Nicușor Dan este de vină pentru pensiile speciale. Deci să nu îndrăznească să taie de la Dăscălime!

Toată lumea știe: Nicușor Dan, Bolojan și Daniel David sunt vinovați de pensiile speciale. Să nu îndrăznească, deci, să ceară Dascălilor să muncească mai mult și mai bine - eventual să-i pună să treacă și prin chinul unor reevaluări periodice - fără să taie specialele! Nu se taie, nu se reformează nimic în Eduație, atât de simplu este.
Serios: nimic nu e mai grețos decât spectacolul autoproclamaților intelectuali de pe rețelele sociale care fornăie ca morsele în călduri, cerând ca Marii noștri Dascăli să nu fie deranjați cu vreo tăiere sau evaluare periodică. La fel a fost executat și Claudiu Năsui când a arătat ce număr uriaș de institute de cercetare are România și a sugerat nu desființarea lor, ci comasarea, pentru ca resursele destinate cercetării să nu se risipească pe CA-uri pline de sinecuriști.
De ani întregi, sistemul de stat din educație se prăbușește. Familiile care au resurse fug de el, preferă să plătească sume imense la școlile private.
După 13 ani de vorbe goale, Daniel David este primul care încearcă să schimbe “ceva“. A urmat un val de răgete indignate: toți vor reforme dure, dar cum, domle, să fie chiar el cel pus să muncească mai mult?
Iar cea mai mizerabilă dintre lozincile cu care sunt biciuiți David, Bolojan și Nicușor Dan este cea în care li se cere să nu facă nimic până nu taie pensiile speciale. Ce să taie? Fiindcă avem nenumărate decizii ale CCR care resping orice tentativă de diminuare a acestor privilegii. Poate, cu juriști excepționali și având noi oameni în CCR, se va vota o nouă lege de tăiere a pensiilor speciale, lege care să treacă de CCR. Dar cu siguranță acesta va fi un proces lung și riscant. Este aberant să condiționezi reformele de tăierea pensiilor speciale.
Eu sper ca Bolojan și Daniel David să nu se predea. Cu Nicușor Dan nu am emoții, el are mandat de cinci ani și va merge înainte ca broasca țestoasă din fabula lui La Fontaine: încet, indiferent la galerie, și de neoprit. Dar Bolojan și David, care ar putea fi concediați mâine, ar putea avea ezitări. Nu trebuie să se întâmple asta. Cu cât urletele sindicatelor pesedizate sunt mai mari, cu atât e mai cert că fac lucruri bune.
Iar dacă cineva din sectorul de stat se simte nedreptățit de tăieri, îl așteptăm cu drag la noi, în sectorul privat.