Moțiunea de cenzură zguduie scena politică: declarații-cheie înainte de vot
Cu doar câteva ore înainte de votul decisiv asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, scena politică din România este marcată de declarații tensionate, mesaje contradictorii și apeluri la stabilitate.
De la asigurări privind direcția pro-occidentală a țării până la acuzații dure privind „dezastrul” guvernării, liderii politici își poziționează discursul într-un moment cu miză majoră.
În timp ce puterea cere echilibru și negocieri, opoziția transmite un mesaj clar: schimbarea este inevitabilă.
Nicușor Dan, mesaj de calm
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de calm și continuitate, indiferent de rezultatul votului din Parlament:
„Vreau să îi asigur pe români că, indiferent ce se întâmplă într-un sens sau în celălalt, România va continua să păstreze direcția occidentală, statul va continua să funcționeze și există acord politic pe obiectivele fundamentale imediate care sunt SAFE și PNRR”, a declarat Nicușor Dan.
Totodată, șeful statului a exclus categoric scenariul unei eventuale nominalizări a lui Călin Georgescu pentru funcția de premier:
„Acest scenariu este exclus. El e bun de titlu de ziar”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că nu a vorbit despre partide „extremiste”, ci a făcut distincție doar între partidele pro-occidentale și partidele anti-occidentale, printre care a inclus și AUR, dând exemplu poziția partidului la cererea SUA de a folosi bazele aeriene militare din România, la care AUR s-a împotrivit.
Mesaje din tabăra guvernamentală: apeluri la responsabilitate
Înainte de vot, ministrul Educației, Mihai Dimian, a transmis un mesaj personal pe Facebook:
„Deși sunt un copil în ce privește politica, mă simt deseori ca singurul adult din cameră. Dumnezeu să binecuvânteze România!”.
La rândul său, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut un apel la dialog și compromis politic:
„Încă mai este timp pentru a opri acest demers. Politicienii să negocieze până cad sub masă".
„Moţiunea de cenzură nu se poate transforma într-un instrument care să şubrezească stabilitatea unei ţări.
Astăzi, în România, demolăm fără să punem ceva în loc.
În Germania nu se adoptă o moţiune de cenzură fără să ai numele viitorului prim-ministru şi programul de guvernare al viitorului guvern, iar ţara merge mai departe şi este stabilă. Nu plătesc cetăţenii răfuielile politicienilor", a afirmat Boc.
Opoziția: „Moțiunea va trece”
Din tabăra susținătorilor moțiunii, liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj scurt:
„Nu vă temeți, AUR nu trădează poporul român”
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, este convins că votul va duce la schimbarea guvernului:
„Parlamentarii care au semnat pentru moțiune vor vota. (…) Moțiunea va trece pentru că și parlamentarii exprimă până la urmă ceea ce vor oamenii.
Oamenii sunt nemulțumiți de Guvernul Bolojan. 80% din populația României consideră că România merge pe un drum greșit.
Ori parlamentarii nu fac altceva decât, prin votul lor în Parlament, să exprime ceea ceea vor oamenii.
Oamenii vor să plece Bolojan și va pleca.
Cel mai important lucru care trebuie făcut este că atunci când constați că țara, că guvernarea merge pe un drum greșit, să schimbi lucrurile.
Eu sunt convins că după consultările de la Cotroceni se va degaja o soluție care va permite guvernarea în continuare a țării cu această majoritate pro-occidentală”, a afirmat Zamfir.
Totodată Deputatul PSD Marian Mina a lansat un atac direct la adresa premierului:
„NU, Bolojan nu a greşit, Bolojan a făcut DEZASTRU! Şi este o realitate pe care o simt în buzunare milioane de români.”
Și Claudiu Manda a transmis un mesaj amplu despre necesitatea schimbării:
„România a ajuns într-un punct în care actuala formulă de guvernare nu mai răspunde nevoilor reale ale oamenilor.
(...) Partidul Social Democrat face un pas necesar pentru a închide această etapă și pentru a crea premisele unei guvernări funcționale, care să oprească deteriorarea nivelului de trai.
Avem nevoie de decizii rapide și asumate din partea tuturor liderilor pentru a construi o majoritate pro-europeană, capabilă să guverneze stabil și predictibil, cu rezultate concrete pentru oameni.
Nu este despre un partid sau un lider, ci despre corectarea unei direcții care nu mai funcționează.
România are nevoie de un guvern care protejează veniturile oamenilor, accelerează investițiile și oferă o direcție clară economiei, corectând dezechilibrele fără a pune presiune suplimentară pe oameni.
PS: Moțiunea trece cu mai multe voturi decât numărul de semnături.”
Becali, despre Călin Georgescu premier
Și George Becali a respins posibilitatea ca fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu să ajungă premier.
„Oamenii în toată firea văd la televizor: Georgescu premier.
Ăla săracul nu știe, e cu un picior în partea ailaltă și voi îl faceți premier”, a spus deputatul.
Becali a anunțat că va vota moțiunea de cenzură pentru a opri, în opinia sa, vânzarea companiilor de stat.
Voturi decisive și acuzații dure
Liderul Grupului PACE – Întâi România, Adrian Peiu, a anunțat că parlamentarii formațiunii vor vota la vedere pentru moțiune:
„Ziua de 5 mai va rămâne în istoria României ca data eliberării ţării de politicile anti-româneşti ale Guvernului Bolojan şi momentul unui nou început în evoluţia statului român, iar Grupul PACE – Întâi România va fi o parte importantă atât în oprirea dezastrului numit Bolojan, cât şi în construcţia care va urma”, a transmis Adrian Peiu.
Acesta a susținut și că „s-ar fi format o nouă majoritate parlamentară dedicată suveranităţii statului român”, criticând dur partidele aflate la guvernare.
Un vot cu miză majoră pentru direcția României
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan se conturează drept unul dintre cele mai tensionate momente politice recente.
Dincolo de calculele parlamentare, discursurile liderilor relevă o ruptură profundă între viziuni: stabilitate versus schimbare, continuitate occidentală versus reconfigurare politică internă.
Rezultatul votului va defini nu doar viitorul guvernării, ci și echilibrul de putere din perioada următoare.