Dan Voiculescu i-a aliniat la postul său pe toți candidații importanți la președinție. Lasconi a beneficiat deja de o emisiune publicitară cu Gâdea



Dan Voiculescu i-a aliniat la postul său, Antena 3, pe toți candidații importanți la președinție. Președintele USR, Elena Lasconi, a beneficiat deja de o emisiune publicitară cu Mihai Gâdea, care s-a tutuit cu invitata.
Potrivit G4Media, „Elena Lasconi l-a plimbat pe Mihai Gâdea prin curte, i-a prezentat «mușuroiul de furnici» pe care îl crește, a rupt o prună dintr-un copac și au dat «noroc» cu jumătățile de prună, secvență pe care Lasconi a încheiat-o spunând că (fructele, legumele, n.red.) «au energie timp de două ore după ce au fost scoase din pământ»”.
Dan Voiculescu i-a aliniat pe candidații importanți la președinție
Urmează, în această săptămână, așa-zisele interviuri cu Mircea Geoană - care, potrivit lui Gâdea, va face „anunțul” - Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Sunt anunțate și interviuri cu George Simion și Diana Șoșoacă, dar probabil că vor fi difuzate săptămâna viitoare.

În 2017, mai multe organizații civice au făcut apel la boicotarea Antenei 3, pentru modul incorect în care a prezentat protestele din Piața Victoriei împotriva guvernării Grindeanu.
Patronul de facto al Antenei 3 este Dan Voiculescu, împotriva căruia există o sentință a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru faptul că a turnat la Securitate, una din victime fiind ruda sa. El a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție și trebuia să restituie un prejudiciu de 60 de milioane de euro.
Însă, după ce ani întregi ANAF nu a recuperat aproape nimic de la el, în august 2024 Curtea de Apel București a suspendat definitiv recuperarea prejudiciului. Hotărârea a venit după ce, în februarie 2024, aceeași instanță admitea, în principiu, cererea de revizuire a sentinței fondatorului trustului de presă Antena Grup.
Barna a convins clienții frizeriei
Acum cinci ani, Dan Barna, pe atunci președinte al USR a fost criticat de presă și societatea civilă pentru că a acceptat să-i dea un interviu lui Mihai Gâdea - care s-a comportat la fel de slugarnic ca acum, în fața Elenei Lasconi.

„Este un instrument prin care eu ca politician pot să vorbesc cu România. Efectul deplasării la Antena 3 a fost acela că la frizerie, unde am fost, oamenii m-au recunoscut după ce am mers la Antena 3”, a explicat Barna.