miercuri 04 martie
Login Contact
DeFapt.ro
Justiție 04 martie 2026

Mario Iorgulescu va fi rejudecat pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor. Decizia definitivă a Înaltei Curți

Mario Iorgulescu va fi rejudecat (sursa: Instagram/Mario Iorgulescu)
Mario Iorgulescu va fi rejudecat (sursa: Instagram/Mario Iorgulescu)

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri rejudecarea lui Mario Iorgulescu pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce procurorii au contestat hotărârea Curții de Apel București care stabilise anterior că fapta s-a prescris.

Instanța supremă a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus reluarea judecării apelurilor în ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru această infracțiune.

Înalta Curte anulează decizia privind prescripția

Potrivit deciziei definitive, judecătorii Înaltei Curți au casat parțial hotărârea Curții de Apel București din iunie 2025, prin care procesul penal pentru conducerea sub influența alcoolului și a drogurilor fusese închis pe motiv de prescripție.

Citește și: BREAKING Tribunalul București a admis cererea lui Dan Voiculescu de rejudecare a dosarului ICA

Instanța a stabilit că procesul trebuie reluat pentru a se decide modul în care va fi individualizată pedeapsa pentru această infracțiune.

Celelalte dispoziții ale deciziei Curții de Apel au fost menținute.

Reduceri succesive ale pedepsei în dosarul accidentului mortal

Mario Iorgulescu a fost condamnat pentru accidentul rutier din 2019 soldat cu moartea unui bărbat.

În timp, pedeapsa sa a fost redusă de mai multe ori de către instanțe.

Evoluția dosarului a fost următoarea:

februarie 2023 – Tribunalul București îl condamnă la 15 ani și 8 luni de închisoare;

octombrie 2023 – Curtea de Apel București reduce pedeapsa la 13 ani și 8 luni;

iunie 2024 – Înalta Curte anulează condamnarea pentru omor și decide că fapta trebuie încadrată ca ucidere din culpă, infracțiune cu pedepse mai mici;

decembrie 2024 – la rejudecare, Curtea de Apel București stabilește o condamnare de 8 ani și 8 luni de închisoare;

iunie 2025 – aceeași instanță reduce pedeapsa la 8 ani, considerând că infracțiunea de conducere sub influența alcoolului și a drogurilor s-a prescris.

Decizia de miercuri a Înaltei Curți redeschide însă analiza acestei infracțiuni.

Decizia controversată a Curții de Apel București

Hotărârea prin care Curtea de Apel București a admis contestația în anulare depusă de Mario Iorgulescu a fost luată după o deliberare în complet de divergență.

Inițial, unul dintre judecători nu a fost de acord cu admiterea contestației.

În consecință, a fost format un complet de divergență, iar două magistrate – Violeta Georgescu-Ashemimry și Adina Radu – au decis în final în favoarea inculpatului, stabilind că fapta privind conducerea sub influența alcoolului și a drogurilor s-a prescris.

Accidentul mortal din 2019

Potrivit anchetei, accidentul a avut loc în noaptea de 8 septembrie 2019, după ce Mario Iorgulescu participase la o petrecere în satul Gulia, din comuna Tărtășești.

În timpul petrecerii, el ar fi consumat alcool și ar fi avut o dispută telefonică cu fosta iubită, aflată într-un club din Parcul Herăstrău.

Deși le-ar fi promis gazdelor că nu va conduce în starea în care se afla, la finalul petrecerii, în jurul orei 2:50, s-a urcat la volanul mașinii sale, un Aston Martin DBS, și a plecat spre București.

Ancheta arată că:

  • avea o alcoolemie de 1,96 g/l,
  • era sub influența cocainei,
  • conducea cu viteze între 140 km/h și 164 km/h.

În intersecția dintre Șoseaua Chitilei și strada Teodor Neagoe, Mario Iorgulescu ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului cu aproximativ 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h.

Mașina a urcat pe un scuar, a pătruns pe contrasens și a intrat frontal, cu 143 km/h, într-un alt autoturism.

Bărbatul aflat la volanul celeilalte mașini a murit pe loc.

Transferat în Italia și absent din proces

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transportat de familie în Italia cu un avion privat și internat într-o clinică.

De atunci, el nu a executat nicio zi de închisoare și nu a fost audiat de procurori sau de instanță pe parcursul urmăririi penale și al procesului.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră