie 60 de zile. ZERO interes să modice cineva fie site-ul fie adeverința. Iar după 60 de zile, omul care are nevoie de servicii medicale pentru care a plătit foarte mult toată viața, trebuie să se ducă din nou la sediul CNAS să reia tot procesul. Aceeași coadă dis de dimineața. Reîncepe toată distracția odată la 60 de zile. Ieri erau peste 100 de oameni la coadă să ia o adeverință. Când era grevă oamenii pur și simplu înnebuneau la coadă”, a scris deputatul USR. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este cel mai mare cancer al sistemului de sănătate din România.Știați că dacă vă pierdeți cardul de sănătate, CNAS nu vă emite un card nou?CNAS emite o adeverință. Dar știți de ce nu vă emite un card nou? Pentru că nu au plastic.…— Claudiu Nasui, CFA (@ClaudiuNasui) January 11, 2024 „E un sistem de exterminare” „Și știți care e cireașa de pe tort? Că asta trebuie să facă și pensionarii care sunt asigurați prin lege. Deci cu sau fără card, cu sau fără adeverință, ei oricum sunt considerați asigurați. De fapt e un sistem de exterminare. Până nu scăpăm de monopolul CNAS, sistemul de sănătate din România va rămâne unul criminal. Unul în care cei săraci mor și suferă, iar cei bogați își permit să plătească de două ori servicii de sănătate. Odată la stat obligatoriu și încă o dată când chiar au nevoie de servicii medicale”, a mai arătat Năsui.

Virgil Guran, preşedinte PNL Dâmboviţa: În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat!
Politică

Virgil Guran, preşedinte PNL Dâmboviţa: În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat!

În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat, a anunțat, azi, președintele organizației liberale județene, Virgil Guran. El a acuzat că „unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa”, şi a dat ca exemplu alocarea microbuzelor electrice, unde din 31, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL şi repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% pentru localităţi, scrie news.ro. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi Alianţa cu PSD s-a terminat „Mi s-a demonstrat că unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa, mai întâi cu alocarea microbuzelor electrice. Din 31 de microbuze, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL. Am cerut explicaţii preşedintelui CJ Dâmboviţa şi i-am solicitat să elimine discriminarea. Situaţia s-a repetat la repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% pentru localităţi. Primarii liberali conduc 25% din populaţia judeţului. Ni se cuveneau 25% din fonduri”, a spus liderul PNL Dâmboviţa. Virgil Guran a precizat că ”Corneliu Ştefan a împărţit banii pe alte criterii şi nu a respectat procentul”. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” ”Din nou s-au folosit banii pentru a aservi anumiţi primari. Cei care sunt aleşi, inclusiv eu, nu suntem stăpâni de sclavi, ci aleşi ai oamenilor! Am hotărât că nu putem participa la acest circ. Respect coaliţia la nivel naţional, dar din acest moment, în Dâmboviţa alianţa cu PSD s-a terminat!!!”, a afirmat Guran.

Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi
Politică

Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi

Europarlamentarul Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. „Prima dintre Conferinţele «Manifest pentru Tineret-Mentorat în Dezvoltare» va avea loc vineri, 12 ianuarie, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din Bucureşti şi o va avea ca gazdă şi organizator pe Maria Grapini”, anunță un comunicat al acestui europarlamentar, comunicat preluat de Agerpres. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” Grapini face parte din conducerea Partidului Umanist Social Liberal, controlat de Dan Voiculescu. Pe dealtă parte, Dan Voiculescu, fost condamnat penal și turnător al Securității, și-a publicat o carte la Editura Academiei Române. Grapini va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară Presa a scris în numeroase ocazii despre gafele lui Grapini, de profesie inginer textilist, gafe care dovedeau și o serioasă incultură> Într-o postare pe Facebook, Grapini a vorbit despre o întâlnire cu oficiali europeni, fără a ține cont prea mult de semnele de punctuație, spațiere și diacritice. De asemenea, a inventat un nou stat, „Letiția”. În octombrie 2019, Maria Grapini a transformat Tel Aviv în „Tela Viv”. Și-a „corectat” apoi postarea, dar a notat „frumosil oras Tel Aviv”. „Prin unirea Moldovei cu Muntenia, de fapt se împlinea un vis al românilor de secole, de pe vremea lui Burebista…”, a spus Maria Grapini în ianuarie 2022, la România Actualități. „Propun să se ia un cadavru de animal (nu pot propune corp omenesc) și, în prezența anchetatorilor și specialiștilor, criminalul să reia toată procedura”, a scris Maria Grapini pe Facebook în august 2019, după uciederea, la Caracal, a Alexandrei Măceșanu. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi Șefa BCU este controversata Mirelle Rădoi, absolventă a Academiei Naționale de Informații (SRI) și fost consilier la Ministerul Apărării, la cel al Comunicațiilor și membru al Consiliului de Administrație al Poștei Române.

Fostul șef al Gărzii de Mediu Octav Berceanu, atac dur la Drulă: „Nu-i recomand la conducerea României așa cum nu-i recomand pe Rafila, Dăncilă, Ciucă, Ciolacu, Tăriceanu, Simion”
Politică

Fostul șef al Gărzii de Mediu Octav Berceanu, atac dur la Drulă: „Nu-i recomand la conducerea României așa cum nu-i recomand pe Rafila, Dăncilă, Ciucă, Ciolacu, Tăriceanu, Simion”

Fostul șef al Gărzii de Mediu Octav Berceanu, atac dur la Cătălin Drulă și conducerea USR: „Nu-i recomand la conducerea României așa cum nu-i recomand pe Rafila, Dăncilă, Ciucă, Ciolacu, Tăriceanu, Simion”. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” El a postat acest mesaj pe Facebook după ce Drulă a criticat intenția PNL de a comasa alegerile, apreciind că „dreptul cetățeanului de a alege e sfânt”. Berceanu, atac dur la Drulă „Conducerea USR - în față e vopsit gardul, în spate leopardul! Domnu/ nașu mic de partid povestește că dreptul de a alege e sfânt, dar numa' dacă-i servește interesului personal sau de gașcă! Pe scurt, el a pus-o pe Elena Lasconi din pix în fruntea unei liste de candidați USR pentru locurile eligibile în Parlamentul EU. Pentru locurile eligibile a numit-o pe Elena "locomotivă" să tragă niște "vagoane" politice ruginite de prieteni, Botoș, Barna, Voiculescu…fără să întrebe membrii și fără să organizeze alegeri interne. Pentru locurile fără valoare a organizat un simulacru de alegeri interne, fără relevanță. În plus, m-am săturat că votul meu în alegerile interne USR să fie egal cu votul unei adrese de email la capătul căreia să se afle un angajat sau un prieten al unui naș userist care, probabil, nici nu a călcat în viață lui într-un sediu USR, dar are pe cineva care-i plătește cotizația de 2 euro pe lună. Democrația lor este atât cât le trebuie că să nu-i deranjeze vocea celorlalți, care nu cred în zei salvatori și sloganuri false pe afișe electorale. Tot nașu mic, fără să întrebe și să-și să supună la vot decizia, în Biroul Național, a demis-o pe Elena Lasconi, pentru că este Zeu printre muritorii de rând. Tot apărătorul democrației și al alegerilor libere a anulat alegerile interne USR din 2023, că nu cumva să piardă controlul unui partid condus haotic, sau ca nu cumva Vlad Voiculescu, care nu mai are nicio treaba cu Bucureștiul și cu Filiala București să piardă poziția de președinte al filialei, sau alții că el. Tot nașu mic, din ce în ce mai mic, îl ține pe domnu fără CV pentru un nou mandat prin care să reprezinte românii în Parlamentul European, ocazie cu care își poate plăti și ratele la vila exotică, unde, ce să vezi, poate mai ajung și colegii din USR, aia cu funcții. Nu-i recomand la conducerea României așa cum nu-i recomand pe Rafila, Dancila, Ciucă, Ciolacu, Tăriceanu, Simoin și alții că ei, cu stelele lor cu tot! România se face bine cu oameni care fac ceea ce zic, că de mințit sunt sătul!”, a scris Berceanu, pe Facebook. În noiembrie, Berceanu a fost suspendat din USR pentru trei luni.

Sondaj Center for International Research and Analyses: AUR începe să scadă ușor, electoratul său fiind înghițit de Șoșoacă
Politică

Sondaj Center for International Research and Analyses: AUR începe să scadă ușor, electoratul său fiind înghițit de Șoșoacă

Sondaj Center for International Research and Analyses (CIRA): AUR începe să scadă ușor, electoratul său fiind înghițit de Șoșoacă. Potrivit datelor din acest sondaj, formațiunea condusă de George Simion a ajuns la o intenție de vot de 18%, în timp ce SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, are un scor electoral de 6%, deci ar trece de pragul de 6%. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” Aceste date le confirmă pe cele publicate recent și de CURS, institut controlat de soțul deputatei PSD Diana Tușa. Sondajul CIRA, publicat de DCNews, a fost realizat pe un eșantion de 1000 subiecți, în luna decembrie 2023, marja de eroare fiind 2-3%. AUR începe să scadă, electoratul fiind înghițit de Șoșoacă Sondajul indică o intenție de vot de 30% pentru PSD, 20% pentru PNL, USR - 14% și UDMR - 5%. Alte partide nu ar trece pragul electoral. Ce analiză a acestor date oferă CIRA, analiză citată de DCNews: „Prima este că PNL își menține potențialul electoral. Liberalii demonstrează că sunt a doua formațiune după PSD, în pofida speculațiilor din ultima vreme că ar fi fost depășiți de AUR. Formațiunea condusă de George Simion pare că și-a atins limita de sus și începe să piardă voturi masiv către partidul Dianei Șoșoacă”. Sondajul CIRA mai arată că, din punct de vedere ideologic, 14% dintre respondenți se declară a fi de dreapta, 44% sunt de centru, iar 13% de stânga. Restul de 44% nu știu ce orientare au sau nu răspund. Citește și: AUR a învățat de la PSD: „Caravana pentru Sănătate”, inițată de Simion și pentru care partidul este anchetat penal, copy-paste după acțiuni electorale ale formațiunii lui Ciolacu În noiembrie, PSD, AUR și partidul lui Șoșoacă strângeau 56% din opțiunile de vot, potrivit unui sondaj CURS realizat în perioada 15 – 28 noiembrie, 2023. Acum exact un an, PSD și AUR strângeau doar 46% din opțiunile de vot, iar SOS România, formațiunea condusă de Diana Șoșoacă, nici măcar nu apărea în sondaje. Separat, PSD a înregistrat o scădere de trei procente într-un an, AUR a crescut până la 19%, dar s-a blocat în momentul în care SOS România a început o creștere vertiginoasă, ajungând la 6%.

Pe mâna cui au ajuns pădurile României: Ilie Sârbu, socrul lui Ponta plasat în CA-ul Romsilva, este absolvent de teologie, are două pensii, din care una specială, și o avere consistentă
Politică

Pe mâna cui au ajuns pădurile României: Ilie Sârbu, socrul lui Ponta plasat în CA-ul Romsilva, este absolvent de teologie, are două pensii, din care una specială, și o avere consistentă

Pe mâna cui au ajuns pădurile României: Ilie Sârbu, socrul lui Ponta recent plasat în CA-ul Romsilva, este absolvent de teologie, are două pensii, din care una specială, și o avere consistentă. El a făcut și facultatea de Economie, la universitatea din Craiova, între 1996 și 2000. Citește și: Fiul celebrului procuror Horodniceanu, angajat la Tribunalul Iași printr-un concurs organizat de CSM-ul unde tăticul este vicepreședinte. Juniorul, slab la proba scrisă, dar decolează la orală Sârbu, care are 73 de ani, are o pensie de peste 72.000 de lei de la casa de pensii publice, plus încă 52.000 de la Senat. Sârbu, absolvent de teologie, are două pensii, din care una specială În 2022, ca membru al conducerii Curții de Conturi a avut un salariu anual de 325.130 de lei. În septembrie 2015, când el a fost propus de PSD pentru conducerea acestei instituții, chiar PNL amenința că va ataca numirea la Curtea Constituțională. „PNL s-a opus nominalizării lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi. Considerăm costisitoare și inutilă pentru români politizarea până la ștrangulare a unor instituții cheie ale statului român, cum este cazul Curții de Conturi, dar, în paralel, și a Autorității de Supraveghere Financiară pentru care s-a votat ieri în plen. Luăm în calcul pentru ambele cazuri sesizarea la Curtea Constituțională și în prezent juriștii analizează oportunitatea și posibilitatea de succes a unui astfel de demers”, a afirmat Andreea Paul într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului. Contestaţia urma să se bazeze pe faptul că Ilie Sârbu nu îndeplinea condiţia de vechime de minim 10 ani în specialitatea studiilor absolvite, însă până la urmă PNL a apreciat că nu are argumente juridice pentru această contestare. Potrivit declarației de avere din 2023, socrul lui Victor Ponta mai deține două apartamente în București unuli-a adus o chirie de 54.000 de lei în anul fiscal 2022- un Land Rover, bijuterii și tablouri de 45.000 de euro și circa 48.000 deeuro în conturi. Victor Ponta a fost numit, recent, consilier onorific al premierului Ponta.

Ciolacu, gafă diplomatică de proporții: „Atât Ucraina, cât și Rusia, vor avea mâine Crăciunul”. În 2023, Ucraina a sărbătorit, pentru prima oară din 1917, Crăciunul la 25 decembrie
Politică

Ciolacu, gafă diplomatică de proporții: „Atât Ucraina, cât și Rusia, vor avea mâine Crăciunul”. În 2023, Ucraina a sărbătorit, pentru prima oară din 1917, Crăciunul la 25 decembrie

Premierul Marcel Ciolacu comite o gafă diplomatică de proporții, afirmând: „Așa cum spuneaţi, părinte stareţ Efrem, trăim o perioadă în care două popoare ortodoxe se luptă între ele, două popoare ortodoxe care în acest moment sunt folosite și mai ales că ambele popoare, atât Ucraina, cât și Rusia vor avea mâine (N.red. duminică, 7 ianuarie) Crăciunul, cred că cel mai bine și cel mai bun moment este să ne rugăm pentru pace, care trebuie să vină cât mai curând”. Citește și: Fiul celebrului procuror Horodniceanu, angajat la Tribunalul Iași printr-un concurs organizat de CSM-ul unde tăticul este vicepreședinte. Juniorul, slab la proba scrisă, dar decolează la orală El a făcut această afirmație în timpul vizitei la Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos. Ciolacu a fost însoțit în această vizită de vicepremierul Marian Neacșu, care a fost condamnat penal. Ciolacu și penalul Marian Neacșu la Muntele Athos Foto: Orthodox News Agency Ciolacu, gafă diplomatică de proporții Potrivit înregistrării video difuzate de Orthodox News Agency, Ciolacu a mai spus că încearcă să conducă Executivul din România „cu credință în suflet” (minutul 12.55 din înregistrare). The nights before Christmas are the longest of the year. However, the day has already begun to lengthen and the light has begun to prevail. The light grows stronger. Day by day and step by step, the darkness retreats.Darkness will eventually lose. Evil will be defeated.Today,… pic.twitter.com/SF2T0dE1VZ— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 24, 2023 Pentru prima oară din 1917, Ucraina a sărbătorit Crăciunul la 25 decembrie: decizia, cu implicații politice majore, este un simbol al apropierii de Vest și al desprinderii de Rusia. Până acum, ucrainenii sărbătoreau Crăciunul pe 7 ianuarie, aşa cum dicta Biserica Ortodoxă Rusă care se baza pe calendarul Iulian. În iulie 2023, președintele Volodimir Zelenski a semnat un proiect de lege care face din 25 decembrie sărbătoarea oficială de Crăciun, deoarece națiunea a adoptat calendarul occidental, gregorian. Măsura, care se bucură de sprijinul bisericii, marchează un alt pas al Kievului în direcția eradicării tuturor urmelor influenței rusești în țară, în timp ce continuă să lupte împotriva invaziei Moscovei. Ucraina a decis în iulie 2023 să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie - şi nu la 7 ianuarie - ca până acum, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege în acest sens, ultima dintr-o serie de măsuri adoptate de Kiev în ultima vreme pentru a se distanţa de Moscova, relata AFP, citată de News.ro. „Poporul ucrainean a fost mult timp supus ideologiei ruse în aproape domeniile vieţii, inclusiv în calendarul iulian şi sărbătorirea Crăciunului la 7 ianuarie”, se arată în preambulul legii adoptate de deputaţi la jumătatea lui iulie.

Rectorul SNSPA, Pricopie, avertisment pentru absenteiști: o prezență mică la vot va favoriza AUR, partid pe care-l definește „de factură legionară, cu strânse legături cu Moscova”
Politică

Rectorul SNSPA, Pricopie, avertisment pentru absenteiști: o prezență mică la vot va favoriza AUR, partid pe care-l definește „de factură legionară, cu strânse legături cu Moscova”

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, lansează un avertisment pentru absenteiști, arătând că vor ajuta formațiunile extremiste: o prezență mică la vot va favoriza AUR, partid pe care-l definește „de factură legionară, cu strânse legături cu Moscova”. Citește și: VIDEO George Simion, filmat în timp ce primește un teanc care pare a fi de bani și, în fix patru secunde, îi ia și îi strecoară în buzunar „Legat de AUR, acest partid de factură legionară, cu strânse legături cu Moscova, nu poate fi o opțiune pentru mai mult de 6-8% din populația cu drept de vot a Romaniei, dar acest procent crește la o participare scăzuta la urme. La 50% participare la vot, poate ajunge undeva spre 12-14%, iar la o participare de sub 35% se poate duce spre 18-20%”, a afirmat Pricopie. Remus Pricopie Foto: Facebook El a făcut aceste afirmații într-un interviu pentru site-ul Aktual 24. O prezență mică la vot va favoriza AUR „Cam toate eveluările spun că în cazul unei participări mai mici, politicienii cu abordări extremiste vor fi mai vizibili, în timp ce în cazul unei participări mari, partidele clasice, democratice, vor avea rezultate mai bune. Rămâne de văzut acum ce strategii vor aplica, ce inovații vor introduce partidele clasice – în principal PSD, PNL, dar includ aici și USR, care este deja un partid clasic, chiar dacă uneori nu se comportă ca atare – pentru a determina cetățenii să iasă la vot și să le acorde sprijinul, blocând în acest fel creșterea tendințelor radicale din politica noastră. Legat de AUR, acest partid de factură legionară, cu strânse legături cu Moscova, nu poate fi o opțiune pentru mai mult de 6-8% din populația cu drept de vot a României, dar acest procent crește la o participare scăzută la urme”, a arătat rectorul. El a spus că,în acest moment, se estimează o prezență de 55% la alegerile prezidențiale, de 35% la parlamentare, iar la europarlamentare „estimarea este chiar mai pesimistă”. Citește și: Patrioții suveraniști Lazarus și Piperea, vacanțe sfidătoare în Occidentul putred, departe de România „Rolul AUR în România nu este să câștige alegerile, ci să arunce în aer politica românească, să transforme România într-o țară nesigură, în interiorul NATO și UE. AUR este pur și simplu un instrument de război hibrid, pe masă lui Putin, cu rolul de a slabi frontul occidental, în care România joacă un rol foarte important. Poate că politicienii, comentatorii, jurnaliștii ar trebui să se uite mai mult în istorie și să constate că nu a existat nenorocire sau moment de bucurie în România sau in țările din jur fără să fie asociate de un anumit context geopolitic mai larg, nefavorabil sau favorabil”, a mai spus rectorul SNSPA.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră