duminică 30 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 09 martie 2024

De ce guvernul Ciolacu nu are nici un merit în victoria din procesul Roșia Montana: avocații, selectați din 2016; în iulie 2023 se terminaseră, de facto, procedurile - documente ICSID

Guvernul Ciolacu nu are nici un merit în victoria din procesul Roșia Montana Foto:  Facebook
Guvernul Ciolacu nu are nici un merit în victoria din procesul Roșia Montana Foto: Facebook

De ce guvernul Ciolacu nu are nici un merit în victoria din procesul Roșia Montana: avocații fuseseră selectați din 2016, iar în iulie 2023 se terminaseră, de facto, procedurile, arată documentele de pe site-ul ICSID, Centrul internațional pentru soluționarea litigiilor privind investițiile.

Citește și: Cum au isterizat Ciolacu, Boloș și PSD populația, anunțând că vom pierde procesul pentru Roșia Montana: premierul cerea referendum și spunea că Cioloș și USR sunt vinovați

Ciolacu nu are nici un merit în victoria din procesul Roșia Montana

„Am câștigat procesul Roșia Montană!!! Ne-am luptat pentru România (...) Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naționale!”, s-a lăudat premierul PSD Marcel Ciolacu pe Facebook.

Ce fapte arată că guvernul Ciolacu nu are nici un merit în câștigarea acestui proces:

  • Casa de avocatură Leaua și asociații lucra cu ministerul de Finanțe cel puțin din 2011, când acorda consultanță fiscală. În 2014, avea deja pe rol 14 arbitraje internaționale. În 2013, câștigase, tot la ICSID, procesul cu Rompetrol.
  • Primele documente depuse la dosarul Roșia Montana sunt din vara anului 2016, când premier era Dacian Cioloș, iar ministru de Finanțe Anca Dragu
  • Audierile, probabil partea cea mai dificilă, s-au desfășurat în octombrie-noiembrie 2019 și septembrie 2020.
  • Ultimele observații la dosarul Roșia Montana au fost depuse în iulie 2023, arată site-ul ICSID. Guvernul Ciolacu a fost numit la 15 iunie 2023.
  • La 14 septembrie 2023, tribunalul ICSID a închis procedurile.

Guvernul anunța apocalipsa și căuta vinovați de la Opoziție

În schimb, în mod cu totul neobișnuit, guvernul Ciolacu a făcut constant declarații că România va pierde procesul de la Washington DC și a indicat drept vinovat guvernul Cioloș.

Citește și: Marea escrocherie bursieră Roșia Montană: prețul acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat între momentul anunțului lui Ciolacu că România pierde arbitrajul și ziua verdictului

Cine să fie salvarea României USR, Cioloș? Avem de plătit se pare vreo 6 miliarde după Roșia Montană după tâmpeniile făcute”, spunea Ciolacu la 23 februarie, în timpul unei vizite în Mureș.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington a dat, vineri, verdictul în cazul situației aurului de la Roșia Montană. România a câștigat procesul și nu va plăti nicio despăgubire companiei Gabriel Resources - decizia este definitivă și executorie și vine după nouă ani de proces. Mai mult, reclamanții sunt obligați să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră