duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Mediu 13 ianuarie 2023

Apa Dunării, la Brăila, infestată cu Clostridium Perfringens. Bacteria, care apare când apa devine hazna pentru gunoaie și animale moarte, poate provoca toxinfecții alimentare grave

Apa Dunării, la Brăila, infestată cu Clostridium Perfringens Foto: Twitter
Apa Dunării, la Brăila, infestată cu Clostridium Perfringens Foto: Twitter

Apa Dunării, la Brăila, este infestată cu Clostridium Perfringens, au anunțat autoritățile locale. Există câteva simptome specifice în cazul infecției cu bacteria Clostridium Perfringens, cum ar fi: durerile abdominale sau diareea.

Ea apare atunci când apele sunt poluate cu deșeuri, inclusiv animale moarte.

Apa Dunării, la Brăila, infestată cu Clostridium Perfringens

"Urmare a informării transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Brăila, cu privire la faptul că operatorul unic Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila a constatat o fluctuaţie a valorilor înregistrate pentru indicatorul 'Clostridium Perfringens' în apa brută captată din fluviul Dunărea, la Staţia de Tratare Apă Potabilă Gropeni, prefectul judeţului, Iulian Timofei, a convocat pe 11 ianuarie, la ora 20,30, o şedinţă de lucru cu reprezentanţii conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Brăila, Serviciului de Gospodărire a Apelor Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dunărea Brăila.

Apa potabilă furnizată populaţiei a întrunit şi întruneşte parametrii de potabilitate, neexistând niciun risc pentru sănătatea populaţiei. Operatorul unic Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila a luat măsurile necesare pentru ca acest indicator 'Clostridium Perfringens' să nu apară în apa potabilă", se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Brăila.

Recomandare: nu spălați alimente în Dunăre

În şedinţa convocată la nivelul Prefecturii Brăila au fost stabilite şi principalele măsuri de strictă necesitate pentru informarea populaţiei, care au fost transmise Unităţilor Administrativ Teritoriale riverane fluviului Dunărea.

Citește și: EXCLUSIV Sentința de închisoare cu executare pentru o palmă peste posteriorul unei femei, sabotată de polițiști, care au descurajat victima și nu voiau să deschidă dosar

Măsurile vizează: evitarea consumului de apă brută din fluviul Dunărea; evitarea consumului de alimente în formă crudă dacă acestea au fost spălate în prealabil cu apă brută ce provine din Dunăre; în cazul apariţiei simptomelor specifice - diaree (la 6 - 24 ore de la contaminare, dar cel mai adesea 8 - 12 ore), dureri abdominale, se recomandă prezentarea la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi recomandarea tratamentului optim.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Mediu

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră