/

Pensiile speciale, răspândite în toată UE. Unele din cele mai generoase state (Franța, Germania, Belgia, Portugalia) au zeci de tipuri de pensii plătite regește. Oficial, se vrea reformă și acolo

Pensiile speciale, răspândite în toată Europa
Pensiile speciale, răspândite în toată Europa (sursa: Facebook/European Commission)

Pensiile speciale, răspândite în toată Europa. Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană au scheme de beneficii, destinate unor anumite categorii profesionale, care prevăd un prag mai mic de vârstă pentru pensionare și avantaje financiare.

Pensiile speciale, răspândite în toată Europa

Extra-beneficiile sunt acordate fie sub forma unor pensii mai mari decât cele obișnuite, fie prin adaosuri, prin subvenții lunare, acordate pe viață. În unele cazuri, aceste pensii speciale pot fi și moștenite.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Potrivit celor mai recente date europene, Portugalia și România sunt pe primele locuri în Uniunea Europeană, având cele mai multe categorii profesionale care beneficiază de aceste scheme. La polul opus se situează Suedia, țară care nu oferă nici o formă de pensie „de lux”, bazată pe statutul profesional.

Cum majoritatea acestor tratamente preferențiale au fost introduse cu mult timp în urmă, din motive care azi sunt din ce în ce mai greu de justificat, tendința reformelor naționale din țările Uniunii Europene este de le a elimina.

Pensie specială acordată doar 20 de ani

Recent, presa din Portugalia a dezvăluit că în propunerea pentru bugetul statului din 2023 sunt incluse, pe lângă pensiile speciale, și subvențiile pe viață acordate foștilor politicieni și magistrați, care vor costa statul portughez 8,63 milioane de euro.

Ce sunt aceste subvenții? Între 1985 și 2005, funcționarii guvernamentali și deputații (precum și judecătorii Curții Constituționale) aveau dreptul la o subvenție pe viață din momentul în care împlineau opt sau 12 ani în funcție (consecutivi sau interpolați), indiferent de vârstă.

Subvenția lunară pe viață se calculează în cotă de 4% din salariul de bază, pe an de serviciu, corespunzătoare datei încetării funcției, în limita a 80% și poate fi acumulată cu alte pensii și venituri. Se plătește prin CGA (Caixa Geral de Aposentação, Fondul de pensii al funcționarului public) și, de la vârsta de 60 de ani a beneficiarului, suma se dublează.

În 2005, la inițiativa Guvernului condus de José Sócrates, dreptul la subvenția pe viață a fost revocat, însă fără efecte retroactive. Prin urmare cei care o primeau deja o primesc în continuare. Și oricine avea la acel moment dreptul la subvenția pe viață (adică împlinise deja opt sau 12 ani în funcție) mai avea dreptul să o solicite – fapt ce a provocat în 2005 o goană după aceste subvenții, numărul beneficiarilor crescând substanțial.

35 de grupuri profesionale cu extra-pensii

Potrivit unor date ale CGA din 2022, în Portugalia există 35 de grupuri de regimuri speciale de pensionare, printre care judecătorii, militarii sau instituțiile publice – precum Banco de Portugal. Însă nu toate detaliile privind meseriile incluse în aceste regimuri sunt cunoscute publicului, CGA invocând „confidențialitatea datelor”.

O pensie specială poate reflecta, în mare măsură, un salariu foarte mare, însă regulile diferă, fie în numărarea anilor de vechime în muncă (care în cazul magistraților se dublează), fie în formula de calcul. Astfel, beneficiarii unor pensii speciale nu sunt doar cei care și plătesc taxe mari.

„Un militar poate poate intra în rezervă la vârsta de 50 de ani, poate primi și pensie, dar și salariul pentru cei cinci ani anteriori pensionării, iar asta reprezenta un avantaj de multe mii de euro, chiar dacă pensia în sine nu e mare”, comentează Jorge Bravo, specialist în asigurări sociale și profesor la Nova IMS.

În Portugalia, judecătorii și procurorii sunt categoriile profesionale care beneficiază de cele mai mari pensii –  peste 6.290 de euro. Cei care optează pentru pensionare, cale preferată de mulți, pot avea o pensie echivalentă cu ultimul lor salariu, pensia actualizându-se pe măsură ce crește numărul personalului activ.

Pensie mai mare decât salariul, în Portugalia

Până în 2020, existau și mai multe avantaje, pentru judecătorii care se pensionau și care aveau de câștigat la pensie mai mult decât dacă ar fi lucrat, deoarece calculul pensiei excludea taxele  (azi 11%), pensia devenind astfel mai mare decât salariul.

Azi, regulile pentru o pensie specială sunt apropiate de cele ale regimului general în ceea ce privește vechimea în muncă, însă nu și a beneficiilor financiare. Iar pentru unele funcții, cum ar fi Președintele Curții Supreme Administrative, fiecare an de vechime se dublează.

„Judecătorii Curții Constituționale beneficiază de cea mai favorabilă schemă de pensii aplicabilă funcționarilor publici”, se arată în legea organică a TC (Tribunal de Contas, Biroul de audit), căci oferă avantaje atât în accesarea pensiei, cât și în calculul acesteia. Legea stabilește că, în cele șase luni de la încetarea funcției, judecătorii „pot solicita pensionarea voluntară din acea funcție”.

Iar condițiile pentru a putea face acest lucru, unice printre regimurile pensiilor speciale în vigoare, prevăd că judecătorii au nevoie doar de zece ani de serviciu, consecutivi sau interpolați, și să îndeplinească mandatele până la final.

Militari și polițiști

Pensia este egală cu remunerația unui judecător consilier în serviciu activ, dedusă din contribuția la CGA. Regulile mai prevăd că pensia crește în aceeași proporție cu salariul judecătorilor în funcție. Astfel, cu doar un deceniu de muncă, aceștia pot primi o pensie egală cu ultimul salariu, care va urmări evoluția salariului actual.

În prezent, în Portugalia, printre beneficiarii regimurile care generează pensii avantajoase (peste 5.000 de euro) se mai numără militarii sau polițiștii, dar și directorii de școli private care, în anii 1980 și 1990, au încheiat contracte cu statul și și-au văzut pensiile echivalate, printr-o lege din 1987, cu cele ale funcției publice de atunci (pensia lor fiind egală cu ultimul salariu).

Trei sisteme de pensii, plus cele speciale, în Franța

În prezent, în Franța, statul cheltuiește aproape șase miliarde de euro pe an pentru schemele de pensii speciale acordate angajaților EDF (Électricité de France), Engie, SNCF (La Société nationale des chemins de fer français) și RATP (Régie autonome des transports parisiens)

În Franța, există trei sisteme majore de securitate socială. În primul rând, schema generală, care privește aproximativ 80% dintre lucrători, în principal salariați din sectorul privat. Apoi, sistemul agricol de care depind angajații agricoli și fermierii.

Și, în sfârșit, schema pentru lucrători independenți și neagricoli. Însă, pe lângă aceste trei scheme principale de asigurări sociale, există și un alt pilon major – cel al schemelor speciale. Acestea datează din 1946 și vizează profesii sau companii foarte specifice, funcționând în baza unor reguli diferite de cele ale celorlalte sisteme majore de securitate socială.

De la lucrători în gaze până la Operă

În Franța schemele pentru pensiile speciale pot fi clasificate în trei categorii principale: serviciul public, companii și organisme publice și categorii diverse (precum angajații Operei Naționale din Paris).

În detaliu acestea sunt destinate funcționarilor publici, Banque de France, RATP,  SNCF, minelor, personalului Operei Naționale din Paris și al Comédie Française, angajaților porturilor din Paris și Bordeaux, marinarilor din Instituția Națională a Invalizilor Navali, Cultelor, Grefierilor și Notarilor, Senatului parlamentar, angajaților Adunării Naționale, EDF și GDF (pentru Industriile Electrice și Gaze), lucrătorilor din unitățile industriale de stat și agenților autorităților locale.

Angajații din aceste domenii au posibilitatea de a se pensiona înainte de vârsta legală de 62 de ani. Astfel, în timp ce în 2017, vârsta medie de pensionare era de 63 de ani în regimul general, aceasta a fost de 57,7 ani pentru angajații din domeniul industriilor Electrice și Gaze, 56,9 ani pentru cei din SNCF și 55,7 ani pentru angajații RATP. Pentru profesiile care implică un grad ridicat de risc, vârsta de pensionare scade și mai mult – polițiștii, controlorii de trafic aerian, gardienii, șoferii RATP sau SNCF, lucrătorii de la canalizare pot pleca de la vârsta de 52 de ani. Gunoierii, asistenții medicali sau chiar vameșii au posibilitatea de a ieși la pensie la vârsta de 57 de ani.

Și financiar, schemele speciale prevăd condiții mai avantajoase, deoarece calculul pensiei nu se realizează în funcție de cele mai bune 25 de salarii, precum prevede schema generală, ci în mod diferit, în funcție de profesie. De exemplu, pentru grefieri sau notari, se iau în calcul cele mai bune salarii din zece ani de muncă, pentru marinari, ultimii trei ani, iar pentru funcționarii publici sau feroviari, ultimele șase luni.

În plus, pensiile speciale pot fi moștenite – moștenitorii beneficiarului unei pensii speciale având dreptul să primească, pe toată perioada vieții, jumătate din valoarea acesteia.

Macron a reformat doar 7% din pensiile speciale

În 2022, președintele Macron susținea eliminarea pensiilor speciale invocând faptul că acestea țin de trecut, iar motivele care au stat la baza înființării acestora „nu se mai potrivesc realității țării”. Anul acesta, în plin tumult al reformei pensiilor, Senatul a votat eliminarea mai multor scheme speciale.

În fapt, s-a decis doar eliminarea beneficiilor angajaților din domeniul electricității și gazelor, ai RATP-ului și câteva micro-scheme, precum cea aplicată angajaților Banque de France sau a Consiliul Economic, Social și de Mediu (Cese) – care reprezintă doar 7% din membrii tuturor schemelor speciale.

În vizor nu au intrat marile schemele speciale destinate funcționarii publici, care prind cea mai mare parte a pensiilor speciale.

În plus, reforma nu se va aplica actualilor beneficiari ai acestor scheme, protejați de celebra „clauză a bunicului” (expresie folosită pentru a descrie implementarea în viitor a unei reforme, fără ca aceasta să aibă impact în prezent), ceea ce înseamnă că primele „roade” se vor vedea după aproximativ patruzeci de ani și chiar mai mult, luând în calcul și moștenitorii acestor pensii speciale.

În Germania, funcționarii publici sunt regi

Nici în Germania nu există un sistem unificat de pensii, funcționarii publici federali beneficiind de o schemă de pensii diferită de sistemul general.

Chiar dacă, din 2005, toate beneficiile legate de vârsta de pensionare au dispărut, spre deosebire de alți angajați care trebuie să plătească contribuții de asigurări sociale de aproximativ 20%, funcționarii publici sunt scutiți de orice contribuție.

În plus, pensia funcționarilor publici reprezintă aproximativ 72% din salariul lor brut de muncă, ceea ce este peste media din sectorul privat, iar dacă un funcționar public activează în serviciu doar cinci ani, acesta are dreptul la o pensie minimă, în valoare de 1.897 de euro.

Potrivit noilor cifre guvernamentale, în Germania pensiile generoase ale funcționarilor publici sunt aproape imposibil de obținut pentru angajații obișnuiți, care cotizează toată viața la fondul de pensii, pensia unui funcționar public putând ajunge la 5.018 euro.

Belgia vrea eliminarea pensiilor speciale

Chiar dacă până azi pensiile speciale au fost subiect tabu în Belgia (după cum le numește premierul Alexander De Croo), acestea trebuie luate în discuție în cadrul reformei pensiilor, pe care guvernul belgian își propune să o definitiveze până în vară.

Potrivit lui De Croo, vârsta pivot de pensie a militarilor sau a angajaților SNCB (Société Nationale des Chemins de fer Belges), de 55 sau 58 de ani, „nu are sens și trebuie să trecem la un sistem corect”.

Citește și: Averea totală a oligarhilor ruși a crescut în 2022 cu 152 de miliarde de dolari (Forbes)

Însă, în Belgia, nu doar militarii sau șoferii SNCB beneficiază de pensii speciale, ci și funcționarii publici, minerii, personalul de zbor din aviația militară, angajați ai RATP sau chiar jurnaliștii, și nu este vorba doar despre vârsta de pensionare, ci și de beneficii financiare.

În cazul angajaților funcționarilor publici și ai angajaților RATP, cuantumul pensiei se calculează luând în considerare ultimele șase luni de salariu, față de cei mai buni 25 de ani din sectorul privat. CRP, fondul de pensii pentru agenții RATP, este în mare parte deficitar. În 2023, statul îi va plăti o subvenție de 810 milioane euro pentru a-l menține în echilibru, după ce în 2022 l-a subvenționat cu 753 milioane euro.

Modelul suedez are regrete

Deși Suedia, o țară care nu oferă pensii de lux bazate pe statutul profesional este dată de multe ori ca exemplu în ceea ce privește reforma sistemului de pensii, Karl Gustaf-Scherman, inițiatorul acestei reforme a declarat recent că „modelul suedez nu trebuie copiat”, căci va sărăci populația în vârstă.

Realizată în urmă cu 20 de ani, reforma a împins vârsta pivot de pensionare la 65 de ani, însă potrivit lui Scherman, suedezii nu pot munci până la acea vârstă, pentru a primi o pensie completă. Drept urmare se pensionează anticipat, primind o pensie redusă, confruntându-se în prezent cu pericolul sărăciei.

Potrivit unui studiu din 2019 al fondului suedez de pensii, 72% dintre bărbații pensionari și 92% dintre femeile pensionare se confruntă cu lipsuri, din cauza unei pensii reduse, puterea de cumpărare, după reforma sistemului, fiind în plină cădere.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor
13:44PSD, blat cu Piedone: candidat la Sectorul 5 va fi un obscur consilier social-democrat, remarcat prin atacuri împotriva primarului PNL Ciucu și prin faptul că deține patru apartamente
12:16Candidatul Cîrstoiu, abandonat: pagina sa de Facebook abia are 685 de urmăritori, la circa două zile de la înființare. Un videoclip cu Piedone pe șantier a strâns 7.700 de like-uri în 16 ore
11:21GALERIE FOTO Pe cine pune Ciolacu șef peste Timiș: afacerist falit, cu Porsche și avere suspectă, absolventul unei universități dubioase, amator de excursii scumpe alături de interlopul „Tarzan”
10:51O contabilă de Primărie și-a făcut state de plată pe lângă salariu pe care și le-a și plătit, lunar, timp de cinci ani, fără să se prindă nici un șef
10:38Micile miracole de la țară: o învățătoare a transformat o școală de comună într-un model educațional
20:56EXCLUSIV Firea a plătit ca să fie lăudată pentru poeziile sale sute de mii de lei din bani publici și din bugetul Primăriei București, și din cel al Ministerului Familiei
18:15Dezastrul cunoscut drept „spitalul modular COVID” de la Iași va fi plimbat prin oraș. A costat 11 milioane de euro, a funcționat zece luni, acum este în conservare
18:09După doar două luni, deficitul a ajuns, oficial, la 1,67% din PIB, cel mai mare din ultimii zece ani. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 20%
17:33Atac neobișnuit al ministrului PSD Câciu către colegul liberal de la Energie, Burduja: „Sunt multe investiţii în energie întârziate”
16:54România, după Bulgaria, într-un clasament privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială
14:15Eurostat: PIB-ul pe cap de locuitor al României, raportat la puterea de cumpărare, l-a depășit pe cel al Ungariei. România, locul șapte de la coada clasamentului, peste Grecia sau Croația