sâmbătă 15 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5068 articole
Politică

Primul sondaj din 2024 care susține că PSD a ajuns la 25% - posibil efect al protestelor fermierilor

Primul sondaj din 2024 care susține că PSD a ajuns la 25%, acest rezultat fiind un posibil efect al protestelor fermierilor și transportatorilor. Sondajul a fost efectuat de INSOMAR, un institut controlat de Cosmin Gușă și Maricel Păcuraru, patronul Realității TV. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg PSD a ajuns la 25% Potrivit datelor prezentate de presă, sondajul INSOMAR arată o intenție de vot de 25% pentru PSD, 22% pentru AUR, PNL - 21%, USR - 9% și 3% pentru SOS România, formațiunea Dianei Șoșoacă. Însă, din decembrie, USR a anunțat că a format Alianța Dreptei, alături de PMP și Forța Dreptei. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1050 de respondenţi, din rândul populaţiei adulte, rezidentă în România, în vârstă de 18 ani şi peste, eroarea fiind de 3,1% la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate telefonic, respectându-se raportul de reprezentativitate a eşantioanelor cu îndeplinirea criteriilor de relevanţă. Un sondaj INSOMAR realizat la final de august 2023 arăta un AUR în fruntea clasamentului, cu o intenție de vot de 27%, depășind PSD care avea doar 25%. În acel sondaj, Firea era prima în topul încrederii românilor în personalități. Pe locul doi era Patriarhul Daniel, iar pe locul trei - Mircea Geoană. Potrivit unui Eurobarometru publicat în decembrie, În aproape o duzină de state membre ale UE, inclusiv Franța și Germania, partidele de extremă dreaptă sunt ori la guvernare, și/ori ocupă primele locuri în sondaje, pentru alegerile europene. În Austria, FPÖ are în sondaje 30%, iar în Germania, AfD, 22%. În Franța, Adunarea Națională (RN) este cu zece puncte deasupra alianței centriste a lui Emmanuel Macron. În Italia, partidul de extremă dreaptă al Giorgiei Meloni, Frații Italiei, rămâne în fruntea sondajelor: 29%.

Primul sondaj din 2024 care susține că PSD a ajuns la 25% - posibil efect al protestelor fermierilor
Noul șef al PSD Vaslui rămâne alături de mentorul său, aflat la pușcărie: „Nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu”
Politică

Noul șef al PSD Vaslui rămâne alături de mentorul său, aflat la pușcărie: „Nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu”

Noul șef al PSD Vaslui rămâne alături de mentorul său, aflat la pușcărie: „Nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu”, a declarat deputatul Adrian Solomon. Citește și: Cum s-a îmbogățit deputatul AUR Dan Tanasă: „darul botez” al unuia dintre copiii săi, de patru ori mai mare decât salariul din 2019. Soția sa a câștigat bani din pariuri Întrebat când a discutat ultima oară cu Dumitru Buzatu, Solomon a afirmat că a avut „acum două-trei săptămâni” o discuție telefonică cu fostul președinte al CJ Vaslui, care, în prezent, este încarcerat la Penitenciarul Vaslui. Nu mă voi dezice niciodată de Buzatu „Am vorbit la telefon, nu direct, e greu. M-aș duce, dar deocamdată nu-i deschisă poarta. Sper să fie cât mai repede într-o altă formă de măsură de aceasta judiciară, astfel încât să putem dialoga cu domnia sa. Dincolo de toate păcatele omului, eu îl știu pe domnul Buzatu din alte perspective, de 22 de ani de-acuma. Am lucrat cu domnia sa foarte mult și foarte bine și nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu, omul politic Dumitru Buzatu, cel care a avut multe lucruri bune de transmis celor din jurul său”, a declarat Adrian Solomon, citat de Vremea Nouă. Solomn, cunoscut pentru că, în pandemie, a agresat un vânzător de la o șaormerie din București care i-a cerut să poarte mască, a preluat conducerea Organizației Județene a PSD Vaslui pe data de 11 decembrie, anul trecut, în urma unei decizii a Biroului Politic Național. „La două dimineaţa, Adrian Solomon şi Irinel Stativă, ambii deputaţi PSD, stăteau la coadă la un local din centrul vechi. Încă de la intrare, au fost rugaţi să-şi pună măştile de protecţie, însă parlamentarii au refuzat - după cum spun agenţii de pază. Adrian Solomon a intrat primul în saormerie şi a continuat să vocifereze, după cum se vede şi din imaginile surprise de camera de supraveghere”, relata Pro TV în iulie 2020. Agenţii de paza de la șaormerie au intrat după ei şi le-au cerut să respecte măsurile de siguranţă, potrivit legii, moment în care cei doi parlamentari şi-au ieşit din fire. Martorii susţin că deputaţii PSD le-ar fi spus şi poliţiştilor sosiţi la faţa locului că "nu îşi cunosc locul în ierarhie" şi că "oricum sunt plătiţi din banii lor".

Desant liberal la Iași pentru manifestările dedicate Unirii Principatelor. Pesediștii Ciolacu și Simonis vor lipsi, cel mai probabil
Politică

Desant liberal la Iași pentru manifestările dedicate Unirii Principatelor. Pesediștii Ciolacu și Simonis vor lipsi, cel mai probabil

Liberalii vin la unire, pesediștii - nu. Nici premierul și nici unul dintre miniștrii PSD nu au confirmat că vor fi prezenți la Iași pe 23 și pe 24 ianuarie. Liberalii vin la unire, pesediștii - nu Surse concurente ne-au declarat că la manifestările din 24 ianuarie din Piața Unirii nu vor fi prezenți nici primul ministru Marcel Ciolacu și nici șeful Camerei Deputaților, Alfred Simonis. Citește și: Patronul unei firme de transport cu câștiguri nete de peste zece milioane de lei/an se alătură protestelor: vrea subvenții pentru că face profit. În 2016 a fost racolat de PSD Pe de altă parte, șeful Senatului Nicolae Ciucă aterizează la Iași marți dimineață și participă la vizitarea noului terminal de la Aeroport. La Iași mai sunt așteptați cel puțin trei miniștri liberali: Raluca Turcan (Cultură), Mircea Fechet (Mediu) și Adrian Veștea (Dezvoltare). Continuarea, în Ziarul de Iași.

O fundație controlată de Dan Voiculescu îl reclamă pe Nicușor Dan la Curtea de Conturi, condusă de un fost subofițer de poliție, susținut de Dragnea
Politică

O fundație controlată de Dan Voiculescu îl reclamă pe Nicușor Dan la Curtea de Conturi, condusă de un fost subofițer de poliție, susținut de Dragnea

O fundație controlată de Dan Voiculescu, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), îl reclamă pe Nicușor Dan la Curtea de Conturi, condusă de Mihai Busuioc, un fost subofițer de poliție, susținut de Liviu Dragnea pentru a ocupa acest post. Citește și: Patronul unei firme de transport, cu câștiguri nete de peste zece milioane de lei/an, se alătură protestelor: vrea subvenții pentru că face profit. În 2016 a fost racolat de PSD Fundație controlată de Dan Voiculescu îl reclamă pe Nicușor Dan „Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) sesizează Curtea de Conturi privind cheltuielile iresponsabile ale Primăriei Capitalei, care, deşi are peste 60 de jurişti angajaţi, a plătit 18.000.000 lei pentru servicii de asistenţă juridică externă doar în 2023. Asta în timp ce bucureştenii stau în frig din cauza lipsei de investiţii în infrastructura de termoficare”, se arată în comunicatul fundației. Facias a fost înființată în anul 2008 de către Dan Voiculescu. În 2019, fundația a cerut secției speciale de investigare a magistraților să o ancheteze pe Laura Codruța Kovesi. Șeful Curții de Conturi, Mihai Busuioc (PSD), este fost secretar general al guvernărilor pesediste de după 2017. El a absolvit în 1993 Școala de subofițeri de poliție de la Câmpina. Ulterior, a absolvit dreptul la Facultatea privată Titulescu și are un curs de drept notarial la Brașov. În 2020, presa arăta că primăria Capitalei a plătit, în mandatul Gabrielei Firea, peste 70 milioane lei unor case de avocatură deși avea departament juridic să o reprezinte în instanță. Departamentul juridic al municipalității avea circa 50 de juriști, dintre care 28 o puteau reprezenta în instanță.

A doua zi a mitingului susținut de Șoșoacă: în Piața Constituției este un singur protestatar, dar fără tractor
Politică

A doua zi a mitingului susținut de Șoșoacă: în Piața Constituției este un singur protestatar, dar fără tractor

A doua zi a mitingului susținut de Șoșoacă: în Piața Constituției este un singur protestatar, dar fără tractor. Potrivit știrilor TVR, „în Piața Constituției nu se mai află astăzi decât avocatul Mircea Bogdan Petre, cel care a cerut aprobare pentru acest miting”. În piață se mai află însă jandarmi, polițiști, paramedici și ziariști. Citește și: Patronul unei firme de transport, cu câștiguri nete de peste zece milioane de lei/an, se alătură protestelor: vrea subvenții pentru că face profit. În 2016 a fost racolat de PSD Pe 10 ianuarie, avocatul s-a înscris în AUR. În Piața Constituției este un singur protestatar Avocatul „explică lipsa fermierilor de la protest prin faptul că aceștia au fost manipulați politic astfel încât să nu participe la manifestație”, mai arată TVR Info. Mircea Bogdan Petre susține că nu ar fi un apropiat al Dianei Șoșoacă, dar,acum câetva zile, la Antena 3, declara: „În 10 ianuarie am depus adeziune la S.O.S. România, care nu știu dacă a fost acceptată“. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat duminică că nu se pune problema prelungirii protestului “transportatorilor și fermierilor” și că va discuta cu organizatorul pentru a „renunța la zilele de luni și marți". Avocatul Petre Mircea-Bogdan a fost invitat, vineri seară, la Antena 3 CNN, unde a recunoscut că nu îi cunoaște pe cei care vor veni la protest. În plus, acesta s-a enervat în momentul în care i s-a spus că nu este un organizator, ci un instigator pentru protestatarii de la marginea Bucureștiului. După eșecul penibil al mitingului pe care-l susținea, senatoarea Diana Șoșoacă, președintele SOS România, a spus că nu a avut nici o legătură cu manifestația și a amenințat jurnaliștii cu pușcăria. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” De Fapt.ro a scris despre eșecul penibil al mitingului de duminică al „fermierilor” lui Șoșoacă: un tractor și un SUV de lux au venit în Piața Constituției. Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest cu 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir.

Patronul unei firme de transport cu câștiguri nete de peste zece milioane de lei/an se alătură protestelor: vrea subvenții pentru că face profit. În 2016 a fost racolat de PSD
Politică

Patronul unei firme de transport cu câștiguri nete de peste zece milioane de lei/an se alătură protestelor: vrea subvenții pentru că face profit. În 2016 a fost racolat de PSD

Patronul unei firme de transport din Oradea, cu profituri de peste zece milioane de lei/an, Ionel Ghib, se alătură protestelor: el vrea subvenții pentru că face profit. Datele publice arată că în 2022 firma sa, Lancetti Transport, a făcut un profit de 11,7milioane de lei. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” Patronul unei firme de transport se alătură protestelor „Guvernanții trebuie să analizeze fiecare sector economic și să vadă dacă aduce un plus economiei țării. Dacă nu, pot să nu-l bage în seamă. Dacă da, trebuie să creeze avantaje legale companiilor care fac profit și plătesc impozite. Ai plătit 100.000 lei într-o lună impozit pe profit? Statul să-ți dea o subvenție de 5.000 lei luna asta sau să ți-o deducă din impozitul pe luna următoare”, a spus Ghib pentru ebihoreanul. El a spus că doar unul dintre șoferii angajați la firma sa a participat la proteste. Potrivit datelor publice, Lancetti Transport a avut profituri nete de: 12,1 milioane de lei în 2020; 10,2 milioane lei în 2021 șii 11,7 milioane lei în 2022. În 2016, Ghib a fost racolat de PSD - condus la acel moment de plagiatorul Ioan Mang - pentru a candida la funcția de primar al municipiului Oradea, împotriva lui Ilie Bolojan. Însă Ghib s-a retras din competiție. Ionel Ghib Foto: Facebook „Candidatul PSD la Primăria Oradea nu are facultate. Patron al unei firme de transport, Ionel Ghib spune că s-a concentrat doar pe business”, scria, în 2016, Bihon.

Adrian Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele: Ucraina s-a opus, în 2002, intrării României în NATO. Ce nu spune Năstase: la Kiev era un regim corupt, dictatorial și pro-rus
Politică

Adrian Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele: Ucraina s-a opus, în 2002, intrării României în NATO. Ce nu spune Năstase: la Kiev era un regim corupt, dictatorial și pro-rus

Adrian Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele, Metropola TV, post plătit de contribuabilii din Voluntari: Ucraina s-a opus, în 2002, intrării României în NATO, a afirmat fostul premier PSD. Năstase este singurul fost prim-ministru al României care a ajuns la pușcărie. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” DeFapt.ro a arătat că Gabriela Firea este lăudată non-stop la televiziunea soțului ei, Metropola TV din Voluntari, post finanțat de administrația locală. În septembrie 2023, rubrica „Administrație” de pe site-ul Metropola TV avea 10 știri consecutive cu Firea. Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele Ce nu pare să fi precizat Adrian Năstase este că, la Kiev, în 2002, la putere era un regim corupt, cu tendințe dictatoriale și pro-rus, condus de președintele Leonid Kucma, care a deținut funcții de conducere în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. „Ucrainenii, în momentul în care noi ne pregăteam, înainte de reuniunea de la Praga (summitul NATO din noiembrie 2002 la care România a fost invitată să înceapă convorbirile de aderare n.n.) să fim acceptați în NATO, au transmis secretarului general, lordul George Robertson, un protest puternic, spunînd că România nu poate fi acceptată în NATO pentru că are conflicte deschise cu vecinii. Știu că nu se cunoaște lucrul ăsta”, a spus Adrian Năstase, preluat de inpolitics.ro. În emisiunea de la Metropola TV la care a fost invitat Adrian Năstase mai erau invitate Viorica Dăncilă și Norica Nicolai. Metropola TV este o televiziune deținută de o companie al cărei acționar unic este Consiliul Local Voluntari, oraș al cărui primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, prim-vicepreședinte PSD și fost primar al Bucureștiului. Potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerțului, compania SC Publivol Creativ, care deține licența pentru Metropola TV, este 100% proprietatea Orașului Voluntari, adică a Consiliului Local (CL) din Voluntari. Potrivit site-ului Primăriei Voluntari, majoritatea în CL Voluntari e deținută de PSD. În 2022, televiziunea avea 98 de angajați și pierderi de peste 2,1 milioane de lei.

PSD Iași despre aliații din PNL: „Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală”
Politică

PSD Iași despre aliații din PNL: „Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală”

PSD Iași despre aliații din PNL: „Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală”, se arată într-un comunicat în care formațiunea social-democrată critică distribuirea unor pliante electorale la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” PSD Iași despre aliații din PNL „Inadmisibil ! Pliante electorale PNL la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Nu politizaţi Educaţia ! Peneliştii ieşeni au întrecut orice măsură. Au distribuit pliante electorale într-o instituţie publică dedicată exclusiv Educaţiei. Zeci de materiale de propagandă PNL au fost plasate, zilele trecute, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. În respectivele flyere pe care şi-au pus sigla partidului, liberalii ieşeni vorbeau despre implicarea lor în adoptarea şi promovarea noii Legi a pensiilor. Pe care, de fapt, iniţial nici măcar nu au susţinut-o. Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală în interiorul ISJ Iaşi”, se afirmă în comunicatul PSD Iași. Citește și: GALERIE FOTO Eșec penibil al mitingului „fermierilor” lui Șoșoacă: un tractor și un SUV de lux, în Piața Constituției. Zilele trecute, Simion și Șoșoacă au fost huiduiți de protestatari „Am rămas siderat în momentul în care am văzut ceea ce se întâmplă chiar în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Această instituţie trebuie să rămână una de promovare şi cultivare a actului educaţional pentru învăţământul preuniversitar şi nu de diseminare a activităţilor de partid, chiar dacă doamna Luciana Antoci este un soldat ascultător al inculpatului Costel Alexe”, a afirmat, potrivit comunicatului, Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi.

GALERIE FOTO Eșec penibil al mitingului „fermierilor” lui Șoșoacă: un tractor și un SUV de lux, în Piața Constituției. Zilele trecute, Simion și Șoșoacă au fost huiduiți de protestatari
Politică

GALERIE FOTO Eșec penibil al mitingului „fermierilor” lui Șoșoacă: un tractor și un SUV de lux, în Piața Constituției. Zilele trecute, Simion și Șoșoacă au fost huiduiți de protestatari

Eșec penibil al mitingului „fermierilor” lui Șoșoacă: un tractor și un SUV de lux, în Piața Constituției. Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest cu 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir. La ora redactării acestei știri, temperatura în București era deminus cinci grade Celsius. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” Foto: Captură video Antena 3 Eșec penibil al mitingului „fermierilor” lui Șoșoacă „În acest moment, în Piața Constituției sunt prezente un autoturism cu doi protestatari și un TIR cu un tractor care se află pe platformă”, arată chiar Antena 3, un post la care Șoșoacă a dat, în trecut, mai multe interviuri. Foto: Inquam/Octav Ganea „În Piața Constituției se află acum un cap tractor de TIR cu un tractor pe platformă și trei autovehicule civile. Între orele 9:30-22:00 ar trebui să aibă loc mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, iar apoi, până la ora 23.00, este programată defluirea participanţilor”, arată și postul B1 TV. Foto:Inquam/Octav Ganea Nici protestatari care să fi venit pe jos nu se află deocamdată la locul anunţat pentru protest. Acum zece zile, senatoarea Diana Șoșoacă, președintele SOS România, a fost primită cu strigături la protestul fermierilor: „Moby Dick, lasă-ne un pic”, i-au strigat aceștia, după ce au rugat-o să nu politizeze evenimentul! În replică, ea i-a făcut violatori și „cu evreii”. Citește și: Cu ce pensie se retrage judecătorul Cristi Danileț, pensionat la 48 de ani, potrivit propriilor declarații. El a spus că „banii sunt munciți și meritați la centimă” Și liderul AUR, George Simion, a fost huiduit, în această seară de fermieri, potrivit unei înregistrări video primite la redacție: „Ai venit acu, la cules de voturi?”, i-a spus unul din fermierii care protestează în București.

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, o apără pe Șoșoacă: nu este putinistă și nu va trece peste „limita” apartenenței României la NATO și UE
Politică

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, o apără pe Șoșoacă: nu este putinistă și nu va trece peste „limita” apartenenței României la NATO și UE

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, o apără pe senatoarea Diana Șoșoacă, președinta SOS România: nu este putinistă și nu va trece peste „limita” apartenenței României la NATO și UE, a susținut Dîncu. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” Dîncu pare să ignore faptul că Șoșoacă se duce constant la recepțiile ambasadei Rusiei, boicotate de ceilalți politicieni, că a atacat în permanență Ucraiana, folosind mesajele Kremlinului, și că a transmis mai multe scrisori către regimul de la Moscova. Dîncu o apără pe Șoșoacă „În acest moment, de exemplu, fenomenul Şoşoacă, dacă luăm fenomenul Şoşoacă, este un fel de inconştient colectiv care vorbeşte. Deci Şoşoacă dă expresia unor gânduri pe care foarte mulţi oameni le au, dar şi le reprimă, că sunt gânduri mai anarhiste, de exemplu, sunt gânduri mai împotriva sistemului, care sunt unele legate de teoria conspiraţiei. În acest moment Şoşoacă, de exemplu, preia orice se poate prelua. Ea nu este nici putinistă, cu siguranţă, şi nici legionară sau aşa, chiar dacă şi-a pus ... ar vrea să valorifice tot. Îl imită pe Vadim Tudor, pe Corneliu Vadim Tudor, destul de bine. Am văzut că şi-a pus pe blog un citat din Căpitan, mai urmează să dea un citat din Mein Kampf şi atunci s-a terminat toată biblografia”, a afirmat Vasile Dîncu la Prima TV, potrivit news.ro. „Problema ei şi a lui Simion este că au o limită peste care nu trec. Am văzut că nu trec. Limita este Uniunea Europeană, apartenenţa la NATO. Ei, dar fără această nebunie nu pot să depăşească o anumită limită. Rămân în sistem, rămân în sistemul politic şi rămân la 20 şi ceva la sută. Un scor care nu-i ajută cu nimic. În principiu, ajută să stea în opoziţie, îi ajută să stea în opoziţie, ajută să fie o sperietoare pentru putere”, a mai afirmat liderul PSD.

Cinci noi poduri peste Prut, spre Republica Moldova, cu finanțare europeană, intră în linie dreaptă
Politică

Cinci noi poduri peste Prut, spre Republica Moldova, cu finanțare europeană, intră în linie dreaptă

Cinci noi poduri peste Prut, spre Republica Moldova, cu finanțare europeană, intră în linie dreaptă, a anunțat azi secretarul de stat din ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu. Citește și: VIDEO Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Germania încurajează populația să păstreze și bani cash El a arătat că a fost validată de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația de atribuire pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru patru poduri rutiere noi peste Prut. La un al cincilea pod, primul la nivel de autostradă care se va construi peste Prut, „a fost ridicată suspendarea licitației”. Cinci noi poduri peste Prut, spre Republica Moldova În consecință, până la 29 februarie trebuie depuse oferte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru podurile: ??? ??? ?????? (??) - ???????? (??): Amplasamentul se va desfășura pe teritoriului județului Botoșani și al Raionului Rîșcani, la sud de actualul punct vamal, ce funcționează pe DN29E ??? ??? ??????? (??) - ????? (??): Amplasamentul va fi localizat în estul României, la nivelul județului Vaslui și în sud-vestul Republicii Moldova, la nivelul Raionului Leova. ??? ??? ?????? (??) - ???? (??): Amplasamentul viitorului obiectiv se va desfășura pe teritoriul județului Vaslui și al Raionului Cantemir ??? ??? ?????????? (??) - ????????? (??): Amplasamentul se află localizat în estul României, la nivelul județului Iași și în vestul Republicii Moldova, la nivelul Raionului Nisporeni Pentru cel de-al cincilea pod, până la 31 ianuarie se pot depune oferte pentru construirea sa. Primul pod la nivel de autostradă Este vorba de ??????? (??) – ??????? (??), pod care face parte din proiectul Autostrăzii A8 și care va avea și punct de trecere a frontierei. România a demarat deja demarat procedurile și pentru reabilitarea podurilor de la Albița (RO) - Leușeni (MD), unde lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstrucție pod nou pe 4 benzi, Sculeni (RO) - Sculeni (MD) și Oancea (RO) - Cahul (MD). Într-un răspuns la această postare, Scrioștenu amintește că „tocmai am obținut finanțare europeană pentru un nou pod peste Dunare în zona județului Giurgiu - prima etapă de proiectare”.

Cu doar trei capete de tractor, protestatarii au oprit traficul pe autostrada București - Ploiești, anunță Poliția
Politică

Cu doar trei capete de tractor, protestatarii au oprit traficul pe autostrada București - Ploiești, anunță Poliția

Cu doar trei capete de tractor, protestatarii au oprit traficul pe autostrada București-Ploiești, arată Poliția Română,într-un comunicat. Protestatarii au oprit traficul pe autostrada București-Ploiești „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 62, pe sensul de mers către Ploieşti, în zona localităţii Dumbrava, judeţul Prahova, în contextul protestelor transportatorilor şi ale fermierilor, 3 capete tractor au oprit pe carosabil, blocând banda de urgenţă, banda 1 şi banda 2”, anunţa, vineri, Centrul Infotrafic, citat de news.ro. Sursa citată a precizat că protestatarii au coborât din autovehicule şi merg pe jos. Citește și: VIDEO Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Germania încurajează populația să păstreze și bani cash Poliţiştii anunţă, de asemenea, că s-a format coloană de aproximativ 6 kilometri, pe sensul către Ploieşti. Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă, vineri, şi în judeţul Satu Mare, aproximativ 50 de utilaje fiind la Vama Halmeu, Autorităţile au creat o bandă specială pentru autoturismele şi camioanele care se întorc în Ucraina. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că autorităţile locale au aprobat organizarea unui protest, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR.

Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură până s-a introdus sistemul de tăguire a animalelor. „În zona mea «fermierii» sunt cele mai mari jigodii și toți s-au înscris în PSD”
Politică

Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură până s-a introdus sistemul de tăguire a animalelor. „În zona mea «fermierii» sunt cele mai mari jigodii și toți s-au înscris în PSD”

Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură până când s-a introdus sistemul de tăguire a animalelor: un utilizator X/Twitter, Florin June, din Simeria, relatează situația din zona în care locuiește. Pe X/Twitter, June se recomandă „pastafarian, globalist pro-UE și vaccinat de trei ori”. Pe blogul său, June își relatează experiența dură, întrucât suferă de „boala oaselor de sticlă, (Maladia Lobstein)”. Citește și: VIDEO Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Germania încurajează populația să păstreze și bani cash Pe X/Twitter, el arată cum erau „plimbate” vacile de la un proprietar la altul, pentru a obține subvenția pe cap de animal sau cum se primeau despăgubiri pentru culturi calamitate pentru terenuri pe care ar fi fost cultivate roșii. Majoritatea comentatorilor îi dau dreptate sau completează relatarea sa cu propriile experiențe. Foto: ministerul Agriculturii June relatează cum erau plimbate animalele de la un proprietar la altul. Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură „Fermierii din Ro au folosit sistemul de subvenții fix ca pe o vacă bună de muls pe care au muls-o pînă au băgat-o în comă... Când era sistemul de subvenții dar vacile nu aveau tag-uri de identificare în satul meu erau șase vaci Holstein și 20 de persoane le plimbau de la unul la altul ca să primească subvenții de la guvern... Ăia cu oile erau cei mai tari: dintr-o turmă de 150 de oi ziceau că sunt 2000, că nu mergea inspectorul lui pește să numere oile omului pe munte...Dădeau declarație și mergeau după bani cu portbagajul. Aveam o vecină care avea patru vaci Holstein. În tot timpul venea câte cineva să le închirieze că vine inspecția și să vadă aia că el are șase vaci când de fapt el avea doar două... Vacile Holstein au pete și sunt că zebrele imposibil de identificat între ele.. Și șmecherii scoteau bani frumoși.. Ciobanul din zona mea din 200 de oi a scos subvenții de au toți Vile și jeep-uri...tractoare și pământuri... După ce a trimis UE sistemul cu tag-uri de identificare (număr unic de identificare a animalului) s-a tăiat macaroana tălharilor care jefuiau statul, normal că au început să urască pe cei de la Bruxelles... Au început să dea primarii interviu : «Subvențiile sunt puține și greu de obținut, la noi în comună din 200 de vaci am rămas doar cu șase!» Tot șase vaci ai avut în comună, boule.. Doar că le duceau șmecherii de la unul la altul că să pară pentru idioți că au 200...”, scrie Florin June. Fermierii din Ro au folosit sistemul de subventii fix ca pe o vaca buna de muls pe care au muls-o pina au bagat-o in coma.. Cand era sistemul de subventii dar vacile nu aveau tag-uri de identificare in satul meu erau 6 vaci Holstein si 20 de persoane le plimbau de la unul la…— Ninulescu (@FlorinJune) January 19, 2024 El apreciază că subvențiile au fost doar o formă de jefuire a statului. „Persoane care nu aveau un fir de roșie ziceau că au cinci hectare” „Nu știu dacă există un studiu cât profit a avut statul după subvențiile din agricultură.. dar cel puțin în zona mea acele subvenții au fost doar o modalitate clară de jefuire a statului de către șmecherii cu tupeu ! La subvențiile pentru grădinile de legume a fost la fel... Persoane care nu aveau un fir de roșie ziceau că au cinci hectare și cum venea caniculă le dădeau «calamitate». Veneau inspectorii găseau pământul gol, ars tot, și primeau și despăgubiri... Ei nici nu trebuiau să facă nimic.. Prima dată venea subvenția, apoi despăgubirea de calamitate și fermierul doar îți zâmbea din BMW-ul cumpărat de pe banii proștilor... Nu mă bag la nivelul întregii țări, dar în zona mea "fermierii" sunt cele mai mari jigodii din câte există, și toți s-au înscris în PSD sau sunt lideri PSD că să beneficieze de imunitate in caz de ceva...”, mai arată utilizatorul X/Twitter. „Zona mea, arendaș cu 250 ha dă proprietarilor 400 de lei pe ha/an, iar el își schimbă BMW-ul și Mercedesul de 100.000 euro anual! Se laudă că la final de an îi mai rămân și lui 100.000 de euro bănuți (după ce a decontat toate cheltuielile personale pe asociație)! Acum e grevist!”, îi răspunde Norel Moise.

Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest cu 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir
Politică

Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest cu 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir

Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest cu 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir, după ce, inițial, respinsese un protest care ar fi presupus ocuparea integrală, de vineri până luni, a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini şi utilaje. Citește și: Roșiile „românești” de pe vremea lui Ceaușescu: atât de încărcate de chimicale, încât agricultorii purtau mască de gaze pe față Protestul se va desfășura duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir. Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest cu 100 de tractoare „Am aprobat un protest care nu va afecta traficul din București. Acesta va avea loc duminică, luni și marți în parcarea din Piața Constituției și a fost aprobat pentru 5000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir”, a scris primarul Nicușor Dan, pe Facebook. Acum câteva zile, el arăta: „Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje. Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București. Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației”. Citește și: Protestele fermierilor iau amploare în Europa și sunt exploatate intens de partidele populiste. Nemulțumirea principală: măsurile UE în agricultură

Surse: Șoșoacă și-ar putea plasa soțul pe listele de candidați pentru Parlamentul European. Alte variante: eternul șef al PNȚCD, Pavelescu, sau Lazarus, excursionistul în Bahamas
Politică

Surse: Șoșoacă și-ar putea plasa soțul pe listele de candidați pentru Parlamentul European. Alte variante: eternul șef al PNȚCD, Pavelescu, sau Lazarus, excursionistul în Bahamas

Senatoarea Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România, și-ar putea plasa soțul pe listele de candidați pentru Parlamentul European, afirmă surse din acest partid. În august, ea și-a promovat soțul în funcția de prim-vicepreședinte al acestei formațiuni politice. Citește și: Șeful RAR cu mașini Uber la stradă care a țepuit ANAF cu 7,2 milioane de lei, membru important al PNL. A câștigat sume importante și din „pariuri sportive” Informația a apărut într-un comunicat al partidului, care prezintă programul Şcolii de Vară, care va avea loc în staţiunea Rânca, din Gorj. Șoșoacă și-ar putea plasa soțul pe listele pentru Parlamentul European Pe site-ul SOS România nu există nici o informație legată de structurile de conducere a partidului sau despre organizarea vreunui congres de alegere a acestor structuri. Citește și: Partidul șoșoacelor: șefa SOS România, Diana Șoșoacă, și-a promovat soțul prim-vicepreședinte. Site-ul formațiunii, descriere mistic-ceaușistă a Dianei Șoșoacă Pe de altă parte, pentru poziția II de pe listele de candidați SOS România pentru Parlamentul European s-ar mai putea afla Aurelian Pavelescu, eternul șef al PNȚCD, sau Luis Lazarus, recent aflat în vacanță în Bahamas. Soțul Dianei Șoșoacă a fost condamnat, în mai, în primă instanță, la 180 de zile de închisoare cu suspendare și plata unei amenzi penale de 18.000 de lei către statul român, plus 2.500 de lei cheltuieli de judecată, după ce în 2021 a agresat un polițist. Agentul intervenise într-un scandal între soții Șoșoacă și o echipă de jurnaliști de la Rai Uno. Potrivit declarațiilor de avere din iunie și decembrie 2021, Dumitru Silvestru Șoșoacă a avut un venit, anual, de doar 6.994 de lei, în calitate de „secretar” la cabinetul de avocatură al soției. Aceste declarații se referă la anul fiscal 2020. Însă, în declarația de avere din 2022, care se referă la anul fiscal 2021, domnul Șoșoacă a câștigat 16.651 de lei, tot din pozția de secretar. În 2023, doamna Șoșoacă i-a mai acordat un bonus substanțial soțului, astfel încât acesta a câștigat, în anul fiscal 2022, 18.288 de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră