/

EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”

oprea zbor special cu aeronava smurd
Gabriel Oprea, zbor "special" cu aeronava SMURD (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Miliardarul Ion Țiriac a donat statului un avion pentru misiuni umanitare și salvarea vieților omenești. De fapt, aparatul a fost folosit și pentru transportul „special” al demnitarilor. În frunte cu generalul Gabriel Oprea, zbor „special” cu aeronava SMURD.

Documente obținute de către defapt.ro dovedesc că, în cel puțin două rânduri, Gabriel Oprea, însoțit de colaboratori, a zburat cu avionul donat pentru SMURD în misiuni fără nici o legătură cu medicina de urgență.

Ce prevedea contractul de sponsorizare

În primăvara anului 2014, omul de afaceri Ion Țiriac a donat statului un avion Cessna Citation V pentru misiuni umanitare. Contractul de sponsorizare a fost semnat pe 23 aprilie 2014 între firma Ion Țiriac Air și Inspectoratul General de Aviație (IGAv), care a primit cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra aeronavei.

La acea dată, valoarea contabilă a aeronavei era de 1,7 milioane euro. IGAv se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care atunci era condus de Gabriel Oprea, care era și vicepremier.

Conform contractului de sponsorizare, avionul a fost donat cu obligația folosirii pentru misiuni SMURD, în scopuri umanitare, salvarea de vieți omenești, medico-sanitare și salvarea victimelor accidentelor și persoane aflate în stare de dificultate.

Totodată, potrivit răspunsului IGAv, avionul putea fi folosit și pentru zboruri speciale. Din formularea Inspectoratului, însă, nu este clar dacă aceste „zboruri speciale” sunt cele pentru menținerea aeronavigabilității, cele tehnice și cele necesare instruirii personalului sau și altele.

OUG cu dedicație de la Ponta

Ministerul Afacerilor Interne, sub comanda lui Gabriel Oprea, a decis ca avionul donat de Ion Țiriac să fie operat de Școala Superioară de Aviației Civilă, din subordinea Ministerului Transporturilor.

Cessna Citation V pentru SMURD
Cessna Citation V pentru SMURD (sursa: Facebook/MAI)

Motivul oficial îl aflăm din Ordonanța de Urgență 57 din septembrie 2014 emisă de Guvernul Ponta. Astfel, în documentul citat se menționeză că operarea aeronavei de către Școala Superioară de Aviație Civilă se face pe „durata derulării programelor de pregătire a personalului aeronautic navigant şi nenavigant tehnic din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne necesar operării aeronavei”.

Totodată, s-a desemnat Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, prin UPU – SMURD, ca operator medical al aeronavei, pe durata operării acesteia de către Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă. Ministerul Transporturilor mai avea obligația să suporte cheltuielile pentru înmatricularea, întreținerea și opera avionului, dotarea cu kit-ul medical corespunzător și pregătirea personalului IGAv.

Oprea, zbor „special” cu aeronava SMURD

Primul zbor special făcut de ministrul Gabriel Oprea cu aeronava donată de Ion Țiriac a avut loc în data de 7 noiembrie 2014. Avionul a decolat de pe Aeroportul Internațional București „Aurel Vlaicu” (Băneasa) și a aterizat pe Aeroportul Internațional Timișoara.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, reparat cu 3.000.000 EURO

Pe lista pasagerilor se aflau ministrul Gabriel Oprea, generalul (r) Ilie Botoș, șeful Poliției Române al vremii, Petre Tobă, șeful Poliției de Frontieră de atunci, Ioan Buda, șeful DIPI Gheorghe Nicolae, generalul Dorel Grădinaru, Cosmin Pâslaru și Diana Vasilache.

Delegația condusă de ministrul Gabriel Oprea urma să participe la inaugurarea punctului de trecere a frontierei Lunga – Nakovo. Eveniment la care au participat atunci premierii Victor Ponta și Aleksandar Vucic, actualul președinte al Serbiei.

Escală de plăcere la Craiova

Planurile de zbor arată că vicepremierul Gabriel Oprea urma să plece de la Timișoara la Craiova și, de acolo, înapoi la București. După finalizarea ceremoniei de la Timișoara, delegația condusă de Gabriel Oprea a luat avionul și s-a deplasat la Craiova.

Potrivit documentelor consultate de către defapt.ro, avionul a decolat de pe Aeroportul Timișoara în data de 8 noiembrie 2014, cu destinația Aeroportul Craiova. O zi mai târziu, avionul decola de la Craiova spre București. Zborurile au fost efectuate de Școala Superioară de Aviație Civilă, condusă atunci de directorul Ștefan Sârbu. 

Dar generalul Dorel Grădinaru nu își mai aduce aminte exact acest zbor. „Eu executam misiunea pe baza unei solicitări sau a unui ordin venit de la minister. Nu îmi puneam probleme. Trebuia să îi duc la destinație și să-i aduc de la destinație.

Dacă mi se ordona să fac o misiune, o făceam. De câte ori zbura ministrul, eram obligat să fiu la bordul aeronavei. Știu că a fost un zbor de la Timișoara la Craiova, dar din cauza condițiilor meteo nu s-a mai putut efectua zborul mai departe. Avionul a rămas și noi am plecat cu mașinile”, a spus Grădinaru pentru defapt.ro.   

Zbor „special VIP” la Bruxelles

Pentru ministrul Gabriel Oprea a urmat o nouă misiune pentru care era necesară folosirea avionului donat de Ion Țiriac. Trebuia să zboare la Bruxelles pentru a participa la Consiliul de Justiție și Afaceri Interne. Se întâmpla pe 14 septembrie 2015. Atunci, la bordul avionului s-au mai îmbarcat secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, generalul Ilie Botoș, Elena Oprin, Corneliu Alexandru și Cosmin Pâslariu.

Misiunea de zbor a fost asigurată de generalul de flotilă aeriană Cristinel Reliu Ion, pe atunci inspector general al IGAv. Zborul era considerat „special VIP”. Întreaga delegație a revenit în România pe 15 septembrie 2015.

Conform unor surse din cadrul Ministerului Transportului, din documentele obligatorii la dosarul de zbor lipsesc: procesul verbal pentru certificarea zborului de control și evaluare a aeronavei de zbor, planul de asigurare și tabelul nominal cu personalul care participă la zborul special. 

Oprea invocă „interesul Securității statului român”

Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, consideră că a folosit avionul „în interesul Securității statului român”. „Există un punct de vedere al MAI cu privire la folosirea acestei aeronave care prin Hotărâre de Guvern execută și misiuni speciale”, a arătat Gabriel Oprea într-un mesaj pentru defapt.ro.

În același timp, Inspectoratul General de Aviație susține că „și-a respectat întocmai obligațiile rezultate din contractul de sponsorizare și din actul adițional la acesta”.

„Toate zborurile aeronavei au fost executate pentru misiuni de zbor din competența Inspectoratului General de Aviație, în conformitate cu prevederile contractului de sponsorizare și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57 din 22 septembrie 2014 pentru aprobarea unor măsuri privind operarea unei aeronave aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne”, a precizat purtătorul de cuvând al IGAv, locotenentul Eugen Corneliu Fricosu, pentru defapt.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

  1. Diacriticele sunt invizibile la mine (Android Chrome, locatie Norvegia, limba telefonului in engleza). Dar cand copiez textul si dau paste in alta parte (de exemplu aici in comentarii) atunci diacriticele sunt vizibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu