sâmbătă 31 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Investigații

574 articole
Investigații

EXCLUSIV Manda, transformat în latifundiar, va lua 8,5 milioane de euro de la UE prin Chesnoiu (PSD)

Pesediștii Claudiu Manda și Ovidiu Flori și liberalul Constantin Cosmin Enea vor două finanțări europene cu o valoare cumulată de peste opt milioane de euro pentru a înființa două ferme de cartofi în localitatea Ișalnița. Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Claudiu Manda latifundiar milionar printr-o firmă fără angajați și cu profit minuscul. Rețeaua interlopilor, condamnaților și intermediarilor Cele două proiecte europene, depuse de firmele Dalor și Agrii Green Agriculture, urmează să fie finanțate de Uniunea Europeană prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, condusă de pesedistul Adrian Chesnoiu, fost deputat și ministru al Agriculturii. Adrian Chesnoiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Cartofii de la Ișalnița Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), condusă de pesedistul Adrian Chesnoiu, a făcut publică lista finală cu proiectele depuse prin intervenția DR 16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi. Programul este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Pe această listă figurează și firmele Dalor SRL și Agrii Green Oltenia, controlate de colegii săi de partid, Claudiu Manda și Ovidiu Aurelian Flori, dar și de liberalul Constantin Cosmin Enea. Aceste două firme au cerut o finanțare totală de peste opt milioane de euro pentru a înființa fiecare câte o fermă de cartofi în localitatea Ișalnița. Deloc întâmplător, localitatea Ișalnița este condusă de pesedistul Ovidiu Flori, nașul de cununie al cuplului Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu, implicat în ambele proiecte europene. Dalor SRL, de la pesedistul Flori la pesedistul Manda Firma Dalor SRL a obținut punctaj maxim (100 de puncte) în urma evaluării proiectului „Înființare Fermă Cartofi” de către AFIR. Valoarea proiectului este 19,876 milioane lei, echivalentul a aproximativ patru milioane de euro. Documentele publice arată că firma Dalor SRL a fost deținută direct de soții Ovidiu Aurelian Flori (55%) și Iuliana Larisa Flori (45%), până în iulie 2025. Atunci, Ovidiu Flori a cesionat 35% din părțile sociale firmei Imoband Oltenia, controlate de Claudiu Manda. Prin intermediul Imoband Oltenia, Claudiu Manda este asociatul majoritar al Staragriculture SRL, care a primit la rândul ei 10% din părțile sociale ale Dalor de la Ovidiu Flori. Restul de 10% au fost cesionate de pesedistul Ovidiu Flori firmei Coliseum SA, controlate de liberalul Constantin Cosmin Enea. Iuliana Larisa Flori, consilier superior și director la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și-a cesionat părțile sociale de la Dalor firmei Serligh Music, controlate de Cristian Sergiu Flori. Cel din urmă este fratele primarului pesedist Ovidiu Flori. Pesediștii Flori și Manda și liberalul Enea Cealaltă firmă, Agrii Green Agriculture, a obținut, la fel ca Dalor SRL, punctaj maxim pentru înființarea unei ferme de cartofi, tot în Ișalnița. Agrii Green Agriculture a solicitat de la AFIR o finanțare de 23,677 milioane de lei, echivalentul a 4,5 milioane de euro, conform zf.ro. Această societate este controlată tot de tripleta Manda, Flori și Enea. Din istoricul acestei societăți aflăm că a fost înființată la finalul anului 2022 de Claudiu Iulian Manda și de Ovidiu Aurelian Flori. Părțile sociale au fost împărțite în mod egal între cei doi pesediști. Pe funcția de administrator a fost numit Cristian Sergiu Flori, fratele lui Ovidiu Flori. Ulterior, în august 2024, Ovidiu Flori a trecut pe numele lui Claudiu Manda cinci procente din părțile sociale. În ianuarie 2025, Claudiu Manda a cesionat 10% din părțile sale sociale firmei Coliseum SA, controlate de liberalul Enea. DeFapt.ro a dezvăluit că firma lui Enea i-a plătit 56.000 de euro generalului SRI Dumitru Dumbravă, decedat între timp. 

Manda, transformat în latifundiar, va lua 8,5 milioane de euro de la UE prin pesedistul Chesnoiu pentru două ferme de cartofi (sursa: Facebook/Claudiu Manda)
Enormele sume cash ale ministrului Muncii, în lei și euro. Milioane nejustificate, Manole refuză să explice (sursa: Facebook/Petre Florin Manole)
Investigații

Enormele sume cash ale ministrului Muncii, în lei și euro. Milioane nejustificate, Manole nu explică

Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), este bugetar de când se știe. Dar averea sa a depășit cu mult veniturile din bani publici. Avere uriașă, dar inexplicabilă Misterele din declarațiile de avere ale lui Florin au fost analizate de către DeFapt.ro pe larg. În 2016 (potrivit declarației de avere depuse în ianuarie 2017, ca deputat), de exemplu, Petre-Florin Manole a câștigat 65.552 de lei. Dar a dat cu împrumut PSD-ului 63.000 de lei. În 2018, la un venit anual de aproape 25.000 de euro (122.712 lei, de la Camera Deputaților), a economisit aproape 35.000 de euro (26.500 de euro plus 42.000 de lei). După 2019, sumele nejustificate au luat proporții și au ajuns la sute de mii de euro, fără să aibă nici o explicație prin veniturile lui Manole. Citește și: EXCLUSIV Șocant: milioanele fără justificare din conturile ministrului Muncii, bugetarul PSD Manole. Record: a dat un împrumut de 700.000 de lei Se laudă că a muncit pe salariul minim În mod și mai ciudat, ministrul pesedist al Muncii a declarat într-o emisiune TV că este un „susținător fervent” al majorării salariului minim pe economie. El a explicat că a trăit personal experiența muncii pe salariul minim și știe cât de dificil este să supraviețuiești în aceste condiții. Manole a povestit că, atunci când a lucrat în București pe salariul minim, veniturile lunare nu îi ajungeau nici măcar pentru plata chiriei. „Este absolut nedrept ca un muncitor să nu poată asigura un trai decent din opt ore de muncă pe zi. Nu vorbim de lux sau apartamente în centru, ci de subzistență și un nivel de trai minim decent”, a subliniat ministrul. Citește și: Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că a muncit pe salariul minim pe economie, dar refuză să explice cum a acumulat milioane 250.000 de lei cash În cea mai recentă declarație de avere, depusă la intrarea în mandat de ministru, Florin Manole a declarat și sume importante de bani gheață. Sumele cash din declarația de avere din 2025 a lui Florin Manole (sursa: Ministerul Muncii) Este vorba 100.000 de lei și 30.000 de euro (peste 150.000 de lei). Manole nu a explicat de ce are nevoie de atât de mult cash și nici unde anume sunt depozitate aceste sume.  

Șeful CA de la Romarm, trimis la DNA de Miruță, adus înapoi de Darău ca șef la Economie (sursa: LinkedIn/Constantin Alexie Cotan Bodolan)
Investigații

EXCLUSIV Șeful CA de la Romarm, trimis la DNA de Miruță, adus înapoi de Darău ca șef la Economie

Constantin Alexie Cotan Bodolan, președintele Consiliului de Administrație al Romarm, a fost schimbat din funcția de director al Direcției Administrația Participațiilor Statului de ministrul Radu Miruță. Dar a fost readus pe post de actualul ministru al Economiei, Irineu Darău. Fostul ministru al Economiei, Radu Miruță, susținea că directorul Bodolan a „viciat grav” procedurile de numire a membrilor consiliilor de administrație (CA) ale companiilor Ministerului Economiei, motiv pentru care l-a dat pe mâna procurorilor DNA.  Citește și: EximBank dă vina pe guvernul Ciolacu pentru creditul de 70 de milioane de euro către Electrocentrale Craiova, pe care compania nu-l poate returna La solicitarea DeFapt.ro, ministrul Irineu Darău a declarat că a fost nevoit să îl repună în funcție ca urmare a încetării cercetării disciplinare, dar că l-a mutat temporar pe o funcție la Direcția Generală Comunicații.   Miruță l-a cercetat disciplinar și l-a mutat Radu Miruță, în mandatul său de ministru al Economiei, anunța la finalul anului trecut că Constantin Alexie Cotan Bodolan (despre care DeFapt.ro a scris, în exclusivitate, AICI și AICI), în calitate de director al Direcției Administrația Participațiilor Statului, a invocat o legislație abrogată pentru a vicia grav procedurile de numire a membrilor de CA.  În urma întocmirii raportului Corpului de Control care a scos la iveală neregulile referitoare la numirea membrilor în consilii de administrație, ministrul Radu Miruță a decis ca Constantin Alexie Cotan Bodolan să fie cercetat disciplinar. În plus, a sesizat și Direcția Națională Anticorupție. Pentru a nu influența cercetarea disciplinară, Bodolan a fost mutat la Direcția Generală Comunicații din cadrul Ministerului Economiei. Totodată, ministrul Miruță a decis ca funcția de director al Direcției Administrația Participațiilor Statului să fie ocupată temporar de Camelia Andreea Mina.   Darău spune că a fost obligat să-l readucă Noul ministru al Economiei, Irineu Darău (tot de la USR, ca și Miruță), a decis ca, începând cu 23 ianuarie 2026, Constantin Alexie Cotan Bodolan să își „reia activitatea în funcția publică de conducere de director la Direcția Administrarea Participațiilor Statului”. Contactat de către DeFapt.ro, ministrul Irineu Darău a declarat că a fost nevoit să ia această decizie. „Revenirea pe funcția de la DAPS a fost strict și direct ca urmare a încetării de jure a cercetării disciplinare (generate automat de cea penală)”, a declarat ministrul Irineu Darău. Darău a mai precizat, totuși, că a semnat un ordin de mutare prin mobilizare prin care Constantin Alexie Cotan Bodolan a fost transferat temporar înapoi pe funcția de la Direcția Generală Comunicații, din cadrul Ministerului Economiei. DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la Constantin Alexie Cotan Bodolan, dar fără succes. 

Marioneta pe mâna căruia România lasă 10 miliarde de euro din fonduri SAFE: lacheul lui Oprea (PSD) (sursa: Facebook/Razvan Pîrcălăbescu)
Investigații

Marioneta pe mâna căreia România lasă 10 miliarde de euro din fonduri SAFE: lacheul lui Oprea (PSD)

Aproape zece miliarde de euro din fondurile SAFE pentru România vor intra în industria de apărare de stat gestionată de Romarm. Șeful Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, a fost reclamat chiar de ministrul Apărării la DNA pentru că ar fi obținut postul printr-o selecție trucată. Jurca: Obiectivul principal, dezvoltarea companiilor Romarm Într-o conferință de presă la Guvern, Mihai Jurca, șeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, a spus că fondurile SAFE care revin Ministerului Apărării vor alimenta companiile din subordinea Romarm. „V-am spus că (...) obiectivul principal care noi îl avem prin aceste achiziţii este să dezvoltăm industria de apărare a României. Acest lucru se poate face prin companiile publice pe care Ministerul Economiei le coordonează (companiile Romarm - n.r.) sau alte companii publice care pot avea un rol în industria de apărare (...). Avem 9,6 miliarde alocaţi Ministerului Apărării Naţionale”, a declarat Jurca. Cine este șeful Romarm: lacheul lui Oprea (PSD) Ce nu a mai spus șeful Cancelariei premierului este că la șefia Romarm se află un personaj care nu are nici un fel de experiență în a gestiona industria de apărare. Mai mult, toată cariera sa este una strict dependent politică. Personajul se numește Răzvan Pîrcălăbescu iar adevărata sa calificare este de lacheu al influentului pesedist Radu Oprea, căruia i-a fost șef de cabinet în mai multe rânduri. DeFapt.ro a publicat mai multe dezvăluiri despre Pîrcălăbescu, pe care le puteți citi mai jos. EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Dezvăluirile DeFapt.ro, confirmate de ministrul Miruță: numirea lui Răzvan Pîrcălăbescu la șefia Romarm, reclamată la DNA EXCLUSIV Miruță (USR) dinamitează Guvernul: îl acuză pe ministrul Ivan (PSD) de ilegalități, a sesizat DNA EXCLUSIV Noul șef al Romarm, cu sesizare la DNA pentru numire ilegală, a fost și incompatibil: și la Romarm, și la ARICE Trei ministere pentru 16,6 miliarde de euro În total, România va cheltui 16,68 miliarde de euro (bani pe care îi va împrumuta pe o perioadă de 45 de ani prin Programul SAFE al UE), pentru a cumpăra muniție și armament pentru militari români, dar și pentru construcția capetelor din Autostrada Moldovei: Pașcani – Ungheni și Pașcani – Siret. DeFapt.ro a dezvăluit încă din noiembrie 2025, că banii împrumutați se vor împărți între Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor. Cei mai mulți bani, 9,53 miliarde de euro, vor fi cheltuiți de Ministerul Apărării Naționale pentru achiziția de transportoare Piranha V, două nave, 12 elicoptere, drone, blindate, radare și muniție. Jurca, stăpânul SAFE Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din guvern după ce a fost desemnat de premierul Ilie Bolojan să coordoneze achizițiile în valoare de 16,68 miliarde euro, bani împrumutați prin Programul SAFE. „Avantajul pe care noi îl avem, ca țară, este că acest credit beneficiază de o dobândă foarte bună, înscrisă la categoria AAA, România având BBB. Este un credit pe 45 de ani, din care zece ani, perioadă de grație”, a susținut Mihai Jurca. Cât iau, defalcat, Apărarea, Internele și Transprturile Pe lângă Ministerul Apărării Naționale, care va primi 9,53 de miliarde de euro pentru înzestrarea Armatei Române și a infrastrucurii militare, 4,2 miliarde de euro vor ajunge la Ministerul Transporturilor. Transporturile vor folosi cele 4,2 miliarde euro pentru finalizarea capetelor din Autostrada Moldovei: Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret. Banii vor ajunge la Compania Națională de Investiții Rutiere, care se va ocupa de gestionarea licitațiilor. Însă s-a renunțat la dezvoltarea infrastructurii logistice aferente Portului Constanța prin Programul SAFE. Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și serviciile secrete de informații românești vor primi cumulat 2,8 miliarde euro. Lista de cumpărături a MApN  Useristul Radu Miruță, ministrul Apărării, a declarat că sunt 21 de proiecte care au legătură cu înzestrarea Armatei. „Dintre cele 21 de proiecte, 10 sunt cu achiziții în comun cu alte state, 11 sunt cu achiziții individuale ale statului român”, a spus Radu Miruță. Iată lista achizițiilor MApN de 9,53 miliarde de euro: 1. Transportoare blindate de personal 8x8 / Piranha 5 - 139 produse – 761.200.000 euro 2. Platforme multifuncționale de transport și logistică pe roți - min 1370 vehicule – 471.505.000 euro 3. Post integrat de comandă pentru apărare aeriană și antirachetă - 2 sisteme – 160.000.000 euro 4. Vedetă de intervenție pentru scafandri -2 nave – 57.000.000 euro 5. Navă de patrulare maritimă (OPV) – 2 nave – 700.000.000 euro 6. Elicoptere multi-misiune H225M - minim 12 – 852.000.000 euro 7. Sisteme de rachete navale Naval Strike Missile (NSM) – 7 sisteme – 207.000.000 euro 8. Armele și muniția individuală de infanterie la standard NATO - Aproximativ 240.000 de armament individual – 439.860.000 euro 9. Mașină de luptă pentru infanterie pe șenile – MLI – 198 vehicule -  2.983.566.000 euro 10. Sistem integrat de simulare reală de antrenament – 1 sistem – 94.500.000 euro 11. Platformă software pentru sistemele C4ISR – 70 instanțe – 19.000.000 euro 12. Sistem portabil de apărare aeriană - MANPAD – 231 sisteme cu 934 rachete – 625.560.000 euro 13. 7 Sisteme de apărare aeriană cu rază foarte scurtă cu capabilități C-UAS și C-RAM (SKYNEX), dislocabil – 7 sisteme – 476.000.000 euro 14. 2 Sisteme de apărare aeriană cu rază foarte scurtă (V-SHORAD) cu capabilități C-UAS și C-RAM Skyranger 35mm, mobil – 2 sisteme – 330.000.000 euro 15. 12 Sisteme de descoperire radar cu bătaie medie – 12 sisteme – 258.000.000 euro 16. 3 Sisteme de rachete sol-aer cu rază medie (SBAMD (L)-MR / SBAMD(L)-M-MR) – 3 sisteme – 450.000.000 euro 17. Sisteme de lovire cu muniție loittering – 70 sisteme – 147.000.000 euro 18. 2 Sisteme Navale de Apărare Antiaeriană cu Rază Foarte Scurtă cu Capabilități C-UAS și C-RAM (Millennium) – 2 sisteme – 36.000.000 euro 19. Sistemul de drone pentru supraveghre și culegere de informații din clasa 1, mini-UAS – 56 sisteme / 22 deja contractate – 45.770.000 euro 20. Muniție de 35 mm prin NSPA (CRAM - Oerlikon + Skyranger) – 87000 lovituri – 23.150.000 euro 21. Muniție de 35 mm (CRAM - Oerlikon + Skyranger, inclusiv muniție cu explozie programabilă de tip AHEAD) – 400000 lovituri – 393.275.000 euro

Răzvan Pîrcălăbescu, noul șef al Romarm, cu sesizare la DNA pentru numire ilegală, a fost și incompatibil (sursa: Facebook/Razvan Pîrcălăbescu)
Investigații

EXCLUSIV Noul șef al Romarm, cu sesizare la DNA pentru numire ilegală, a fost și incompatibil

Răzvan Marian Pîrcălăbescu, șeful Companiei Naționale Romarm, s-a aflat în incompatibiliate în perioada august – noiembrie 2025 pentru că a deținut simultan și funcția publică de consilier în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. DeFapt.ro a dezvăluit că Răzvan Pîrcălăbescu se află și în conflict de interese pentru că deține în continuare și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carfil SA, una din fabricile de armament din subordinea Romarm. Pîrcălăbescu, umbra lui Radu Oprea Cariera controversatului Razvan Marian Pîrcălăbescu este strâns legată de cea a protectorului său, pesedistul Radu Oprea, actualul secretar general al Guvernului, căruia i-a fost șef de cabinet. Din această postură, Pîrcălăbescu a fost propulsat la conducerea Companiei Naționale Romarm, deținută de Ministerul Economiei, în urma unui simulacru de selecție organizat în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Chiar dacă nu îndeplinea condițiile legale de experiență minimă pentru a fi selectat în funcția de director general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu a fost numit director general de Consiliul de Administrație, condus de prietenul său Constantin Alexie Cotan Bodolan. Miruță a sesizat DNA În noiembrie 2025, ministrul (Economiei, în acel moment) Radu Miruță anunța că a sesizat Direcția Națională Anticorupție în legătură cu procesul de selecție în urma căruia Răzvan Pîrcălăbescu a fost numit în funcția de director general al Romarm. Citește și: Dezvăluirile DeFapt.ro, confirmate de ministrul Miruță: numirea lui Răzvan Pîrcălăbescu la șefia Romarm, reclamată la DNA „Activitatea de control s-a încheiat aseară, iar raportul spune, cu subiect și predicat, că procesul de selecție pentru Consiliul de Administrație și pentru directorul general al Romarm s-a desfășurat și finalizat cu încălcarea legii”, spunea atunci Radu Miruță. Consilier la Comerț Exterior Dar, pe lângă explicațiile pe care urmează să le dea în fața procurorilor DNA, Răzvan Pîrcălăbescu are și probleme de integritate. Totul a început în anul 2019, când pesedistul Radu Oprea, în calitatea sa de ministru pentru mediu de afaceri, comerț și antreprenoriat, a decis să-l plaseze pe directorul său de cabinet, Răzvan Pîrcălăbescu, pe funcția de consilier în cadrul Direcției Generale de Comerț Exterior. Ulterior, Pîrcălăbescu a fost trimis ca șef al Biroului de Promovare Comercială și Economică la Ambasada României din Mexic. Trimis să reprezinte România în Mexic Între timp, Direcția Generală de Comerț Exterior a fost reorganizată și transformată în Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), instituție care a preluat toți angajații publici din comerțul exterior, inclusiv pe Pîrcălăbescu. După ce s-a reîntors de la Ambasada României din Mexic, în iulie 2023, Răzvan Pîrcălescu a continuat să-l slujească pe pesedistul Radu Oprea. Iar în august 2025, șeful de cabinet al lui Radu Oprea a fost ales în funcția de director general al Romarm în urma procesului de selecție derulat în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă. În paralel, figura ca angajat și pe funcția publică de la ARICE. ARICE a încercat să secretizeze datele despre Pîrcălăbescu DeFapt.ro a solicitat mai multe detalii de la ARICE despre activitatea desfășurată de Răzvan Pîrcălescu în funcția de consilier economic. Dar vicepreședintele Doru Frunzulică a încercat să țină la secret informațiile publice, inclusiv data la care Pîrcălăbescu și-a dat demisia. „Vă aducem la cunoștință în mod ferm că instituția nu poate furniza informațiile solicitate, întrucât acestea constituie date cu caracter personal, protejate în mod explicit de legislația națională și europeană. (...) Vă informăm că cererile similare formulate vor primi același răspuns, în conformitate cu obligațiile legale care revin instituției”, a transmis vicepreședintele Doru Frunzulică. Patru luni de incompatibilitate Într-un final, după ce i s-a expicat Legea 544/2001 și Regulamentul GDPR, vicepreședintele Doru Frunzulică s-a declarat învins de legislație. Ocazie cu care a recunoscut că, începând cu iulie 2023, „raportul de serviciu al domnului Răzvan Pîrcălăbescu a fost suspendat de drept (...) ca urmare a numirii sale în cadrul unor cabinete de demnitari, respectiv: Cabinetul Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, apoi la Cabinetul Șefului Cancelariei Prim ministrului și ulterior, la Secretariatul General al Guvernului. (...) Raportul de serviciu al domnului Răzvan Pîrcălăbescu a încetat ca urmare a demisiei depuse în mod expres și irevocabil în luna noiembrie 2025”. Practic, în perioada august – noiembrie 2025, Răzvan Pîrcălăbescu a deținut simultan funcțiile de director general al Romarm și consilier în cadrul ARICE. Ceea ce înseamnă că în toată această perioadă s-a aflat în incompatibilitate.  Legislația de integritate confirmă incompatibilitatea În „Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese” publicat de Agenția Națională de Integritate se menționează că „calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică (art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003)”. Mai mult, incompatibilitatea la funcţionarii publici se manifestă prin faptul că nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003), inclusiv în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public. Practic, pentru a nu fi în stare de incompatibilitate, funcționarul public Răzvan Pîrcălăbescu trebuia să își dea demisia de la ARICE imediat după ce a fost numit în funcția de director general al Romarm. Portița suspendării nu a funcționat pentru șefia Romarm Suspendarea din funcția de la ARICE nu a înlăturat incompatibilitatea între calitatea de funcționar de la ARICE și cea de director general la Romarm. Totuși, cum a putut fi Pîrcălăbescu și funcționar public la ARICE, dar și șef de cabinet la Radu Oprea timp de mai mulți ani? Explicația este că există o portiță normată de Codul Administrativ. Care spune (art. 514, alin. 1, lit. e) că „Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: (...) este încadrat la cabinetul unui demnitar”. Așadar, numai în această situație putea fi Pîrcălăbescu și funcționar, și șef de cabinet, prin suspendare. O portiță pe care, însă, nu o putea folosi pentru nici o altă funcție publică. Conflict de interese: Pîrcălăbescu, propriul lui șef DeFapt.ro a mai dezvăluit că Razvan Marian Pîrcălabescu, în calitatea sa de director general al Romarm, se află și în conflict de interese deoarce deține simultan și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carfil SA. Această companie este una din cele 15 companii de stat producătoare de armament, aflate în subordinea Romarm. Informațiile publice arată că Răzvan Pîrcălăbescu a fost ales tot în baza OUG 109/2011 în funcția de membru în Consiliul de Administrație al Carfil SA în data de 28 februarie 2025. Însă, pentru a nu fi în conflict de interese, Pîrcălăbescu trebuia să își dea demisia din conducerea companiei Carfil. Ceea ce nu s-a întâmplat. No comment DeFapt.ro i-a solicitat oficial lui Răzvan Pîrcălăbescu un punct de vedere în legătură cu starea de incompatibilitate și conflictul de interese, dar acesta a refuzat să răspundă direct. Însă l-a desemnat pe Adrian George Teotoc, unul dintre angajații Romarm, să semneze în locul său un răspuns în care menționează că „datele solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public” sau că o parte din informații se regăsesc în CV-ul lui Răzvan Pîrcălăbescu postat pe site-ul Romarm. 

Tablouri de El Greco și Greuze din patrimoniul României, confiscate la Paris. Făceau parte din colecția Carol I, un colecționar de artă urma să le vândă ilegal (sursa: Pexels/Valeria Drozdova)
Investigații

EXCLUSIV Tablouri de El Greco și Greuze din patrimoniul României, confiscate la Paris

Trei tablouri de patrimoniu lăsate moștenire de Regele Carol I statului român, cu o valoare estimată de 11 milioane de euro, au fost confiscate de autoritățile franceze înainte de a fi vândute ilegal de un colecționar de artă în Paris. La solicitarea DeFapt.ro, Ministerul Finanțelor a trasmis că a angajat un consorțiu de avocați pentru a recupera cele trei picturi de la Paris. Citește și: EXCLUSIV România a plătit avocaților 1,4 milioane de euro pentru a bloca un tablou de El Greco la New York. Pictura, revendicată și de un oligarh rus apropiat de Trump Două dintre tablouri, „Sfânta familie cu Maria Magdalena” și „Hristos pe cruce”, sunt semnate de El Greco, iar cel de-al treilea, „Portretul lui Gluck”, a fost realizat de Jean Baptiste Greuze. Trei tablouri estimate la 11 milioane de euro Un colecționar de artă a încercat în urmă cu trei ani să vândă ilegal în Paris trei tablouri din Colecția de tablouri a Coroanei României, aflată în proprietatea statului român. Autoritățile franceze au deschis un dosar penal pe numele colecționarului și au confiscat tablourile. Apoi au anunțat autoritățile de la București, respectiv Ministerul Culturii, pentru a face demersurile oficiale necesare pentru a recupera picturile.   Documentele oficiale obținute de către DeFapt.ro arată că s-a încercat vânzarea ilegală a a tablourilor „Sfânta familie cu Maria Magdalena”, „Hristos pe cruce” și „Portretul lui Gluck”. Primele două tablouri au fost realizate de El Greco, iar cel de-al treilea, de Jean Baptiste Greuze. Numele celor trei tablouri apar în baza de date a Institutului Național al Patrimoniului la categoria „bunuri culturale mobile distruse, furate, dispărute sau exportate ilegal”.  Dosar penal la Paris Ministerul Finanțelor a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că dosarul se află „pe rolul Tribunalului Judiciar Paris sub nr. parchet 20154000732 și nr. de instrucție JI 216/21/15”. Mai mult, ministerul a angajat un consorțiu format din casele de avocatură Stănescu Vasile și Asociații și AARPI Baecque Bellec pentru a reprezenta statul român în relația cu autoritățile franceze. Avocații statului român au încasat până acum puțin peste 18.000 lei, echivalentul a 3.600 de euro. Colecția Carol I Cele trei picturi valoroase au făcut parte din colecția de tablouri a Regelui Carol I, pe care monarhul pe care a lăsat-o moștenire Coroanei României. După anul 1947, s-a constatat că din colecția lăsată moștenire statului român au dispărut 42 de tablouri, inclusiv cele trei tablouri de la Paris. Guvernul român susține că acestea au fost scoase ilegal din țară de Regele Mihai I, ultimul rege al României, după ce acesta a fost forțat să abdice și să plece din țară, dar nu există dovezi pentru această afirmație.   Misteriosul colecționar de la Paris Contactat de către DeFapt.ro, avocatul Vasile Stănescu a confirmat că cele trei tablouri fac parte din colecția celor 42 de opere de artă care au dispărut din patrimoniul României. Întrebat cine a încercat să vândă ilegal cele trei tablouri, avocatul Stănescu a spus că „nu are legătură cu statul român cine a încercat să le vândă. Dar nu știu dacă vă pot da informația respectivă pentru că e în desfășurare procesul de natură privată. În sensul că nu sunt încă informații publice. E un colecționar care nu are legătură cu România.” România, sesizată de Franța Totodată, avocatul Stănescu a explicat că dosarul penal a început în Franța, ocazie cu care autoritățile de la București au aflat că cele trei tablouri aparțin statului român. „Ancheta penală a început în urmă cu doi-trei ani, iar autoritățile franceze au sesizat România. România s-a sesizat prin Ministerul Culturii, care a transmis dosarul la Ministerul de Finanțe pentru a face diligențele în procesul internațional. Apoi Ministerul Finanțelor ne-a contractat, noi mergem în civil să le recuperăm, să facem o acțiune în revendicare. Să le câștigăm, să le aducem în țară, ăsta este obiectivul”, a declarat avocatul Vasile Stănescu.

România a plătit avocaților 1,4 milioane de euro pentru un tablou de El Greco blocat la New York. Pictura, revendicată și de un oligarh rus apropiat de Trump (sursa: christies.com)
Investigații

EXCLUSIV România a dat avocaților 1,4 milioane EUR pentru a bloca un tablou de El Greco la New York

România se luptă în instanțele de judecată de la New York pentru a recupera tabloul „San Sebastian” de El Greco de la oligarhul rus Dmitri Ribolovlev. Ribolovlev este cel care a cumpărat un conac în Florida cu 95 de milioane de dolari de la președintele american Donald Trump. Tabloul, cu o valoare estimată între șapte și nouă milioane de dolari, a fost revendicat și de fugarul Paul Phillipe Al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul de corupție „Ferma Băneasa”. Citește și: Maia Sandu și Zelenski au izolat Transnistria: nimic nu intră, nimic nu iese, fără control Documentele obținute în exclusivitate de către DeFapt.ro arată că Ministerul Finanțelor a plătit doar anul trecut echivalentul a 1,4 milioane de euro avocaților angajați de statul român pentru a recupera celebrul tablou al lui El Greco. Primul proprietar român: Regele Carol I Tabloul „San Sebastian” al pictorului El Greco a făcut parte din colecția de 212 tablouri a Regelui Carol I, care a lăsat-o moștenire prin testament statului român. „Galeria mea de tablouri, cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna și în întregul său în țară, ca proprietate a Coroanei României.”, se menționa în testamentul lui Carol I din 14/26 februarie 1899. Tablourile erau expuse în reședințele Casei Regale din București, Sinaia și Bran. „San Sebastian” dispare după 1947 La scurt timp după abdicarea Regelui Mihai I, 42 de tablouri din colecția lăsată moștenire statului român au dispărut. Jacques Vergotii, fostul ofițer de ordonanță al Regelui Mihai până în 1948, a menționat în cartea „Fără drept de înapoiere în țară” că a predat tablourile lui A. Lang, directorul băncii UBS din Elveția, în 1947.  El povestește că a făcut acest lucru în timpul unei scurte opriri la Zürich a Regelui Mihai și a Reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta Reginei Elisabeta. Potrivit altor surse, însă, Regele Mihai nu ar fi scos din țară nici un fel de bunuri de valoare. În 2010, tabloul ajunge la oligarhul rus Ribolovlev De la Regele Mihai sau nu, tabloul „San Sebastian” a ajuns la comerciantul de artă francez Daniel Wildenstein în anul 1975. Ulterior, pictura s-a regăsit în proprietatea altor colecționari de artă. Iar în anul 2010, tabloul a fost cumpărat de firma Accent Delight, o companie offshore controlată de oligarhul rus Dmitri Ribolovlev, președintele clubului de fotbal AS Monaco. Afaceristul rus are o avere estimată între șapte și nouă miliarde de dolari. Tot el este cel care a cumpărat o proprietate cu 95 de milioane de dolari în Florida de la actualul președinte Donald Trump în 2008.  Însă a devenit mult mai cunoscut după ce a vândut tabloul „Salvator Mundi”, care ar proveni din atelierul lui Leonardo da Vinci, cu suma de 450 de milioane de dolari prințului saudit Mohammed bin Salman. Scos la licitație la Christie’s, blocat de statul român Pictura lui El Greco, parte a patrimoniului național al României, a reapărut la începutul anului 2025 la casa de licitații Christie’s din New York. Aceasta voia să obțină un preț cuprins între șapte și nouă milioane de dolari pe lucrare. Statul român, prin casa de avocatură Nixon Peabody, a blocat vânzarea tabloului „San Sebastian”. Apoi a deschis un proces la New York pentru a recupera opera de artă. Documentele depuse în instanță, citate de ARTnews, arată că lucrarea lui El Greco ar fi fost cumpărată de oligarhul rus Dmitri Ribolovlev de la controversatul comerciant de artă elvețian Yves Bouvier. Disputa de un miliard de dolari Ribolovlev-Bouvier Casa de licitații Christie’s, însă, a susținut că tabloul a fost cumpărat de Ribolovlev de la comerciantul Giraud Pissaro Ségalot. Nu este clar care e versiunea corectă, dar este cert că Ribolovlev și Bouvier, foști parteneri de afaceri, au devenit rivali în urma unui lung șir de procese în instanțele din New York, Singapore, Monaco și Hong Kong. Oligarhul rus îl acuza pe elvețian că l-ar fi fraudat cu 1,1 miliarde de dolari în urma achizionării a 38 de opere de artă la prețuri supraevaluate. Yves Bouvier susținea, la rândul său, că a fost dat în judecată de Dmitri Ribolovlev pentru că oligarhul se afla în proces de divorț și voia să își deprecieze valoarea colecției de artă. În decembrie 2023, cei doi au ajuns la o înțelegere ai cărei termeni au rămas nepublici. România a plătit deja 7,13 milioane lei pe avocați Ministerul Finanțelor a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că statul român se judecă la „instanța statală din New York pentru recuperarea Tabloului San Sebastian de El Greco în contradictoriu cu Casa de licitații Christie’s, Dmitry Rybolovlev și Accent Delight”. Reprezentarea juridică este asigurată de un consorțiu de avocați format din Vasile Stănescu și Asociații, respectiv AARPI Baecque Bellec. Documentele oficiale arată că, până acum, avocaților li s-a plătit din bugetul statului suma de 7,13 milioane lei, echivalentul a 1,4 milioane de euro. Contactat de către DeFapt.ro, avocatul Vasile Stănescu a declarat că „procesul de la New York continuă în curte federală. Așteptăm și noi niște decizii strategice la nivel de minister. Atunci o să putem comunica mai multe detalii. (...) Nu știm cât vor dura procesele din SUA. România își dorește să intre pe fond să prezentăm probele și să arate de ce suntem adevărații proprietari ai tabloului.” Avocații români spun că banii sunt pentru avocați americani Cât despre banii încasați de la statul român, avocatul Vasile Stănescu a mai precizata că a subcontractat celebra casă de avocatură Nixon Peabody. „Sunt niște avocați cu o reputație în domeniul recuperării obiectelor de artă. Ei sunt experții noștri americani. Sumele acestea eminamente au mers pentru asigura reprezentanrea în New York. Acolo sunt niște costuri foarte mari în litigii. Nu ne-am permis să lucrăm cu oricine”, a declarat avocatul Stănescu. Fugarul Prinț Paul vrea și el tabloul În saga tabloului de El Greco a intrat și fugarul Paul Phillipe al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul de corupție „Ferma Băneasa”. Astfel, și Prințul Paul a revendicat în instanța federală de la New York tabloul „San Sebastian”. Paul Al României a fugit din România în 2020 şi s-a stabilit la Paris. Curtea de Apel de la Paris a refuzat să îl extrădeze în România. Ministerul Finanțelor a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că dosarul are ca obiect „acțiunea inițiată de Paul Phillipe al României la instanța federală din New York pentru recuperarea Tabloului San Sebastian de El Greco în contradictoriu cu Casa de licitații Christie’s, Dmitry Rybolovlev, Accent Delight și România.”  Aceiași avocați se luptă și cu Paul Al României Și în acest proces, România este reprezentată de același consorțiu de avocați. „Așa cum a apărut și public, el (Paul Al României - n.r.) consideră că sunt niște tablouri pe care le moștenește de la Carol al II-lea. El fiind pe linie succesorală după tatăl lui, Mircea, care e completamente falsă, în opinia noastră. Adică nu sunt niște argumente solide”, a mai declarat avocatul  Vasile Stănescu pentru DeFapt.ro. 

Directorul Autorității Aeronautice, Nicolae Stoica, pune în pericol aviația: securitatea cibernetică, cu necalificați (sursa: Facebook/Autoritatea Aeronautica Civila Romana)
Investigații

EXCLUSIV Autoritatea Aeronautică pune în pericol aviația: securitatea cibernetică, cu necalificați

Nicolae Stoica, directorul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), a desființat departamentul de securitate cibernetică, unde lucrau specialiști certificați la nivel internațional. După câțiva ani, Stoica a fost nevoit să angajeze alți specialiști, dar a adus numai începători, 20 la număr. Fiecare dintre aceștia va trebui să fie certificat în domeniu, un proces pentru care AACR va trebui să plătească până la 10.000 de euro de persoană. DeFapt.ro a dezvăluit că directorul Nicolae Stoica a pus în pericol aviația civilă românească, pe care a lăsat-o fără apărare în fața atacurilor cibernetice încă din primăvara anului 2021. Citește și: DOCUMENT Corpul de Control al Guvernului confirmă dezvăluirile Defapt.ro: securitatea cibernetică a Autorității Aeronautice, distrusă de protejatul lui Lucian Bode An în care Stoica decis să desființeze Compartimentul de Securitate Cibernetică, respectiv să-i concedieze pe cei trei specialiști, motivând că instituția statului pe care o conduce nu are atribuții pe securitate cibernetică. Stoica nu a revenit asupra deciziei nici după ce a fost contrazis de mai multe instituții ale statului, inclusiv de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, de Serviciul Român de Informații și de Corpul de Control al Guvernului.  Bode, propteaua lui Stoica Liberalul Lucian Bode, în mandatul său de ministru al Transporturilor, l-a numit pe Nicolae Stoica în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române (AACR). Se întâmpla în anul 2020. Apoi, la începutul anului 2021, Consiliul de Administrație al ACCR a decis ca Nicolae Stoica să ocupe funcția de director interimar. Printre primele măsuri luate de Nicolae Stoica a fost desființarea Compartimentului de Securitate Cibernetică și concedierea singurilor trei specialiști pe securitate cibernetică în domeniul aviației civile. Specialiști care obținuseră recunoaștere și certificări internaționale pe banii statului român. Dar șeful AACR se lăuda că, prin concedierea celor trei specialiști, Autoritatea face economii de 507.000 lei pe an. Contrazis de CSAȚ, SRI, Transporturi, Corpul de control al Guvernului Mai mult, directorul Stoica susținea că AACR nu are atribuții legale în domeniul securității cibernetice. A fost contrazis de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, care a arătat, la solicitarea DeFapt.ro, că această măsură a directorului Stoica potențează „riscul de materializarea a unor atacuri cibernetice”. Chiar și Serviciul Român de Informații și Ministerul Transporturilor au transmis că AACR are atribuții pe securitate cibernetică în domeniul aviației civile. Mai mult, Corpul de Control al Guvernului a atras atenția asupra neregulilor de la AACR, dar lui Nicolae Stoica nu i-a păsat. OUG pentru securitate cibernetică La finalul anului 2024, în urma unor atacuri cibernetice în rafală asupra infrastructurii critice a statului român, a fost emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2024 prin care se instituia cadrul pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil. Potrivit acestei OUG, care avea la bază mai multe regulamente europene, AACR era recunoscută ca „autoritate competentă” în ceea ce privește cerințele referitoare la managementul riscurilor în materie de securitate a informațiilor cu impact potențial asupra siguranței aviației. 20 de posturi, nici o structură Abia în acel moment, Nicolae Stoica a decis să readucă specialiști în securitate cibernetică în Autoritatea Aeronautică și, astfel, a înființat 20 de posturi. Însă nu a pus pe picioare o nouă structură de securitate cibernetică, ci i-a împrăștiați pe cei 20 de noi angajați pe la mai multe direcții din cadrul AACR.   La solicitarea DeFapt.ro, directorul Nicolae Stoica a transmis că „Autoritatea Aeronautică Civilă Română are atribuții în domeniul securității cibernetice începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 155/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31.12.2024. Conform bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025, aprobat prin HG nr. 495/2025, au fost înființate 20 de posturi pentru securitate cibernetică.” Un curs de certificare, între 1.000 și 10.000 de euro Cei 20 de noi angajați care ar trebui să facă munca celor trei specialiști concediați în primăvara anului 2021 urmează să fie trimiși la cursuri organizate la nivel național și internațional pentru a putea obține certificările necesare. Prețul unui curs variază în funcție de nivelul de certificare. Cel mai iefin curs costă în jur de 1.000 de euro de persoană, iar cele mai înalte certificări ajung la peste 10.000 de euro. Bani pe care AACR, respectiv directorul Nicolae Stoica, îi va plăti din bani publici. 

România închide ochii la cocaina intermediată de Venezuela, deși drogul inundă toată Europa (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Investigații

ANALIZĂ România închide ochii la cocaina intermediată de Venezuela, deși drogul inundă toată Europa

Între 2015 și 2025, Venezuela apare constant în rapoartele europene ca una dintre principalele țări de plecare pentru cocaina care ajunge în Europa, alături de Columbia, Brazilia și Ecuador. Datele nu spun întotdeauna exact cât din cocaina unei anumite țări europene vine din Venezuela, dar arată clar rute maritime și aeriene care leagă porturi și nave venezuelene de principalele hub-uri europene. Citește și: Narco-nepoții soției lui Maduro: cum ajunge cocaina din Venezuela în Europa, cu pașaport diplomatic Există indicii clare și cazuri documentate (2015–2025) că țări din UE primesc cocaină pe rute care trec prin Venezuela – fie direct (nave sub pavilion venezuelean sau plecate din porturi venezuelene), fie prin rute regionale (Caraibe, Africa de Vest, teritorii olandeze din Caraibe). Venezuela, ca rută către Europa Europol și agenția UE pentru droguri (EUDA/EMCDDA) notează că cocaina este traficată spre Europa atât pe mare, cât și pe calea aerului, în principal via Columbia, Brazilia și Venezuela, cu nave care pleacă din porturi din aceste țări și ajung în porturi europene, în special în Belgia, Olanda, Spania și Portugalia (Europol, EUDA). Un document al EUDA despre traficul de cocaină către Europa arată că „ruta venezueleană” a crescut puternic începând cu anii 2000 și rămâne importantă pentru livrările spre porturi europene. UNODC și Europol indică faptul că principalele porturi de intrare în UE pentru cocaină sunt: Belgia (Anvers) Țările de Jos (Rotterdam) Spania (diverse porturi, inclusiv Galicia, Andaluzia) Portugalia, Italia, Franța, Germania, Grecia ca puncte semnificative. Rapoartele arată că o parte din fluxurile care alimentează aceste porturi pornesc din Venezuela sau de pe nave sub pavilion venezuelean. Spania Spania este unul dintre cele mai bine documentate cazuri de cocaină ajunsă via Venezuela. În mai 2017, autoritățile spaniole, împreună cu Portugalia, SUA (DEA) și UK, au interceptat nava de pescuit venezueleană Ali Primera la sud-vest de Insulele Canare, găsind aprox. 2,4 tone de cocaină. Un comunicat al Copernicus detaliază că era vorba de o navă sub pavilion venezuelean, implicată într-o rută transatlantică spre Spania. În decembrie 2024, autoritățile spaniole au anunțat capturarea a 3,3 tone de cocaină la bordul unui vas de pescuit sub pavilion venezuelean la vest de Canare, într-o operațiune coordonată cu DEA și MAOC-N. Comunicatul oficial al Agenției Fiscale (Spania) precizează că vasul plecase de pe coasta sud-americană și se îndrepta către Spania. Alte operațiuni ale MAOC-N (Maritime Analysis and Operations Centre – Narcotics) notează în mod repetat interceptarea de nave venezuelene cu cocaină în Atlantic destinate pieței spaniole. În plus, rapoarte Europol și analiza Global Initiative arată că Spania (în special Galicia, Andaluzia și Insulele Canare) rămâne o destinație cheie pentru cocaină care vine prin ruta Caraibe – Venezuela – Atlantic.  Portugalia Portugalia este hub atât de destinație, cât și de tranzit: UNODC descrie „ruta nordică” a cocainei din Atlantic: din Caraibe și coastele nordice ale Americii de Sud (inclusiv Venezuela), către Azore, Portugalia și Spania. Rapoartele EUDA menționează explicit că nave care pleacă din Brazilia, Ecuador și Venezuela transportă cocaină spre Europa, iar Portugalia este printre primele țări de intrare (porturi atlantice și Azore). În ultimii ani, Portugalia a interceptat și narco-submarine în Atlantic, cu echipaje inclusiv venezuelene, destinate „Peninsulei Iberice” (adică Portugalia și Spania). Chiar dacă nu toate aceste cazuri sunt exclusiv legate de Venezuela ca port de plecare, ele arată implicarea cetățenilor venezueleni în transportul cocainei spre Portugalia. Țările de Jos (Olanda) – inclusiv teritoriile olandeze din Caraibe Olanda apare în două planuri: Rotterdam, ca port european major, și Aruba/Curaçao, ca teritorii olandeze în Caraibe. Un studiu al CSIS privind fluxurile transatlantice arată că „transporturi de cocaină din Venezuela intră în teritorii olandeze cu bărci rapide”, profitând de distanța foarte mică dintre coasta Venezuelei și Aruba/Curaçao. Aceste teritorii sunt folosite apoi ca platforme pentru a trimite cocaina către porturi din Europa (în special Rotterdam și Anvers). Europol, EMCDDA și poliția olandeză consideră Rotterdam unul dintre cele mai importante porturi de intrare pentru cocaină în Europa, cu o parte din încărcături provenind din fluxuri maritime care includ Venezuela ca țară de plecare sau punct de transbord. Belgia Belgia (în special portul Anvers) este probabil cel mai important hub pentru cocaina sud-americană în Europa. Europol și EUDA menționează Anvers ca principal port de intrare, cu zeci de tone de cocaină confiscate anual. Fluxurile provin în principal din Columbia, Brazilia, Ecuador – dar și din rute care trec prin Venezuela, conform analizelor asupra rutelor maritime (care combină încărcăturile pe mai multe segmente). Un studiu al CSIS menționează explicit că portul Anvers primește cantități masive de cocaină din Atlantic, în contextul în care o parte din aceste fluxuri pleacă din Venezuela sau trec prin teritoriile olandeze din Caraibe, aflate la câteva zeci de kilometri de coasta venezueleană. Guardian, în 2024, rezuma situația spunând că rutele de trafic includ „porturi cheie în Ecuador, Venezuela și Africa de Vest”, iar cele mai mari cantități confiscate în Europa au loc la Anvers, Rotterdam și porturi spaniole. Franța Franța apare în primul rând prin rolul Marinei Naționale franceze în Atlantic și prin porturile de pe coasta atlantică și mediteraneană. MAOC-N și comunicatele despre fregata franceză GERMINAL descriu interceptări de nave sub pavilion venezuelean cu câteva tone de cocaină în Atlantic, în zone de responsabilitate franceză, destinate piețelor europene (inclusiv Franța și alte state UE). Rapoarte Europol indică portul Le Havre ca unul dintre punctele de intrare pentru cocaină, în cadrul unui sistem de rute care include plecări din Venezuela (alături de alte state andine și Brazilia). Italia Italia este conectată la fluxurile de cocaină prin porturi precum Gioia Tauro și prin rețele europene de criminalitate (de ex. ‘Ndrangheta): Analize Europol/Global Initiative evidențiază Italia ca destinație importantă pentru cocaină din America de Sud, cu nave container sau nave comerciale care îmbină încărcături provenite din mai multe porturi de plecare – inclusiv Venezuela, conform rutelor descrise în rapoartele EUDA și UNODC. Deși multe cazuri individuale mediatizate (ex. capturile de peste 4 t de cocaină din 2022) indică explicit legături cu Columbia sau Ecuador, studiile de rute (EUDA, 2016–2022) includ Venezuela ca punct de plecare pentru nave care ajung ulterior în porturi italiene.  Germania Portul Hamburg este menționat de Europol ca unul dintre „alte porturi cheie” de intrare a cocainei, după Rotterdam și Anvers. Traficul de aici este alimentat de aceleași lanțuri logistice maritime în care Venezuela apare ca țară de plecare sau de transbord alături de Brazilia și Ecuador. Regatul Unit Regatul Unit este o piață importantă: datele compilate de Guardian (în articolul menționat anterior), pe baza EMCDDA și Europol, indică peste 37 de tone de cocaină confiscate în UK (2022–23), cu rute principale care folosesc porturi din Ecuador, Venezuela și Africa de Vest pentru livrări pe mare către porturi europene, inclusiv cele britanice. Chiar dacă legătura directă „Venezuela – port britanic X” nu e întotdeauna menționată în comunicate, analiza de ansamblu a rutelor arată că o parte din cocaina care ajunge în UK este transportată în lanțuri logistice în care Venezuela este unul dintre punctele inițiale. Grecia Grecia apare în comunicate și știri prin cazul unei nave cu cocaină „din Venezuela către Europa” interceptată și cu arestări în portul Pireu, indicând că Grecia a fost punct de intrare pentru o încărcătură plecată din Venezuela.  Alte cazuri recente arată că Pireu și Salonic sunt folosite pentru cocaină din America Latină, iar analizele despre rute regionale (inclusiv cele care trec prin Venezuela) sugerează că Grecia e parte a aceleiași rețele care leagă porturile sud-americane de Europa. Cum trebuie citite datele Nu toate capturile spun clar „a plecat din Venezuela” – de multe ori vorbim de fluxuri combinate (marfă încărcată în mai multe porturi, schimb de nave în Atlantic, treceri prin Africa de Vest sau Caraibe). Totuși, rapoartele oficiale (EUDA, Europol, UNODC, CSIS, MAOC-N) sunt consecvente: Venezuela este unul dintre principalele puncte de plecare ale cocainei care ajunge în Europa; Spania, Portugalia, Belgia, Țările de Jos sunt hub-uri majore de intrare; alte țări precum Franța, Italia, Germania, Grecia, Regatul Unit sunt alimentate din aceleași fluxuri logistice, pe rute în care Venezuela joacă un rol important, direct sau prin proximitatea sa (Caraibe/teritorii olandeze, Africa de Vest). România și Bulgaria, noduri secundare de tranzit de cocaină Între 2015 și 2025, atât România, cât și Bulgaria apar în analizele europene ca puncte de tranzit pentru cocaina din America de Sud, inclusiv din fluxuri în care Venezuela este una dintre țările de plecare către Europa. Sursele oficiale nu precizează, la fiecare captură din România sau Bulgaria, că „această încărcătură a trecut prin Venezuela”, dar există date destul de clare despre: rolul Venezuelei ca țară de plecare sau tranzit pentru cocaina destinată Europei; rolul României și al Bulgariei ca noduri secundare de tranzit pe ruta Mării Negre/Balcani pentru cocaina latino-americană.  România: cocaină sud-americană în tranzit spre vestul Europei România este considerată în principal țară de tranzit, nu piață principală, pentru cocaina care ajunge în UE prin Marea Neagră și prin ruta balcanică. Capturi relevante (2015–2025) 2016 – Portul Constanța (record istoric) Poliția română a confiscat aprox. 2,3–2,5 tone de cocaină ascunse în containere cu banane, în portul Constanța. Reuters și Associated Press notează că drogurile proveneau din Columbia și alte părți din America de Sud și erau destinate piețelor din vestul Europei, România fiind doar țară de tranzit.  2019 – „cocaina din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre” DIICOT și poliția română au recuperat peste o tonă de cocaină dintr-o barcă răsturnată în zona Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), plus pachete aduse la mal de valuri de-a lungul litoralului (în total aprox. 1,5–1,8 tone, conform relatărilor de presă). Presă internațională (Xinhua, Euronews) notează că drogurile proveneau din America de Sud, iar România era folosită ca traseu de tranzit către UE. DIICOT și PF, cazuri mărunte Totuși, în afară de cele două cazuri cu cantități mari de cocaină, DIICOT menționează doar patru cazuri cu cantități mici de cocaină din Venezuela (între 2012 și 2015), iar Poliția de Frontieră - un singur caz, din 2007. Mai mult, dosarul cocainei eșuate, în 2019, pe plajele românești este blocat de cinci ani în „camera preliminară” a instanței și va rămâne acolo cel puțin până în februarie 2016. Nu este irelevant de menționat că drogurile se aflau la doar câțiva kilometri de două unități de supraveghere a litoralului, radarul Internelor, parte din sistemul complex de supraveghere a traficului la Marea Neagră (SCOMAR), și Farul militar al Marinei. SCOMAR, în mod convenabil a căzut, la 19 martie 2019, pentru câteva ore - exact cât a fost nevoie ca traficanții să-și debarce marfa. Sensul cocainei: Bulgaria - România - Ungaria - vestul Europei Analizele de politică publică privind traficul de cocaină în UE subliniază că porturile de la Marea Neagră – Constanța (România), Varna și Burgas (Bulgaria) sunt folosite ocazional ca puncte de intrare pentru cocaină din America de Sud, destinată ulterior vestului și centrului Europei. Un studiu al Center for the Study of Democracy (CSD) arată explicit că: cocaina ajunge la porturile de la Marea Neagră (Constanța, Varna, Burgas) via transbordări din America de Sud; din Bulgaria, cocaina tranzitează România și Ungaria pe cale rutieră spre Europa Centrală și de Vest (camioane, mașini), cu sprijinul rețelelor de crimă organizată din zonă.  Bulgaria: Burgas, Varna și rolul de nod pe ruta balcanică Bulgaria este, la rândul ei, descrisă în rapoartele internaționale drept punct de tranzit pentru cocaină din America Latină, aflată pe traseu către vestul Europei. Rutele includ atât porturile de la Marea Neagră, cât și frontierele terestre. Capturi relevante (2015–2025) 2019 – cocaină în largul Mării Negre (zona Shabla) Autoritățile bulgare au recuperat aprox. 169–200 kg de cocaină din mare, în apropiere de Shabla, la mică distanță de granița cu România. Drogurile sunt corelate cu aceeași rețea responsabilă de transportul interceptat în Delta Dunării (România). 2019–2024 – cocaină în banane și containere la Burgas: Mai multe operațiuni la portul Burgas au descoperit cocaină ascunsă în containere cu banane sau în compartimentele tehnice ale navelor: *2019: ~75 kg cocaină într-un transport de banane sosit din Ecuador. *2024: ~170 kg cocaină, tot într-un transport de banane din Ecuador, considerată cea mai mare captură din portul Burgas la acel moment. 2024–2025 – nave de marfă din America Latină *Decembrie 2024: ~190 kg cocaină ascunsă în conductele unei nave de marfă venite din Peru, în portul Burgas. *Martie 2025: peste 40 kg cocaină descoperite într-un container în Burgas, autoritățile bulgare subliniind din nou rolul țării ca roută de tranzit pentru cocaină din America Latină spre vestul Europei. Atât rapoartele UNODC, cât și cele ale Europol descriu Bulgaria ca parte a „rutei balcanice maritime și terestre”: cocaina ajunge în porturi (Burgas, Varna), apoi este transportată prin Bulgaria spre România, Grecia, Turcia și mai departe către piețele mari din vestul Europei.  Legătura cu Venezuela: cum se înscriu România și Bulgaria în tabloul european La nivel european, datele agregate ale EUDA (fostă EMCDDA) și Europol arată că, în 2020, Venezuela apare între țările din emisfera americană de unde au plecat transporturi de cocaină destinate Europei. Într-o analiză a traficului de cocaină către UE, instituția notează că: majoritatea cocainei ajunge în UE pe mare, în containere; principalele puncte de plecare sunt Brazilia, Ecuador, Columbia, dar în lista țărilor de „departure” pentru transporturi cu destinație Europa apar și Venezuela (circa cinci tone pentru 2020), alături de alte state latino-americane. Aceleași analize arată că: Spania, Portugalia, Belgia și Țările de Jos sunt hub-urile principale de intrare pentru cocaină în UE; Marea Neagră și Balcanii (inclusiv România și Bulgaria) sunt zone de diversificare a rutelor, unde apar capturi în porturile Constanța, Varna, Burgas și în puncte de frontieră terestre. În practică, lanțul poate arăta astfel: cocaina este produsă în Colombia/Peru/Bolivia; o parte este transportată în porturi sau zone de coastă din Venezuela, de unde pleacă transporturi maritime spre Europa (direct sau via Caraibe/Africa de Vest);  încărcătura ajunge în mari porturi UE (Spania, Belgia, Olanda, Portugalia), unde o parte este descărcată, iar restul este retrimis sau redistribuit prin alte porturi sau pe cale rutieră; segmente ale acestui flux ajung apoi în România și Bulgaria, fie ca tranzit spre vestul Europei, fie ca transfer secundar prin Marea Neagră și ruta balcanică (conform studiilor CSD și SELEC). 

Prima imagine cu Maduro după ce a fost capturat de forțele americane, postată de Trump (sursa: Facebook/The White House)
Investigații

FOTO Prima imagine cu Maduro după ce a fost capturat de americani: cu cătușe și ochii acoperiți

Președintele american a publicat prima fotografie înfățișându-l pe omologul său venezuelean, Nicolás Maduro. Maduro, în trening gri Donald Trump a postat fotografia pe rețeaua socială pe care o și deține, Truth Social. Citește și: Incredibila lovitură a Delta Force: securiștii cubanezi, paranoia și sutele de gărzi personale nu l-au salvat pe Maduro Textul care însoțește imaginea este foarte scurt: „Nicolas Maduro on board the USS Iwo Jima” (Nicolás Maduro la bordul portavionului USS Iwo Jima - n.r.).  Postarea a fost preluată de pagina de Facebook a Casei Albe. Postarea lui Donald Trump pe Truth Social (sursa: Truth Social/Donald J. Trump)

Șefa de cabinet a ministrului Darău (USR), doi cu suspendare pentru o angajare fictivă la Interne (sursa: Facebook/Darău Irineu)
Investigații

Șefa de cabinet a ministrului Darău (USR), doi ani cu suspendare pentru o angajare fictivă la MAI

Adriana Laura Miron, șefa de cabinet a noului ministru al Economiei, useristul Irineu Darău, a fost condamnată penal la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fals și abuz în serviciu în anul 2015. CEDO a constatat că nu i s-au încălcat dreptul la un proces echitabil. Concret, Adriana Laura Miron a fost una din cele cinci funcționare ale Direcției Generale Management Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne care l-au recrutat în mod ilegal pe D.R.C. și l-au plătit pentu un loc de muncă fictiv.   Citește și: ANALIZĂ Judecătorii CCR controlați de PSD pot fi dați afară de către colegi pentru blocarea Curții. Ce spune legislația Contactat de către DeFapt.ro, ministrul Irineu Darău a declarat că șefa lui de cabinet „are cazierul curat, fiind reabilitată în 2020”. Totodată, ministrul Darău susține că Adriana Miron este o „victimă” a fugarului Sebastian Ghiță pentru că a impus penalități de un milion de euro firmei Teamnet. Doi ani de închisoare cu suspendare Adriana Laura Miron era în anul 2011 încadrată pe funcția de director adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Un an mai târziu, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 au trimis-o în judecată alături de alte patru funcționare din Ministerul de Interne pentru fals și abuz în serviciu. Toate cinci au fost acuzate că „l-au recrutat în mod ilegal pe D.R.C. și l-au plătit pentru un loc de muncă fictiv, acesta din urma fiind de asemenea trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunile menționate”. Se întâmpla la data de 19 decembrie 2012. Pe 24 februarie 2015, Adriana Laura Miron a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Atât Adriana Miron, cât și procurorii au făcut apel. Pe 14 decembrie 2015, judecătorii de la Curtea de Apel București au decis să respingă apelul Adrianei Miron, dar l-au admis pe cel al procurorilor. Totodată, Curtea de Apel a hotărât să o condamne pe Adriana Laura Miron la doi ani de închisoare cu suspendare. Potrivit CEDO, a fost condamnată legal Nemulțumită de decizia prin care a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, Adriana Laura Miron s-a adresat Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) susținând că „procedura penală îndreptată împotriva sa a fost inechitabilă întrucât instanțele naționale nu au respectat principiul nemijlocirii”. Un complet de șapte judecători CEDO nu a fost convins că „atitudinea procedurală a reclamantei, care a avut mai multe ocazii de a solicita o nouă audiere a martorilor, atestă o contestare reală a credibilității celor care fuseseră deja audiați în cadrul procedurii înainte de intervenția judecătoarei M.M.O. în cursul cercetării judecătorești”. Într-un final, cei șapte judecători CEDO au concluzionat că Adriana Laura Miron nu este o victimă a justiției din România, respectiv că nu i-au fost încălcate drepturile procesuale.  Recuperată de Coliban, pasată la Darău Cariera Adrianei Laura Miron a continuat sub aripa protectoare a USR, deși era condamnată penal. Astfel, în anul 2021, Adriana Miron a aterizat la Brașov, acolo unde a fost angajată la Agenția Metropolitană Brașov, apoi a fost detașată la Primăria Brașov, sub conducerea primarului userist Allen Coliban.  Apoi, tot Coliban a decis să o numească manager city al Brașovului. Liberalul George Scripcaru, noul primar al Brașovului, i-a oferit funcția de director al Agenției Metropolitane Brașov. Dar Adriana Miron a preferat funcția de șef de cabinet la Ministerul Economiei. Darău își apără șefa de cabinet Contactat de către DeFapt.ro, ministrul Irineu Darău a transmis că „Adriana Miron are cazier curat, fiind reabilitată din 2020. Cazul vechi din 2011-2015 nu a vizat corupție, mită sau foloase necuvenite, ci un prejudiciu administrativ de 1.647 RON, deja închis definitiv. Adriana Miron este un funcționar public cu experiență profesională confirmată și revelantă: peste 25 de ani, dintre care 11 ani în administrația centrală, zece ani în proiecte cu fonduri europene și funcții de conducere exercitate cu profesionalism în administrația locală și metropolitană.” Autovictimizarea, arma useristului Mai mult, ministrul Irineu Darău a ținut să precizeze că șefa lui de cabinet „a fost deja hărțuită ani la rând pentru curajul de a-și face datoria sancționând o firmă a lui Sebastian Ghiță în perioada de maximă putere. Reluarea acestui subiect este un atac politic previzibil, împletit cu fakenews-uri și declanșat după numirea sa, fiind clar că nu vor exista compromisuri în gestiunea ministerului.” Ministrul Darău nu a reacționat când i s-a spus că CEDO a constatat că Adriana Laura Miron nu a fost victima sistemului de justiției din România. 

Dobîrcianu, falsul spion SRI cu legături la Moscova, ca la el acasă în biroul lui Predoiu (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu)
Investigații

Dobîrcianu, falsul spion SRI cu legături la Moscova, ca la el acasă în biroul ministrului Predoiu

Liberalii Cătălin Predoiu, Hubert Thuma și Nicoleta Pauliuc sunt doar câțiva dintre politicienii cu care se laudă în mediul online Sorin Dobîrcianu, fals ofițer al SRI și așa zis șef al Departamentului de Securitate Energetică NATO. Contactat de către DeFapt.ro, liberalul Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, s-a delimitat de falsul ofițer SRI. La fel a procedat și Cătălin Predoiu, actualul ministru al Afacerilor Interne, care a susținut că Sorin Dobîrcianu a ajuns în biroul său cu o delegație oficială. Citește și: EXCLUSIV Fals agent SRI cu relații în cercul lui Putin și vizite în Rusia, infiltrat la Cotroceni și Romarm DeFapt.ro a dezvăluit că Sorin Dobîrcianu s-a întâlnit cu oligarhul rus Vladimir Stefanovici Litvinenko, rectorul Universității Miniere din Sankt Petersburg, un loial al lui Vladimir Putin. Poză în biroul de la Justiție al lui Predoiu Tolba cu poze a falsului spion SRI Sorin Dobîrcianu, care se prezintă ilegal ca fiind reprezentant al Alianței Nord Atlantice (NATO) la diverse evenimente organizate în București, conține numele unor politicieni celebri. DeFapt.ro a arătat că vicepremierul Oana Gheorghiu și consilierul prezidențial Radu Burnete apar în mai multe fotografii alături de Sorin Dobîrcianu. Citește și: EXCLUSIV Cum a intrat Dobîrcianu, falsul agent SRI cu legături la Kremlin, la Cotroceni: a pretins că e expert al NATO. Nimeni nu a verificat Pe 10 decembrie a.c., Sorin Dobîrcianu a postat o fotografie în care apare alături de liberalul Cătălin Predoiu, actualul ministru al Afacerilor Interne. Fotografia a fost făcută chiar în biroul ministrului. Contactat de către DeFapt.ro, ministrul Cătălin Predoiu a transmis, printr-unul dintre consilierii săi, că „persoana în cauză (Sorin Dobîrcianu – n.r.) a făcut parte dintr-o delegație oficială. Poza este una mai veche făcută la Ministerul Justiției.” Thuma: „Nici măcar amici” Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean lfov, este un alt liberal influent cu care Sorin Dobîrcianu se laudă în mediul online. La solicitarea DeFapt.ro, liberalul Hubert Thuma a declarat că nu are nici o legătură cu Sorin Dobîrcianu. „Nu am lucrat cu dumnealui, nu am fost prieteni. Nici măcar amici. ⁠E mult spus <cunoscut>. În cadrul unui eveniment, a venit la mine și m-a rugat să facem o fotografie, un lucru care nu mi s-a părut anormal. Datorită funcției pe care o ocup, mi se întâmplă des, în cadrul evenimentelor la care particip, să vină oamenii și să mă roage să facem fotografii.  Iar eu nu refuz pe nimeni pentru că mi se pare un gest urât să fac asta”, a precizat Hubert Thuma.   

Cum a intrat Dobîrcianu, falsul agent SRI cu legături la Kremlin, la Cotroceni: a pretins că e expert al NATO. Nimeni nu a verificat (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu)
Investigații

EXCLUSIV Cum a intrat Dobîrcianu, fals sereist cu legături-n Rusia, la Cotroceni: s-a dat de la NATO

Sorin Dobîrcianu, falsul ofițer SRI cu conexiuni în cercul de putere al lui Vladimir Putin, a fost băgat în Palatul Cotroceni de organizatorii Summit-ului pentru Guvernanță Digitală 2025, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Impostorul, condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influență, a pretins că are legătură cu NATO. Dezinvolt, Dobîrcianu s-a fotografiat la Cotroceni cu vicepremierul Oana Gheorghiu și cu consilierul prezidențial Radu Burnete. Citește și: EXCLUSIV Fals agent SRI cu relații în cercul lui Putin și vizite în Rusia, infiltrat la Cotroceni și Romarm Episodul indică o vulnerabilitate de securitate majoră, mai ales în contextul în care falsul ofițer SRI a fost decorat cu câteva luni în urmă de oligarhul rus Vladimir Stefanovici Litvinenko, rectorul Universității Miniere din Sankt Petersburg, un susținător al invaziei ruse din Ucraina și un apropiat al lui Vladimir Putin. Summit pentru Guvernanță Digitală la Cotroceni Summit-ul pentru Guvernanță Digitală 2025 a fost organizat pe 25 noiembrie, în Palatul Cotroceni, de către asociația Edge Institute, sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. La eveniment au participat mai mulți politicieni, în frunte cu președintele Nicușor Dan. Printre participanți s-a aflat și Sorin Dobîrcianu, falsul ofițer SRI cu conexiuni în cercul de putere al lui Vladimir Putin. DeFapt.ro a cerut asociației Edge Institute să explice cum a ajuns Sorin Dobîrcianu să fie invitat la un eveniment de asemea anvergură, în contextul în care legăturile sale cu Rusia sunt publice pe contul său de Facebook. Dobîrcianu s-a „înscris personal pe pagina oficială a evenimentului” Antonia Duma, manager de comunitate la Edge Institute, a transmis că la eveniment putea participa orice cetățean care completa un formular pe pagina oficială a evenimentului. „Edge Institute a transmis invitații doar speaker-ilor și responsabililor oficiali ai instituțiilor din administrația centrală și locală care care desfășoară proiecte de digitalizare. Restul participanților (inclusiv persoana menționată de către dumneavoastră) s-au înscris personal pe pagina oficială a evenimentului, edgeinstitute.ro/summit, prin completarea unui formular”, a precizat Antonia Duma. Pretinde că este „⁠Senior Lead Expert la NATO” Întrebată ce organizație a reprezentat Sorin Dobîrcianu la Summit-ul pentru Guvernanță Digitală 2025, Adreea Duma a transmis că „⁠persoana în cauză s-a înscris din calitatea de Senior Lead Expert la NATO, informație vizibilă și pe badge-ul printat la procesul de check-in, la fel ca în cazul tuturor participanților”. Dar aceasta nu este singura calitate asumată de Sorin Dobîrcianu. Pe ecusoanele de la alte evenimente, aceste figurează cu diverse alte titulaturi: „gen. dr. Sorin Dobîrcianu”, „oficial NATO – România” sau „influencer NATO”. Mai multe solicitări în legătură cu Dobîrcianu, trimise de către DeFapt.ro pe adresa responsabililor cu comunicarea la NATO, au rămas fără răspuns până în prezent. Nimeni nu a verificat cine e Dobîrcianu Însă Antonia Duma susține că nu știa de conexiunile pe care le are Sorin Dobîrcianu în Rusia.  „Nu am adresat o invitație persoanei în cauză. Fiind un eveniment public, orice persoană putea să se înscrie, în limita capacității locației. Edge Institute nu are specializarea, capacitatea fizică sau competențele tehnice să facă background check pentru sute de participanți la evenimentele publice și nici nu își propune acest lucru”, a mai spus Duma. Edge Institute este un ONG care se autodeclară „un think thank format dintr-un grup independenți de experți, uniți de viziune comună că România, prin digitalizare, poate deveni o țară prosperă, modernă”. Din conducerea asociației fac parte 11 persoane, printre care Iulian Stanciu, președintele executiv eMAG, Elisabeta Moraru, country director Google, Mihai Matei, CEO Essensys Software, Diana Stafie, fondatoarea futureStation, Manea Sergiu, CEO Banca Comercială Română.  Vicepremierul Oana Gheorghiu: „Nu l-am văzut în viața mea înainte” Contactată de către DeFapt.ro, vicepremierul Oana Gheorghiu a spus că a văzut și ea fotografia în care apare alături de Sorin Dobîrcianu. „Eu nu-l cunosc pe domnul. Nu l-am văzut în viața mea înainte, nici acum nu știu cine e. Am fost la un eveniment despre digitalizare la Cotroceni, unde am avut și un panel, am participat într-un panel. În pauză, domnul a apărut între noi, s-a făcut o fotografie. Nu cred că am schimbat mai mult de trei, patru cuvinte din politețe. Domnul a apărut între noi și a făcut o poză. Dar, știți cum e, cred că am făcut în ultima perioadă sute de poze. Nu-i întreb cine sunt sau ce... Nu îmi aduc aminte faza exact. Știu că stăteam de vorbă și a apărut între noi. Am înțeles că este un personaj cu niște probleme. Cum a ajuns el acolo, nu înțeleg. Eu nu sunt organizator de evenimente la Cotroceni. Eu am fost invitată de Edge Institute”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu pentru DeFapt.ro. 

Fals agent SRI cu relații în cercul lui Putin și vizite în Rusia, infiltrat la Cotroceni (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu)
Investigații

EXCLUSIV Fals agent SRI cu relații în cercul lui Putin și vizite în Rusia, infiltrat la Cotroceni

Sorin Dobîrcianu pretinde că este agent SRI și șef al Departamentului de Securitate Energetică al NATO, calități pe care nu le poate proba. Dar poate dovedi că s-a întâlnit cu oligarhul rus Vladimir Stefanovici Litvinenko, un apropiat al președintelui Vladimir Putin și rector al Universității Miniere din Sankt Petersburg. Litvinenko, aflat pe lista neagră de sancțiuni a SUA, a susținut invadarea Ucrainei de către Rusia și oferă câte 100.000 de ruble cadrelor didactice care acceptă să lupte împotriva Kievului. Citește și: Fără prescripție pentru faptele grave de corupție, propune premierul Întâlnirea cu oligarhul lui Putin, însă, nu l-a împiedicat pe Dobîrcianu să ajungă la Cotroceni, unde s-a pozat împreună cu vicepremierul Oana Gheorghiu și cu consilierul prezidențial Radu Burnete. Dar Sorin Dobîrcianu nu este doar un impostor cu o agendă dubioasă, ci și penal cu acte în regulă: a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Ceea ce se pare că nu este un impediment pentru a ține prelegeri la Academia Română, ba chiar pentru a fi invitat de generali cu grade reale la evenimente publice ca să profețească cum va arăta viitorul relațiilor ruso-americane. Întâlnire cu oligarhul Litvinenko în Sankt Petersburg În zorii zilei de 30 iunie 2025, Rusia a lansat un atac cu drone asupra regiunii Harkov din Ucraina. Era ziua 1223 de război. Opt persoane, printre care și un copil, au fost rănite în districtul Pisochyn. Câteva ore mai târziu, în orașul Sankt Petersburg din Rusia, Sorin Dobîrcianu era primit de oligarhul Vladimir Stefanovici Litvinenko în biroul său de rector al Universității Miniere pe care o conduce din 1990. Ocazie cu care rectorul i-a înfipt în reverul sacoului o insignă a Universității Miniere. Cei doi au ținut să imortalizeze momentul sub un portret înrămat al lui Vladimir Putin, președintele Rusiei. Întâlnirea Litvinenko-Dobîrcianu de la Sankt Petersburg (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu) „Expertiza geostrategică superioară a României” Imaginile au fost distribuite chiar de Sorin Dobîrcianu pe contul său de Facebook, cu următorul mesaj: „Noi demersuri între SUA și Federația Rusă peste hotare: sub îndrumarea bilaterală adecvată, datorită recomandărilor primite de la experții americani și ruși, de la agențiile guvernamentale corespunzătoare, inclusiv expertiza geostrategică superioară a României”. Sorin Dobîrcianu, la un sediu al Gazprom din Sankt Petersburg (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu) Sorin Dobîrcianu a ținut să le mulțumească rusoaicelor Vlada Strelețkaia și Anastasia Pușina, ambele de la Comitetul Național Rus al Consilului Mondial al Petrolului.  La finalul postării, Dobîrcianu a menționat că scena schimburilor bilaterale de informații crește notabil, evoluează rapid „și stabilește un nou standard de excelență la nivel mondial, și în special între Moscova și Washington D.C., prin includerea participării românești la cultura diplomației”. Litvinenko, ex-șef de campanii pentru Putin, sancționat de SUA Oligarhul Vladimir Stefanovici Litvinenko, cu o avere estimată la peste trei miliarde de dolari, se află pe lista neagră de sancțiuni a SUA pentru că a susținut direct invadarea Ucrainei de către Rusia. În acest sens, pe 4 martie 2022, a semnat alături de alți 303 rectori, o scrisoare de susținere a războiului pentru „denazificarea Ucrainei”. Tot în anul 2022, Litvinenko a trecut pe numele soției sale, Tatiana Petrovna Litvinenko, participația de aproape 20% pe care o deține la holdingul PhosAgro, lider mondial în producția de îngrășăminte cu fosfor. Nici consoarta lui Litvinenko nu a scăpat de sancțiuni: a fost inclusă pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene în iulie 2025. Relația rectorului cu Vladimir Putin este veche: în anul 1996, Litvinenko a făcut parte din comisia care i-a acordat titlul de doctor lui Putin. Totodată, a condus mai multe campanii electorale ale aceluiași Putin. În delegația Romarm în Indonezia Cu două săptămâni înainte de a fi primit de oligarhul Vladimir Stefanovici Litvinenko, Sorin Dobîrcianu făcuse parte dintr-o delegație mai largă, formată din reprezentanții Companiei Naționale Romarm și Asociația Română a Producătorilor de Tehnică Militară (Patromil), care reprezenta România la târgul Indo Defence EXPO & Forum 2025 (Indonezia).  Pe lângă accesul la informațiile legate de achizițiile și vânzarea de armament, Sorin Dobîrcianu împreună cu Constantin Alexie Cotan Bodolan, președintele Consiliului de Administrație al Romarm, au avut mai multe discuții cu reprezentații serviciilor secrete militare din Indonezia. Sorin Dobîrcianu, alături de șeful Romarm, la un târg de armament în Indonezia (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu) Contactat de către DeFapt.ro, Constantin Bodolan s-a lepădat repede de Sorin Dobîrcianu. „Asociația Patromil, în standul României, a invitat membri ai asociației, fiecare cu interese distincte. Domnul Dobîrcianu nu a făcut parte din echipa Romarm. L-am cunoscut cu acea ocazie. Din ce îmi aduc eu aminte, reprezenta o companie care avea legătură cu antigrindina”, a declarat Bodolan. Manole (Patromil): „Se prezintă ca fiind reprezentantul CIA” Viorel Manole, directorul executiv al Patromil, a declarat că nu vrea să mai audă de Sorin Dobîrcianu: „A lucrat la unul din membrii mei și nu este deloc agreat. Cel puțin de mine. Mă uit și eu pe internet și am văzut că este pușcăriaș și face trafic de influență. Nu este angajatul lui Patromil. (...) El a venit în delegația lui Intervenții Active în Atmosferă. E un impostor. El se prezintă ca fiind reprezentantul lui CIA, e ceva așa care pur și simplu o iei la fugă. Ce să-i fac eu șefului Romarm? La Romarm oamenii nu sunt numiți pentru inteligență! Sunt numiți politic.” Sîrbu (IAA): „Părerea mea e că el face parte din niște structuri” Firma Intervenții Active în Atmosferă, abonată la contractele publice, este condusă de Emil Sîrbu, care este și consul onorific al Indoneziei în România. Acesta a recunoscut că Sorin Dobîrcianu a fost angajatul său și că i-a plătit deplasarea în Indonezia, dar a fost nevoit să îl concedieze în urma reorganizării companiei. „Deci, el lucrează la mine înainte de a ieși problema cu Rusia. Nu am făcut nici o afacere cu Rusia și n-am prea... discuții poate au mai fost cu firme. Nu s-a făcut nimic. Eu comandasem din Rusia un radar, am plătit avansul și am rămas cu avansul plătit. Când se va termina războiul, vedem dacă mai lucrăm mai departe. Domnule, nu vreau să mă bag într-un conflict cu el. Părerea mea e că el face parte din niște structuri. Nu știu care și nu știu ce. Întotdeauna când am fost undeva era primit și de unii care știam că fac parte din structurile de la noi. De ce nu porniți de la ideea că este omul sistemului?”, a declarat directorul Emil Sîrbu pentru DeFapt.ro. Între „general”, „oficial NATO - România” și „influencer NATO” Dar cine este Sorin Dobîrcianu? Câteva ecusoane postate pe contul lui de Facebook acreditează ideea că participă la evenimente dedicate industriei de apărare și diplomației în calitate de „general”, „oficial NATO - România”, „influencer NATO” sau ca „expert principal senior NATO”. Mai multe publicații online l-au validat chiar ca „șef al Departamentului de Securitate Energetică la NATO”, fără nici un fel de dovadă a acestei pretinse calități. Dobîrcianu ține prelegeri la Academia Română, dar și discursuri despre relațiile ruso–americane în fața diplomaților și militarilor. De exemplu, a postat mai multe poze în care apare în diverse ipostaze mai puțin protocolare alături de Rim Kap–Soo, ambasadorul Coreei de Sud în România. Sorin Dobîrcianu și Rim Kap–Soo, ambasadorul Coreei de Sud în România (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu) Pe lista politcienilor cu care s-a pozat se află mai mulți decidenți politici, inclusiv Ionuț Moșteanu, fostul ministru al Apărării, dar și Cătălin Predoiu, actualul ministru de Interne. Sorin Dobîrcianu, umăr la umăr cu ministrul Cătălin Predoiu (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu) Cum a ajuns în poză la Cotroceni cu vicepremierul Oana Gheorghiu și consilierul Radu Burnete Pe 25 noiembrie 2025, la patru luni de la vizita din biroul oligarhul rus Vladimir Stefanovici Litvinenko, Dobîrcianu a dat lovitura cea mare de imagine: ajuns direct în Palatul Cotroceni. Acolo, s-a pozat alături de vicepremierul Oana Gheorghiu și de consilierul prezidențial Radu Burnete. Întrebat cum explică că apare în mai multe fotografii alături de Sorin Dobîrcianu, Radu Burnete a declarat că nu îl cunoaște. „Eu mă așezasem lângă doamna VPM Oana Gheorghiu pe care, într-adevăr, o cunosc foarte bine. Tot ce pot să vă răspund pe loc este că nu-l cunosc pe acest domn. Participarea la acest eveniment a fost gestionată de organizatorii de la Edge Institute”, a declarat Radu Burnete. Dobîrcianu, cu vicepremierul Gheorghiu și consilierul prezidențial Burnete, la Cotroceni (sursa: Facebook/Sorin Dobircianu) Ecusoanele NATO, justificarea supremă DeFapt.ro l-a întrebat pe Sorin Dobîrcianu dacă a lucrat sau mai lucrează la NATO. „Ce anume vă interesează pe dumneavoastră? Așa, da, și, bun? Concret, ce vă interesează pe dvs., dacă ați văzut ( ecusoanele cu NATO – n.r.)? Înseamnă că organizatorii... Alianța Nord Atlantică a eliberat astea, a confirmat asta”, a declarat puțin iritat Sorin Dobîrcianu. Apoi a explicat că întotdeauna, după fiecare summit NATO, a avut loc Consiliul NATO – Rusia. Întrebat care este rolul său în această poveste, Dobîrcianu a spus că este rolul jurnaliștilor să descifreze. MAE nu-l cunoaște DeFapt.ro a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să comunice dacă Sorin Dobîrcianu a reprezentat România la NATO sau dacă este angajatul ministerului. „Persoana la care faceți referire nu figurează în evidențele Departamentului Resurse Umane al Ministerului Afacerilor Externe ca salariat sau fost salariat”, a transmis Biroul de Presă al MAE. Nici MApN nu-l cunoaște Cât despre gradul de general pe care susține că îl deține, Sorin Dobîrcianu a spus că nu știe când l-a obținut: „Întrebați dumneavoastră la Armată. Solicitați dumneavoastră. Din câte știu, Armata română deține asemenea date. Nu vă pot confirma, nici nu vă pot infirma. Din păcate, nu vă pot confirma, stimate domn.” Ministerul Apărării Naționale îl contrazice pe „generalul” Sorin Dobîrcianu. Biroul de Presă al MApN a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că „în urma demersurilor și verificărilor întreprinse la structurile MApN, inclusiv DGIA, vă informăm că nu a fost identificată vreo persoană cu numele precizat de dumneavoastră și nici nu se dețin date și informații care să facă obiectul solicitării”. Crescut de penalul SRI Păltânea La începutul anilor 2000, Sorin Dobîrcianu a fost unul dintre „discipolii” colonelului Corneliu Păltânea (atunci, șeful Serviciului Român de Informații pe județul Prahova), potrivit unui denunț al unui ex-ofițer al Serviciului.  Numele fostului șef al SRI Prahova a apărut de-a lungul vremii în mai multe dosare de corupție. Unele duceau până la foști ofițeri KGB. Potrivit altora, îi transforma pe civili, fictiv, în ofițeri acoperiți ai SRI Prahova. De exemplu, Marin Breajăn a ajuns „ofițer acoperit” la SRI Prahova pentru că deținea două vile în stațiunea Cheia. Acesta le-a spus procurorilor DNA că, în schimbul statutului de „acoperit SRI”, trebuia să asigure gratuit cazarea pentru Păltânea și prietenii lui într-una din vilele sale din stațiunea montană. Corneliu Păltânea a fost condamnat în anul 2010 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Dobîrcianu, condamnat la trei ani pentru trafic de influență Trei ani mai târziu avea să fie arestat preventiv și Sorin Dobîrcianu pentru trei fapte de trafic de influență. A fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și consultat de către DeFapt.ro, Sorin Dobîrcianu i-a spus unui afacerist că este „fost ofițer SRI” și că se ocupa de „acordarea burselor pe care serviciul de informații le acordă unor studenți, în vederea specializării pe diferite activitate, burse în străinătate”. Șpăgile: de la laptopuri și televizoare, la whisky și cafea Afaceristul i-a cerut ajutorul lui Dobîrcianu pentru a-l angaja pe fiul său, student la Drept, în SRI. Studentul i-a dat un CV și o cerere de angajare despre care Dobîrcianu spunea ulterior că „se află spre analiză pe masa directorului de la acea vreme, George Maior”. Pentru demersul său, Dobîrcianu a cerut un laptop Sony Vaio, iar afaceristul și fiul său au ajuns să fie cercetați pentru cumpărare de influență. Stenogramele aflate la dosar mai arată că Sorin Dobîrcianu era solicitat de diverși afaceriști pentru că ar fi avut „relații” la SRI, Garda Financiară și Poliție. În majoritatea cazurilor, se achita de sarcini, dar cerea mici cadouri pentru „organele de control”: whisky, țigări, cafea, materiale de construcții, chiar și un televizor. Procurorul de caz a considerat că „pericolul social concret rezidă din declinarea calității de ofițer acoperit al Serviciului Român de Informații, afirmație de natură să aducă grave prejudicii de imagine acestei instituții”. SRI nu neagă și nu confirmă apartenența lui Dobîrcianu la Serviciu DeFapt.ro a solicitat oficial Serviciului Român de Informații să comunice dacă Sorin Dobîrcianu a fost angajat al serviciului secret și dacă a fost avansat la gradul de general. Biroul de Presă al SRI a transmis oficial că „tipul de informații solicitate este exceptat de la liberul acces al publicului”.  Surse din cadrul SRI au transmis neoficial că Sorin Dobîrcianu nu a fost vreodată angajatul SRI și doar a fost „legendat” de colonelul Corneliu Păltânea. Însă ex-colonelul SRI Florin Gulianu susține într-un denunț menționat anterior că Sorin Dobîrcianu ar fi avut gradul de maior în SRI.

Șpăgarul de la RAR pentru care Cuc a fost intermediar, 14 contracte cu Regia. În imagine, Alina Niță, Răzvan Cuc, Mihai Alecu (sursa: Facebook/RAR, Inquam Photos/Octav Ganea, Facebook/Mihai Alecu)
Investigații

EXCLUSIV Șpăgarul de la RAR pentru care Cuc a fost intermediar, 14 contracte cu Regia

Afaceristul Cătălin Daniel Bușe, patronul firmei Euro Quip Internațional SRL, i-a promis o șpagă de 1,15 milioane lei lui Mihai Alecu, director general al Regiei Autonome Registrul Auto Român, în schimbul unui contract de 19 de milioane lei, fără TVA. Atribuirea contractului cu dedicație a fost intermediată de pesedistul Răzvan Cuc (fost ministrul al Transporturilor și protejat al baronului PSD Ionel Arsene), care voia garanții de la afacerist pentru mită. Citește și: Danileț îi arată pe cei care l-au persecutat și le cere demisia: Savonea, angajatul ei Alistar și Drăgușin din CSM, judecător absolvent de Educație Fizică În urmă cu trei ani, când RAR era condusă de Alina Niță, actualul director financiar al Regiei, Cătălin Bușe a mai câștigat un contract, de 27,68 milioane lei. Și tot în urma unei licitații cu un singur ofertant, pentru același tip de servicii. Demis de Grindeanu de la ISCTR, numit de Grindeanu la RAR Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, este una dintre instituțiile publice în care bolizii de lux, gențile și hainele scumpe de la branduri celebre sunt afișate zilnic de angajați în sediul de pe Calea Griviței, din București. În august 2023, atunci când ministerul Transporturilor era condus de Sorin Grindeanu, actualul lider al PSD, la conducerea Registrului Auto Român a fost numit Mihai Alecu. Pe care tot ministrul Sorin Grindeanu îl demisese de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) în aprilie 2022. Mihai Alecu este fiul pesedisto-liberalului Niculae Alecu, fostul primar al localității Odobești din județul Dâmbovița. Cum se fraudează o licitație de 4.000.000 de euro la RAR? Sub conducerea directorului general Mihai Alecu, RAR a anunțat în data de 15 septembrie 2025 organizarea unei licitații publice pentru „achiziționarea de servicii de întreținere și service permanent a echipamentelor de diagnosticare tip VLT”. Adică echipamente folosite de RAR pentru verificarea mașinilor din punct de vedere tehnic. Anunțul privind organizarea licitației a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Valoarea estimată a contractului a fost stabilită la 20,9 milioane lei, fără TVA. Echivalentul a 4,2 milioane euro. Pe fir a intrat afaceristul Cătălin Daniel Bușe, patronul firmei Euro Quip Internațional SRL, care a apelat la pesedistul Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, pentru a pune mâna pe contractul-cadru. Cuc, intermediarul șpăgii de 230.000 de euro Procurorii DNA susțin că, la scurt timp după anunțarea licitației, în lunile septembrie – noiembrie, Răzvan Cuc l-a sprijinit pe afacerist și a intermediat discuțiile între Cătălin Daniel Bușe și directorul Mihai Alecu. Concret, fostul ministru Răzvan Cuc a vrut asigurări și garanții verbale că afaceristul Bușe va da o mită de 6% din valoarea contractului. Documentele publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) arată că la licitație s-a înscris doar firma Euro Quip Internațional, patronată de Cătălin Daniel Bușe. Contractul a fost atribuit la data de 21 noiembrie 2025 și avea o valoare finală de 19.014.372 lei, fără TVA. În aceeași zi s-a semnat și primul contract subsecvent în valoare de 5,24 milioane lei. Practic, mita pentru acest contract a fost de 1,15 milioane lei, echivalentul a 230.000 de euro.    Bușe, 14 contracte cu RAR Firma lui Cătălin Bușe este abonată la contractele publice, în special la cele scoase la licitație de RAR. DeFapt.ro a identificat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice alte 23 de licitații câștigate de firma Euro Quip Internațional, din care 14 la RAR, din 2019 până în prezent. Valoarea cumulată a contractelor depășește suma de 70 de milioane lei, echivalentul a 14 milioane de euro. De exemplu, în data de 11 august 2022, atunci când RAR era condusă de Alina Niță, actual director financiar al instituției publice, Regia a atribuit un contract de 27,68 milioane lei societății Euro Quip Internațional. La fel ca în cazul licitației investigate de procurorii DNA, obiectul contractului a fost „achiziționarea de servicii de întreținere și service permanent a echipamentelor de diagnosticare tip VLT”. Și a fost tot o licitație cu un singur ofertant. Directoarea Niță: „Îl cunosc pe Bușe din vedere”  Contactată de către DeFapt.ro, Alina Niță a declarat că pentru acel contract nu s-a făcut nicio intervenție pentru atribuirea contractului. „Vă rog să puneți întrebările prin biroul de presă. Nu am detalii despre acest caz de la televizor”, a încercat ea să schimbe subiectul. Însă, când i s-a spus că contractul a fost semnat în mandatul ei de director general al RAR, Alina Niță s-a apărat imediat: „Este o societate care are contracte cu RAR de foarte mult timp. Nu am nicio relație cu domnul Bușe. Îl cunosc din vedere.”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră