sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 09 martie 2024

Unul dintre avocații care au câștigat procesul Roșia Montana, fost consilier prezidențial în mandatul Băsescu. Șefa casei de avocatură, cu trei facultăți, a mai câștigat astfel de litigii

Ștefan Deaconu, Unul dintre avocații care au câștigat procesul Roșia Montana, a fost consilierul lui Traian Băsescu Foto: Facebook
Ștefan Deaconu, Unul dintre avocații care au câștigat procesul Roșia Montana, a fost consilierul lui Traian Băsescu Foto: Facebook

Unul dintre avocații care au câștigat procesul Roșia Montana a fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu: Ștefan Deaconu a condus între 2005 și 2012 Departamentul Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale.

Citește și: Cum au isterizat Ciolacu, Boloș și PSD populația, anunțând că vom pierde procesul pentru Roșia Montana: premierul cerea referendum și spunea că Cioloș și USR sunt vinovați

Unul dintre avocații care au câștigat procesul Roșia Montana, fost consilier al lui Băsescu

Deaconu este președinte al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional și profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității București. Numele său apare în denumirea casei de avocatură LDDP - Leaua Damcali Deaconu Păunescu

Controversatul dosar Roşia Montana a fost câştigat de către consorţiul de firme de avocatură format din LALIVE - Geneva şi casa de avocatură locală LDDP - Leaua Damcali Deaconu Păunescu. Potrivit documentelor de pe site-ul ICSID - Centrul internațional pentru soluționarea litigiilor privind investițiile - unde s-a judecat procesul, iar România a fost reprezentată de acest consortiu de avocați, firmele de avocatură au depus primele documente în vara anului 2016, când ministru de Finanțe era Anca Dragu, acum guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.

Șefa acestei case de avocatură, Crenguța Leaua, a absolvit trei facultăţi - la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1996), Universitatea Ecologică Bucureşti (1994) şi Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (1997). Din 1996 este avocat, iar în 2008 a obţinut doctoratul în drept la Universitatea din Bucureşti.

Ea a câștigat, împreună cu LALIVE, cinci procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţionale, în valoare totală de peste trei miliarde dolari. Aceste procese au fost: dosarul Rompetrol de la ICSID - cu un litigiu de 139 milioane de dolari, plus dobânzi; dosarul Awdi de la ICSID, în care litigiul a fost de 447 milioane de euro, plus dobândă; dosarul Micula 2, care avea pretenţii de 9,1 miliarde de lei plus dobândă, adică peste 2 miliarde de euro; dosarul acţiunii în anulare Micula 2 de la ICSID şi dosarul Fin.CO.Ge.Ro. de la Curtea de Arbitraj de la Londra, care a avut un litigiu de 362 milioane de dolari, plus dobânzi.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră