sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: von der leyen

8 articole
Politică

Călin Georgescu, aberații în serie

Călin Georgescu, aberații în serie în interviul dat unui conspiraționist american, pro-Putin, Alex Jones: „Uniunea Europeană este arma politică a globaliștilor și NATO este cea militară”, a spus, printre altele fostul candidat. Alex Jones a pierdut recent un proces civil și are de plătit milioane de dolari familiilor din Sandy Hook, Texas. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Justiției a împărțit, ca om de încredere, averea de milioane de euro a lui Doru „Măgaru’”, cel care punea la masă interlopi craioveni cu șefi din servicii și justiție În interviul către Jones, Georgescu a atacat NATO, pe fondul solicitărilor lui Donald Trump ca țările membre să crească alocarea pentru apărare, dar, de fapt, a încurajat ieșirea SUA din NATO - exact ceea ce și-ar dori Rusia. Călin Georgescu, aberații în serie „Uniunea Europeană este arma politică a globaliștilor și NATO este cea militară. Mai mult decât atât, Ursula von der Leyen a fost implicată (în anularea alegerilor - n.r.). De asemenea, avem dovezi despre conversațiile unor membri ai PNL, avem dovezi despre asta. Sunt disperați de ideea că cineva ca mine ar putea opri războiul din Ucraina. Pentru că aceasta este cea mai importantă parte din schema care a expus corupția, ceea ce voiau să facă”, a susținut Georgescu. În plus, el a încercat o divizare a NATO de SUA. „Vreau să vă spun că am descoperit, vă spun oficial, că NATO a preluat conducerea militară de la SUA în ceea ce privește sprijinirea și ajutorul Ucrainei. Cu alte cuvinte, cel mai important aspect pe care vreau să îl subliniez este că NATO se uită la noi ca și cum am fi divizați în două părți. Pentru că președintele Trump caută pacea. Corect? A spus asta mereu. Ei vor să facă ceva diferit, în sensul că vor să dividă NATO, astfel încât NATO să fie susținută de Uniunea Europeană pentru a obține controlul asupra situației din Ucraina. Acesta este un aspect foarte periculos. Dacă ei fac asta, pot să spun că e o situație dramatică. Uitați-vă, vor să facă asta înainte ca Trump să fie numit oficial președinte”, a susținut Georgescu.

Călin Georgescu, aberații în serie despre UE și NATO Foto: Captură video
Ciolacu explică de ce a chiulit de la întâlnirea cu von der Leyen Foto: Facebook
Politică

Ciolacu explică de ce a chiulit de la întâlnirea cu von der Leyen

Premierul PSD Marcel Ciolacu explică de ce a chiulit de la întâlnirea cu von der Leyen la care se împărțeau ajutoare de zece miliarde de euro pentru victimele inundațiilor: „Cred că am fost mai util românilor aici”, a spus el. Citește și: VIDEO Prima apariție din ultimii ani a lui Ciolacu alături de soție: cei doi au păstrat distanța la ceremonia de absolvire a facultății a fiului lor Acum câteva zile, președintele PNL, Nicolae Ciucă, l-a acuzat că a lipsit de la întâlnirea dintre președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierii din Polonia, Cehia, Austria şi Slovacia. Ciolacu explică de ce a chiulit de la întâlnirea cu von der Leyen „Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă, dânsul ştiind (...) că am avut CSAT. Mai mult, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu premierul Poloniei şi am avut o discuţie cu cancelarul Nehammer. Ne-am coordonat. A fost invitat şi premierul Cehiei. Am mers la CSAT şi am continuat să coordonez împreună cu vicepreşedintele Cătălin Predoiu. (...) Cred că am fost mai util românilor aici, plus am avut, repet, şedinţă CSAT. Eu nu cred că domnul Ciucă a scris acea postare. (...) Nu i-a fost spart contul, dar noi avem nişte colaboratori", a răspuns Ciolacu, întrebat de afirmaţiile lui Ciucă. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între care România, afectate de inundaţii, relatează AFP. Preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, spunea vineri că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. "Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit cu prim-miniştrii din Polonia, Cehia, Austria şi Slovacia pentru a discuta despre alocarea celor 10 miliarde de euro pentru ţările din Europa Centrală. România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la această întâlnire crucială, într-un moment în care românii afectaţi au nevoie urgentă de sprijin. Premierul Ciolacu are de dat o explicaţie acestor oameni", a scris, vineri, Ciucă pe Facebook.

România va primi cel mai prost portofoliu în Comisia Europeană Foto: Guvernul României
Eveniment

România va primi cel mai prost portofoliu în Comisia Europeană

Marcel Ciolacu a înregistrat un eșec major la Bruxelles, deși i-a cedat lui von der Leyen: România va primi cel mai prost portofoliu în Comisia Europeană, din 2009 până acum. Inițial, premierul PSD a spus că România vrea un portofoliul Economiei, dar acum se declară mulțumit cu unul pentru probleme sociale. Citește și: Spital nou de lux pentru pensionarii speciali ai Internelor. Valoarea totală: două miliarde de lei – un miliard din PNRR, celălalt miliard – de la bugetul public al României „Ne dorim comisarul pe economie, actualul comisar pe economie fiind domnul Gentiloni din Italia”, spunea Ciolacu, la 17 iulie. „Este tentant un portofoliu pe social mărit, cu locuințe sociale, cu două direcții generale, în care acel comisar este decident”, a declarat azi premierul PSD. În realitate, greutatea unui portofoliu se calculează în funcție de bugetul administrat, iar cel care gestionează Economia are resurse mult mai mari. În 2009, România a primit - prin Dacian Cioloș - Agricultura, care controlează circa o treime din bugetul Comisiei Europene. În 2014, Corina Crețu a preluat Dezvoltarea Regională, iar în 2019 Adina Vălean a primit Transporturile. Acum, Roxana Mânzatu ar urma să se ocupe de „slujbe, drepturi sociale și locuințe”, dar locuințele sunt o problemă regională, nu țin de UE. România primește acest portofoliu slab deși Ciolacu a cedat și a propus o femeie în Comisia Europeană. România va primi cel mai prost portofoliu în Comisia Europeană Un cercetător post-doctoral, român, de la universitatea ETH Zurich (locul 20 în lume, în clasamentul ARWU), Marius Ghincea, explică, pe Facebook, foarte tehnic, eșecul lui Ciolacu. „Atunci când discutăm despre eșecul sau succesul negocierilor pentru un portofoliu sau altul din viitoarea Comisie europeană, trebuie să avem niște standarde de analiză pe baza cărora determinăm importantă unui portofoliu. Importanța portofoliului și obiectivele anunțate ex-ante de statul membru determină evaluarea succesului sau eșecului. Importanța portofoliului este determinată de doi factori: (1) Nivelul de competență exclusivă de care se bucură UE asupra domeniilor de politică publică acoperite de portofoliu. Cu cât nivelul de competență exclusivă este mai ridicat, cu atât portofoliul este mai important. (2) Proporția din buget ce va fi administrat de cel ce primește portofoliul. Cu cât proporția din buget este mai mare, cu atât portofoliul este mai important. De aceea portofoliul pentru politica comercială (competență exclusivă UE) este mult mai important decât portofoliul pentru politica de sport și tineret (competență marginală). În mod similar, portofoliul pentru agricultură (1/3 din buget) este mai important decât portofoliul pentru muncă chiar dacă competența pentru politica agricolă nu este exclusiv a UE ci împărțită cu statele membre. + Obiectivul anunțat ex-ante al RO: "portofoliu' economic de amploare". ==> Portofoliul pentru muncă, drepturi sociale și politica de locuire ==> competențe marginale + buget foarte mic + nu este un portofoliu economic de amploare = eșec”, a scris Ghincea.

Eșecul Ciolacu-Negrescu la Bruxelles explicat Foto: gov.ro
Eveniment

Eșecul Ciolacu-Negrescu la Bruxelles explicat

Eșecul Ciolacu-Negrescu la Bruxelles explicat: președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a acceptat 21 de propuneri ale statelor UE, dar a respins-o pe cea a României. Diplomatic, ea nu a refuzat oficial candidatura lui Negrescu, ci a cerut premierului Ciolacu să ofere și alte variante. Citește și: Cât a plătit Victor Negrescu să fie propus comisar european de către premierul Marcel Ciolacu: 1,2 milioane de lei. Suma a fost împrumutată de Negrescu de la rude Eșecul Ciolacu-Negrescu la Bruxelles explicat Informația apare chiar într-o declarație a lui Victor Negrescu oferită postului Euronews România, care aparține Politehnicii București și este controlat de rectorul Mihnea Costoiu, recent ales vicepreședinte al PSD. „Cum spunea Ursula von der Leyen este nemulțumită de celelalte propuneri pe care le-a primit până în prezent, 21 de propuneri. E nemulțumită de echilibrul de gen. România nu a făcut încă o propunere, deci nu este nemulțumită de propunerile României. Dacă se va identifica o altă persoană, eventual o doamnă, m-aș bucura. Pentru că tot timpul am susținut ideea de egalitate de gen. Însă vom vedea ce va decide premierul în raport cu informațiile pe care le are”, a spus Negrescu. Practic, ce spune europarlamentarul PSD este că von der Leyen e nemulțumită de cele 21 de propuneri pe care le-a acceptat, dar nu e nemulțumită de propunerea lui Ciolacu, pe care a respins-o de facto. Citește și: Dobânzi cămătărești, de 180% pe an, impuse de magistrați statului român, fiindcă întârzie plata salariilor câștigate de un judecător care s-a pensionat în 2020 Depunerea oficială a unei propuneri înseamnă că ea a trecut de un prim filtru. În cazul României, respingerea a constatat în faptul că Ciolacu a renunțat, după discuțiile cu von der Leyen, să mai oficializeze candidatura lui Negrescu. Plumb, alt dezastru PSD la Bruxelles Premierul Ciolacu declara că va oficializa candidatura lui Negrescu luni, 26 august, dar acest lucru nu s-a petrecut. „Am mers cu un nume. El este actualul vicepreședinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu. Eu sper ca cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea Guvernului României”, a declarat Ciolacu la 22 august. În 2019, Rovana Plumb, propunerea României de comisar european, a fost respinsă de comisia juridică a Parlamentului European, „cu o largă majoritate”. Ea era propusă pentru postul de comisar pentru Transporturi. Ulterior, postul a fost ocupat de Adina Vălean. Această situație arată că, chiar dacă Negrescu primea acceptul lui von der Leyen, el ar fi putut fi respins de Parlamentul European.

Candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă

Lovitură dură pentru premierul PSD Marcel Ciolacu: candidatura lui Victor Negrescu la funcția de comisar europeana ar fi fost respinsă de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmă surse politice. Citește și: VIDEO Ciolacu și Olguța Vasilescu, conversație expertă despre covrigi: „Nu sunt precum covrigii de Buzău, ăștia-s cu mac” Situația a fost confirmată, indirect, de Victor Negrescu, care a declarat la Euronews România că „premierul României nu a trimis nicio propunere oficială până în momentul actual”. Candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă Însă presa a relatat, joi, că premierul Marcel Ciolacu l-a propus joi, la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe eurodeputatul PSD Victor Negrescu pentru funcția de comisar european din partea României. Ciolacu spune că desemnarea comisarului este atributul exclusiv al premierului. Citește și: Cât a plătit Victor Negrescu să fie propus comisar european de către premierul Marcel Ciolacu: 1,2 milioane de lei. Suma a fost împrumutată de Negrescu de la rude „Am mers cu un nume. El este actualul vicepreședinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu. Eu sper ca cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea Guvernului României”, a declarat Ciolacu. Azi, Victor Negrescu a susținut că România nu a trimis o propunere oficială de comisar pentru că „împreună cu mine și cu alți colegi căutăm să obținem un portofoliu cât mai bun pentru România”. Europarlamentarul PSD a mai afirmat că von der Leyen dorește un echilibru de gen în viitoarea Comisie Europeană: „Ursula von der Leyen este nemulțumită de celelalte propuneri pe care le-a primit până în prezent, 21 de propuneri. E nemulțumită de echilibrul de gen. România nu a făcut încă o propunere, deci nu este nemulțumită de propunerile României”.

Deficitul a ajuns la astronomica sumă de 71 miliarde de lei Foto: Facebook
Economie

Deficitul a ajuns la astronomica sumă de 71 miliarde de lei

Deficitul bugetar a ajuns, în iulie, la astronomica sumă de 71 miliarde de lei, adică 4,02% din PIB, a anunțat ministerul de Finanțe în această seară. În iunie, deficitul era de 3,6% din PIB. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG După primele șapte luni din anul 2024, cheltuielile de personal - salariile bugetarilor - au ajuns la 5,2% din PIB, față de 4,6% din PIB anul trecut, în primele șapte luni. Deficitul a ajuns la astronomica sumă de 71 miliarde de lei Cheltuielile cu dobânzile au fost de 21,88 miliarde de lei, cu 3,19 miliarde de lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. Ele reprezintă 1,2% din PIB. Investițiile finanțate cu fonduri UE au scăzut de la 22,5 de miliarde de lei, în primele șapte luni din 2023, la 20,6 miliarde de lei în 2024. De altfel, chiar ministerul de Finanțe notează că “sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 21,42 mld lei, în scădere cu 11,9% (an/an)“. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 56,99 mld lei. dar premierul Ciolacu a susținut că, în total, în 2024, aceste cheltuieli vor ajunge la 120 de miliarde de lei. Premierul PSD Marcel Ciolacu a fost săptămâna trecută la Bruxelles și a susținut că a discutat cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, “despre un nou acord în ceea ce privește deficitul României, de această dată venind cu propunerea de a avea un acord pe 7 ani“. Însă președintele Comisiei Europene nu a oferit nici o informație despre discuțiile cu Ciolacu.

Von der Leyen l-a marginalizat pe Ciolacu Foto: Guvernul României
Politică

Von der Leyen l-a marginalizat pe Ciolacu

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, l-a marginalizat pe Ciolacu: nici un comunicat de presă, nici o postare pe rețelele sociale sau o fotografie comună, după discuțiile de joi cu șeful Guvernului României. Citește și: PSD a mințit când a spus că nici o pensie nu scade: pensiile care ajung ușor peste pragul de 2.000 de lei, ale celor mai săraci bătrâni, reduse în doi pași La vizită ar fi participat și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, dar nici măcar Guvernul României nu-l menționează. Von der Leyen l-a marginalizat pe Ciolacu Pe pagina de internet a Guvernului sunt postate trei fotografii și un filmuleț de 11 secunde de la întrevederea Ciolacu-von der Leyen. Întrevederea cu Ciolacu este menționată în calendarul activităților lui von der Leyen din 22 august, dar nu se regăsește nici un comunicat de presă emis după discuții. Întâlniri cu alți premieri sunt menționate pe Twitter: de exemplu, la 8 iulie, von der Leyen a postat un scurt film de la discuțiile cu premierul olandez Dick Schoof. I welcomed @MinPres Schoof in Brussels.The EU and the Netherlands share important priorities.From support to Ukraine, defence, competitiveness, migration and the future of our agriculture.Looking forward to our cooperation. pic.twitter.com/6iY9VdOp9C— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) July 8, 2024 Cea cu premierul României, nu este menționată pe Twitter. Ciolacu a organizat o conferință de presă după întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, în care a spus că a discutat despre portofoliul viitorului comisar din partea României și renegocierea PNRR. Deși alți premieri profitau de vizita la Bruxelles pentru a avea discuții și cu alți oficiali europeni, informațiile publicate pe site-ul Guvernului nu menționează alte întrevederi.

Polonia rămâne fără PNRR (Twitter/UrsulavonderLeyen)
Internațional

Polonia, rămâne fără PNRR

Polonia, rămâne fără PNRR. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen de a declarat că Polonia nu va primi bani din planul de relansare economică post-COVID, în sumă totală de 35,4 miliarde de euro, până nu efectuează reforme în justiţie. Aprobarea de către UE, miercuri, a PNRR-ului polonez, a fost "importantă", dar nu este vorba decât despre "o primă etapă, pentru că banii vor fi vărsaţi când reformele vor fi aplicate", a declarat ea. Polonia, rămâne fără PNRR "Aprobarea acestui plan este legată de angajamentele clare ale Poloniei în materie de independenţă a puterii judiciare", a subliniat ea. Şefa executivului european a pus trei condiţii pentru planul polonez: actuala cameră disciplinară va fi "suprimată şi înlocuită" de un tribunal independent, regimul disciplinar "trebuie reformat" şi infracţiunile disciplinare controversate "trebuie să fie eliminate". Citește și: EXCLUSIV Oamenii lui Dragnea din dosarul penal Teldrum, contract de trei milioane de euro de la Primăria Alexandria. Banii provin dintr-o finanțare europeană În plus, toţi judecătorii afectaţi de deciziile camerei disciplinare vor avea dreptul ca dosarul lor să fie examinat de noua cameră, a precizat ea, potrivit Agerpres. Validarea planului, în valoare de 35,4 miliarde de dolari în cazul Poloniei, miercuri, a provocat nemulţumiri în rândul executivului european şi a dus la organizarea unui vot, fapt rar în cadrul CE, notează AFP. Bruxellesul era sub presiune să-şi dea acordul, în contextul nevoilor Poloniei, care găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni în UE (circa 3,5 milioane) şi serveşte drept centru logistic pentru armele trimise în Ucraina de ţările UE şi SUA. UE speră de asemenea şi în ridicarea veto-ului Varşoviei asupra transpunerii în dreptul european a impozitului minim de 15% asupra profitului multinaţionalelor, o prioritate a preşedinţiei franceze a Consiliului UE.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră