joi 01 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5263 articole
Politică

ANALIZĂ Mircea Geoană, pe cale de a fi recuperat de PSD: ce îl apropie și ce îl desparte pe secretarul general adjunct al NATO de fostul său partid

Mircea Geoană este pe cale de a fi recuperat de PSD: ce îl apropie și ce îl desparte pe secretarul general adjunct al NATO de fostul său partid. DeFapt.ro a scris că, la utliam ședință a coaliției PSD-PNL, social-democrații ar fi amenințat că vor susține candidatura lui Geoană, dacă liberalii insistă să propună un om din propriul partid. Nici PSD, nici PNL, nu au negat ferm această discuție. În plus, potrivit unor surse DeFapt.ro sunt membri ai PSD care au mai lucrat cu Geoană - precum deputata Ana Maria Cătăuță, care a fost consiliera acestuia din 2006 în 2011 - și care au început să coopereze cu acesta. Citește și: Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj Geoană, pe cale de a fi recuperat de PSD Care ar fi avantajele pentru Mircea Geoană, în cazul în care PSD îl susține: ar beneficia de rețeaua de primari a acestui partid și ar rezolva relativ ușor problema celor 500.000 de semnături necesare pentru a depune o candidatură la prezidențiale. În plus, ar avea o finanțare consistentă și observatori în aproape toate secțiile de vot. În prezent, nu este clar ce rețea are Geoană pentru a strânge numărul uriaș de semnături. Antena 3 și lideri ai PUSL l-au lăudat însă constant pe fostul președinte al PSD. „Geoană, ca președinte, ar fi un super președinte, zic eu. Partea internațională e clar că o stăpânește, e la ani lumină față de orice contracandidat”, spunea, de exemplu, Mugur Ciuvică, candidat PUSL la Parlamentul European. În 2008 și 2009, PSD-ul condus de Geoană a participat la alegerile parlamentare și europarlamentare alături de Partidul Conservator, controlat de Dan Voiculescu. Pe de altă parte, dacă Geoană va fi perceput ca fiind „pesedist”, își pierde aura de neutralitate și va mobiliza electoratul anti-PSD, care a reușit din 2004 în 2019 să blocheze candidații acestui partid. Riscul ca Geoană să-i ia partidul lui Ciolacu Ce ar câștiga PSD: este posibil ca sondajele interne să arate că Mircea Geoană poate câștiga în fața unui candidat al dreptei, în timp ce Marcel Ciolacu - nu. PSD a obținut la aceste alegeri locale un rezultat istoric, nu-și poate permite să abandoneze Cotroceniul. Ce riscuri ar exista: marile semne de întrebare sunt pentru echipa din jurul lui Ciolacu, nu neapărat pentru partid. Geoană, odată ajuns la Cotroceni, poate încerca să-și aducă oamenii în Guvern și în fruntea PSD. Marcel Ciolacu ar avea mai multe șanse să-și păstreze funcția de premier și de lider de partid cu Ciucă la Cotroceni, decât cu Geoană. Citește și: Telefonul lui Șoșoacă s-a înfierbântat: senatoarea l-a băgat în frigider ca să oprească un „atac” asupra TikTok-ului ei Însă în PSD există deja o grupare care i se opune lui Ciolacu, este apropiată de Dan Voiculescu și ar fi vrut ca Piedone să câștige primăria Capitalei, deci l-ar prefera pe Geoană lui Ciucă sau chiar lui Ciolacu.

ANALIZĂ Mircea Geoană, pe cale de a fi recuperat de PSD: ce îl apropie și ce îl desparte pe secretarul general adjunct al NATO de fostul său partid
Telefonul lui Șoșoacă s-a înfierbântat: senatoarea l-a băgat în frigider ca să oprească un „atac” asupra TikTok-ului ei
Politică

Telefonul lui Șoșoacă s-a înfierbântat: senatoarea l-a băgat în frigider ca să oprească un „atac” asupra TikTok-ului ei

Telefonul lui Șoșoacă s-a înfierbântat: senatoarea l-a băgat în frigider ca să oprească un „atac” asupra TikTok-ului ei. Șefa SOS România apare într-o filmare distribuită de site-ul stiripesurse.ro cerând colegilor să îi bage telefonul într-un frigider deoarece s-a încins foarte tare în urma „intervenției sistemului”. Citește și: Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj Telefonul lui Șoșoacă s-a înfierbântat „Băi, îmi anulează telefoanele. Sistemul îmi anulează telefonul și îmi atacă TikTok-ul. Bă ești nebun? Sunt terminați că i-am omorât. Fii atent cum fierbe, sunt morți și disperați că i-am omorât. Mama voastră de nenorociți! Unde e un frigider? Bagă telefonul în frigider...am ajuns să bag telefonul în frigider”, strigă senatoarea. Însă la sediul de campanie al senatoarei nu era frigider. AUR și Șoșoacă au câștigat alegerile în majoritatea țărilor vestice, inclusiv SUA sau Italia. Alianța PSD-PNL a obținut însă cel mai bun scor datorită unui număr foarte de mare de voturi din Republica Moldova, unde au votat 56.038 alegători, din totalul de 210.410 din Diaspora. În Marea Britanie au votat peste 30.000 de români, pe locul I fiind AUR cu un scor de 19,25%, iar pe II SOS România – 16,73%. Dreapta Unită a fost pe locul III cu 13,93%, iar PSD-PNL abia pe locul VIII – 6,75%, cu un procent sub Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe. În Italia au votat 23.515 români, SOS fiind pe locul I cu 22,26% și AUR pe doi – 21,05%. PSD-PNL și Dreapta Unită au fost aproximativ la egalitate, cu 12,5%.

Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj
Politică

Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj

Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj: potrivit datelor de pe site-ul Autorității Electorale Permanente, el câștigă lunar, net, 18.427 de lei. Datele apar în fișa pe februarie privind salariile din AEP, instituție cu peste 400 de angajați. Citește și: VIDEO Controversa Babasha – artistul român va fi prezent și în al doilea concert de la București al trupei Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază. Urmează un show și mai și” Însă informațiile de pe site-ul AEP sunt neclare, nefiind menționat dacă se acordă sau nu angajaților spor de condiții vătămătoare - pe care-l primesc aproape toți bugetarii din București - sau pentru că gestionează fonduri europene. Haosul de la organizarea acestor alegeri - cu numeroase acuzații de fraudă și cu o numărătoare a voturilor nefinalizată după patru zile - a făcut ca numeroși politicieni să ceară demisia lui Greblă din fruntea AEP, poziție pe care ocupat-o cu ajutorul PSD. Ce salariu îi plătesc contribuabilii lui Greblă Însă Toni Greblă, care are 70 de ani, mai încasează și două pensii speciale și are și indemnizație de revoluționar de Gorj. Evenimentele din decembrie 1989 l-au prins în poziția de avocat la Târgu Jiu. Nu este clar ce merite a avut în înfăptuirea revoluției din decembrie 1989. Între 1993 și 1997, Toni Greblă a lucrat la misiunea permanentă a României de pe lângă sediul ONU de la Geneva, deși nu avea nici o legătură cu diplomația. Cât a încasat Greblă din pensiile speciale, plus indemnizația de revoluționar, în anul fiscal 2022: 272.000 lei, net, din pensia specială de magistrat 47.150 lei – pensia anuală de ex-senator 13.224 – indemnizația de revoluționar. În 2012, prsa scria că el a primit gratuit și loc de veci, la Târgu Jiu, fiind revoluționar. Familia Greblă deține o avere uriașă, deși soția sa este pensionară. Doar în 2023, a vândut o casă și un teren pentru care a încasat 720.000 de euro. În conturile bancare deține circa 1,2 milioane de lei și are două mașini din care un Mercedes, din 2018.

Guvernul vrea să le dea lui Florin Iordache, Paul Stănescu și Renate Weber locuință gratuită, dar chiria să fie plătită de instituția unde lucrează
Politică

Guvernul vrea să le dea lui Florin Iordache, Paul Stănescu și Renate Weber locuință gratuită, dar chiria să fie plătită de instituția unde lucrează

A început petrecerea de după alegeri: Guvernul vrea să le dea lui Florin Iordache, Paul Stănescu și Renate Weber locuință de protocol gratuită, dar chiria să fie plătită de instituția unde lucrează. Mai mult, Executivul condus de Marcel Ciolacu se grăbește atât de tare să rezolve această problemă încât vrea să aprobe o ordonanță de urgență care să reglementeze această situație. În nota de fundamentare a ordonanței se arată ce sumă uriașă plătesc contribuabilii, prin Secretariatul General al Guvernului, către regia protocolului de stat: 115,5 milioane de lei, respectiv peste 23 de milioane de lei. Citește și: One United Properties cere de la DeFapt.ro 100.000 de euro plus cheltuieli de judecată, de două ori mai mult decât suma pentru care voia dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul Mai mult, aceștor privilegiați li se va plăti, de la bugetul instituțiilor la care lucrează, întreținerea - apă, gaze, energie - și „uzura obiectelor de inventar”. Guvernul vrea să le dea lui Iordache, Stănescu și Weber locuință gratuită „Rezultă firească intervenția legislativă privind suportarea costurilor privind atribuirea locuințelor de protocol în integralitate de ministerele și instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare, și nu direct de către persoanele beneficiare, respectiv vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi avocatul poporului”, se explică în nota de fundamentare. În prezent, premierul aprobă, prin decizie, alocarea locuințelor de protocol. Acum, decizia va fi luată de Secretariatul General al Guvernului. „Pot beneficia de locuinţe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi avocatul poporului. Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) atribuirea locuinţei de protocol se face, la cererea acestora, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului şi se pune la dispoziţie acestora de către R.A.-A.P.P.S., împreună cu dotările aferente, pe baza de contract de închiriere și prestări servicii încheiat cu persoanele beneficiare, în limita fondului locativ existent. Pentru locuinţele de protocol, chiria şi cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apa, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, după caz, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri se decontează de instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarii”, se arată în textul ordonanței. Nota de fundamentare nu precizează cât îi va costa pe contribuabili această decizie. Totuși, acești demnitari nu vor putea primi locuință de la RAAPPS dacă nu au domiciliul în București. Președinte al Consiliului Legislativ este Florin Iordache, controversatul Paul Stănescu este vicepreședinte al Senatului, iar Renate Weber este Avocat al Poporului.

Mișcarea „România Renaște”, care pregătește candidatura lui Geoană, acuză „incompetența administrării alegerilor”, care ar permite fraudarea
Politică

Mișcarea „România Renaște”, care pregătește candidatura lui Geoană, acuză „incompetența administrării alegerilor”, care ar permite fraudarea

Mișcarea „România Renaște”, care pregătește candidatura lui Mircea Geoană la preșdinția României, acuză „incompetența administrării alegerilor”, care ar permite fraudarea acestora. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Geoană acuză „incompetența administrării alegerilor” „Mișcarea «România Renaște!» reclamă incompetența administrării alegerilor locale și europarlamentare, care permite posibilitatea fraudării alegerilor și alimentează neîncrederea generală în caracterul democratic al acestora, în special, și al actualei guvernări, în general. Numărul mare de voturi anulate la alegerile europarlamentare, numeroasele sesizări despre încercări de manipulare a votului și despre prezența buletinelor pre-ștampilate, imposibilitatea de a se asigura un proces transparent și eficient de numărare și tabulare a voturilor, nu doar ridică suspiciuni, ci imprimă acestor alegeri un caracter nedemocratic. Slaba administrare a alegerilor locale și europarlamentare, generate, fie de incompetență fie de intenția de fraudare, a fost dublată de o crasă ignorare a regulilor democratice și de sfidarea interesului cetățeanului. Încă de la anunțarea alegerilor, continuând în perioada pre-electorală și culminând cu perioada votării și a stabilirii rezultatelor, lipsa de decență și profesionalism au caracterizat întreaga perioadă. Indecizia privind comasarea alegerilor și negocierile politice mult prea vocale au sufocat spațiul public, eliminând orice urmă de profesionalism și decență în prezentarea ofertei electorale a candidaților. Alegerile europene, de importanță majoră în această perioadă de instabilitate globală, au fost complet ignorate, lipsind orice dezbatere a temelor care afectează România. Mimarea democrației, devenită din ce în ce mai evidentă, și acapararea jocului politic de o coaliție-mamut continuă să ducă la retragerea cetățenilor din spațiul politic, dovadă numărul mare de localități în care a existat un sigur candidat la alegerile locale. Piedicile legislative și financiare puse în calea partidelor mici și a candidaților independenți sufocă și acest spațiu de implicare, iar circul electoral din aceste zile cimentează imaginea unui stat cu o democrație din ce în ce mai firavă, dominat de interesele și jocurile unei oligarhii politice cu evidente tendințe acaparatoare”, se arată într-un comunicat al acestei mișcări. Aceatsa solicită, la finalul comunicatului, „îmbunătățirea fundamentală a administrării alegerilor în vederea organizării alegerilor prezidențiale și parlamentare”.

La Baia Mare, USR putea câștiga primăria dacă Forța Dreptei nu venea cu propriul candidat, penalul Cristian Anghel
Politică

La Baia Mare, USR putea câștiga primăria dacă Forța Dreptei nu venea cu propriul candidat, penalul Cristian Anghel

La Baia Mare, USR putea câștiga probabil primăria dacă Forța Dreptei nu venea cu propriul candidat, penalul Cristian Anghel, arată datele finale din acest oraș. PSD a câștigat primăria Baia Mare, pentru prima oară în 34 de ani, prin Doru Dăncuș, fost locotenent al lui Cherecheș. Însă, la Baia Mare, Forța Dreptei, partidul condus de Ludovic Orban, s-a separat de USR-PMP și l-a susținut pentru funcția de edil-șef pe fostul primar Cristian Anghel, care a făcut pușcărie. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Pe de altă parte, fostul deputat și prefect USR de Maramureș Vlad Duruș a acceptat, în ianuarie, să fie numit city-manager de către Doru Dăncuș, la acel moment viceprimar și primar în exercițiu, după condamnarea lui Cătălin Cherecheș. La Baia Mare, USR putea câștiga primăria Însă datele alegerilor, prezentate de 2mnews, arată că bătălia a fost extrem de strânsă: Ioan Doru Dăncuș (PSD): 10.583 voturi – 23,4% Ionel Ovidiu Bogdan (PNL): 8.248 voturi – 18,24% Brian Cristian (Alianța Dreapta Unită USR – PMP): 7.672 voturi – 16,96% Mircea Cirț (VN): 7.292 voturi – 16,12% Pap Zsolt Istvan (UDMR): 3.704 voturi – 8,19% Cristian Anghel (FD): 2.978 voturi – 6,59% Costel Pîrvănoiu (AUR): 1.581 voturi – 3,5% Bogdan Hodorogea (SOS România): 710 voturi – 1,57% Sever Iulian Ciucă (PER): 428 voturi – 0,95% Călin Gheorghe Herțeg (AD): 401 voturi – 0,89% Sergiu Zainea (Independent): 399 voturi – 0,88% Florin Gheorghe Barbur (REPER): 311 voturi – 0,69% Liviu Marian Pop (PUSL): 283 voturi – 0,63% Mircea Dolha (PNCR): 273 voturi – 0,6% Călin Florin Groza (POT): 194 voturi – 0,43% Claudiu Gheorghe Filip (PV): 166 voturi – 0,37%. La un calcul simplist, doar cu voturile Forței Dreptei, dar eventual și ale Reper, Cristian Brian, de la USR, putea câștiga. „Și dacă vorbim despre recorduri, negative de această dată, câștigătorul (PSD) a luat doar 23,45% cel mai mic scor din procent din istoria Maramureșului cu care s-a câștigat vreodată o primărie. Raportat la numărul total de alegători înscriși pe liste, de 112.988, vedem că a obținut doar 9.57% din voturile băimărenilor. Practic, peste 90% din băimăreni nu l-au votat”, a arătat candidatul USR, Cristian Brian, pe Facebook.

