Victoria tristă a lui Marcel Ciolacu, la Buzău: sub 13% dintre buzoieni l-au votat
Victoria tristă a lui Marcel Ciolacu, la Buzău: sub 13% dintre buzoieni l-au votat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, arată datele, după centralizarea voturilor peste 99% din secțiile de votare. Astfel, până la acest moment, el a strâns 43.837 din voturi, populația cu drept de vot din acest județ fiind de 362.410 de persoane.
Citește și: Primele rezultate ale exitpoll-urilor la alegerile din București: pe locul I se află Ciprian Ciucu
Victoria tristă a lui Marcel Ciolacu, la Buzău
La urne s-au prezentat doar 87.638 buzoieni, adică 24,18%.
Pentru fostul lider PSD au votat in jude 52% dintre cei prezenți, pentru candidatul AUR, Ștefan Avrămuță - 27,15%, iar pentru Mihai Răzvan Morau, susținut de PNL și USR - aproximativ 11%.
În iunie 2024, pentru candidatul PSD Lucian Romașcanu au votat 60,37% din alegători, adică 116.426 voturi valabil exprimate. Practic, Ciolacu a pierdut circa 73.000 din voturile lui Romașcanu. El nu a obținut nici 45% din voturile lui Romașcanu.
Datele AEP arată că AUR a câștigat în trei comune, Glodeanu Sărat, Siriu și Chiojdu.
În municipul Buzău, unde primarul Constantin Toma, de la PSD, a fost reales în 2024 cu peste 60% din voturi, Ciolacu a luat sub 40% din voturi. Avrămescu a atras aproape un sfert din alegători, iar Moraru - 19,03%.
La alegerile din 2024, PSD a câștigat în Buzău 76 mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Primăria Lopătari.