Crin Antonescu, mesaje „suveraniste”: o atacă pe von der Leyen și îl vrea drept consilier pe Dan Dungaciu, susținător AUR cu dosar penal

Candidatul PSD-PNL la președinția României, Crin Antonescu, lansează mesaje „suveraniste”: o atacă pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și îl vrea drept consilier pe Dan Dungaciu, susținător AUR, cu dosar penal.
Antonescu a făcut aceste afirmații la podcastul lui Robert Turcescu.
Crin Antonescu, mesaje „suveraniste”
„Ursula von der Leyen, care putea fi judecată cu bune cu rele, cu reuşite, cu mai puţine reuşite în primul mandat, nu trebuia, după părerea mea, să mai ia încă un mandat. Asta nu este vina Ursulei von der Leyen, asta este vina, în primul rând, a PPE-ului”, a spus el despre șefa Comisiei Europene.
Soția sa a fost comisar pentru Transporturi în Comisia Europeană condusă de von der Leyen.
„Nu îi împărtăţesc neapărat toate estimările, toate analizele, dar eu, pe un om ca domnul Dungaciu, l-aş vrea, ca să spun aşa, în anturajul meu de lucru, pentru că este bun (...)
Nu e putinist, după părerea mea. Dan Dungaciu este un om pe care, repet, uneori pot să fiu de acord sau nu, sunt zone pe care omul le cunoaşte”, a mai afirmat candidatul PSD-PNL la președinție.
Dungaciu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
În vara lui 2021, el anunța că AUR Moldova va fi „lebăda neagră”, adică marea surpriză, a alegerilor parlamentare. „ Această formațiune poate să ducă votul unioniștilor de 44-47 la sută în Parlament. Și în acel moment s-ar putea să fie un partid, care chiar să joace politic acolo”, declara Dan Dungaciu. AUR Moldova a obținut sub 1% la acele alegeri.
În februarie 2022, Dan Dungaciu era frecvent invitat la diferite televiziuni, unde apăra poziția Moscovei, chiar înainte de invazia din Ucraina. „Rusia se va opri atunci când va obține garanții din partea Occidentului că Ucraina nu intră în NATO și NATO nu intră în Ucraina și că Occidentul se retrage pe linia de dinainte de 1997. Atunci se va opri. Totul este instrumentalizare, inclusiv amenințarea cu invazia”, a explicat politologul Dan Dungaciu la Europa FM.