BEJ Olt: Aproape 70% dintre procesele-verbale, completate cu greşeli
Politică

BEJ Olt: Aproape 70% dintre procesele-verbale, completate cu greşeli

Aproape 70% dintre procesele-verbale au fost completate cu greşeli şi au necesitat corecţii, fapt ce a dus la situaţia în care miercuri, pentru a treia zi, continuă operaţiunile de verificare şi centralizare a respectivelor documente, precum şi predarea materialelor electorale, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Olt, Marius Filip. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Aproape 70% dintre procesele-verbale, completate cu greşeli „Să sperăm că astăzi va fi ultima zi. Nu putem avea garanţia 100% că se va termina astăzi, dar sperăm să fie ultima zi. (...) Din câte ştiu, a fost o problemă la nivel naţional, cauza a fost volumul foarte mare de muncă având în vedere comasarea acestor alegeri, alegerile locale sunt, să zic aşa, mai grele şi având în vedere aceste aspecte, a durat foarte mult. Au durat foarte mult şi operaţiunile de numărare şi centralizare a voturilor, de întocmire a proceselor-verbale, de consemnare a rezultatelor votării şi toate aceste aspecte au determinat această întârziere destul de mare. Încă nu s-a finalizat procesul de centralizare, dar au fost foarte, foarte multe corecţii, cred că de ordinul sutelor, procentual cam 60-70%", a spus Marius Filip într-o declaraţie de presă. Pe timpul nopţii, luni şi marţi, operaţiunile de centralizare au fost suspendate pentru câteva ore şi au fost reluate dimineaţa. Marius Filip a precizat că mai trebuie centralizate procesele-verbale din 15 secţii de votare din totalul de 381 câte au fost amenajate în judeţ şi de la şase circumscripţii electorale din cele 112.

Șoc pentru Șoșoacă: șefa SOS România ar putea pierde poziția de europarlamentar, potrivit ultimelor cifre centralizate de Code for Romania. Aceste date, însă, nu includ diaspora
Politică

Șoc pentru Șoșoacă: șefa SOS România ar putea pierde poziția de europarlamentar, potrivit ultimelor cifre centralizate de Code for Romania. Aceste date, însă, nu includ diaspora

Șoșoacă nu intră în Parlamentul European: potrivit centralizării voturilor făcute de Code for Romania, SOS România nu a atins pragul de 5%. Șoșoacă nu intră în Parlamentul European În acest moment, arată Code for Romania, partidul lui Șoșoacă ar avea numai 4,83%, insuficient pentru a trece pragul. Potrivit Hotnews, însă, acestea ar fi doar voturile din România, nu și cele din diaspora, care ar face ca procentajul să sară de 5%. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Site-ul pe care sunt afișate cifrele este rezultatevot.ro, un proiect al ONG-ului Code for Romania. Potrivit acestei pagini de internet, "Platforma Rezultate Vot face parte din ecosistemul electoral construit de Code for Romania/Commit Global, alături de alte trei aplicații realizate pentru a crește gradul de transparență și de participare la procesul electoral". Rezultatele votului la europarlamentare, centralizate de Code for Romania (sursa: rezultatevot.ro)

Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare. Acum zece zile, Ciolacu insista ca ele să fie în septembrie
Politică

Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare. Acum zece zile, Ciolacu insista ca ele să fie în septembrie

Președintele PNL Nicolae Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare. Însă, acum câteva zile, președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, respingea această variantă. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate lângă parlamentare „În momentul de faţă nu există încă o hotărâre de Guvern care să stabilească data alegerilor, poate să intre în discuţie şi să analizăm să vedem care sunt părţile bune, care sunt părţile mai puţin bune vizavi de o campanie în timp de vară sau să le ducem acolo unde într-adevăr au fost de-a lungul timpului, aproape de alegerile parlamentare", a afirmat Ciucă, întrebat dacă data alegerilor prezidenţiale va rămâne în septembrie, cum s-a stabilit în coaliţie, sau se va reveni şi vor fi la termen în decembrie. „Am multe defecte, dar eu am făcut o distincţie clară între lider politic şi prim-ministru. Am zis foarte clar - «eu când voi ieşi din funcţia de prim-ministru, că sunt comasate, că nu sunt comasate, vreau să anunţ românilor întregul calendar. Aşa este corect, aşa este normal, fiindă există o competiţie. Rolul meu ca prim-ministru e de a avea o predictibilitate pentru toţi candidaţii. Pe 15 şi 29 septembrie vom avea alegeri pentru funcţia de preşedinte şi pe 8 sau 9 decembrie sunt alegeri parlamentare. Sunt şi acele proceduri legale, pentru că noul preşedinte trebuie să convoace în 20 de zile noul Parlament. Ştiţi că actualul preşedinte şi Parlamentul îşi termină mandatul pe 21 decembrie”, a declarat Marcel Ciolacu, la DC News.

Înlocuitoarea Dianei Șoșoacă în Senat este consilieră locală la țară din partea AUR. Soțul ei este tot consilier local, dar de la PNL
Politică

Înlocuitoarea Dianei Șoșoacă în Senat este consilieră locală la țară din partea AUR. Soțul ei este tot consilier local, dar de la PNL

Înlocuitoarea Dianei Șoșoacă are soț penelist. Pe lista candidaților AUR de la alegerile parlamentare din 2020 se afla și o tânără asistentă socială. Înlocuitoarea Dianei Șoșoacă are soț penelist Ea tocmai a câștigat un mandat de consilier local într-o comună ieșeană. Citește și: EXCLUSIV PSD șantajează PNL: dacă liberalii nu acceptă candidat comun pentru prezidențiale numit de PSD, social-democrații îl vor susține pe Geoană pentru Cotroceni, cu Ciolacu premier Dacă va alege acest mandat în locul celui de senator, va fi în opoziție cu soțul ei, ales și el consilier local din partea PNL. Dacă va opta pentru preluarea mandatului de senator, ea va trebui să renunțe la calitatea de consilier local (care devine efectivă începând cu ziua de 28 septembrie). Continuarea, în Ziarul de Iași.

Aventurile deputatului USR Ungureanu în căutarea unui colegiu: ales în 2016 la Cluj, transferat în 2020 la Buzău, pierde acum jalnic alegerile la Suceava
Politică

Aventurile deputatului USR Ungureanu în căutarea unui colegiu: ales în 2016 la Cluj, transferat în 2020 la Buzău, pierde acum jalnic alegerile la Suceava

Aventurile deputatului USR Emaneul Ungureanu în căutarea unui colegiu: a fost ales în 2016 la Cluj, s-a transferat în 2020 la Buzău pentru a putea fi reales în Parlament, pierde acum jalnic alegerile la Suceava, unde a candidat pentru un post de președinte al Consiliului Județean. Citește și: Șoc în Diaspora: AUR și Șoșoacă au câștigat alegerile în majoritatea țărilor vestice, inclusiv SUA sau Italia Însă, potrivit unor surse din USR, Ungureanu și conducerea acestui partid știau că nu are nici o șansă la Suceava, dar i se crea o trambulină pentru o candidatură la Parlament din acest județ, după Buzău și Cluj. Aventurile deputatului Ungureanu în căutarea unui colegiu La alegerile din 9 iunie pentru președinția Consiliului Județean Suceava, Ungureanu a ieșit pe locul III, cu 21.051 de voturi, respectiv 7,3%. Pe locul I s-a aflat pesedistul Gheorghe Șoldan, care a obținut 124.796 de voturi, adică 43,23%, în timp ce pentru liderul liberal Gheorghe Flutur au votat 116.018 alegători, adică 40,19%. AUR nu a avut însă candidat la președinția CJ. La Consiliul Județean, Dreapta Unită a luat doar 6,77% din voturi, plasându-se pe locul IV, după PSD, PNL și AUR. Emanuel Ungureanu este din Cluj, unde a studiat la liceu și a muncit. În 2016, a fost ales deputat în acest județ. Însă, în 2020, fiindcă nu prinsese un loc eligibil la Cluj, președintele de la acel moment al partidului, Dan Barna, l-a transferat la Buzău, unde a fost ales. USR-PLUS a luat sub 9%, în 2020, în acel județ. În martie 2024, Emanuel Ungureanu a fost parașutat de la centru la conducerea filialei USR din municipiul Suceava. „La Suceava bătălia va fi împotriva lui Flutur și a clanului său. USR are resurse importante ca împreună cu PMP, care are o organizație puternică la Suceava, ca să realizeze un scor electoral bun”, declara el, în martie. Însă, potrivit unor surse din USR, el fusese detașat în Suceava pentru a avea un nou colegiu în care să fie reales deputat. În județul Suceava, din 114 primării, PSD a câștigat 61, PNL - 49, Dreapta Unită - doi și AUR - unul. La Gura Humorului, primarul este independent.

EXCLUSIV PSD șantajează PNL: dacă liberalii nu acceptă candidat comun pentru prezidențiale numit de PSD, social-democrații îl vor susține pe Geoană pentru Cotroceni, cu Ciolacu premier
Politică

EXCLUSIV PSD șantajează PNL: dacă liberalii nu acceptă candidat comun pentru prezidențiale numit de PSD, social-democrații îl vor susține pe Geoană pentru Cotroceni, cu Ciolacu premier

Ciolacu, șantaj la Ciucă cu Geoană. La nici 40 de ore de la închiderea urnelor pentru europarlamentare și locale, a început bătălia pentru candidatura la prezidențiale. Ambele partide vor candidat pentru Cotroceni De câteva săptămâni, liberalii au dat indicii că îl vor candidat pe președintele partidului, Nicolae Ciucă, la funcția de la Cotroceni. Citește și: Se înmulțesc indiciile de fraudă la vot în favoarea PSD. Metode: buletine pre-ștampilate, voturi exprimate care nu apar nicăieri, nesincronizări grave Nimic oficial nu a fost anunțat și nu este clar în acest moment dacă PNL ar vrea ca Ciucă să fie candidat comun al PSD-PNL sau nu. De cealaltă parte, social-democrații au lăsat în mai multe rânduri să se înțeleagă că un partid de talia PSD, cel mai mare din România, nu-și poate permite să nu aibă candidat propriu la prezidențiale. În același timp, însă, Marcel Ciolacu vizează continuarea mandatului de premier și după alegerile prezidențiale. Ciolacu, șantaj la Ciucă cu Geoană Rezultatul alegerilor locale, la care PSD a depășit PNL în ce privește numărul de poziții de primar și șef de CJ obținute, a ridicat temperatura la social-democrați. Astfel, potrivit unor surse din PSD, Ciolacu l-a anunțat marți pe Ciucă de intenția social-democraților de a propune un candidat pentru Cotroceni pe care să-l susțină și PNL. Cu alte cuvinte, PSD ar vrea să aibă candidat pentru șefia statului susținut în tandem de PSD și PNL. În același timp, Ciolacu a reiterat că-și dorește și funcția de premier. Șeful PSD a mers chiar mai departe: a amenințat că, dacă PNL nu acceptă acești termeni, social-democrații îl vor susține pe Geoană la prezidențiale. Iar actualul secretar general adjunct al NATO ar fi promovat electoral în tandem cu Ciolacu, care ar urma să fie premier și după instalarea lui Geoană la Cotroceni.

Se înmulțesc indiciile de fraudă la vot în favoarea PSD. Metode: buletine pre-ștampilate, voturi exprimate care nu apar nicăieri, nesincronizări grave
Politică

Se înmulțesc indiciile de fraudă la vot în favoarea PSD. Metode: buletine pre-ștampilate, voturi exprimate care nu apar nicăieri, nesincronizări grave

Multe indicii de fraudă la vot. După Clotilde Armand, și Radu Mihaiu, actualul primar de la Sectorul 2, a anunțat că depune plângere penală invocând fraude la vot. Plângere penală la Sectorul 2 "Am crezut că situația de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu și instigare la fals în acte publice. Citește și: EXCLUSIV Șeful vameșilor le cerea angajaților corupți să-i plătească hainele de la branduri de lux. A fost pedepsit exemplar: acum este secretar general adjunct al ANAF, iertat de DNA Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forța peste comisia din secție care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant. Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secții unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preștampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe președinții nedormiți. Iar cel mai grav, pe secțiile închise (multe forțat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opțiunea lor nu apare de niciun fel.", a scris Mihaiu pe Facebook. Multe indicii de fraudă la vot Primărița de la Sectorul 1 a anunțat mai multe nereguli la înregistrarea rezultatelor votului. "Alt proces-verbal, altă fraudă. Ce vedeți aici este halucinant. Un proces verbal semnat de reprezentantul USR nu este identic cu cel transmis de președintele de secție și urcat pe site-ul AEP. Și evident că s-a umblat și la voturi. Din pix. S-au mai luat câteva zeci de voturi de la noi. Iată cum fraudează PNL PSD alegerile. Așteptăm renumărarea votului. Ceea ce a plănuit Ciolacu și Ciucă cu această fraudă este o pată neagră asupra democrației.", a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Șoc în Diaspora: AUR și Șoșoacă au câștigat alegerile în majoritatea țărilor vestice, inclusiv SUA sau Italia
Politică

Șoc în Diaspora: AUR și Șoșoacă au câștigat alegerile în majoritatea țărilor vestice, inclusiv SUA sau Italia

Șoc în Diaspora: AUR și Șoșoacă au câștigat alegerile în majoritatea țărilor vestice, inclusiv SUA sau Italia. Alianța PSD-PNL a obținut însă cel mai bun scor datorită unui număr foarte de mare de voturi din Republica Moldova, unde au votat 56.038 alegători, din totalul de 210.410 din Diaspora. Citește și: FOTO Reprezentantul PSD în Biroul Electoral Sector 1 și alții, prinși că au desigilat saci cu voturi pe ascuns și căutau printre buletine, spune Clotilde Armand: ”Își acopereau urmele” AUR și Șoșoacă au câștigat alegerile în majoritatea țărilor vestice Clasamentul pe întreaga Diasporă a fost: PSD-PNL - 21,35%, Dreapta Unită - 16,34%, AUR - 14,65%, SOS România (partidul Dianei Șoșoacă) - 13,52%, REPER- 9.70%, Diaspora Unită - 7.046%, Nicu Ștefănuță - 5.90% și Vlad Gheorghe - 5.12%. În Republica Moldova, PSD+PNL au atras aproape 55% din voturi, Dreapta Unită - 23.00%, REPER - 5.47%, AUR - 4.61% și SOS România ușor peste 2%. Însă, în Vest, formațiunile extremise au dominat categoric, chiar dacă numărul de voturi nu a fost așa de mare ca în Republica Moldova. În Marea Britanie au votat peste 30.000 de români, pe locul I fiind AUR cu un scor de 19,25%, iar pe II SOS România - 16,73%. Dreapta Unită a fost pe locul III cu 13,93%, iar PSD-PNL abia pe locul VIII - 6,75%, cu un procent sub Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe. În Italia au votat 23.515 români, SOS fiind pe locul I cu 22,26% și AUR pe doi - 21,05%. PSD-PNL și Dreapta Unită au fost aproximativ la egalitate, cu 12,5%. În Germania, 24.413 voturi, din care 23,72% s-au dus la SOS și 19,83% la AUR. Din Spania au venit 19.811 voturi, din care ușor sub 21% către AUR și aproape 20% spre formațiunea Dianei Șoșoacă. AUR a câțștigat detașat și în Austria, unde a luat 28,59% din voturi, fiind urmat de SOS. Formațiunea lui George Simion a câștigat și în SUA și Canada.

Prima revoltă în rândul liberalilor: doi parlamentari cer demisia șefului filialei Mureș pentru „înfrângerea PNL la Mureş şi transformarea în judeţ roşu”
Politică

Prima revoltă în rândul liberalilor: doi parlamentari cer demisia șefului filialei Mureș pentru „înfrângerea PNL la Mureş şi transformarea în judeţ roşu”

Prima revoltă în rândul liberalilor: doi senatori cer demisia șefului filialei Mureș pentru „înfrângerea PNL la Mureş şi transformarea în judeţ roşu”. Citește și: FOTO Reprezentantul PSD în Biroul Electoral Sector 1 și alții, prinși că au desigilat saci cu voturi pe ascuns și căutau printre buletine, spune Clotilde Armand: ”Își acopereau urmele” Prima revoltă în rândul liberalilor „Pentru înfrângerea PNL la Mureş şi transformarea judeţului nostru în judeţ roşu, în urma alegerilor din 9 iunie 2024, solicit demisia preşedintelui PNL Mureş Ciprian Dobre. Pentru a crede în şansa PNL Mureş de a reveni prima opţiune la vot a locuitorilor judeţului nostru la alegerile prezidenţiale şi parlamentare care urmează, demisia lui Ciprian Dobre este absolut necesară şi urgentă. Preşedintele PNL Mureş este cel care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru acest eşec usturător, pentru că este un rezultat al managementului său dezastruos. Este necesar să reconstruim partidul nostru pe baze solide, cu o echipă de conducere care să fie cu adevărat dedicată obiectivelor şi valorilor PNL”, a afirmat senatorul Cristian Chirteş. Viceprimarul din Târgu Mureș, invitat să plece Și deputatul liberal Ervin Molnar a cerut demisia liderului filialei Mureş, Ciprian Dobre, inclusiv din funcţia de prefect, precum şi pe cea a preşedintelui interimar al organizaţiei Târgu Mureş, Alexandru Gyorgy, ca urmare a „rezultatului dezastruos” de la alegerile locale. Şi în cazul lui Gyorgy, Molnar cere şi demisia din funcţia de viceprimar. „Aceste gesturi de onoare sunt absolut necesare după ce mureşenii şi deopotrivă târgumureşenii şi-au retras, practic, votul de încredere pe care l-au dat Partidului Naţional Liberal la alegerile locale din anul 2020”, a afirmat el.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră