PSD, aripa Grindeanu, îl ceartă pe primarul Buzăului, care vrea la guvernare: „Foloseşte teme nereale”
PSD, aripa Grindeanu, îl ceartă pe primarul Buzăului, care vrea la guvernare: „Domnul Toma exagerează deseori şi foloseşte teme nereale ca să legitimeze şi teme care nu sunt reale”, a spus deputatul Florin Manole, numit recent purtător de cuvânt al formațiunii social-democrate.
PSD, aripa Grindeanu, îl ceartă pe primarul Buzăului
Însă Toma a continuat să susțină, azi, la TVR Info, ca PSD să intre la guvernare. „Cei mai mulți colegi își doresc intrarea la guvernare. Bineînțeles că, probabil, astăzi sunt jocurile politice, nu mă pricep, trebuie să te faci că nu te interesează ca să poți intra și să ceri mai mult”, a spus primarul PSD al Buzăului.
Tot azi, organizația PSD din Neamț a susținut ca partidul să participe la formarea viitorului Guvern. „M-am întâlnit cu primarii PSD din judeţul Neamţ pentru a discuta despre poziţia partidului în actualul context politic. Am vrut să aflu direct de la colegii mei din administraţia locală dacă ei consideră că este oportun ca PSD să rămână la guvernare sau să se retragă. Concluzia a fost una clară: atât eu, cât şi primarii PSD din Neamţ considerăm că este corect să rămânem la guvernare”, a declarat Daniel Harpa, președintele PSD Neamț.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că se întâlneşte, miercuri, cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru a avea primele discuţii privind formarea noului Guvern. Dan a precizat că întâlnirile vor avea loc între orele 9.00 şi 20.00, câte o oră şi jumătate cu fiecare formaţiune.