Două instituții de stat unde cheltuielile cu salariile nu se taie, ci cresc exploziv, cu circa 48%
Două instituții de stat unde cheltuielile cu salariile nu se taie, ci cresc exploziv, cu circa 48%: Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Împreună, primesc circa 2,3 miliarde de lei in plus față de 2025.
Potrivit proiectului de buget pe 2026, la Înalta Curte de Casație și Justiție - care gestionează salariile din instanțe- cheltuielile salariale vor fi de 4,94 miliarde de lei, adică puțin sub un miliard de euro.
Două instituții de stat unde cheltuielile cu salariile nu se taie, ci cresc exploziv, cu circa 48%
Creșterea acestor cheltuieli este de 47,94% față de 2025. Nu există nici o explicație pentru această majorare, probabil este vorba de plata sumelor câștigate de judecători după ce au dat statul în judecată, pentru creșterea salariilor.
La Ministerul Public, pentru cheltuieli de personal se alocă 2,25 miliarde de lei, creștere de 48,21% față de 2025. Însă la DNA cheltuielile de personal se majorează cu doar 14%. La DIICOT, creșterea este de circa 35%.
Cheltuielile cu pensiile speciale vor crește enorm în 2026, fiind circa 0,9% din PIB, arată proiectul de buget pe 2026, publicat acum de ministerul de Finanțe. Aceste cheltuieli sunt camuflate în Anexa 3 a bugetului, la ministerele care plătesc astfel de pensii, sub denumirea de cheltuieli cu „asistența socială”.
În 2026, ele vor depăși 18,5 miliarde de lei, cea mai mare alocare fiind la ministerul de Interne și la Apărare. La un PIB estimat de 2.045 miliarde de lei, ele sunt de circa 0,9% din acesta. Datele publicate de ministerul de Finanțe arată cum s-au majorat de la an la an cheltuielile cu „asistența socială”.