/

Pe cine promovează PSD în locul lui Firea și Budăi: o educatoare din Brad care credea că Suedia are președinte și o deputată obscură, care spunea că Elena Lasconi este o „venetică”

Pe cine va promova PSD în locul lui Firea și Budăi Foto: Replica online

Pe cine promovează PSD în locul lui Firea și Budăi: Natalia Intotero, o educatoare din Brad care credea că Suedia are președinte, și o deputată obscură, Simona Bucura-Oprescu, care spunea că Elena Lasconi, acum primar în Câmpulung Muscel, este o “venetică“ în Muscel.

“Fiecare dintre noi, la Câmpulung să le spunem tuturor: în Muscel veneticii nu sunt bineveniţi. În Muscel trebuie să ai rădăcină de muscelean ca să fii primar!”, spunea Bucura-Oprescu, în campania la alegerile locale din 2020.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Potrivit unor surse din PSD, Intotero urma să preia Ministerul Familiei, iar Bucura-Oprescu, pe cel al Muncii. O decizie a fost luată luni: Ciolacu, care vrea să arate că promovează femei în Guvern, a confirmat informațiile pe surse.

Pe cine promovează PSD în locul lui Firea și Budăi

Natalia Intotero a fost educatoare în Brad, Hunedoara, dar s-a căsătorit cu un om de afaceri italian și, după acest eveniment fericit, a promovat rapid în politică, ajungând, în 2009, secretar de stat în ministerul de Externe, parlamentar și chiar ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Dăncilă. Când era secretar de stat în MAE a susținut că Suedia are președinte. Tot atunci, scria în declarația de avere că are o mașină “Lancea“.

“Numele meu este Natalia-Elena Intotero şi sunt din Hunedoara, locul de naştere al poporului român. Sunt profesor, politician, patriot“, scrie în CV-ul ei de pe site-ul Camerei Deputaților.

În 2013, într-un interviu pentru Adevărul, ea le recomanda românilor săraci: „Să stea în ţară! Să-şi ia trei meserii şi să muncească!“.

În iunie, în plină grevă a profesorilor, Intotero se pregătea să plece în Bali, pe banii Parlamentului, deși este șefa comisiei de educație.

Simona Bucura-Oprescu este o deputată obscură din Argeș, cu studii de economie la facultatea din Craiova. Soțul ei a fost prefect de Argeș – acum este secretar general la Agenția pentru Egalitate de Șanse – și un apropiat al fostului baron al acestui județ, Constantin Niculescu.

Doctorat la fabrica de plagiate

Presa locală scrie că Bucura-Oprescu a scos din CV faptul că are un doctorat la academia SRI.

„Oare ce are de ascuns deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, de nu şi-a mai trecut, ca în anii anteriori, în CV-ul domniei sale, doctoratul pe care le avea în derulare şi pe care l-a întrerupt după izbucnirea scandalului doctoratelor plagiate?”, scria Impuls de Argeș în decembrie 2022, citată de argesulonline.ro.

“Tema tezei de doctorat “Buna Guvernare”. Anul acesta, doctoratul nu mai apare trecut în CV-ul celei despre care cam toată suflarea pesedistă din judeţ vorbește că  vrea şefia partidului, deci înlăturarea lui Ion Mînzînă din această funcţie“, arată această publicație.

Foto: Impuls de Argeș

“Deputata Simona Bucura-Oprescu a intrat de mică în politică, în FSN (FDSN, PDSR, PSD) apoi, sprijinită de fostul lider al PSD Argeş, Constantin Nicolescu, a ajuns consilier judeţean, vicepreşedinte al CJ Argeş, apoi deputată, din 2012 încoace (trei mandate consecutive).

S-a remarcat în 2020, în campania electorală pentru locale, printr-un acces de xenofobie acută, spunând că „în Muscel veneticii nu sunt bineveniţi. În Muscel trebuie să ai rădăcină de muscelean ca să fii primar!”, aluzie la candidatura la Primăria Câmpulung a „veneticei” Elena Lasconi, de loc din Hunedoara.

Mai spre zilele noastre, la începutul lunii în curs, dna Bucura-Oprescu și-a declarat deschis admirația față de regimul comunist, totalitar şi opresiv, de la Beijing, cu ocazia vizitei în Argeş a ambasadorului Chinei în România, Excelenţa sa Han Chunlin“, mai arată această publicație.

Ode în presa din Muscel

Însă Ziarul de Muscel îi înălța, în 2016, ode: “Ziua de 10 noiembrie nu o să o uite niciodată! Este ziua în care și-a unit destinul de Mihail Oprescu, actualul șef al ITM Argeș. Cred că v-ați dat seama despre cine este vorba! Simona Bucura Oprescu a primit pe pagina sa de socializare, mii de felicitări, după ce a făcut publice câteva poze de la nuntă. Are și motive!

A împlinit 15 ani de la căsătorie, unirea în fața lui Dumnezeu a Simonei cu Mihaia avut loc la mânăstirea din Curtea de Argeș. Pe pagina sa de socializare, Simona Bucura Oprescu, deputatul de Mioveni care reprezintă interesele argeșenilor și muscelenilor în Parlamentul României a făcut doar o scurtă afirmație la fotografiile pe care le-a postat pe pagina sa de socializare, adică cele de la nunta sa, și anume că au trecut 15 ani și că luna de miere simte că ar fi fost weekend-ul trecut!“.

Citește și: Firea a șters 3.600 de comentarii din peste 4.400 la postarea în care își justifica demisia, le-a lăsat doar pe cele care o lăudau

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă