vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Mediu 15 octombrie 2025

Buzoianu insinuează că este vorba de corupție când vine vorba de autorizarea unor hidrocentrale

Autorizarea unor hidrocentrale prin corupție (sursa: Facebook/Diana Buzoianu)
Autorizarea unor hidrocentrale prin corupție (sursa: Facebook/Diana Buzoianu)

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a criticat dur legea adoptată miercuri de Parlament, care permite modificarea limitelor ariilor protejate în termen de 60 de zile, acuzând că aceasta „va distruge păduri extraordinar de valoroase pentru generații întregi”.

O lege care „permite distrugerea ariilor protejate”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Buzoianu a denunțat votul majorității formate din AUR, PSD, PNL și UDMR, afirmând că actul normativ favorizează interese economice obscure în detrimentul mediului și al sănătății publice.

Citește și: Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA

„Acum câteva minute a trecut legea votată de AUR, PSD, PNL și UDMR, care stabilește că orice arie protejată poate fi distrusă”, a scris Diana Buzoianu.

Proiectul de lege prevede că limitele ariilor naturale protejate pot fi modificate, în termen de 60 de zile de la solicitarea unui beneficiar, dacă pe acele terenuri existau înainte de 29 iunie 2007 investiții hidroenergetice aprobate prin hotărâri de Guvern sau decrete de stat.

„Această lege deschide calea pentru scoaterea din protecție a unor suprafețe vitale de pădure și pentru transformarea lor în zone industriale, în numele unor proiecte care nu mai sunt nici eficiente, nici utile”, a avertizat ministra.

Buzoianu: „Facem jocurile unor băieți deștepți”

În mesajul său, Diana Buzoianu a acuzat inițiatorii legii că urmăresc interese financiare ascunse și sacrifică sănătatea publică.

„Legile de protecția mediului există pentru că am decis colectiv că nu putem să ne batem joc de apa pe care o bem, de aerul pe care îl respirăm și să lăsăm o țară otrăvită generațiilor viitoare.

Cei care cer eliminarea normelor de mediu fac jocurile unor băieți deștepți care preferă să se îmbogățească pe repede înainte”, a scris Buzoianu.

Ea a subliniat că protecția mediului nu blochează dezvoltarea economică, ci doar proiectele ineficiente, care nu mai aduc beneficii reale.

„Pădurile României sunt o comoară națională”

Ministra Mediului a criticat și ipocrizia politică a celor care susțin legea, amintind că România pierde anual mii de hectare de pădure din cauza deciziilor luate fără viziune.

„Avem o comoară națională: pădurile României. Politicul a fost părtaș la tăierile devastatoare din ultimele decenii.

Nu e o surpriză că aceeași majoritate vine azi și spune că, indiferent de impactul asupra mediului, dacă o mână de oameni politici decid, nu mai există nicio lege care să protejeze pădurile”, a afirmat Buzoianu.

Ministra a explicat că legile de mediu nu blochează hidrocentralele, ci doar proiectele neviabile.

„Dacă un proiect nu e eficient, nu trebuie continuat, chiar dacă niște firme aflate în insolvență așteaptă zeci de milioane de euro din aceste lucrări”, a adăugat ea.

„Legea este o rușine și o amenințare”

În opinia Dianei Buzoianu, legea adoptată reprezintă „o rușine” pentru clasa politică și un pericol real pentru ecosistemele României.

„Legea adoptată astăzi în Parlament este o rușine care va distruge păduri extraordinar de valoroase pentru generații întregi. Eu voi continua să lupt pentru pădurile României.

Datoria mea nu este față de firme în insolvență sau companii de stat, ci față de toți cei care ne vor întreba peste 20-30 de ani: Ce ați făcut ca să trăim într-o țară mai bună?”, a conchis ministra.

Cum a fost votată legea în Parlament

Proiectul de lege a fost adoptat miercuri în plenul Camerei Deputaților, cu 262 de voturi „pentru” și 33 „împotrivă”, deși fusese respins anterior de Senat.

Actul normativ modifică articolul 561 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și articolul 5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

Legea prevede ca autoritățile să poată scoate terenuri din ariile protejate pentru proiecte hidroenergetice începute sau planificate înainte de 29 iunie 2007.

Noile limite trebuie trasate astfel încât perimetrul amenajărilor hidroenergetice să fie în afara ariilor protejate, iar între acestea să existe o zonă tampon de cel puțin 100 de metri.

Reacții și consecințe

Adoptarea legii a stârnit un val de critici din partea organizațiilor de mediu și a societății civile, care avertizează că România riscă să piardă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere din Europa.

Ministra Diana Buzoianu a promis că va continua lupta pentru protejarea pădurilor și a biodiversității, subliniind că „adevărata modernizare a României nu poate veni din distrugerea naturii, ci din respectul față de ea”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Mediu

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră