joi 27 august
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 27 august 2026, 15:40 Actualizat la: 27 august 2026, 15:47

Oana Gheorghiu spune că legea salarizării ar fi crescut salariile pentru două treimi din bugetari, ceilalți nu pierdeau „un leu”

Oana Gheorghiu le spune bugetarilor că PSD i-a abandonat
Oana Gheorghiu le spune bugetarilor că PSD i-a abandonat Foto: Facebook
Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vicepremierul Oana Gheorghiu scrie, pe Facebook, că, în forma propusă de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, creșteu „veniturile pentru 2 din 3 angajați din sectorul public”. „Însă PSD nu putea accepta că Ilie Bolojan și Dragoș Pîslaru reușesc să rezolve în câteva luni ceva de care ei au fugit 4 ani și jumătate”, a explicat ea opoziția formațiunii lui Grindeanu.

Citește și: EXCLUSIV Extinderea plajelor, un dezastru ecologic de un miliard de euro: curenți mortali, țărm distrus, faună și floră marine periclitate

„PSD, partidul care vrea să controleze toate instituțiile și toți bugetarii, a abandonat 2 din 3 bugetari”

„2022. 2023. 2024. 2025. 2026.

În tot acest timp, PSD putea să facă o lege bună a salarizării.
 
Nu doar bună, ci excepțional de bună! Incredibil de bună! Extraordinar de bună!
 
Obligația cu legea salarizării era în PNRR încă din 2021.
 
Legea trebuia elaborată de Ministerul Muncii.
 
PSD a deținut portofoliul Ministerului Muncii timp de 4 ani și jumătate.
 
3 miniștri PSD s-au făcut că plouă pe acest subiect timp de 4 ani și jumătate.
 
În tot acest timp, PSD n-a prezentat public niciun proiect de lege.
 
PSD n-a organizat nicio consultare publică cu sindicatele.
 
Dacă PSD voia să muncească pentru România, atunci am fi avut legea salarizării adoptată încă din 2022.
Sau din 2023.
Sau din 2024.
Sau din 2025.
Sau din 2026.
 
În aprilie 2026, PSD și-a dat seama că vine decontul iresponsabilității lor, așa că au fugit de guvernare mâncând Pământul.
 
Ministrul Dragoș Pîslaru a preluat interimar Ministerul Muncii și, în doar câteva luni, a făcut toată munca grea de care PSD-ul fugise vreme de 4 ani și jumătate:
🟩 Pîslaru a publicat proiectul de salarizare;
🟩 Pîslaru a organizat zeci de consultări cu sindicatele;
🟩 Pîslaru a discutat cu partidele politice etc.
🟩 totul sub medierea Administrației Prezidențiale.
 
Ce a ieșit din acest efort?
 
Un proiect de lege a salarizării imperfect, care:
🟩 crește veniturile pentru 2 din 3 angajați din sectorul public;
🟩 garantează veniturile în plată pentru ceilalți;
🟩 nimeni nu pierde niciun leu.
 
În timp ce Sorin „Churchill” Grindeanu se plângea în conferințele zilnice de presă că PSD n-a primit de la Guvern niciun proiect pe salarizare, trimișii PSD participau la absolut toate întâlnirile tehnice pe acest proiect.
 
Însă PSD nu putea accepta că Ilie Bolojan și Dragoș Pîslaru reușesc să rezolve în câteva luni ceva de care ei au fugit 4 ani și jumătate.
 
Așa că, după ce au sabotat tot procesul de adoptare a legii în toți acești ani, au sabotat acum și acordul politic de la Cotroceni pe proiectul muncit de Dragoș Pîslaru.
Rezultatul?
 
România pierde 770 milioane Euro necesare pentru însănătoșirea găurii economice lăsate de guvernările populiste PSD din anii trecuți.
 
PSD, partidul care vrea să controleze toate instituțiile și toți bugetarii, a abandonat 2 din 3 bugetari cărora salariile le-ar fi crescut pe noua lege a salarizării.
 
PSD nu știe să fie un administrator competent și cinstit pentru binele țării.
 
PSD știe doar să facă promisiuni populiste, pe care nu le putem onora decât împrumutându-ne iar și iar și iar.
 
România nu mai poate trăi pe datorie.
 
România s-a săturat de populism, demagogie și minciună”, a scris Gheorghiu. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră