George Simion îl atacă pe Sebastian Ghiță și se face că îl apără pe Călin Georgescu
Liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj direct și virulent către Sebastian Ghiță, în contextul declarațiilor recente ale acestuia despre Călin Georgescu.
Mesajul integral transmis de George Simion
„Am un mesaj pentru Sebi Ghiță, patronul România TV și al altor companii abonate la banii statului.
Ceea ce faci împotriva lui Călin Georgescu este o josnicie.
Știi foarte bine că nu candidează la nici o funcție publică și nu face parte din nici un partid politic.
Este târât săptămână de săptămână la poliție, ca ultimul infractor și a fost trimis în judecată în mai multe procese care ar ține doar în niște state dictatoriale.
Este foarte urât să dai într-un om aflat în necaz. Iar dacă ție îți trebuie un adversar, iată-l. Te aștept oricând să ne confruntăm.
La televiziunea ta, să discutăm despre firmele abonate la banii publici, despre felul în care fugi mereu și despre orice vrei tu.
Mie nu mi-e frică, te aștept”.
De la apărare la atac: o strategie de poziționare
George Simion folosește cazul Călin Georgescu ca punct de plecare pentru a-și construi propria narațiune: aceea a unui lider care nu evită conflictul, atacă „sistemul” și se oferă ca adversar direct al celor pe care îi consideră parte din acesta.
Mesajul mută rapid accentul de la solidaritatea față de Georgescu la confruntarea directă cu Sebastian Ghiță, introducând în discuție teme sensibile precum relația dintre media și banii publici.
Ambiguitățile unei apărări publice
De altfel, apărarea lui Călin Georgescu nu este lipsită de ambiguități.
Deși intenția declarată este de solidaritate, formulările alese, precum „târât… ca ultimul infractor” sau „om aflat în necaz”, reiterează, chiar involuntar, exact etichetele negative pe care încearcă să le combată.
În loc să-l protejeze complet pe Georgescu, discursul lui Simion îl menține ancorat în zona vulnerabilității, transformându-l într-un personaj definit prin propriile sale dificultăți.
„Victima utilă” în discursul politic
În acest context, Călin Georgescu riscă să devină ceea ce, în discursul politic, am putea numi o „victimă utilă”.
În cazul de față, apărarea vehementă la care face apel Simion nu îl extrage pe Georgescu din această zonă, ci îl fixează mai adânc acolo, transformându-l într-un reper narativ mai degrabă decât într-un actor autonom.
