miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Mediu

384 articole
Mediu

Excepții pentru instalațiile "verzi" de energie

Excepții pentru instalațiile "verzi" de energie. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că autorizaţia de construire a capacităţilor de producere a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor va putea fi acordată şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Excepții pentru instalațiile "verzi" de energie Proiectul de lege modifică şi completează în acest sens Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Prin excepţie, dreptul de construire se acordă şi în lipsa documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate pentru lucrări de construire a capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor, inclusiv staţii de transformare, cabluri şi instalaţiile pentru racordarea acestora la reţeaua electrică de interes public. De asemenea, certificatul de urbanism emis pentru reglementarea regimului unui imobil/teren poate fi folosit pentru obţinerea mai multor autorizaţii de construire pe acelaşi teren, dacă sunt mai multe obiective de investiţii situate în aceeaşi arie reglementată de certificatul de urbanism. Citește și: Membri ai AUR, suspectați de autorități că ar putea face uz de armă. George Simion a recunoscut că au fost controale la cei cu permise de port armă În măsura în care lucrările de construcţii vizează realizarea mai multor obiective de investiţii pe acelaşi teren, la cererea expresă a solicitantului, se poate emite câte o autorizaţie de construire pentru fiecare obiectiv de investiţii, în baza aceluiaşi certificat de urbanism obţinut pentru terenul aferent, cu condiţia delimitării acestor obiective în documentaţia tehnică, mai prevede proiectul. Camera Deputaţilor este for decizional.

Excepții pentru instalațiile "verzi" de energie (sursa: pexels.com/Pixabay)
Academia Română, proiect european de mediu (sursa: Facebook/Institutul de Economie Mondiala)
Mediu

Academia Română, proiect european de mediu

Academia Română, proiect european de mediu. Institutul de Economie Mondială (IEM) al Academiei Române anunţă finalizarea unui proiect ce vizează stimularea cercetării şi inovării în domeniul mediului şi schimbărilor climatice şi încurajarea participării directe a cercetării româneşti la competiţii deschise la nivel european. Academia Română, proiect european de mediu Potrivit unui comunicat transmis marţi, scopul proiectului a fost crearea şi dezvoltarea unui Centru suport în cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române, care să sprijine cercetătorii în scrierea şi depunerea mai multor proiecte de cercetare în programul-cadru al Uniunii Europene Orizont 2020. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Proiectul dezvoltat de Institutul de Economie Mondială a beneficiat de o finanţare nerambursabilă în valoare de 1.985.537,55 lei, fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 - 2020. La finalizarea proiectului, după trei ani de activitate (aprilie 2020 - aprilie 2023), Institutul raportează o serie de rezultate concrete, între care, cele mai importante sunt: crearea şi funcţionalizarea Centrului suport pentru aplicaţii în Orizont 2020 sau alte programe UE şi internaţionale, realizarea a opt parteneriate de cercetare împreună cu organizaţii europene în domeniul mediu şi schimbărilor climatice, perfectarea a 17 parteneriate bilaterale cu instituţii din România şi din Uniunea Europeană. Proiecte pentru competiţii deschise în Orizont 2020 Pe parcursul desfăşurării proiectului, Institutul de Economie Mondială a organizat cu cercetătorii interesaţi 12 seminare de informare privind oportunităţi de finanţare, apeluri deschise în domeniile ştiinţifice vizate de proiect şi posibili parteneri, precum şi zece ateliere de lucru pentru pregătirea unor propuneri de proiecte la competiţii deschise în Orizont 2020 sau alte programe de cercetare din cadrul UE. Citește și: Norvegia, furnizor major de energie pentru Europa, îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor sale submarine strategice Centrul suport din cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române va continua să asigure îndrumare cercetătorilor interesaţi să scrie şi să depună proiecte de finanţare în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, punându-le la dispoziţie atât ghidurile, cât şi bazele de date realizate, precizează sursa citată.

Spania: puțuri ilegale din cauza secetei (sursa: dw.com)
Mediu

Spania: puțuri ilegale din cauza secetei

Spania: puțuri ilegale din cauza secetei. Un număr de 26 de persoane au fost arestate după ce au săpat în mod ilegal puţuri folosite pentru creşterea fructelor tropicale cum ar fi avocado şi mango în sudul Spaniei, regiune afectată de o secetă prelungită, a precizat poliţia marţi, potrivit El Pais. Spania: puțuri ilegale din cauza secetei Pe parcursul unei investigaţii care a durat patru ani, autorităţile au descoperit peste 250 de fântâni, puţuri şi bazine săpate ilegal în regiunea Axarquia din Andaluzia, care este afectată de secetă din 2021. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Spania este cel mai mare producător din Europa de fructe tropicale, care necesită cantităţi mari de apă. Producătorii estimează o scădere a producţiei de avocado cu 25% anul acesta din cauza temperaturilor ridicate şi a lipsei precipitaţiilor. Suspecţii sunt investigaţi pentru folosirea ilegală a apelor publice şi pentru o presupusă folosire frauduloasă a apei în scopul irigării recoltelor subtropicale, a spus poliţia. Autorităţile nu au precizat dacă cei arestaţi erau cultivatori comerciali sau practicanţi ai agriculturii de subzistenţă. Absenţa precipitaţiilor a făcut ca gestionarea rezervelor de apă să fie în centrul atenţiei în Spania, în special în regiunea mlăştinoasă Donana, o rezervaţie naturală care se află tot în Andaluzia şi care este periclitată de schimbările climatice, precum şi de irigările ilegale la fermele de căpşuni din apropiere. Secetă severă în Catalonia şi Andaluzia Spania a înregistrat cel mai secetos şi cel mai călduros aprilie de la începutul arhivei meteorologice, potrivit agenţiei meteo a Spaniei, AEMET. Nivelul mediu al apei în bazinele din Catalonia şi Andaluzia - zonele cel mai grav afectate - este de circa 25%. În Catalonia, nord-estul Spaniei, fermierii au organizat marţi un protest în tractoare în mai multe oraşe, solicitând ajutor guvernamental pentru a face faţă impactului secetei. Citește și: Norvegia, furnizor major de energie pentru Europa, îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor sale submarine strategice Sindicatul fermierilor Unio de Pagesos presează autorităţile pentru a oferi subvenţii, stimulente fiscale şi salariale, precum şi modernizarea de urgenţă a reţelei pentru a garanta o rezervă minimă de apă fermierilor. Un fermier a declarat că, potrivit estimărilor sale, doar circa 2% din producţia sa va fi adecvată pentru comercializare anul acesta din cauza penuriei de apă. Autorităţile "nu implementează măsuri pentru a ajuta sectorul să combată seceta", a spus el în timpul unui protest în oraşul Lleida, la circa 150 de kilometri de Barcelona.

Europa vrea hidrogen din Africa nordică (sursa: Facebook/Snam)
Mediu

Europa vrea hidrogen din Africa nordică

Europa vrea hidrogen din Africa nordică. Miniştrii Energiei din Italia, Germania şi Austria au semnat o scrisoare comună de sprijinire a dezvoltării unei conducte pentru transportul hidrogenului între Africa de Nord şi Europa, a anunţat marţi Snam, operatorul italian de reţele de gaze, potrivit Reuters. Europa vrea hidrogen din Africa nordică Snam, una dintre companiile din spatele proiectului, a informat că cele trei ţări şi-au exprimat sprijinul pentru ca proiectele de infrastructură să obţină statutul de Proiecte de interes comun ale UE (PCI), ceea ce le-ar permite accesul la anumite fonduri europene şi obţinerea rapidă a aprobărilor. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Europa vrea să extindă producţia şi importurile de hidrogen din sursele regenerabile, pentru reducerea combustibililor fosili. Aşa numitul coridor Sud H2 va lega Africa de Nord, Italia, Austria şi Germania, permiţând ca hidrogenul din sursele regenerabile produs în sudul Mediteranei să ajungă la consumatorii europeni, a precizat Snam. Citește și: Norvegia, furnizor major de energie pentru Europa, îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor sale submarine strategice Proiectul de 3.300 km este condus de patru mari operatori europeni de sisteme de transport (TSO): Snam, Trans Austria Gasleitung (TAG), Gas Connect Austria (GCA) şi bayernets în Germania. Cu o capacitate de import de hidrogen de peste patru milioane de tone pe an (Mtpa) din Africa de Nord, până în 2030 conducta ar putea livra 40% din ţinta de import de hidrogen a UE, a informat Snam.

Sătenii dintr-o comună vasluiană braconează urs (sursa: stiriest.ro)
Mediu

Sătenii dintr-o comună vasluiană braconează urs

Sătenii dintr-o comună vasluiană braconează urs. Un exemplar a fost prins într-un laţ, marţi, într-o pădure din comuna Oşeşti, autorităţile acţionând pentru eliberarea animalului. Sătenii dintr-o comună vasluiană braconează urs Potrivit primarului comunei Oşeşti, Ioan Todiraşcu, în zonă nu sunt întâlniţi de regulă urşi. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Am fost sunat de paznicul de vânătoare de la Grupa II Negreşti, mă voi deplasa la faţa locului să văd exact despre ce este vorba. Mi-a spus că este un urs prins în laţ, au fost sunate autorităţile competente să vină să-l tranchilizeze şi să ridice animalul. Vom face un proces-verbal, vom acţiona conform procedurilor legale", a declarat, pentru Agerpres, Ioan Todiraşcu. Citește și: EXCLUSIV Zgonea de la Căi Ferate, specialist în relații internaționale la Institutul de Informatică. Mai făcea și consultanță pe PFA cât să ajungă la venituri de 30.000 de euro pe an Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, în ultima perioadă ar fi existat informaţii care anunţau prezenţa unui urs în judeţ, dar nu se ştie dacă este vorba despre animalul găsit la Oşeşti. Ursul prins în laţ în pădurea din Oşeşti ar fi fost capturat de localnici.

Oportunitate de finanţare de miliarde de euro pentru bănci  Foto: Twitter
Mediu

Oportunitate finanţare miliarde de euro pentru bănci

Trecerea României la energie verde reprezintă o oportunitate de finanţare de 20 de miliarde de euro pentru bănci, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă în management. Compania de consultanţă McKinsey & Company România estimează potenţialul pieţei de energie verde (panouri solare, pompe de căldură, izolaţie) la peste 30 de miliarde de euro până în anul 2040. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În prezent, statul român se angajează să ofere subvenţii în valoare de peste 300 de milioane de euro prin programul Casa Verde, explorând însă opţiuni de finanţare suplimentare de până la 250 de milioane de euro prin programul european RePowerEU. Oportunitate de finanţare de miliarde de euro pentru bănci Potrivit cercetării, aceste subvenţii sunt însă dedicate, deocamdată, exclusiv achiziţionării şi instalării de panouri fotovoltaice. Din restul sumei de până la 30 de miliarde de euro se estimează că aproximativ 20 de miliarde de euro ar putea fi acoperite de către bănci prin oferte de credite, care pot accelera tranziţia către produse de energie verde. "Costurile pentru instalaţia cu panouri fotovoltaice sunt în medie de 1.200-1.400 euro/kW şi pot ajunge până la 15.000 de euro pentru instalaţiile mari, un angajament financiar semnificativ pentru mulţi consumatori români, într-un context de instabilitate financiară şi lipsă de predictibilitate care să îi ajute să poată estima şi justifica această investiţie. Ea poate fi, însă, una extrem de rentabilă, dat fiind faptul că majoritatea celor care apelează la această soluţie îşi recuperează investiţia în aproximativ 3 ani (asumând sprijinul Casa Verde) şi 6 ani (fără sprijinul Casa Verde)", mai arată analiza. Citește și: FOTO Ziua Victoriei, la Moscova: parada unei dictaturi de mâna a III-a. Prin Piața Roșie a defilat un tanc vechi, avioanele au rămas la sol. Prigojin, semne ale lipsei de respect față de Putin Soluțiile energetice verzi costă Cheltuielile românilor care îşi doresc, totuşi, soluţii energetice verzi complete nu se opresc aici - adăugarea unei pompe de căldură pentru a înlocui încălzirea pe gaz şi a unei baterii pentru a stoca excesul de producţie de energie electrică pot aduce un cost suplimentar de peste 20.000 de euro. Totodată, băncile din România au posibilitatea de a suplini deficitul de finanţare, venind în întâmpinarea clienţilor cu oferte speciale de creditare, reuşind în acelaşi timp să îşi atingă propriile obiective de sustenabilitate şi creştere. "Actualele oferte de împrumuturi dedicate consumatorilor pentru finanţarea soluţiilor de energie verde sunt limitate la credite de consum cu o durată de finanţare de până la 5 ani şi dobânzi ridicate, comparativ cu alte tipuri de credite, şi prea puţin personalizate pentru nevoile pe care le acoperă", mai arată cercetarea. În plus, în acest moment sunt puţine exemple de succes de jucători care să intermedieze procesul consumatorilor, de la alegerea soluţiilor potrivite, până la finanţarea şi instalarea acestora. "Un jucător integrat ar trebui să ofere consultanţă specializată în sistemele de energie electrică verde, să evalueze potenţialul energetic al locuinţei (incluzând un calcul de rentabilitate), să asigure montajul echipamentelor tehnice, să intermedieze relaţia consumatorului casnic cu o instituţie de creditare şi să faciliteze procesul birocratic de obţinere a statutului de prosumator", susţin autorii analizei. Băncile trebuie să ofere finanțare flexibilă Potrivit sursei citate, pentru a suplini acest deficit de finanţare, băncile au oportunitatea de a veni pe piaţă cu noi soluţii de finanţare flexibilă, care să le permită clienţilor să se folosească de economiile obţinute din energia verde pentru a-şi rambursa împrumutul. În plus, parteneriatele băncilor cu furnizorii de energie pot simplifica procesul pe care consumatorii trebuie să îl parcurgă pentru a se lega la reţeaua electrică şi a deveni astfel prosumatori, dat fiind că unii dintre aceştia oferă sprijin în ceea ce priveşte intermedierea procesului cu companiile de distribuţie. Pentru a atinge obiectivul UE de a deveni neutre din punct de vedere energetic până în 2050, toate statele membre, inclusiv România, vor trebui să renunţe la orice sisteme energetice care emit gaze cu efect de seră şi să adopte soluţii prietenoase cu mediul. Electricitatea trebuie să devină principala sursă de energie În Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, România a inclus măsuri de reducere a emisiilor de carbon, de creştere a eficienţei energetice şi de creştere a ponderii surselor de energie regenerabilă în producţia totală de energie. Printre acestea se numără: energie electrică cu zero emisii de carbon. "Consumatorii trebuie încurajaţi să renunţe la surse de energie poluantă, precum cărbunele şi gazele naturale, şi să adopte surse regenerabile, precum energie solară sau eoliană", se precizează în material. În ceea ce priveşte electrificarea sistemului energetic, este nevoie să se facă tranziţia către electricitate ca sursă principală de energie, inclusiv în ceea ce priveşte metoda de încălzire a locuinţelor. Pe de altă parte, analiza face referire şi la eficientizarea beneficiilor de eficienţă energetică, respectiv reducerea consumului de energie prin trecerea la echipamente şi aparate mai eficiente din punct de vedere energetic, precum şi prin îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor. Subvențiile Guvernului, limitate Pentru a încuraja tranziţia către energie verde, Guvernul României a introdus o serie de subvenţii care le permit consumatorilor să adopte măsuri şi soluţii mai ecologice: TVA de 5% în loc de 19% pentru pompe de căldură şi panouri fotovoltaice, precum şi o subvenţie de până la 4.000 de euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Bugetul pentru 2023 prevede însă doar puţin peste 80.000 de astfel de subvenţii oferite. Acestora li s-ar putea adăuga un buget suplimentar de aproximativ 250 de milioane de euro prin programul RePowerEU, ce ar oferi subvenţii de până la 5.000 de euro - însă confirmarea acestuia este în continuare aşteptată. De asemenea, s-ar putea lua în considerare măsuri ce ţin de fiscalitate (precum reducerile de taxe şi impozite locale) pentru a stimula în continuare adopţia de astfel de soluţii energetice. Într-o piaţă în creştere, unde aproximativ 45% dintre români se declară interesaţi să instaleze panouri solare în anul următor (potrivit unui studiu al unei companii de energie electrică, realizat la finalul lui 2022), planurile de finanţare ale Guvernului ating capacitatea curentă de instalare pentru următorul an, însă rămân insuficiente pentru a întâmpina cerinţele consumatorilor, consideră autorii analizei.

Ministrul Mediului anunţă că, din 19 mai, încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice Foto: News.ro
Mediu

Încep înscrierile Programul Casa Verde Fotovoltaice

Ministrul Mediului anunţă că, din 19 mai, încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice, iar acestea vor fi făcute treptat pentru fiecare regiune în parte. Bugetul alocat este de două miliarde de lei putând asigura finanţarea pentru 75.000 de gospodării. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Ministrul Mediului a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că acest program este un digitalizat complet. Încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice “Sper ca cetăţenii să vadă într-adevăr un program care înseamnă foarte puţine documente, digitalizat complet. Nu se trimit hârtii, nu se trimit dosare la Bucureşti, totul se încarcă online, într-o platformă administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această simplificare şi digitalizare reducem birocraţia, fără doar şi poate. Ne aflăm deja în perioada de implementare a programului pentru că pe 2 mai a început înscrierea companiilor care vor instala panourile fotovoltaice, acele companii, care în prealabil trebuie să obţină documentele şi certificatele de la ANRE. În momentul de faţă sunt peste 250 de companii deja înscrise în program şi mai sunt câteva sute care aşteaptă la ANRE emiterea documentelor. Interesul din partea companiilor este unul uriaş. Acest lucru este un lucru bun, pozitiv pentru că cetăţenii vor avea posibilitatea să aleagă dintre mai multe companii, mai multe oferte, oferte care după aceea se transformă în contracte semnate cu beneficiarii. Interesul nostru este să punem la dispoziţia cetăţenilor, beneficiarilor cât mai multe opţiuni posibile şi să aleagă cea mai bună variantă din punct de vedere financiar şi tehnic”, a precizat ministrul Mediului, citat de news.ro. El a menţionat că pe data de 19 mai încep înscrierile în acest program. Citește și: FOTO Ziua Victoriei, la Moscova: parada unei dictaturi de mâna a III-a. Prin Piața Roșie a defilat un tanc vechi, avioanele au rămas la sol. Prigojin, semne ale lipsei de respect față de Putin ONG-urile și parohiile pot aplica “Pe data de 19 mai începe pentru prima euroregiune acest program. Am spus de mai multe ori avem un buget fără precedent, un buget de 2 miliarde de lei pentru acest program, un buget care ne permite în primă fază alocarea a cel puţin 75.000 de finanţări pentru 75.000 de gospodării, după care, anul acesta, pentru prima dată, asigurăm finanţare pentru asociaţiile, ONG-urile, asociaţiile şi fundaţiile care prestează servicii sociale. De asemenea, parohiile vor putea aplica pentru câte un sistem fotovoltaic. Până acum, nici parohiile nu erau incluse în nicio formă de finanţare. Am decis să deschidem aplicaţia pentru euroregiuni pentru a reduce presiunea pe sistemul informatic. Am alocat trei zile lucrătoare pentru fiecare euroregiune. În zilele nelucrătoare, platforma va fi închisă. Dacă în prima zi nu se termină fondurile, urmează încărcarea cererilor documentelor în platformă în următoarea zi lucrătoare. Am aşezat regiunile de dezvoltare în ordine alfabetică. Vom începe cu Bucureşti-Ilfov, iar bugetul este alocat pe fiecare euroregiune, proporţional cu numărul de case unifamiliale intabulate în euroregiunea respectivă din totalul de 3 milioane de astfel de imobile intabulate în România”, a mai precizat Tánczos Barna. El a precizat că faţă de anii trecuţi nu mai este nevoie de liste preliminare din partea instalatorilor.

Sistem plutitor de colectare a deşeurilor pe râul Cibin, amenajat de Primăria Sibiu Foto: AIOS
Mediu

Sistem plutitor de colectare a deşeurilor

Un sistem plutitor de colectare a deşeurilor pe râul Cibin a fost amenajat de Primăria Sibiu, deşeurile fiind astfel oprite şi colectate la intrarea în oraş, în zona Zăvoi. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Primăria Sibiu și citat de news.ro, contractul de lucrări, încheiat SC Terra Building SRL, are o valoare de 229.000 de lei. Sistem plutitor de colectare a deşeurilor Contractul presupune: Realizarea sistemului plutitor de colectare a deşeurilor în lungime de 16 m. Conducta se va instala perpendicular la un unghi de 45 grade pe râul Cibin pentru dirijarea deşeurilor şi algelor către camera de colectare. Realizarea unei camere de colectare a deşeurilor pe malul stâng al Cibinului. Amenajarea drumului de acces din materiale de balastieră, pentru a permite accesul maşinii de ridicare a deşeurilor dinspre strada Zăvoi către camera de colectare. Potrivit oficialilor Primăriai Sibiu, sistemul de colectare a deşeurilor reţine eficient deşeurile de pe râul Cibin, este realizat din materiale care să nu polueze mediul înconjurator, care să se integreze în mediul înconjurător şi care să nu producă un impact vizual negativ. De asemenea, asigură accesul facil al mijlocelor de evacuare a deşeurilor din amplasament şi este adaptabil la variaţiile de debit ale râului Cibin, menţinându-şi funcţia de reţinere a deşeurilor la aceeaşi capacitate pentru orice debit al râului. Citește și: FOTO Ziua Victoriei, la Moscova: parada unei dictaturi de mâna a III-a. Prin Piața Roșie a defilat un tanc vechi, avioanele au rămas la sol. Prigojin, semne ale lipsei de respect față de Putin În plus, sistemul nu va cauza inundaţii şi nu va obstrucţiona debitul râului. Primăria Sibiu are, de asemenea, în derulare un amplu proiect de amenajare a malurilor râului pe segmentul care traversează municipiul.

Norvegia, îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor  Foto: Facebook Equinor
Mediu

Norvegia, îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor

Norvegia, furnizor major de energie pentru Europa, este îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor sale submarine strategice, scrie AFP care citează un raport al unei agenții norvegiene de securitate. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Experienţele din perioada de după declanşarea invaziei (ruse asupra Ucrainei) arată că infrastructurile submarine ce transportă gaz, electricitate şi comunicaţii electronice pot fi cu precădere expuse şi vulnerabile sabotajului", scrie NSM într-un raport. Norvegia, îngrijorată de vulnerabilitatea infrastructurilor Pentru infrastructurile submarine, la fel ca pentru alte instalaţii esenţiale ale ţării, "trebuie să fie puse în aplicare măsuri de securitate pentru a fi atins un nivel de siguranţă", notează agenţia norvegiană. Acest raport, care identifică peste 50 de breşe în securitatea naţională norvegiană, este publicat la câteva luni după sabotarea, în septembrie 2022, a gazoductelor Nord Stream în Marea Baltică vecină, prin explozii spectaculoase cu autori nici până în ziua de azi identificaţi. După ce Rusia a declanşat războiul din Ucraina, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaz natural pentru continentul european, pe care ea îl aprovizionează în principal printr-o amplă reţea de gazoducte submarine. Regatul scandinav este de asemenea un mare exportator de petrol, în parte prin oleoducte, şi un important furnizor de electricitate prin cabluri lungi care leagă mai multe ţări ale Europei. Semn al vulnerabilităţii acestor instalaţii strategice, o porţiune dintr-un cablu ce monitoriza activităţile submarine în largul Norvegiei a dispărut în mod misterios la începutul lui 2021. Apoi, un alt cablu de comunicare între continent şi arhipelagul Svalbard, în Marele Nord, a fost rupt în ianuarie 2022. În ambele cazuri, nu s-au putut stabili vinovaţii, însă media norvegiene au arătat spre Rusia vecină, subliniind prezenţa de traulere ruse în zonele vizate în acele perioade. Citește și: FOTO Ziua Victoriei, la Moscova: parada unei dictaturi de mâna a III-a. Prin Piața Roșie a defilat un tanc vechi, avioanele au rămas la sol. Prigojin, semne ale lipsei de respect față de Putin "Guvernul apreciază că este nevoie de măsuri ofensive şi ţintite pentru a răspunde provocărilor cu care ne confruntăm", a comentat ministrul norvegian al justiţiei, Emilie Enger Mahl, primind marţi raportul NSM.

Când vor fi anunţate concluziile pe Bâstroe Foto: News.ro
Mediu

Când vor fi anunţate concluziile pe Bâstroe

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat azi, întrebat când vor fi anunţate concluziile în urma măsurătorilor făcute pe Bâstroe că specialiştii în hidrologie fac modelările în sistemul informatic, ceea ce ar dura 10-14 zile. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online El a spus că speră să aibă şi o modelare a întregului canal navigabil. Când vor fi anunţate concluziile pe Bâstroe “Colegii noştri specialişti în hidrologie - INHGA (Institutul NaţIonal de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor) face modelările în sistemul informatic. După estimările noastre iniţiale aceste modelări durează între 10 şi 14 zile. Sper ca în cel mai scurt timp posibil să avem şi o modelare a întregului canal navigabil şi a întregului braţ Chilia, inclusiv Canalul Bâstroe, să vedem ce calitate au datele şi cât de precise sunt. Imediat cum suntem gata le vom face publice”, a afirmat ministrul Mediului, citat de news.ro. Autorităţile române şi cele ucrainene au convenit, în 3 martie, în prima întâlnire tehnică referitoare la canalul Bâstroe, ca România să înceapă măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din 15 martie. Citește și: FOTO Ziua Victoriei, la Moscova: parada unei dictaturi de mâna a III-a. Prin Piața Roșie a defilat un tanc vechi, avioanele au rămas la sol. Prigojin, semne ale lipsei de respect față de Putin Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa, în 16 martie, că ucrainenii au dat un ”acord parţial” pentru începerea măsurătorilor pe braţul Chilia (partea ucraineană), începând din 17 martie, însă doar de la kilometrul 22, nu de la kilometrul 11, cum solicitase partea română. ”Insistăm ca flota de nave specializate a României să primească acces şi pe celelalte sectoare ale braţului Chilia (între km 11 şi km 22), dar şi pe canalul Bâstroe”, arăta el.

Braconajul piscicol în Deltă, fără oprire (sursa: Facebook/Poliția de Frontieră Română)
Mediu

Braconajul piscicol în Deltă, fără oprire

Braconajul piscicol în Deltă, fără oprire. Poliţiştii de frontieră, independent sau în cooperare cu lucrători din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au descoperit, în perioada 1-6 mai, 278 kilograme de peşte, de diferite specii, provenit din pescuit ilegal, în cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a braconajului piscicol în Delta Dunării. Braconajul piscicol în Deltă, fără oprire Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, 29 exemplare de sturion au fost redate mediului natural, iar poliţiştii au întocmit 12 dosare penale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În perioada de referinţă, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 480 metri plase monofilament, 1.811 metri plase pescuit comercial în valoare de 10.650 lei, 280 metri setcă în valoare de 1.400 lei, şapte vintire în valoare de 1.500 lei, trei ambarcaţiuni în valoare de 14.500 lei, trei motoare barcă în valoare de 29.000 lei, două autovehicule în valoare de 52.000 lei, un rezervor benzină în valoare de 300 lei. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.

Sauron, "nașul" unor specii de fluturi (sursa: BBC)
Mediu

Sauron, "nașul" unor specii de fluturi

Sauron, "nașul" unor specii de fluturi. Două specii de fluturi au primit din partea oamenilor de ştiinţă numele Sauron, un personaj malefic din romanul "The Lord of the Rings" ("Stăpânul inelelor"), informează BBC. Sauron, "nașul" unor specii de fluturi Cele două specii vor avea de acum înainte cuvântul "Saurona" în denumirile lor ştiinţifice, întrucât inelele negre de pe aripile lor portocalii amintesc de ochiul atotvăzător descris de scriitorul J.R.R Tolkien în cărţile sale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Muzeul de Istorie Naturală din Londra speră că acest nume neobişnuit va atrage atenţia asupra celor două specii şi va contribui la promovarea unor programe suplimentare de cercetare. Cele două specii au fost adăugate în noul gen Saurona. Saurona triangular şi Saurona aurigera sunt primele specii incluse în cadrul acestui gen de fluturi, însă oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca şi alte specii să li se alăture în curând. Denumirile ştiinţifice au fost alese de Blanca Heurtas, curatoarea departamentului de fluturi din cadrul muzeului londonez şi membră a unei echipe internaţionale ce a descris noul gen de fluturi într-un studiu publicat în revista ştiinţifică Systematic Entomology. Un deceniu de studiu Treizeci de cercetători din lumea întreagă au petrecut un deceniu studiind fluturii din subgenul Euptychiina. Experţii au analizat peste 400 de specii de fluturi şi au utilizat tehnologii avansate de secvenţiere a ADN-ului pentru a identifica diferenţele ce există între ele la nivel genetic, precum şi în privinţa aspectului lor. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor Saurona triangula şi Saurona aurigera nu sunt însă primele vieţuitoare denumite după Sauron. Ochiul strălucitor al acelui personaj negativ a fost inclus şi în denumirile ştiinţifice atribuite unui gândac, unei broaşte şi unei specii de dinozaur. Aceeaşi echipă a descoperit şi un alt gen de fluturi, pe care Blanca Huertas l-a denumit Argenteria, însemnând "mină de argint", datorită prezenţei unor solzi argintii pe aripile acestor insecte.

"Ultima generație" a mânjit Constituția germană (sursa: letztegeneration.de)
Mediu

"Ultima generație" a mânjit Constituția germană

"Ultima generație" a mânjit Constituția germană. Activişti pentru climă au vandalizat duminică un monument din Berlin dedicat Constituţiei germane, murdărind cu un lichid lipicios panourile sale de sticlă. "Ultima generație" a mânjit Constituția germană Activişti din gruparea "Ultima Generaţie" au desfăşurat un banner cu mesajul "Acest guvern ne distruge baza vieţii". Protestul activiştilor a fost organizat în apropierea clădirilor Parlamentului. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Poliţia germană a declarat că la protest au participat trei bărbaţi şi trei femei. Gruparea "Ultima generaţie" a anunţat că monumentul a fost mânjit cu "urme de palme de culoare roşie", iar citatele din Constituţie au fost acoperite cu pancarte. "Ultima generaţie" consideră că guvernul german încalcă Constituţia prin lipsa măsurilor împotriva schimbărilor climatice. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor Monumentul "Grundgesetz 49" (Legea Fundamentală 1949), realizat de artistul israelian Dani Karavan, este constituit dintr-un panou de sticlă gravat cu citate din Constituţia germană, adoptată după al Doilea Război Mondial, în 1949. Gruparea "Ultima generaţie" a organizat un protest similar la începutul lunii martie, care a fost condamnat de numeroşi politicieni.

Piața SUV-urilor electrice, competiție foarte dură (sursa: Facebook/BYD)
Mediu

Piața SUV-urilor electrice, competiție foarte dură

Piața SUV-urilor electrice, competiție foarte dură. China reprezintă zona zero pentru războiul preţurilor la vehiculele electrice (EV), iar teatrul de operaţiuni se uită spre SUV-urile electrice, cel mai mare segment al pieţei, dominat de Tesla Inc şi BYD, potrivit Reuters. Piața SUV-urilor electrice, competiție foarte dură Piaţa, aglomerată cu peste 90 de modele, devine şi mai strânsă, cel puţin 20 de noi modele, atât ale brandurilor din China cât şi din străinătate fiind lansate în aprilie, ceea ce afectează marjele de profit şi preţurile pe piaţa internă şi stimulează exporturile, apreciază analiştii şi directorii din industria auto. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Producătorii de EV din China au urmat exemplul Tesla şi au redus preţurile SUV-urilor electrice, canibalizând vânzările de automobile echipate cu motoare pe combustie (ICE), în condiţiile în care diferenţa de preţ între tehnologii se reduce, susţin analiştii. Tendinţa se extinde peste hotare, prin majorarea exporturilor de SUV-uri electrice produse în China. "Vedem o mulţime de exporturi chineze, pe fondul pieţei ultra-competitive din China. Va fi de fapt o supapă de eliberare a presiunii", a afirmat Tu Le, de la firma chineză de consultanţă Sino Auto Insights. În China, 40% din mașini sunt SUV-uri Piaţa pentru SUV-urile electrice a crescut spectaculos în China în ultimul deceniu şi acum reprezintă aproape 40% din toate maşinile vândute, fiind 400 de modele de SUV-uri, cu toate tipurile de combustibili. Anul trecut, au fost vândute pe piaţa chineză aproape tot atâtea SUV-uri câte maşini din toate categoriile s-au vândut în Europa, sau peste 11 milioane. Popularitatea SUV-urilor electrice a explodat de când Tesla a produs şi a livrat în China Model Y, în urmă cu doi ani, acestea devenind unul din segmentele cu cea mai rapidă creştere pe piaţa chineză. Atât brandurile interne cât şi cele străine sunt reprezentate în rândul noilor modele lansate la Salonul Auto de la Shanghai de luna trecută. Producători auto de top, ca Volkswagen, BMW şi Toyota, se bazează pe noile SUV-uri electrice pentru a-şi majora vânzările în China, cea mai mare piaţă auto din lume. Tesla, cel mai competitiv preț Producătorii chinezi de vehicule electrice Xpeng şi Nio au şase modele de SUV-uri, dar există şi companii de stat care fac doar modele electrice, cum ar fi brandul Aion de la GAC. Ele concurează cu cele 93 de modele de SUV-uri electrice existente, pe o piaţă unde s-au înregistrat anul trecut vânzări de 1,5 milioane de unităţi, principalele zece branduri reprezentând 84% din vânzări, se arată în analiza Reuters pe baza datelor CAAM - Asociaţia Producătorilor Auto din China. Erau 76 SUV-uri electrice în 2020, înainte ca Tesla să înceapă producerea maşinilor Model Y în China, vânzările medii anuale fiind de doar 3.000 unităţi. În pofida recentelor creşteri minore de preţuri, Model Y al Tesla încă este cu 20% mai ieftin în China decât era în octombrie 2022, când producătorul auto american se confrunta cu majorarea stocurilor. Xpeng, Leapmotor şi alţii au venit cu propriile discounturi, în timp ce BYD oferă un discount de 1.000 de dolari la SUV-ul Song Plus, cel mai bine vândut. Sub 40.000 de dolari, competiție "brutală" Cei care refuză să reducă preţurile modelelor existente pentru a proteja valoarea brandului au ales în schimb să ofere preţuri de pornire mai mici decât se estima pentru noile modele, alături de o autonomie mai mare şi dispozitive de conducere autonomă. Realitatea este "brutală" pentru principalii producători auto străini, care au ţintit piaţa de masă cu SUV-uri sub 40.000 de dolari, cum ar fi Ford, a explicat Tu Le, de la Sino Auto Insights. Şeful Ford, Jim Farley, a recunoscut concurenţa intensă de pe piaţa SUV-urilor electrice ca un factor care a stimulat majorarea exporturilor auto chineze. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor "De aceea ne vom concentra pe piaţa europeană. Europa este o piaţă de export premium, toţi producătorii sunt acolo", a declarat Farley în aprilie, după o călătorie în China. De asemenea, Ford va restructura operaţiunile sale din China a anunţat săptămâna trecută Farley. Deja Tesla şi Renault au început să-şi exporte masiv SUV-urile electrice produse în China către Europa, producătorii chinezi de vehicule electrice au propriile lor planuri privind majorarea livrărilor în Europa.

Asalt nocturn al urșilor la Soveja (sursa: Facebook/Ionut Filimon)
Mediu

Asalt nocturn al urșilor la Soveja

Asalt nocturn al urșilor la Soveja. Primăria comunei Soveja a luat decizia de a întreprinde o serie de acţiuni pentru hăituirea şi alungarea urşilor după ce, în noaptea de duminică spre luni, mai multe exemplare au pătruns (VIDEO) pe străzile comunei, în căutare de hrană, unul dintre aceştia intrând chiar şi într-o locuinţă, potrivit primarului comunei, Ionuţ Filimon. Asalt nocturn al urșilor la Soveja "Am avut în ultimele 24 de ore mai multe ale urşilor la noi în comună. Au intrat inclusiv în bucătăria casei unor localnici care, din fericire, nu erau acasă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Fenomenul acesta a luat amploare şi nu ştim în ce măsură putem să îl mai stăpânim. Am luat decizia de a convoca Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, cu reprezentanţi ai Poliţiei, Ocolului Silvic, Jandarmeriei, medic veterinar. Astăzi, la ora 22,00, o să începem o primă acţiune de hăituire şi alungare. Lucrurile au scăpat de sub control. Ei ar trebui extraşi, dar la acest moment decizia nu stă la noi. O să cer o audienţă la ministru, să vedem ce putem face. Nu putem să facem decât acţiuni de alungare la acest moment, dar ei revin mereu, în căutare de hrană", a declarat, pentru Agerpres, primarul Ionuţ Filimon. Edilul susţine că oamenii sunt îngrijoraţi de prezenţa tot mai mare a urşilor în apropierea zonelor locuite, mai ales că există posibilitatea ca aceştia să devină agresivi. Sunt șapte-opt exemplare "Oamenii sunt destul de speriaţi de prezenţa tot mai mare a urşilor în interiorul localităţii. Nu este doar un singur urs care vine în ultimul timp la noi, în Soveja, sunt vreo şapte - opt exemplare. În apropiere avem şi o ursoaică cu pui. În Poiana Punga au rupt containerele pentru reciclabile, au sfâşiat pur şi simplu tabla. Am sfătuit oamenii să înţeleagă că nu trebuie să mai arunce mâncare în coşurile de colectare selectivă, pentru că urşii vin mai ales să caute hrană. Vom vedea în continuare ce măsuri mai putem lua pentru a evita o tragedie", a spus Filimon. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor Primăria Soveja s-a confruntat în ultimii ani cu tot mai multe incursiuni ale urşilor în vatra satului, unde au rupt garduri, arbori şi au intrat şi în gospodăriile localnicilor în căutare de hrană. Administraţia locală pregăteşte un proiect de împrejmuire cu garduri electrice a anumitor zone, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Ariilor Protejate, dar acesta este de durată, astfel că autorităţile încearcă să ia măsuri imediate pentru protecţia localităţii.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră