Oana Gheorghiu se autodenunță: „Sunt vinovată de «decredibilizarea justiției»”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a reacționat dur la lista neagră a CSM, care i-a identificat cu nume, prenume și apartenență politiocă pe cei care ar fi decredibilizat Justiția. Ea a scris, pe Facebook, că „pensionarea la 48-50 de ani, cu pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, nu este un instrument al independenței judiciare”.
Citește și: Liderii PSD, revoltați că doar Grindeanu și-a promovat oamenii, nu vor să voteze guvernul Tomac - surse
Oana-Clara Gheorghiu recunoaște că a ieșit în stradă
„Autodenunț: subsemnata, Gheorghiu Oana-Clara, declar pe proprie răspundere că sunt vinovată de „decredibilizarea justiției” (așa cum susține CSM-ul) pentru că mi-am permis să afirm că pensiile speciale ale magistraților reprezintă un privilegiu care trebuie eliminat.
În noiembrie 2025, Gheorgiu spunea: „Le-aș transmite magistraților un mesaj: e foarte greu să renunți la un privilegiu care ți s-a dat zeci de ani și dintr-o dată să ți se spună că nu-l mai ai. Dar cred că a fost un fel de Caritas (joc piramidal - n.r.) acest lucru. Ei au fost prinși într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârșit. Și oamenii care sunt pragmatici și raționali ar trebui să înțeleagă asta: România nu își mai permite să plătească acești bani, nu-și permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum! Iar dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că își dau sentințe, îi iau de undeva. Și îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”.