Veștea, plimbat între PSD și UDMR. Liderii maghiari nu vor suveraniști în viitoarea coaliție
PSD a anulat discuțiile din această dimineață cu premierul desemnat, Adrian Veștea. Liderii partidului au condiționat continuarea dialogului de obținerea, în prealabil, a susținerii UDMR pentru viitorul Guvern.
Citește și: Nazare, reconfirmat în guvernul Veștea. Cel puțin alți trei miniștri din cabinetul Bolojan, păstrați
Susținerea pentru Veștea se evaporă
Însă liderii UDMR sunt, la rândul lor, nemulțumiți că PSD vrea să aducă ex-suveraniști în viitoarea coaliție de guvernare. „Mai avem o problemă. Are nevoie de voturi de la PACE, am înţeles, şi de la neafiliaţi care provin totuşi din unele partide extremiste. Şi am văzut că astăzi domnul Murad a fost la Partidul Social-Democrat şi nu prea ştim ce au discutat. Nu am dori să ne trezim cu AUR-ul în barcă”, a spus deputatul Csoma Botond, la Antena 3.
Fără voturile UDMR, guvernul Veștea - care deja a pierdut susținerea USR și PNL - nu va obține votul de investitură în Parlament. Nu este clar câți parlamentari PNL vor mai vota cu Veștea în condițiile în care majoritatea conducerii partidului cere excluderea celor care îl vor susține.
La ora 10, în această dimineață, a expirat ultimatumul dat de PNL lui Veștea. Conducerea liberală i-a cerut prim-vicepreședintelui PNL să-și depună mandatul.
După expirarea ultimatumului, conducerea PNL ar putea decide convocarea forurilor statutare și a Congresului pentru excluderea din partid a lui Adrian Veștea. Este nevoie de un Congres extraordinar pentru că Adrian Veștea este prim-vicepreședinte al partidului, ales prin vot uninominal.