luni 11 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: politicieni

19 articole
Politică

Moțiunea de cenzură zguduie scena politică: declarații-cheie înainte de vot

Cu doar câteva ore înainte de votul decisiv asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, scena politică din România este marcată de declarații tensionate, mesaje contradictorii și apeluri la stabilitate. De la asigurări privind direcția pro-occidentală a țării până la acuzații dure privind „dezastrul” guvernării, liderii politici își poziționează discursul într-un moment cu miză majoră. În timp ce puterea cere echilibru și negocieri, opoziția transmite un mesaj clar: schimbarea este inevitabilă. Nicușor Dan, mesaj de calm Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de calm și continuitate, indiferent de rezultatul votului din Parlament: Citește și: VIDEO Oana Gheorghiu, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre ce ar fi așteptat de la Nicușor Dan: „A nu lăsa societatea să se ducă după o minciună” „Vreau să îi asigur pe români că, indiferent ce se întâmplă într-un sens sau în celălalt, România va continua să păstreze direcția occidentală, statul va continua să funcționeze și există acord politic pe obiectivele fundamentale imediate care sunt SAFE și PNRR”, a declarat Nicușor Dan. Totodată, șeful statului a exclus categoric scenariul unei eventuale nominalizări a lui Călin Georgescu pentru funcția de premier: „Acest scenariu este exclus. El e bun de titlu de ziar”, a declarat Nicușor Dan. Președintele a precizat că nu a vorbit despre partide „extremiste”, ci a făcut distincție doar între partidele pro-occidentale și partidele anti-occidentale, printre care a inclus și AUR, dând exemplu poziția partidului la cererea SUA de a folosi bazele aeriene militare din România, la care AUR s-a împotrivit. Mesaje din tabăra guvernamentală: apeluri la responsabilitate Înainte de vot, ministrul Educației, Mihai Dimian, a transmis un mesaj personal pe Facebook: „Deși sunt un copil în ce privește politica, mă simt deseori ca singurul adult din cameră. Dumnezeu să binecuvânteze România!”. La rândul său, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut un apel la dialog și compromis politic: „Încă mai este timp pentru a opri acest demers. Politicienii să negocieze până cad sub masă". „Moţiunea de cenzură nu se poate transforma într-un instrument care să şubrezească stabilitatea unei ţări. Astăzi, în România, demolăm fără să punem ceva în loc.  În Germania nu se adoptă o moţiune de cenzură fără să ai numele viitorului prim-ministru şi programul de guvernare al viitorului guvern, iar ţara merge mai departe şi este stabilă. Nu plătesc cetăţenii răfuielile politicienilor", a afirmat Boc. Opoziția: „Moțiunea va trece” Din tabăra susținătorilor moțiunii, liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj scurt: „Nu vă temeți, AUR nu trădează poporul român” Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, este convins că votul va duce la schimbarea guvernului: „Parlamentarii care au semnat pentru moțiune vor vota. (…) Moțiunea va trece pentru că și parlamentarii exprimă până la urmă ceea ce vor oamenii. Oamenii sunt nemulțumiți de Guvernul Bolojan. 80% din populația României consideră că România merge pe un drum greșit. Ori parlamentarii nu fac altceva decât, prin votul lor în Parlament, să exprime ceea ceea vor oamenii. Oamenii vor să plece Bolojan și va pleca. Cel mai important lucru care trebuie făcut este că atunci când constați că țara, că guvernarea merge pe un drum greșit, să schimbi lucrurile. Eu sunt convins că după consultările de la Cotroceni se va degaja o soluție care va permite guvernarea în continuare a țării cu această majoritate pro-occidentală”, a afirmat Zamfir. Totodată Deputatul PSD Marian Mina a lansat un atac direct la adresa premierului: „NU, Bolojan nu a greşit, Bolojan a făcut DEZASTRU! Şi este o realitate pe care o simt în buzunare milioane de români.” Și Claudiu Manda a transmis un mesaj amplu despre necesitatea schimbării: „România a ajuns într-un punct în care actuala formulă de guvernare nu mai răspunde nevoilor reale ale oamenilor. (...) Partidul Social Democrat face un pas necesar pentru a închide această etapă și pentru a crea premisele unei guvernări funcționale, care să oprească deteriorarea nivelului de trai.  Avem nevoie de decizii rapide și asumate din partea tuturor liderilor pentru a construi o majoritate pro-europeană, capabilă să guverneze stabil și predictibil, cu rezultate concrete pentru oameni. Nu este despre un partid sau un lider, ci despre corectarea unei direcții care nu mai funcționează. România are nevoie de un guvern care protejează veniturile oamenilor, accelerează investițiile și oferă o direcție clară economiei, corectând dezechilibrele fără a pune presiune suplimentară pe oameni. PS: Moțiunea trece cu mai multe voturi decât numărul de semnături.” Becali, despre Călin Georgescu premier Și George Becali a respins posibilitatea ca fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu să ajungă premier. „Oamenii în toată firea văd la televizor: Georgescu premier. Ăla săracul nu știe, e cu un picior în partea ailaltă și voi îl faceți premier”, a spus deputatul. Becali a anunțat că va vota moțiunea de cenzură pentru a opri, în opinia sa, vânzarea companiilor de stat. Voturi decisive și acuzații dure Liderul Grupului PACE – Întâi România, Adrian Peiu, a anunțat că parlamentarii formațiunii vor vota la vedere pentru moțiune: „Ziua de 5 mai va rămâne în istoria României ca data eliberării ţării de politicile anti-româneşti ale Guvernului Bolojan şi momentul unui nou început în evoluţia statului român, iar Grupul PACE – Întâi România va fi o parte importantă atât în oprirea dezastrului numit Bolojan, cât şi în construcţia care va urma”, a transmis Adrian Peiu. Acesta a susținut și că „s-ar fi format o nouă majoritate parlamentară dedicată suveranităţii statului român”, criticând dur partidele aflate la guvernare. Un vot cu miză majoră pentru direcția României Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan se conturează drept unul dintre cele mai tensionate momente politice recente. Dincolo de calculele parlamentare, discursurile liderilor relevă o ruptură profundă între viziuni: stabilitate versus schimbare, continuitate occidentală versus reconfigurare politică internă. Rezultatul votului va defini nu doar viitorul guvernării, ci și echilibrul de putere din perioada următoare.

Declarații-cheie înaintea moțiunii de cenzură (sursa: Facebook/Claudiu Manda)
Marius Andruh, președintele Academiei Române (sursa: Facebook/Academia Română)
Eveniment

Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române, mesaj către politicieni

Academicianul Marius Andruh a fost ales, la 7 aprilie 2026, noul președinte al Academiei Române, în urma celui de-al doilea tur de scrutin. Acesta a obținut 84 de voturi „pentru” din totalul de 157 de voturi exprimate. În discursul său, Andruh a transmis un mesaj către politicieni. Marius Andruh, mesaj către politicieni Noul președinte al Academia Română, Marius Andruh, a declarat că își dorește ca instituția să își păstreze rolul esențial în societatea românească și a transmis un mesaj clar către politicieni să valorifice mai bine expertiza institutelor economice. Citește și: ANALIZĂ Diversiunea Lasconi-Coldea, din mai 2025, reîncălzită și dirijată împotriva lui Nicușor Dan: acesta ar fi conceput-o, pentru a se martiriza, sugerează Tapalagă Președintele Academiei Române a insistat asupra importanței dialogului dintre decidenții politici și mediul academic, în special în zona economică. „La Academia Română este un spaţiu al cercetării fundamentale. O să apăr întotdeauna cercetarea fundamentală (...). Avem institute economice, la ale căror rezultate politicienii ar trebui să se uite, să lucreze mai atent, să colaboreze mai bine”, a declarat acesta. Andruh a evidențiat și rolul esențial al științelor umaniste, subliniind legătura lor directă cu identitatea culturală: regulile gramaticii limbii române sunt stabilite în cadrul Academiei. Cercetarea fundamentală, prioritate strategică Noul lider al Academiei Române a reafirmat angajamentul de a susține cercetarea fundamentală, considerată o expresie a curiozității umane și un pilon al progresului științific. „O să apăr întotdeauna cercetarea fundamentală, pentru că ea este o caracteristică a firii umane, care, scormonitoare, vrea să ştie”, a punctat Marius Andruh. Deschiderea Academiei către public: conferințe și evenimente Marius Andruh a anunțat continuarea inițiativelor începute în perioada în care a fost vicepreședinte, în special cele dedicate apropierii Academiei de publicul larg. Printre acestea se numără conferințele organizate la Sala Dalles și programul „Ora de știință”, care aduce în fața publicului personalități din diverse domenii. „Ambele conferinţe sunt organizate seara, tocmai pentru a fi accesibile publicului larg”, a explicat Andruh, adăugând că aceste evenimente sunt încă insuficient cunoscute. În 2023, Academia Română a organizat aproximativ 900 de evenimente, deschise publicului. Patrimoniul cultural, o prioritate: „Este vorba de identitatea noastră” Un alt obiectiv major anunțat de noul președinte vizează protejarea patrimoniului imobiliar al Academiei. „Este extrem de important să salvăm casele care sunt în patrimoniul naţional (...). Nu este vorba doar de estetică, ci de identitatea culturală”, a subliniat Andruh, referindu-se la clădirile recuperate după 1989, multe aflate într-o stare avansată de degradare. Viziune optimistă pentru societatea românească În final, Marius Andruh a transmis un mesaj de încredere în capacitatea societății românești de a evolua. „Trebuie să fii optimist. Ca să poţi să serveşti ţara trebuie să crezi că se poate. (...) Eu cred că societatea poate progresa”, a afirmat acesta.

Șase politicieni AfD mor înaintea alegerilor (sursa: Facebook/Heiko Scholz - AfD)
Internațional

Șase politicieni AfD mor înaintea alegerilor din Renania: coincidența ridică semne de întrebare

Șase politicieni AfD mor înaintea alegerilor. Alegerile locale din Renania de Nord-Westfalia (NRW), programate pentru 14 septembrie, sunt marcate de o situație neobișnuită: șase politicieni ai partidului Alternativa pentru Germania (AfD) au murit înainte de scrutin. Șase politicieni AfD mor înaintea alegerilor Poliția a precizat că nu există indicii privind o implicare externă sau o faptă penală în niciunul dintre cazuri. Citește și: ANALIZĂ Impact minor al concedierilor propuse de Bolojan, dar PSD și UDMR se opun la orice reducere a numărului bugetarilor Informația a fost confirmată de mai multe inspectorate, după ce în mediul online au apărut speculații. Ministerul de Interne al landului a adăugat că și alți candidați din partide diferite sau din asociații electorale au decedat după desemnarea candidaturilor. În total, până acum au fost raportate zece decese, dintre care șase în rândul AfD. Cazurile candidaților AfD Primele patru decese confirmate au fost: Stefan Berendes (Bad Lippspringe) – cauze naturale; 133 de buletine de vot prin corespondență au fost invalidate. Wolfgang Seitz (59 de ani, Rheinberg) – inițial anchetat ca moarte suspectă, ulterior confirmat infarct pe fond de afecțiuni preexistente. Wolfgang Klinger (Schwerte) – cauze naturale, fără suspiciuni. Ralph Lange (Blomberg) – cauze naturale, confirmate de poliția din Bielefeld. Ulterior, au mai fost anunțate alte două decese: René Herford – suferea de o boală hepatică și a murit din cauza insuficienței renale. Patrick Tietze – deces prin sinucidere. Aceștia din urmă erau candidați pe listele de rezervă ale partidului. Reacțiile AfD Vicepreședintele organizației AfD NRW și al partidului la nivel federal, Kay Gottschalk, a declarat că nu există dovezi care să indice cauze suspecte, dar a subliniat că formațiunea va verifica toate cazurile. „Nu vrem să intrăm în zona teoriilor conspiraționiste, dar e important să existe transparență”, a precizat acesta. Pe de altă parte, un alt vicepreședinte federal, Stephan Brandner, a considerat situația „statistic remarcabilă și greu de explicat”, menționând că nu a mai întâlnit vreodată un număr atât de mare de decese într-un partid, într-un timp atât de scurt înainte de alegeri. Lidera AfD, Alice Weidel, a scris pe platforma X că moartea candidaților este „statistic aproape imposibilă”, stârnind numeroase reacții și speculații online. Afectarea procesului electoral Între timp, Autoritatea Electorală din NRW a confirmat că decesul candidaților afectează direct procesul electoral: buletinele de vot trebuie retipărite, voturile prin corespondență deja exprimate devin invalide, partidele pot desemna înlocuitori, noile documente de vot trebuie expediate rapid alegătorilor. Un caz cu ecouri politice și electorale Deși poliția exclude implicarea externă sau o acțiune coordonată, seria de șase decese din rândul AfD din Nordrhein-Westfalen ridică semne de întrebare și a alimentat speculații. Cert este că situația a generat provocări logistice majore pentru organizarea scrutinului, chiar în pragul votului, și a devenit un subiect central al dezbaterii publice din Germania.

Nou scandal de corupție în Ucraina (sursa: Facebook/NABU)
Internațional

Corupție la vârf în Ucraina: arestări pentru achiziții militare frauduloase, implicând politicieni

Nou scandal de corupție în Ucraina. Autoritățile ucrainene au anunțat sâmbătă reținerea mai multor persoane în cadrul unei anchete privind un sistem de corupție la scară largă, care implică responsabili politici și membri ai sectorului apărării.  Nou scandal de corupție în Ucraina Potrivit Agenției Naționale Anticorupție din Ucraina (NABU), în colaborare cu Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO), a fost descoperită o schemă de achiziții publice frauduloase privind drone și echipamente de război electronic, achiziționate la suprapreț. Citește și: Ce CV are șefa CSM, Elena Costache, care crede că o pensie de 11.000 de lei este mică „Esența schemei consta în încheierea de contracte de stat cu firme furnizoare la prețuri umflate în mod deliberat”, se arată în comunicatul NABU. Cei implicați ar fi primit comisioane de până la 30% din valoarea contractelor. Implicarea unor membri ai parlamentului și ai Gărzii Naționale Printre suspecți se află un membru al Radei Supreme (parlamentul ucrainean), precum și politicieni locali și membri ai Gărzii Naționale. Patru persoane au fost deja arestate, însă autoritățile nu au oferit detalii privind identitatea acestora. Reacția lui Zelenski Președintele Volodimir Zelenski a reacționat la anchetă printr-un mesaj public în care a lăudat activitatea agențiilor anticorupție și a reafirmat sprijinul pentru independența acestora. „Este important ca instituțiile anticorupție să funcționeze independent, iar legea adoptată joi le garantează toate instrumentele necesare pentru o luptă autentică împotriva corupției”, a declarat Zelenski. Controverse în jurul independenței agențiilor anticorupție Ancheta vine la scurt timp după o controversă majoră legată de o lege adoptată la finalul lunii iulie, care plasa NABU și SAPO sub controlul procurorului general, numit de președinte. Această modificare a fost dur criticată de societatea civilă și de Uniunea Europeană, fiind urmată de proteste masive – primele de o asemenea amploare de la începutul invaziei ruse în 2022. Ulterior, Zelenski a revenit asupra deciziei și a promulgat o nouă lege care restabilește independența acestor instituții, decizie salutată de NABU și SAPO. Corupția în armată, o problemă recurentă în Ucraina Scandalul actual nu este un caz izolat. De la începutul războiului cu Rusia în februarie 2022, în Ucraina au ieșit la iveală mai multe cazuri de corupție în rândul forțelor armate și al Ministerului Apărării, afectând grav încrederea publică. Potrivit ministrului de interne Igor Klimenko, membrii Gărzii Naționale suspectați în acest caz au fost suspendați din funcție. Conform anchetatorilor, între 2024 și 2025, inculpații ar fi deturnat fonduri publice alocate armatei, prin contracte aranjate și prețuri artificial crescute.

Elon Musk își reduce donațiile politice (sursa: YouTube/Qatar Economic Forum)
Eveniment

Musk anunță că va reduce drastic sponsorizările pentru republicani și că vânzările Tesla își revin

Elon Musk își reduce donațiile politice. Miliardarul american Elon Musk a declarat marți, în cadrul Forumului Economic din Qatar, că intenționează să reducă în mod considerabil finanțările pentru campaniile electorale. În 2024, Musk a alocat peste 290 de milioane de dolari pentru a susține candidații Partidului Republican la alegerile prezidențiale și legislative. Elon Musk își reduce donațiile politice „În termeni de cheltuieli politice, voi face mai puține în viitor. Cred că am făcut suficient”, a declarat Musk. Citește și: Perdanții din USL vor să reformeze politica: după Ponta, și Antonescu se oferă să se lupte Decizia lui Musk ar putea influența considerabil alegerile interimare din 2026, în condițiile în care acesta a fost unul dintre cei mai importanți donatori pentru Partidul Republican. Musk a contribuit cu aproximativ un sfert de miliard de dolari pentru susținerea lui Donald Trump în cursa prezidențială și a înființat un așa-numit Departament pentru Eficiență Guvernamentală, pe care îl coordonează personal. Îngrijorări privind implicarea în guvern și rolul la Tesla Implicarea tot mai accentuată a lui Musk în activitățile guvernamentale a stârnit preocupări legate de timpul alocat funcției de CEO la Tesla. Întrebat dacă va rămâne în continuare la conducerea companiei, Elon Musk a răspuns clar: „Da, nu este absolut nicio îndoială.” Tesla dezminte zvonurile privind înlocuirea lui Musk Robyn Denholm, președintele Tesla, a respins un articol publicat de Wall Street Journal, care susținea că board-ul companiei ar fi început căutarea unui nou director general. Conform sursei, consiliul de administrație ar fi contactat mai multe firme de recrutare din cauza tensiunilor interne, scăderii veniturilor și implicării excesive a lui Musk în afacerile de la Washington. Tesla se relansează pe piețele non-europene În cadrul aceluiași forum, Musk a afirmat că Tesla și-a relansat vânzările și are o poziție solidă în piețele din afara Europei. În Europa, compania a fost afectată de proteste generate de opiniile politice ale lui Musk și de sprijinul său declarat pentru fostul președinte Donald Trump. Cel mai bogat om din lume Elon Musk este, în continuare, cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată de 423 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. Acesta îl depășește semnificativ pe următorul clasat, Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta.

Nicușor cere dezbatere axată pe alegeri (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Politică

Nicușor Dan cere clasei politice să nu paraziteze alegerile prezidențiale cu subiecte secundare

Nicușor cere dezbatere axată pe alegeri. Candidatul independent Nicușor Dan, calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a transmis un mesaj clar către alegători: România se află în fața unei alegeri cruciale între o direcție pro-occidentală și una anti-occidentală. Nicușor cere dezbatere axată pe alegeri „Sper ca românii să facă alegerea corectă în 18 mai”, a declarat acesta, într-o conferință organizată la centrul său de campanie. Citește și: BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan Nicușor Dan a propus ca, în cele două săptămâni rămase până la vot, dezbaterea publică să fie concentrată exclusiv pe alegerile prezidențiale. El a subliniat că vocea societății civile și a cetățenilor va conta mai mult decât discursul politic. „România are de ales între o direcție pro-economie și una care, așa cum arată semnalele bursiere de azi, este anti-economie de piață.” Alegerea între dialog și ură, între progres și izolaționism Candidatul a insistat asupra contrastului dintre cele două opțiuni electorale: una bazată pe înțelepciune, dialog și deschidere către Vest, și alta care promovează ura, neîncrederea și izolaționismul economic și politic. „Această alegere este între o cultură a înțelepciunii și una a urii. Între libertate economică și izolaționism. Între Europa și închidere. Dar sunt optimist. România are resursele interne pentru a face alegerea corectă”, a subliniat Nicușor Dan. România are repere solide și oameni valoroși Nicușor Dan a evocat sprijinul societății civile, al diasporei, al asociațiilor profesionale și al liderilor culturali ca factori de echilibru într-o societate polarizată. El a cerut ca acești oameni să fie vizibili în spațiul public în perioada campaniei. „Românii care au reușit în viață trebuie ascultați. Avem nevoie de o dezbatere despre viitorul României, nu despre conflictele din interiorul partidelor.” După alegeri, vine timpul pentru discuții despre guvernare Deși concentrat pe miza alegerilor prezidențiale, candidatul independent a menționat că discuțiile legate de guvernare și coalițiile politice trebuie reluate după 18 mai, dar până atunci, prioritatea este alegerea președintelui. „Direcția în care merge România se decide acum. Guvernarea va fi un subiect important, dar după ce alegem președintele.” Un mesaj de speranță În final, Nicușor Dan s-a declarat optimist și a făcut apel la toți oamenii de bună credință să contribuie la orientarea dezbaterii spre mizele reale ale României. „Sunt convins că mulți români vor ști să arate concetățenilor lor calea cea bună.”

Nordis, ministrul Justiției neagă implicațiile politice (sursa: Facebook/Partidul Social Democrat)
Justiție

Nordis, ministrul Justiției neagă implicațiile politice

Nordis, ministrul Justiției neagă implicațiile politice. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că nu poate comenta responsabilitățile individuale ale celor implicați în dosarul Nordis, dar a subliniat că justiția trebuie să-și urmeze cursul și că „fiecare persoană care are o culpă trebuie să răspundă în fața instanței”. Nordis, ministrul Justiției neagă implicațiile politice În cadrul unei declarații susținute la Parlament, ministrul Justiției a reafirmat angajamentul său față de independența sistemului judiciar și a evitat să comenteze cazul concret al Laurei Vicol, fostă șefă a Comisiei juridice a Camerei Deputaților, implicată în acest dosar. Citește și: Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată” Ca ministru al Justiției, am obligația de a mă asigura că actul de justiție rămâne independent, imparțial și obiectiv. Nu pot comenta responsabilitățile juridice ale unei persoane anume”, a declarat Marinescu. Întrebat dacă implicarea Laurei Vicol în dosarul Nordis afectează credibilitatea Parlamentului, Marinescu a evitat să se pronunțe, precizând că ancheta este în desfășurare și că nu are informații despre activitatea sa politică. „Autoritățile judiciare trebuie să facă această investigație cu promptitudine și corectitudine. În ceea ce privește activitatea politică a doamnei Vicol, nu am ce să comentez în acest moment”. „Societatea are nevoie de politicieni corecți” Ministrul a subliniat importanța unei clase politice integre, dar a evitat să comenteze procesul de selecție al Laurei Vicol pentru funcțiile ocupate. „Cu siguranță, societatea românească are nevoie de oameni competenți, valoroși și integri în funcții publice”, a spus Marinescu. „Nu mă voi amesteca niciodată într-o anchetă” În final, ministrul Justiției a reiterat că nu se va implica în nicio investigație penală și că deciziile trebuie lăsate în seama instituțiilor abilitate. „Într-o societate democratică, orice persoană care a greșit trebuie să răspundă în fața legii, dar acest lucru trebuie să se întâmple fără interferențe politice”.

Universitatea București cere reformarea clasei politice (sursa: Facebook/Universitatea din București)
Eveniment

Universitatea București cere reformarea clasei politice

Universitatea București cere reformarea clasei politice. Universitatea din București (UB) și-a reafirmat miercuri sprijinul ferm pentru apărarea democrației, libertății și orientării euroatlantice a României. Într-un comunicat oficial, UB a subliniat importanța acestor valori fundamentale pentru statul român și națiunea română, cerând sancționarea ineficienței în guvernare și a inechităților sociale prin mijloace democratice. Universitatea București cere reformarea clasei politice În comunicatul emis, Universitatea din București precizează: Citește și: Aroganța și informațiile false l-au îngropat pe Ciolacu: PSD a transferat zeci de mii de voturi lui Simion, crezând că liderul social-democrat va lua peste 30% „Universitatea din București reiterează în mod ferm angajamentul său pentru orientarea euroatlantică a României și valorile democratice care sunt intrinseci statului român și națiunii române. Considerăm că sancționarea ineficienței în guvernare și inechităților generate la nivel social trebuie făcută în interiorul sistemului democratic și prin păstrarea orientării euroatlantice a României”. Apel către români: Informare corectă și participare la vot Reprezentanții UB îndeamnă cetățenii să se informeze din surse credibile și să participe activ la procesul electoral. „Decizia privind viitorul României trebuie luată în funcție de evidențe și certitudini despre candidați și ofertele lor electorale, nu pe baza manipulărilor sau promisiunilor populiste”, se arată în comunicatul universității. Lecțiile istoriei UB atrage atenția asupra pericolelor regimurilor autoritare și dictatoriale din secolul XX, amintind tragediile și suferințele provocate de acestea, precum și victimele legionarismului și comunismului. Universitatea respinge „ferm orice formă de dictatură” și își reafirmă misiunea de a contribui la dezvoltarea unei societăți bazate pe libertate, pluralism și stat de drept. Reformarea clasei politice În comunicatul transmis, UB solicită partidelor politice să își revizuiască metodele de selecție și promovare a liderilor și decidenților. „România are nevoie de lideri politici competenți, democrați și eficienți, care să înțeleagă problemele oamenilor și să propună soluții realiste și umaniste, nu populiste sau mesianice”, se afirmă în mesajul instituției. Apărarea valorilor euroatlantice Universitatea din București rămâne angajată în promovarea valorilor euroatlantice prin educație și cercetare. „Ne dedicăm construirii unei societăți românești bazate pe libertate, pluralism și stat de drept”, a subliniat UB, reiterând importanța cooperării naționale și internaționale în menținerea democrației.

Împrumuturi luate de politicieni, returnate fulgerător (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Împrumuturi luate de politicieni, returnate fulgerător

Împrumuturi luate de politicieni, returnate fulgerător. Aleșii locali din Iași sunt obligați să depună din nou declarațiile de avere și interese în termen de 30 de zile de la validare, chiar dacă au făcut-o deja odată cu depunerea candidaturilor. Împrumuturi luate de politicieni, returnate fulgerător Printre cele mai interesante declarații sunt cele ale liderilor Consiliului Județean, publicate pe site-ul instituției. Citește și: GALERIE FOTO Cine este sexy-coafeza care l-a însoțit pe Grindeanu în deplasările din Franța sponsorizate de Nordis pentru familia Ciolacu și Sorina Docuz Președintele Costel Alexe a raportat un venit anual de 161.413 lei, identic cu cel declarat pentru anul precedent. Indemnizația sa pare să fi rămas neschimbată, fiind mai mică decât cea a vicepreședintelui Sorin Afloarei, care a raportat 181.537 de lei. Vicepreședintele Marius Dangă a declarat un venit anual foarte similar, de 181.897 de lei. Continuarea în Ziarul de Iași

Mircea Marian
Opinii

Ciolacu va fi președinte fiindcă a mituit

Marcel Ciolacu a mituit, în 15 luni de când conduce Guvernul, circa șase milioane de alegători. Sunt aproape patru milioane de pensionari care au primit o majorare consistentă a pensiei în 2024, mai avem 1,3 milioane de bugetari a căror salarii cresc și nu se mai opresc de doi ani încoace, iar la aceștia adăugăm clientela din sectorul privat, inclusiv presa bine îndopată. Citește și: ANALIZĂ Guvernul a crescut cu 30% cheltuielile cu salariile din Justiție, care vor ajunge la astronomica sumă de șase miliarde de lei Dacă luăm în considerare și familiile celor omeniți de PSD din bani publici, probabil că vorbim de circa 8-10 milioane de alegători care au beneficiat de pe urma pomenilor electorale fără precedent. La unii a dat mai mult, la alții, mai puțin, dar este evident că lumea e mulțumită. Poporul român nu este fericit cu Ciolacu, îi știe păcatele, dar este cu burta plină și nu vrea să schimbe acest sentiment. De exemplu, bugetarii. Datele ministerului de Finanțe arată o creștere de 24-26% a cheltuielilor salariale. Deci, degeaba vorbim de inflația uriașă, de 4-5-6%, bugetarii nu o percep ca pe o scădere a nivelului de trai de vreme ce salariile lor au crescut de trei sau patru ori mai mult decât inflația. La fel, în cazul pensionarilor. Pensiile lor au crescut mult peste inflație, prețurile la câteva alimente de bază sunt controlate și - cu costuri uriașe - s-au plafonat și cheltuielile cu energia. Mă vor certa oamenii de stânga fiindcă definesc această majorare drept o mită. Da, consider că este mită fiindcă: majorarea a fost planificată în prag de alegeri și duce la o majorare substanțială a deficitului. Justiția a primit sume astronomice: magistrații au câștigat în instanțe majorări salariale, iar Finanțele, în loc să le eșaloneze pe termen lung, plătesc masiv în 2024. Ar fi vorba de cel puțin 1,2 miliarde de euro distribuiți la circa 7.000 de judecători și procurori - bani care vor fi în plus, în 2024, față de planificarea inițială pentru acest an. În sfârșit, și presa și politicienii și-au primit tainul. Cum este subvenționată presa cu bani de la partide sau de la primării deja se știe. Însă putem lua ca studiu de caz mituirea lui George Simion. Acesta știe că Becali e omul lui Hrebenciuc și joacă pentru PSD. Dar atâta vreme cât „dă” bani - elicopterul cu care Simion bate țara, de cine o fi plătit? - nu-i pasă. Liderul AUR știe că nu câștigă președinția, așa că cel puțin face bani... Desigur, suntem câteva casandre care ne văităm că deficitul, datoria publică, inflația...Sincer: nimănui nu-i pasă. Da, lumea pare empatică, ne înțelege văicărelile, nu ne contrazice. Și atât. Vor vota Ciolacu fiindcă le-a dat. Ceilalți n-au dat și nu se știe ce ar face, poate vor tăia... Așa am ajuns să avem cea mai scumpă campanie electorală din istoria României. Integral plătită din bani publici. Va veni ziua decontului? Da. Dar azi e petrecere și nimănui nu-i pasă de ceea ce va urma. PS: În SUA, inflația a contribuit masiv la erodarea intenției de vot pentru Partidul Democrat, aflat la putere. Dar acolo nimeni nu și-ar fi permis să crească salariile bugetarilor la o rată de patru ori peste inflație, iar pensiile sunt administrate privat, nu controlate de Guvern.

Cătălin Prisacariu
Opinii

Tsunami-ul David Popovici lovește politicienii români

David Popovici a revenit la București cu aur și bronz olimpice. Sunt sigur că mulți consultanți politici, ba chiar și unii dintre angajatorii lor, s-au uitat afișând un rictus nervos la conferința de presă a tânărului înotător. Citește și: Ce ne-a învățat pe toți David Popovici Dorindu-și, evident, ca sportivul să vorbească despre orice, dar nu despre bazinele părăginite de înot ale țării și lipsa de investiții în baze sportive (altele decât eternele stadioane de fotbal). Dar curând le-a fost clar că vorbele lui Popovici de după finalul cursei de 100 m liber nu au fost întâmplătoare. În câteva fraze, sportivul a rostit unele din cele mai tăioase replici pe care un politician în an electoral le poate auzi. Și nu de la oricine, ci de la un erou național. Pentru că, cu alura lui longilină și zâmbetul de adolescent, David Popovici a devenit cu adevărat un erou de care s-a auzit în orice colțișor al României. Și nu doar un erou de PR, nu un "protejat" de diverse clanuri de partid, nu o figură de mucava promovată de filiere subterane interesate să vândă ceva, orice (de la un produs comercial la o ideologie sau vreun partid). Provocarea pe care David Popovici le-a aruncat-o politicienilor ("dacă vor să își întrețină imaginea și să își respecte promisiunile, vor face ceva în legătura cu asta (investițiile în sport - n.r.)") este implacabilă. În primul rând, pentru că nici un consultant din lume nu poate inventa un contraargument pe fond la ce cere sportivul. Mai ales într-o țară în care nu poți invoca lipsa banilor, când sportul național practicat de politicieni este furtul din bani publici. Să nu ne facem iluzii: unii inconștienți vor încerca să-l atace la persoană pe Popovici după aceste declarații, dar chiar și politicienii cei mai frustrați de declarațiile sportivului știu că o astfel de abordare nu doar că nu are conținut, ba chiar i-ar îngropa într-o avalanșă de indignare publică. Zilele acestea, politicienii vor tăcea. Vor încerca să ascundă subiectul. Îl vor ignora. Ce nu știu ei este că David Popovici nu se va opri aici: tsunami-ul a pornit. P.S. Ce face David Popovici zilele acestea nu e o surpriză pentru cei care au citit interviul acordat de sportiv publicației spaniole El Pais acum un an. Un interviu pe care vi-l recomand, o bijuterie. Unde veți găsi și acest pasaj: "Dacă ar exista opțiuni mai bune, m-aș putea gândi să plec în altă țară", a declarat Popovici. "Dar vreau să păstrez chimia pe care o am cu antrenorul meu. Îmi plac oamenii din jurul meu și atmosfera. Îmi place acest oraș, Bucureștiul. Este ciudat și îmi place să mă plimb cu bicicleta prin el, dar este atât de mare încât mă tot pierd. Dai peste clădiri gigantice și frumoase, palate vechi, ruinate, clădiri clasice și latine, dar și unele din perioada comunistă din care nu ne-am revenit pe deplin. Există multă opulență și apoi vezi toți acești oameni fără adăpost care nu au unde să-și petreacă noaptea. Toți acei oameni bogați care încearcă să își etaleze averile ca și cum ar însemna ceva… Vezi mai multe supermașini în București decât în Milano! Sunt o mulțime de lucruri care trebuie reparate aici. În cele din urmă, mi-ar plăcea să fiu o voce care să ajungă la oamenii care au nevoie de ajutor. Cred cu adevărat că îmi pot folosi imaginea pentru a avea un impact pozitiv în țara mea."

David Popovici, provocare pentru politicienii români (sursa: Inquam Photos/Colette Rochefort)
Eveniment

David Popovici, provocare pentru politicienii români

David Popovici, provocare pentru politicienii români: înotătorul român medaliat cu aur și bronz la Jocurile Olimpice de la Paris a revenit în România și a făcut noi declarații tăioase. David Popovici, provocare pentru politicienii români "Nu m-a sunat niciun politician pentru că foarte puțini oameni au numărul meu de telefon. Folosesc WhatsApp-ul numai pentru cunoscuți și apropiați, însă sunt convins că, dacă vor să își întrețină imaginea și să își respecte promisiunile, vor face ceva în legătura cu asta. Citește și: Statul a investit într-un bazin de înot la Cornu, paradisul rural al baronilor PSD, în timp ce David Popovici se chinuie sub un balon unde se sufocă După ce mă întorc din vacanță sunt convins că ne vom ocupa și mai bine de asta. Iar până atunci, cei din echipa mea, antrenorul, părinții vor putea ține legătura cu oricine își dorește să discute", a spus Popovici pe aeroportul Otopeni. "Am tendința să mă complic când ar trebui să răspund scurt și la obiect. Așa că vă mulțumesc, le mulțumesc tuturor românilor care m-au urmărit lipiți de TV, care au venit în tribună, care au crezut în mine. Nu ai cum să faci performanță fără o echipă extraordinar de bună și dedicată", a adăugat sportivul român. "Astea sunt medaliile, două bucăți de metal foarte grele" "Astea sunt medaliile, două bucăți de metal foarte grele, doar atât sunt, dar pentru ele unii muncim o viață, eu am muncit ani de zile, alții le câștigă după o viață întreagă, iar alții, niciodată. E foarte important să-i susțineți în continuare pe cei care sunt încă în concurs la Jocurile Olimpice", a spus David Popovici. "Despre condiții și bazine a vorbit antrenorul meu, am vorbit și eu imediat dupa curse. Sunt interviuri pe care mulți dintre cei din fruntea țării ar trebui să le asculte de mai multe ori. Este vorba despre bani investiți în sport, bani investiți cu cap", a spus Popovici la revenirea în țară.

Criticile lui Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1 Foto: Comitetul Olimpic Român
Eveniment

Criticile lui Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1

Criticile lui David Popovici către politicieni sunt inexistente pe site-ul TVR 1, postul care difuzează Jocurile Olimpice. TVR Info a postat integral interviul, realizat chiar de TVR, în care Popovici a transmis un „mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta”, dar titlul de pe acest site este „mesaj pentru decidenți”. Citește și: De ce îl protejează premierul Ciolacu pe sociologul Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală: instituțiile pesedizate au pompat sute de mii de euro în firmele acestuia În plus, interviul este punctat de afirmații laudative și de întrebări discutabile: „David, realizezi câți români se uită la tine, te iubesc?”, „Ce vei face când te vei întoarce în camera ta, cu cele două medalii…?” sau „Ce va însemna Parisul pentru tine, de acum… aceste jocuri?”. Criticile lui Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1 Ce a spus Popovici, în interviul acordat TVR: „Avem o delegație destul de mare – cred că 103 sportivi – la Jocurile Olimpice, însă te uiți la multe alte țări care au la fel sau mai puțini locuitori decât noi și sunt triplu, cvadruplu… Pentru că se investește mai mult în sport, sportul e considerat mai important și nu degeaba sunt și țări mai dezvoltate decât a noastră. Așa că, pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Ăsta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Așa că, trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”. Însă reporterul TVR a ignorat aceste critici dure și neobișnuite către politicieni și s-a grăbit să închidă interviul cu o „ultimă întrebare”, fără legătură cu mesajul anterior.

Facebook și Instagram ascund mesajele presei și ale politicienilor Foto: Facebook Mark Zuckerberg
Eveniment

În anul cu cele mai multe alegeri din istoria omenirii, Facebook și Instagram ascund mesajele presei și ale politicienilor, a decis Meta, compania care deține aceste rețele sociale

În anul cu cele mai multe alegeri din istoria omenirii, Facebook și Instagram ascund mesajele presei și ale politicienilor, a decis Meta, compania care deține aceste rețele sociale. Citește și: Noi culmi ale ridicolului în magistratură: CSM a făcut un grup de lucru, condus de un judecător, plus alți șase membri și secretariat, care să rezolve problema decontării ochelarilor Facebook și Instagram ascund mesajele presei și ale politicienilor „Meta, proprietarul Facebook și Instagram, este acuzat de «subminarea democrației» după ce a înăbușit discret conținutul politic furnizat de principalele instituții de presă și de parlamentari. Gigantul social media a provocat alarmă după ce a început să ascundă în mod implicit conținutul politic, inclusiv știrile și mesajele de la politicieni aleși. Utilizatorii, care nu au fost notificați pe scară largă cu privire la aceste schimbări, nu vor vedea conținutul politic din conturile pe care le urmăresc decât dacă vor parcurge mai multe niveluri de setări pentru a dezactiva filtrul. Schimbarea a provocat alarmă în rândul editorilor, care sunt îngrijorați de faptul că va fi redusă capacitatea lor de a oferi informații politice autorizate și demne de încredere unui public cât mai mare. Owen Meredith, directorul executiv al organizației de comerț editorial News Media Association, a declarat că momentul ales pentru această mișcare, care are loc într-un an în care mai mult de jumătate din populația lumii merge la vot, nu putea fi mai prost ales”, scrie The Times. „Acoperirea politicii locale, naționale și globale de către instituții jurnalistice de încredere este esențială pentru a ajuta publicul să înțeleagă și să analizeze deciziile luate de politicieni în numele lor. Prin urmare, orice încercare de a slăbi sau de a diminua accesul publicului la conținutul politic - cum ar fi decizia Meta de a reduce cantitatea de conținut politic disponibil prin intermediul platformelor sale - prezintă riscul de a submina angajamentul democratic robust", a declarat Meredith. El a acuzat Meta că a făcut „o mișcare cinică și o strategie extrem de greșită din care niciun partid nu va beneficia" și a avertizat că societatea democratică va avea de suferit.

Aeroportul Iași, terminal nou pentru politicieni (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Aeroportul Iași, terminal nou pentru politicieni

Aeroportul Iași, terminal nou pentru politicieni. Noul terminal de pasageri al aeroportului din Iași s-a deschis pentru scurt timp şi numai în parte. Aeroportul Iași, terminal nou pentru politicieni Prezentarea investiţiei a fost făcută cu prilejul vizitei unei delegaţii oficiale venită pe calea aerului de la Bucureşti. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg La Iaşi, drumul spre Piaţa Unirii trece printr-un terminal nou de pasageri şi printr-un muzeu nu la fel de nou, dar proaspăt renovat. Dacă ultimul loc vizitat ieri de lideri liberali veniţi de la Bucureşti a fost sala unde Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Principatului Moldovei cu mai bine de de 165 de ani în urmă, astăzi Muzeul de Istorie Naturală, primul a fost T4. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră