Prima de pensionare a magistraților, echivalentă cu șapte salarii, criticată chiar de un judecător: Legal, trebuie respinse cererile de acordare a acestei prime

Un judecător respinge "prima de pensionare". Numită oficial "indemnizație de pensionare", aceasta este cerută de magistrați care s-au pensionat după 2010.
2010, anul fatidic al bugetarilor
Până în 2010, această "primă de pensionare" se acorda tuturor magistraților cu vechime neîntreruptă de 20 de ani.
Este vorba de perioada de "după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a drepturilor bănești prevăzute de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004[2] în temeiul cărora judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.", potrivit judecătorului Gabriel Lefter, de la Curtea de Apel Constanța (care a scris un articol lămuritor pe subiect).
După 2010, însă, indemnizația de pensionare nu s-a mai acordat.
"În perioada 2010-2022, plata indemnizaţiei art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 nu s-a mai făcut în temeiul unor acte normative privind măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar", notează judecătorul Lefter.
În 2022, "prima de pensionare" - abrogată
În 2022, a fost abrogată chiar legislația care prevedea acordarea "primei de pensionare".
"În anul 2022 a fost adoptată Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor în vigoare de la 16.12.2022, act normativ care prevedea la art. 294 alin. 5 lit. a) că, la data intrării în vigoare a acestei legi, se abrogă Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (...).
Se poate concluziona astfel că, după ce, în intervalul 03.07.2010-15.12.2022 art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 (referitor la indemnizația de pensionare - n.r.) nu s-a aplicat, de la 16.12.2022 art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 a fost abrogat.", mai arată magistratul de la Curtea de Apel Constanța.
Un judecător respinge "prima de pensionare"
Judecătorul Gabriel Lefter explică în articolul citat și de ce magistrații care cer acum prin procese să li se acorde "prima de pensionare" nu o pot primi:
"Măsura legislativă a suspendării unui act normativ ori a unei dispoziţii legale cuprinse într-un act normativ nu poate fi nesocotită, deoarece, atâta timp cât o dispoziţie legală este suspendată, aceasta nu face parte din ordinea de drept, altfel spus, pe perioada suspendării este ca şi cum respectiva reglementare nu ar exista[28].
Revenind la indemnizația de pensionare care era prevăzută de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, trebuie avut în vedere că, în perioada 2010-2022, au existat dispoziții legale care stabileau că nu se acordă indemnizaţii la ieşirea la pensie, respectiv că normele care o prevedeau nu se aplică.
Or, având în vedere reglementarea indubitabilă –
În final, magistratul arată (după un lung excurs printre argumente juridice) că procesele intentate trebuie să ducă "la respingerea cererilor de acordare a indemnizației de pensionare".