duminică 18 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Internațional

5868 articole
Internațional

Putin a trecut de la planul de blitzkrieg inițial la faza staționară de război de uzură de tip Afganistan în Ucraina, chiar cu riscul ca economia Rusiei să lucreze doar pentru front

Putin, război de uzură în Ucraina. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se pregăteşte pentru un război de uzură pe termen lung după ce şi-a dat seama că nu va putea prelua rapid controlul asupra Ucrainei, potrivit Direcţia principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR). Putin, război de uzură în Ucraina "Faptul că Rusia se pregăteşte de un război de lungă durată înseamnă că inamicul înţelege că planul său de a cuceri rapid Ucraina este imposibil de pus în aplicare. În consecinţă, în prezent, Putin ia în considerare opţiunea unui război de uzură pe termen lung", a declarat un purtător de cuvânt al GUR, Andrii Iusov. Nu a existat "un război de uzură pe termen lung" în planurile iniţiale ale preşedintelui rus, spune el, însă în ultimele luni, potrivit acestuia, s-a văzut că Kremlinul a pus pe "picior de război" economia ţării, încercând să-i forţeze pe ruşi să se obişnuiască cu ideea că războiul va fi de lungă durată. Obiectivul Ucrainei este opus, a afirmat purtătorul de cuvânt al GUR, potrivit căruia Kievul speră ca 2023 să fie un an al victoriei şi al unei schimbări fundamentale a situaţiei. "Nici Ucraina şi nici întreaga lume civilizată nu au nevoie de un război de lungă durată", a mai spus el. Planul inițial: victorie într-o săptămână Încă de la începutul invaziei pe scară largă, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, declarase că Rusia se pregătea pentru un război de lungă durată împotriva Ucrainei, acumulând resurse şi construind fortificaţii defensive în teritoriile ocupate. Rusia a lansat la 24 februarie anul trecut o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, prima de acest fel în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Citește și: În blocul de la Dnipro au murit 44 de oameni (din care cinci, copii), alți 20 sunt încă dați dispăruți, 79 sunt răniți (din care 16, copii) Potrivit experţilor ucraineni, Moscova spera să ajungă aproximativ într-o săptămână la Kiev şi să răstoarne guvernul preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a instala un regim prorus. Însă, la aproape un an de la declanşarea invaziei, Rusia a suferit numeroase eşecuri pe câmpul de luptă în Ucraina, chiar dacă a anexat patru regiuni - Doneţk, Lugank (est), Herson şi Zaporojie (sud), dar pe care nu le controlează în totalitate nici la ora actuală. În prezent, există o puternică îngrijorare la Kiev că Rusia ar putea lansa o noua ofensivă pe unul sau mai multe fronturi în următoarele săptămâni. Această ameninţare a grăbit decizia Occidentului de a furniza Ucrainei arme din categoria ofensivă, afirmă experţi ucraineni.

Putin a trecut de la planul de blitzkrieg inițial la faza staționară de război de uzură de tip Afganistan în Ucraina, chiar cu riscul ca economia Rusiei să lucreze doar pentru front
Greta Thunberg, reținută de poliția germană și aruncată într-o dubă în satul Lutzerath, evacuat pentru a face loc unei mine de cărbune
Internațional

Greta Thunberg, reținută de poliția germană și aruncată într-o dubă în satul Lutzerath, evacuat pentru a face loc unei mine de cărbune

Greta Thunberg, reținută de poliția germană. Suedeza Greta Thunberg se numără printre activiştii de mediu reţinuţi marţi în timpul unui protest împotriva demolării cătunului Luetzerath din Germania, care să permită extinderea unei mine de cărbune, a anunţat poliţia germană, transmite Reuters. Greta Thunberg, reținută de poliția germană Thunberg a fost reţinută în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa nouă kilometri de Luetzerath. Ea s-a alăturat vineri acestui protest. Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane. Citește și: VIDEO Scene de desene animate: polițiști blocați în noroi în lupta cu activiștii de mediu, în Germania De aproape o săptămână, poliţia acţionează pentru a elibera Lutzerath astfel încât localitatea să poată fi demolată pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune în carieră deschisă. Poliţia a desfăşurat tunuri cu apă, bastoane şi sprayuri cu piper în timp ce încerca să respingă protestatarii care au organizat o mare demonstraţie în afara acestui cătun sâmbătă după-amiază. Gardul de protecție "Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!", le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul protestului. "Greta Thunberg făcea parte din grupul de activişti care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină. Încă nu este clar ce se va întâmpla cu Greta şi cu grupul cu care a fost reţinută, şi nici dacă activistul care a sărit în mina de cărbune a fost rănit. Ţinută de un braţ, Greta a fost dusă de trei poliţişti la o anumită distanţă de marginea minei unde se aşezase mai devreme împreună cu grupul ei, apoi a fost însoţită înapoi către dubele poliţiei.

În blocul de la Dnipro au murit 44 de oameni (din care cinci, copii), alți 20 sunt încă dați dispăruți, 79 sunt răniți (din care 16, copii)
Internațional

În blocul de la Dnipro au murit 44 de oameni (din care cinci, copii), alți 20 sunt încă dați dispăruți, 79 sunt răniți (din care 16, copii)

Dnipro: 44 de morți (cinci, copii). Autorităţile ucrainene au anunţat marţi după-amiază încetarea operaţiunilor de căutare şi salvare în dărâmăturile blocului de locuinţe lovit sâmbătă de o rachetă în timpul unui nou raid rusesc asupra Ucrainei, ultimul bilanţ al victimelor fiind de 44 de morţi şi 20 de dispăruţi. Dnipro: 44 de morți (cinci, copii) Dintre cele 44 de persoane al căror deces este confirmat, cinci sunt copii. Alte 79 de persoane sunt rănite, dintre care 16 copii, în timp ce 20 de persoane nu au fost găsite nici la trei zile după atac şi sunt date dispărute. Acesta este atacul care a produs cele mai multe victime civile de când a început invazia rusă în urmă cu 11 luni. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis luni că "orice persoană vinovată de această crimă de război va fi identificată şi deferită justiţiei". Potrivit armatei ucrainene, blocul de locuinţe a fost lovit de o rachetă rusească Kh-22, concepută pentru lovirea portavioanelor, dar pe care în actualul conflict din Ucraina armata rusă a mai folosit-o pentru lovirea unor ţinte terestre. Armata ucraineană susţine că nu dispune de echipamente antiaeriene capabile să doboare astfel de rachete. Kremlinul dă vina pe ucraineni Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris luni lovirea blocului de locuinţe din Dnipro drept o "tragedie", provocată în opinia Moscovei de acţiunea antiaerienei ucrainene. "Armata rusă nu atacă clădiri rezidenţiale sau obiecte ale infrastructurii civile", a spus Peskov, care a făcut referire şi la o declaraţie a consilierului prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, ce a sugerat că racheta care a lovit imobilul din Dnipro fusese doborâtă de antiaeriana ucraineană. Citește și: Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE Arestovici a revenit marţi asupra acestei declaraţii, şi-a cerut scuze public şi a demisionat.

Populaţia Chinei a scăzut în 2022 pentru prima dată după 60 de ani. Plus: economia, cea mai slabă creștere din 1976, exceptând primul an de pandemie, 2020
Internațional

Populaţia Chinei a scăzut în 2022 pentru prima dată după 60 de ani. Plus: economia, cea mai slabă creștere din 1976, exceptând primul an de pandemie, 2020

Populaţia Chinei comuniste a scăzut în 2022 pentru prima dată după 60 de ani, arată Biroul Național de Statistică. Tot în 2022, China a înregistrat unul dintre cele mai slabe ritmuri de creştere în aproape o jumătate de secol. Pe ansamblul anului trecut, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de 3%, în timp ce ţinta oficială era de aproximativ 5,5%, iar avansul din 2021 a fost de 8,4%. Excluzând expansiunea de 2,2% din 2020, când economia chineză era afectată de pandemie, creşterea de 3% din 2022 este cea mai slabă performanţă din 1976 - anul final al "Revoluţiei Culturale", care a deteriorat economia. China GDP Growth Fell to Near-Historic Lows https://t.co/Lh2o6Iew5r— Automation Workz (@AutomationWorkz) January 17, 2023 Populaţia Chinei comuniste a scăzut în 2022 pentru prima dată În total, anul trecut au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport. This topic will be making the rounds. China population decreases. Number of deceased in 2022 is 270,000 people more than in 2021 pic.twitter.com/GslbaIJk9n— Rafael Jimenez (@RafaJBuendia) January 17, 2023 Prin urmare, populaţia Chinei a scăzut cu aproximativ 850.000 de persoane în 2022. Această diminuare ar trebui să fie de durată, pe parcursul a mai multor decenii, potrivit multor demografi, ceea ce va avea consecinţe semnificative asupra economiei, societăţii şi sistemului de pensii. Scăderea populaţiei este o premieră din 1960-1961, când o foamete teribilă, care a început în 1959, a făcut zeci de milioane de morţi, în special în urma unor erori în politica economică a "Marelui salt înainte". Această descreştere din 2022 se explică în special prin costul vieţii care a crescut brusc, prin nivelul de educaţie mai înalt al femeilor care întârzie sarcinile sau chiar prin lipsa dorinţei generaţiilor tinere de a avea un copil. Rata fertilităţii a coborât la 1,15 copii per femeie în 2021 - mult sub nivelul de înlocuire (2,1). By2050, close to 30% of china population are grandparents pic.twitter.com/C7brTdsNsi— 劉定堅 (@lonelyman2023) January 15, 2023 Populația s-ar putea înjumătăți, până în 2100 Împreună cu îmbătrânirea, scăderea populaţiei, în special a numărului de persoane care lucrează, ar trebui să aibă repercusiuni profunde asupra economiei chineze timp de câteva decenii. Costul forţei de muncă este de aşteptat să crească, reducând competitivitatea forţei de muncă chineze, iar presiunea asupra populaţiei active pentru a avea grijă de persoanele în vârstă va creşte foarte semnificativ. Numeroase autorităţi locale au lansat deja măsuri pentru a încuraja cuplurile să procreeze. Metropola Shenzhen (sud) a oferit prime la naştere de până la 10.000 de yuani (1.370 de euro) şi alocaţii plătite până când copilul împlineşte trei ani. Provincia Shandong (est) acordă 158 de zile de concediu de maternitate (cu 60 mai mult decât norma naţională), de la primul copil. China ar putea avea doar 587 de milioane de locuitori în 2100, potrivit celor mai pesimiste proiecţii ale unui studiu al Academiei de Ştiinţe Sociale din Shanghai, actualizat anul trecut şi ale cărui date au fost transmise AFP. Citește și: ANALIZĂ Tandemul Ciucă-Ciolacu: momente-cheie care arată o relație privilegiată și posibile proiecte de viitor

Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE
Internațional

Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE

Presa austriacă: Viena, ipocrită și cinică. Veto-ul pe care România și Bulgaria l-au primit din partea Austriei și a Țărilor de Jos este un subiect încă tratat pe larg în presa internațională. Pe de o parte, cu precauție, prin consemnarea declarațiilor, a justificărilor și a reacțiilor politice. Pe de alta, vehement, prin poziții ferme, care condamnă pe față decizia, prin analize care explică de ce s-a ajuns aici, și chiar prin reportaje, la firul ierbii, despre impactul pe care acest veto îl are asupra românilor care locuiesc în Austria. Bătrâni austrieci, asistente românce "Veto Schengen: asistenții medicali români dezamăgiți", intitulează ORF, televiziunea națională din Austria, un reportaj despre impactul pe care votul contra aderării României la spațiul Schengen îl are asupra românilor care lucrează în Austria, comentând faptul că acesta nu are doar implicații la nivel politic, ci și efecte la nivel social. "Sincer să fiu, sunt foarte dezamăgită. Nu sunt singura, mulți asistenți medicali români care lucrează în Austria sunt dezamăgiți de această discuție despre Schengen", spune Ewa Orminischan (Eva Ormenișan), asistentă full time, de cinci ani, pentru o femeie de 83 de ani din Neufeld (districtul Eisenstadt), povestind că soțul ei, care vine dintr-un sat din România, face, precum mulți alții, naveta cu autobuzul. "Timpul de așteptare la graniță este de până la șase ore. O dată cu aderarea României la spațiul Schengen, acesta s-ar reduce semnificativ.", adaugă femeia. 18.000 de români în sistem Și nu este doar un disconfort fizic, ci și o povară financiară, căci din cauza timpului de așteptare la graniță, prețurile pentru autobuze sunt adesea mai scumpe. În plus, potrivit agențiilor de plasament, deja este greu să găsești personal medical, iar situația s-ar putea înrăutăți, dacă mulți români vor decide să plece din Austria. Din cei 18.000 de români care lucrează ca asistenți medicali full time în Austria, mulți se gândesc acum să plece în altă țară. "Pe de o parte, ei știu că lucrurile nu s-au înrăutățit pentru ei acum, însă își dau seama că nici nu se vor îmbunătăți, așa cum speraseră. În plus, vorbim și despre un sentiment de mândrie rănită. Mulți se gândesc: ne implicăm aici, lucrăm în Austria, ne lăsăm familiile pentru austrieci. Înțelegerea lor față de acest veto nu este atât de mare acum", a declarat pentru ORF, Robert Hanreich de la agenția de îngrijire "Confidence". Austria și Germania, nepăsare Într-un recent articol, publicat pe site-ul cotidianului austriac Kurier, Gottfried Schellmann, consilier fiscal și expert în impozitarea corporativă internațională, apreciază decizia ministrului de Interne de a nu aproba aderarea României și Bulgariei la Acordul Schengen drept una discutabilă "din multe puncte de vedere". Potrivit lui Schellmann, se dorește o forțare a schimbării sistemului de azil în UE, "pentru că majoritatea migranților reținuți, chiar ilegali, 75.000 la număr, nu au fost înregistrați în nici o țară din UE prin care au trecut anterior. Acestea sunt și obligațiile statelor în cadrul sistemului Schengen. Cei care trebuia să asigure o frontieră externă nu prea au fost sprijiniți de țările bogate din interiorul spațiului Schengen, precum Austria sau Germania.". Citește și: Vești proaste pentru aderarea la Schengen: Bulgaria, principală poartă a migrației din Balcanii de Vest, scrie Frankfurter Allgemeine, analizând datele Frontex În același timp, observă Schellmann, agenția Frontex este mai mult un mecanism de observare, supus controlului special al ONG-urilor: "Respingerea forțată a persoanelor care intră în spațiul Schengen este interzisă. Cadrul legal le permite imigranților ilegali să rămână aici cu ușurință, o dată intrați în spațiul Schengen. Această obligație derivă din legislația europeană a azilului de a procesa fiecare cerere de azil și de a accepta un drept provizoriu de ședere. Chiar și după ce procedura de azil a fost finalizată cu un rezultat negativ, majoritatea oamenilor rămân în spațiul Schengen. Deportările se fac rar. (...) Numai în Germania sunt 300.000 de persoane care ar trebui să părăsească țara.". Presa austriacă: Viena, ipocrită și cinică În plus, afirmă Schellmann, Curtea Europeană de Justiție a "spulberat" sistemul intra-european de responsabilitate pentru procedurile de azil (Dublin II, III) prin decizia sa din 2012: "În acest context, declarațiile făcute de unii politicieni despre cum și ce ar face ei în mod diferit nu pot decât să stârnească zâmbete. (...) Rămâne o prăpastie de netrecut între progresiştii din UE şi tradiţionaliştii care încă mai cred în ceva de genul suveranităţii teritoriale controlabile. Poți părăsi UE, dacă nu-ți convine situația actuală. Orice altceva este ipocrit. (...) Românii au meritat cel mai puțin acest joc de culise. Au permis companiilor austriece să preia cele mai importante domenii, de la industrie la bănci. De la aderarea României, profituri de opt miliarde de euro, realizate din aceste investiții, au fost distribuite, în mare parte, Austriei. Acest lucru a fost posibil doar printr-o reducere radicală a personalului de acolo. Da, România este chiar un contribuitor net al Austriei din cauza sistemului fiscal strâmb al UE și nu invers, așa cum spun mereu cei neinformați.". Manevră de campanie electorală "Mulți observatori văd refuzul extinderii Schengen ca pe o manevră în campania electorală din landul Austria Inferioară", a comentat SRF, atrăgând atenția asupra faptului că, în prezent, Austria se confruntă cu o mare problemă: peste 100.000 de cereri de azil depuse de la începutul anului, iar ministrul conservator de Externe, Schallenberg, și ministrul conservator de Interne, Karner, vor să dea impresia că rezolvă această problemă spunând "nu" apartenenței României la Schengen. "Însă, marea majoritate a solicitanților de azil care ajung în Austria nu vin prin România sau prin Bulgaria, ci din vestul Balcanilor, mulți călătorind cu avionul luat din Serbia.", adaugă publicația citată. SRF mai atrage atrage atenția și asupra faptului că, potrivit experților în migrație, numărul mare de solicitanți de azil din Austria ar trebui să fie legat mai de grabă de Ungaria, care doar aduce înspre Austria acești solicitanți, însă ea însăși nu acceptă nici un solicitant de azil. De asemenea, acest veto poate fi interpretat și ca o manevră în campania electorală: "De ce miniștrii conservatori, inclusiv cancelarul Karl Nehammer, încă se opun? Un lucru este cert: la sfârșitul lunii ianuarie va vota populația landului Austriei Inferioare, iar mulți observatori văd refuzul conservatorilor extinderii Schengen ca pe o manevră în această campanie electorală.". Vacanță la Adriatica Karl Peter Schwarz, istoric și analist politic, a comentat pentru site-ul Die Presse faptul că, pentru România, Schengen nu este important neapărat din privința accesului pe piața muncii din țările bogate din UE, căci are acest drept incontestabil ca membru al UE, ci pentru că acest veto poartă o nuanță de discriminare. "România este pregătită pentru aderare de unsprezece ani, căci a îndeplinit deja cerințele tehnice în 2011. Un sistem actualizat de supraveghere a frontierei înseamnă că acum e mai dificil să intri ilegal la frontierele externe ale UE decât a fost să fugi din România sub Ceauşescu. Desigur, asta nu înseamnă că această graniță este de nepătruns. Dar nu știm câți sunt cei care acceptă ocolul prin Bulgaria prin România către Ungaria. Vorbim, probabil, de o cifră mult mai mică decât susține guvernul austriac și mult mai mult decât admit Frontex și guvernul român. Însă e de necontestat că majoritatea migranților se deplasează spre nord, prin Balcanii de Vest. În orice caz, un veto împotriva admiterii Croației ar fi fost mai potrivit. Dar mai mulți austrieci pleacă în vacanță la Marea Adriatică decât la Marea Neagră.". UE nu vrea extinderea Schengen Jurnalistul Bruno Daroux a comentat, pentru France24, eșecul aderării la spațiul Schengen al României și Bulgariei, pe diferite paliere, susținînd că, în special, Bulgaria a fost cea care a atras atenția și cele mai multe critici. "Veto-ul Austriei a fost mai ales îndreptat contra Bulgariei, care are încă probleme în ceea ce privește drepturile omului și corupția. În ceea ce privește România, putem vorbi și despre un efect al procedurilor – cele două dosare fiind examinate împreună. (...) După pandemia de Covid, Uniunea Europeană se află din nou supusă presiunii migrației, avem de-a face și cu migrarea multor afgani, de vreme ce talibanii au ajuns la putere. Din luna ianuarie, aproape 250 de mii au intrat pe teritoriul european, dintre care 140 de mii pe ruta Balcanilor, care trece prin Bulgaria și România. (...) UE ezită, așadar, această extindere a spațiului Schengen, (...) iar în prezent, nu știe să facă altceva decât să întărească restricțiile – și să nu uităm invocarea tratamentelor la care sunt supuși emigranții, mai ales în Grecia și Bulgaria, unde există încă centre neoficiale, care oferă condiții proaste emigranților, fără să menționăm tratamentele la care uneori sunt supuși, și din care mai apoi sunt expulzați, în câteva zile, sau chiar ore, înspre teritoriul european, pe principiul: «n-am văzut, nu cunosc», uneori chiar cu complicitatea agenției Frontex.". Lipsă de consecvență în UE După ce face o trecere în revistă a luărilor de poziție în ceea ce privește veto-ul primit de România și Bulgaria, un editorial din Le Point atrage atenția asupra faptului că, de prea multe ori, se trece cu vederea rolul dăunător pe care Zagrebul îl joacă în istoria Bosniei, prin sprijinirea etno-naționaliștilor croați care fac imposibil orice progres în această țară. "Privându-se de această pârghie, Consiliul a ratat o oportunitate de a promova normalizarea și pacificarea Balcanilor de Vest pe drumul către aderarea la UE. La două zile după summit-ul de la Tirana, este șocant să vedem că UE nu are consecvență în managementul strategic al vecinătății sale. Nu este ușor să menții un curs drept, atunci când mâna dreaptă nu știe ce face mâna stângă.", scrie publicația citată.

VIDEO Scene de desene animate: polițiști blocați în noroi în lupta cu activiștii de mediu, în Germania
Internațional

VIDEO Scene de desene animate: polițiști blocați în noroi în lupta cu activiștii de mediu, în Germania

Polițiști blocați în noroi la Lutzerath. Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul abandonat Lutzerath din vestul Germaniei s-au soldat cu răniţi de ambele părţi. Polițiști blocați în noroi la Lutzerath De aproape o săptămână, poliţia acţionează pentru a elibera Lutzerath astfel încât localitatea să poată fi demolată pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune în carieră deschisă. Poliţia a desfăşurat tunuri cu apă, bastoane şi sprayuri cu piper în timp ce încerca să respingă protestatarii care au organizat o mare demonstraţie în afara acestui cătun sâmbătă după-amiază. Ce a mai rămas din Lutzerath a fost împrejmuit, dar un contingent de activişti continuă să rămână, mulţi dintre ei în căsuţe în copac. În timp ce organizatorii au estimat numărul participanţilor la demonstraţie la 35.000, poliţia a numărat aproximativ 15.000 de persoane, potrivit purtătorului său de cuvânt. Au avut loc și momente ridicole, când mai mulți polițiști au rămas blocați în noroi (VIDEO). Greta Thunberg, prezentă Aproximativ 1.000 dintre ei, majoritatea mascaţi, au exercitat o presiune considerabilă asupra cordoanelor de poliţişti de la marginea carierei şi la periferia satului, ceea ce a dus la folosirea bastoanelor şi a sprayurilor cu piper. Citește și: FOTO Incredibil: o pasarelă pietonală de pe Centura Bucureștiului are un stâlp de susținere în mijlocul unei benzi, pe care o îngustează la jumătate. CNAIR va muta axul drumului Purtătorul de cuvânt al poliţiei a subliniat că s-a recurs la tunuri cu apă şi forţă numai după ce protestatarii au refuzat să plece după ce fuseseră somaţi în mod repetat. Iniţial, nu a putut spune dacă au fost efectuate arestări. Conform poliţiei, operaţiunile de degajare au fost suspendate sâmbătă seara, dar au continuat duminică. Printre activiști s-a aflat și Greta Thunberg, care a ținut și un discurs în care a cerut să nu fie exploatat cărbunele din regiune.

Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței - vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului
Internațional

Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței - vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului

Țările NATO trimit arme grele Ucrainei. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a pronunţat în favoarea furnizării de mai multe arme grele Ucrainei, înaintea unor noi discuţii la Ramstein privind ajutorul militar occidental pentru această ţară. Țările NATO trimit arme grele Ucrainei "Angajamentele recente pentru echipamente grele de război sunt importante - şi mă aştept la mai multe în viitorul apropiat", a declarat Stoltenberg duminică pentru ziarul german de afaceri Handelsblatt. "Suntem într-o fază decisivă a războiului. Ne confruntăm cu lupte crâncene. Prin urmare, este important să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a învinge şi pentru a continua ca naţiune independentă", a adăugat șecretarul general al NATO. Sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai rapidă cale spre pace, a spus acesta. Şeful NATO a vorbit înaintea unei noi reuniuni de coordonare a ţărilor occidentale care oferă ajutor Ucrainei, care va avea loc pe 20 ianuarie la baza americană de la Ramstein, în Germania. Kievul cere de luni de zile mai multe arme grele. Naţiunile occidentale au fost mult timp reticente în a livra armament greu Ucrainei, invocând temeri de a fi atrase în război sau de a provoca Rusia. Moscova protestează Gama de arme furnizate s-a extins acum. La începutul acestei luni, Franţa, Germania şi Statele Unite au promis trimiterea de vehicule blindate care transportă tancuri de infanterie sau de recunoaştere - 40 de Marder germane, 50 de Bradley americane şi AMX-10 RC franceze. Marea Britanie a anunţat sâmbătă că va livra tancuri Challenger 2 Ucrainei, devenind astfel prima ţară care furnizează tancuri grele de producţie occidentală Kievului. Moscova a denunţat o decizie care nu ar face decât să "intensifice" conflictul. Citește și: Primele tancuri vestice vor ajunge în Ucraina: Marea Britanie donează tancuri Challenger II. Kievul așteaptă ofensiva de primăvară, când 500.000 de ruși vor fi aruncați în luptă Polonia şi Finlanda şi-au manifestat disponibilitatea de a furniza Ucrainei tancurile mai grele Leopard 2. Potrivit secretarului general al NATO, preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o greşeală atacând Ucraina. "A supraestimat forţa propriilor sale forţe armate. Le vedem paşii greşiţi, lipsa de moral, problemele de comandament, echipamentul slab", a spus el. Dar ruşii "au demonstrat că sunt dispuşi să suporte pierderi grele pentru a-şi atinge obiectivul", a adăugat el.

Harry s-ar putea împăca, măcar de ochii lumii, cu Casa Regală, pentru a nu umbri încoronarea lui Charles al III-lea, tatăl său
Internațional

Harry s-ar putea împăca, măcar de ochii lumii, cu Casa Regală, pentru a nu umbri încoronarea lui Charles al III-lea, tatăl său

Harry, posibilă împăcare cu Casa Regală. O întâlnire între prinţul Harry şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice ar fi avută în vedere înaintea ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea din luna mai cu scopul de a atenua tensiunile din rândul casei domnitoare din Regatul Unit, potrivit The Sunday Times. Harry, posibilă împăcare cu Casa Regală "Va trebui ca toate părţile implicate să fie flexibile, dar acest lucru este posibil, este o situaţie ce poate fi reparată", a declarat o sursă din anturajul suveranului britanic şi al prinţului Harry, citată de acelaşi supliment duminical, care evocă posibilitatea unei reuniuni între prinţul Harry, tatăl lui - regele Charles al III-lea - şi fratele său mai mare - prinţul William - înaintea ceremoniei de încoronare, programată pe 6 mai. Volumul de memorii al prinţului Harry, intitulat "Spare" ("Rezervă"), are parte de un debut fulminant în librării. Fiul cel mic al regelui britanic nu iartă pe nimeni în această carte, criticându-l mai ales pe fratele său mai mare, pe care l-a descris prin sintagma "cel mai bun duşman". În mod oficial, locuitorii de la Palatul Buckingham au păstrat tăcerea şi nu au făcut declaraţii despre această carte extrem de controversată. Și Harry are mult de pierdut Dar, potrivit sursei citate în The Sunday Times, "trebuie ca familia regală să treacă la alte lucruri şi trebuie ca incidentul să fie rezolvat până în aprilie". "Regele are nevoie de un drum mai liber înainte de încoronare", a adăugat aceeaşi sursă. Conform unei alte surse, a cărei declaraţie a fost publicată tot în The Sunday Times, prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, ar urma să fie invitaţi la încoronare pentru ca acest conflict familial să nu devină "o distragere a atenţiei publice" şi să nu umbrească evenimentul din luna mai. Citește și: „Un țânc răzgâiat”, un „miop care stă în centrul adevărului său” – cum a reușit prințul Harry cu cartea sa, „Spare”, să împace moharhiștii cu republicanii în presa britanică Harry şi Meghan au renunţat la îndatoririle lor oficiale din cadrul familiei regale britanice în 2020 şi locuiesc de atunci în California. Potrivit unui sondaj realizat recent de YouGov, Harry şi Meghan sunt acum chiar mai impopulari decât prinţul Andrew, unul dintre fraţii mai mici ai regelui Charles al III-lea, căruia i-au fost retrase atribuţiile regale după un scandal sexual.

Putin, într-un univers paralel: Dinamica din Ucraina este pozitivă. Economia noastră stă bine, șomajul e la un minim istoric
Internațional

Putin, într-un univers paralel: Dinamica din Ucraina este pozitivă. Economia noastră stă bine, șomajul e la un minim istoric

Putin vede "dinamică pozitivă" în Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că "operaţiunea militară specială" din Ucraina indică o tendinţă pozitivă şi şi-a exprimat speranţa că soldaţii ruşi vor obţine şi alte victorii după cele revendicate de Moscova în această săptămână la Soledar. Putin vede "dinamică pozitivă" în Ucraina "Dinamica este pozitivă. Totul se desfăşoară conform planului Ministerului Apărării şi Statului Major", a declarat Putin pentru postul de televiziune public Rossiya-1, potrivit TASS. "Şi sper că luptătorii noştri ne vor da încă o dată satisfacţie prin rezultatele lor militare", a continuat şeful statului rus. Armatele rusă şi ucraineană revendicau vineri fiecare controlul asupra oraşului Soledar din estul Ucrainei, ce împreună cu oraşul învecinat Bahmut este scena unor lupte crâncene, descrise de un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski drept cele mai sângeroase de la începutul invaziei ruse. Citește și: Carnagiu la Dnipro: 25 de morți, 73 de răniți, 43 de dispăruți (bilanț duminică după-amiază) "Situaţia în economie este stabilă, mult mai bună comparativ nu doar cu ce au prognozat oponenţii noştri, dar şi cu ce am estimat noi. Şomajul este la un nivel minim istoric. Inflaţia este mai mică decât era de aşteptat şi, foarte important, are o tendinţă descendentă", a mai spus Vladimir Putin. Economia rusă s-a contractat în 2022 sub greutatea sancţiunilor adoptate de Occident, dar mult mai puţin decât prognozau majoritatea economiştilor. Potrivit previziunilor guvernului rus, economia de 2.140 de miliarde de dolari ar urma să se contracteze cu 0,8% în acest an. Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei.

Carnagiu la Dnipro: 25 de morți, 73 de răniți, 43 de dispăruți (bilanț duminică după-amiază)
Internațional

Carnagiu la Dnipro: 25 de morți, 73 de răniți, 43 de dispăruți (bilanț duminică după-amiază)

Carnagiu la Dnipro: 25 de morți. Bilanţul atacului cu rachete efectuat sâmbătă de forţele ruse asupra unui bloc de apartamente din oraşul ucrainean Dnipro a urcat la 25 de morţi, potrivit președintelui Zelenski. Carnagiu la Dnipro: 25 de morți Până duminică dimineaţă, 73 de persoane rănite, printre care 14 copii, au fost salvate de sub dărâmăturile clădirii parţial prăbuşite, a anunţat Apărarea Civilă Ucraineană pe Telegram. Duminică după-amiază, Zelenski a anunțat că 39 de persoane fuseseră salvate (din care șase, copii), 25 - morți (din care, un copil), 73 - răniți (13 copii), 43 - dispăruți, 300 de apartamente - distruse în diferite grade. Operaţiunea de căutare a persoanelor date dispărute continuă. Conducerea de la Kiev a condamnat dur atacurile împotriva civililor şi a denunţat încă o dată "teroarea rusă". Citește și: FOTO O adolescentă care a supraviețuit miraculos atacului rusesc cu rachetă de la Dnipro așteaptă să fie salvată de la etajul al cincilea într-un apartament din care nu a rămas nimic întreg În afară de Dnipro, alte zone afectate au fost Odesa, Harkov, Liov şi Kiev, unde infrastructura civilă a fost avariată şi alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Armata ucraineană a precizat că a doborât 25 dintre cele 38 de rachete trase sâmbătă de forţele ruse.

FOTO O adolescentă care a supraviețuit miraculos atacului rusesc cu rachetă de la Dnipro așteaptă să fie salvată de la etajul al cincilea într-un apartament din care nu a rămas nimic întreg
Internațional

FOTO O adolescentă care a supraviețuit miraculos atacului rusesc cu rachetă de la Dnipro așteaptă să fie salvată de la etajul al cincilea într-un apartament din care nu a rămas nimic întreg

Supraviețuire miraculoasă la Dnipro, fotografie tulburătoare. Imaginile tragediei din Dnipro, unde un bloc de locuințe a fost atacat cu o rachetă rusească sâmbătă, sunt tulburătoare. Supraviețuire miraculoasă la Dnipro, fotografie tulburătoare În câteva din acestea, ale fotografului Arsen Dzodzaev pentru grupul de presă ucrainean Hromadske, poate fi văzut, printre bucăți masive de beton, o tânără femeie. Apartamentul în care se afla în momentul atacului se afla la etajul al cincilea al blocului din Dnipro. Supraviețuire miraculoasă la Dnipro (sursa: Hromadske) Potrivit lui Anton Gerashchenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, în urma atacului au murit nouă persoane (printre care și o adolescentă de 15 ani) și alte 64 au fost rănite (59, spitalizate). Atacuri ruseşti au vizat sâmbătă infrastructurile energetice şi strategice ucrainene din Harkov (nord-est) şi Liov (vest), au declarat oficiali ucraineni. Citește și: Aeroportul militar Otopeni devine baza avioanelor AWACS ale NATO, care vor supraveghea manevrele Rusiei „Au fost întreruperi de urgenţă” după două lovituri împotriva infrastructurilor, a declarat guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegoubov. La Liov, autorităţile au avertizat cu privire la întreruperi în furnizarea de apă şi electricitate.

Bucăți dintr-o rachetă rusească ajung din nou pe teritoriul Moldovei după atacurile asupra Ucrainei de sâmbătă
Internațional

Bucăți dintr-o rachetă rusească ajung din nou pe teritoriul Moldovei după atacurile asupra Ucrainei de sâmbătă

Fragmente de rachetă rusească în Moldova. Chișinăul a anunţat sâmbătă că au fost găsite resturi de rachetă pe teritoriul său după un nou val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, condamnând aceste atacuri. Fragmente de rachetă rusească în Moldova "Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei a afectat din nou Moldova", a scris pe Twitter preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, postând în mesajul său fotografii de la faţa locului. "Poliţia de frontieră a găsit fragmente de rachetă în apropierea satului Larga, în nordul Moldovei. Condamnăm ferm atacurile violente de astăzi", se arată în mesaj. Este al treilea incident de acest gen. Citește și: VIDEO Cinci morți și 27 de răniți, din care șase, copii, la Dnipro, după ce un bloc de locuințe a fost lovit de o rachetă rusească Rusia a tras sâmbătă mai multe rachete asupra unor infrastructuri-cheie la Kiev, dar şi asupra unor oraşe din alte regiuni ale Ucrainei, potrivit unor responsabili ucraineni, în timp ce incertitudinea se menţine cu privire la soarta oraşului Soledar (est), pe care Moscova susţine că l-a "eliberat" după o bătălie dură. Mai multe explozii s-au făcut auzite sâmbătă dimineaţa la Kiev, responsabili ucraineni afirmând că bombardamente ruse au avut drept ţintă infrastructuri-cheie ale capitalei.

VIDEO Cinci morți și 27 de răniți, din care șase, copii, la Dnipro, după ce un bloc de locuințe a fost lovit de o rachetă rusească
Internațional

VIDEO Cinci morți și 27 de răniți, din care șase, copii, la Dnipro, după ce un bloc de locuințe a fost lovit de o rachetă rusească

Morți și răniți copii, bloc lovit. Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 27 au fost rănite, sâmbătă, într-un atac rusesc asupra unui imobil de locuinţe din oraşul Dnipro, în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene. Morți și răniți copii, bloc lovit "Sunt deja cinci morţi, 27 de persoane au fost rănite şi spitalizate, între care şase copii", a declarat guvernatorul Dnipro, Valentin Reznitchenko, pe Telegram, unde a postat o fotografie cu o clădire în ruine. Eternal memory to all whose lives were taken by ?? terror! The world must stop evil. Debris clearance in Dnipro continues. All services are working. We're fighting for every person, every life. We'll find everyone involved in terror. Everyone will bear responsibility. Utmost. pic.twitter.com/zG4rIF8nzC— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) January 14, 2023 Atacuri ruseşti au vizat sâmbătă infrastructurile energetice şi strategice ucrainene din Harkov (nord-est) şi Liov (vest), au declarat oficiali ucraineni. Citește și: Aeroportul militar Otopeni devine baza avioanelor AWACS ale NATO, care vor supraveghea manevrele Rusiei "Au fost întreruperi de urgenţă" după două lovituri împotriva infrastructurilor, a declarat guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegoubov. La Liov, autorităţile au avertizat cu privire la întreruperi în furnizarea de apă şi electricitate.

Iranul a spânzurat un cetățean britanic și iranian, fost viceministru al Apărării, pentru spionaj. Londra amenință cu un "răspuns"
Internațional

Iranul a spânzurat un cetățean britanic și iranian, fost viceministru al Apărării, pentru spionaj. Londra amenință cu un "răspuns"

Cetățean britanic-iranian, spânzurat în Iran. Fostul viceministru iranian al Apărării, Alireza Akbari, condamnat la moarte pentru spionaj, a fost executat prin spânzurare, a anunţat sâmbătă agenţia Autorităţii judiciare iraniene, Mizan. Cetățean britanic-iranian, spânzurat în Iran Potrivit agenţiei, Akbari, care avea 61 de ani şi dublă cetăţenie, britanică şi iraniană, fusese condamnat pentru "corupţie pe Pământ şi pentru atingere adusă securităţii interne şi externe" a Iranului, pentru că "a transmis informaţii" către serviciul secret britanic MI6. Alireza Akbari a ocupat postul de adjunct al ministrului Apărării în mandatul fostului preşedinte reformator Mohammad Khatami (1997-2005). Ministerul iranian al Informaţiilor a descris cazul lui Akbari drept "unul dintre cele mai importante de infiltrare" în sistemul de securitate al Iranului. Fostul ministrul a devenit "un spion-cheie" pentru MI6 în virtutea poziţiei sale importante şi a furnizat Marii Britanii informaţii notabile, informa agenţia Mizan. După anunţul condamnării sale la moarte prin hotărârea care este definitivă după respingerea recursului de către Curtea Supremă iraniană, Marea Britanie a cerut miercuri Iranului eliberarea lui Akbari, ţinând cont de dubla sa cetăţenie. Londra amenință cu un "răspuns" Vineri, SUA s-au raliat apelului Regatului Unit adresat Iranului de a nu-l executa pe Akbari. "Acuzaţiile împotriva lui Akbari şi condamnarea lui la moarte sunt motivate politic şi executarea lui ar fi inadmisibilă", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Vedant Patel, informând totodată despre o "posibilă executare iminentă". Executarea lui Akbari este un "act barbar" ce "nu va rămâne fără răspuns", a reacţionat sâmbătă ministrul de Externe al Regatului Unit, James Cleverly. Citește și: Aeroportul militar Otopeni devine baza avioanelor AWACS ale NATO, care vor supraveghea manevrele Rusiei Londra "îl va convoca pe însărcinatul cu afaceri iranian pentru a-i aduce la cunoştinţă dezgustul nostru" faţă de acest act, a adăugat Cleverly. La rândul său, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a denunţat pe Twitter o condamnare "nemiloasă şi laşă".

Ucrainencele fug de soldații ruși și dau de traficanții de persoane. Exploatarea prin muncă și abuzurile sexuale, pericole pe care Europa nu le poate elimina
Internațional

Ucrainencele fug de soldații ruși și dau de traficanții de persoane. Exploatarea prin muncă și abuzurile sexuale, pericole pe care Europa nu le poate elimina

Ucrainence refugiate, exploatate crunt de traficanți. Mai mult de opt milioane de oameni au fugit de războiul din Ucraina. 90% dintre refugiați sunt femei și copii. Însă pericolul de care încearcă să scape nu se termină o dată ce părăsesc Ucraina, căci ajung să fie printre cele mai vizate ținte ale organizațiilor criminale. Vulnerabili, traumatizați de război, uneori necunoscând nici o altă limbă, fără bani, fără nici o perspectivă reală de sprijin, ajunși într-o țară străină, uneori doar cu hainele de pe ei, refugiații caută de lucru, dispuși să facă orice, sau gazde care să le adăpostească, fără să aibă timp să le verifice, expunându-se astfel riscului de a cădea pradă traficanților de persoane, exploatatorilor sexuali sau de muncă forțată. Dintre refugiați, cele mai expuse, fiind și cele mai vulnerabile, sunt femeile însărcinate. Într-un recent interviu acordat cotidianului Die Welt, Helga Schmid, secretarul general al OSCE, vorbește despre realitate cruntă cu care se confruntă refugiații ucraineni, explicând totodată de ce Rusia nu poate fi exclusă din OSCE. Ucrainence refugiate, exploatate crunt de traficanți Potrivit estimărilor OSCE, la nivel mondial, traficul de persoane a crescut dramatic, existând între 25 și 27 de milioane de victime pe an însă doar 10.000 dintre aceste cazuri ajung în fața justiției. Și mai puțin de un procent din victime poate fi identificat. „În traficul de persoane există, în mare măsură, impunitate pentru făptuitori”, a declarat, pentru Die Welt, Helga Schmid, adăugînd că una dintre marile probleme cu care se confruntă refugiații din Ucraina este vulnerabilitatea în fața traficanților. „Căutările online globale pentru servicii sexuale și reprezentări pornografice ale femeilor și copiilor ucraineni au crescut cu până la 600% de la începutul războiului. Traficul de femei însărcinate a crescut semnificativ de la începutul războiului. Victimele infracțiunilor sexuale sunt ademenite online cu promisiuni false, abuzate în locuințele private din țările gazdă sau interceptate direct la graniță de traficanții de persoane, sub acoperire. Crima organizată a intrat pe fir. Acești criminali fără scrupule vizează oameni vulnerabili, care au nevoie de ajutor, au nevoie să câștige bani, nu vorbesc limba în noua țară și sunt adesea traumatizați de război. Creșterea traficului de persoane, în timpul războiului, ne arată, într-adevăr, cît de adîncă este prăpastia.” OSCE & Reuters: "Be safe" Pe lângă exploatarea sexuală, a apărut, în traficul de persoane și o tendință crescândă a constrângerii către criminalitatate, cum ar fi cerșetoria forțată sau căsătoriile simulate. Profiturile anuale din traficul de persoane au explodat în ultimii 15 ani și sunt estimate la aproximativ 150 de miliarde de dolari pe an. Potrivit lui Schmidt, „dacă traficul de persoane ar fi o țară, aceasta s-ar situa pe locul 55 în lume în ceea ce privește producția economică.”. Alături de Thomson Reuters, OSCE a lansat campania „Be safe”, în care oamenii sunt avertizați, înainte de a-și părăsi țara, asupra tertipurilor traficanților (cum ar fi utilizarea femeilor pentru racolare), având la dispoziție și o linie telefonică, pentru cazurile de urgență. Citește și: O nouă umilință pentru România în dosarul Schengen: Suedia nu va pune subiectul în discuție la Bruxelles, premierul Kristersson evită și să-l menționeze Astfel, pe site-ul helpukrainians.info refugiații sînt îndrumați să parcurgă trei pași pentru a se păzi de prădători: să fie atenți la semne (oferta unui loc de muncă cu un salariu nerealist de mare, abordarea insistentă, reținerea pașaportului, controlul asupra libertății de mișcare), să reducă la minumum orice risc (să nu rămînă singuri, să nu-și înstrăineze actele, să nu accepte oferte nesolicitate de transport, să aibă contactele ambasadelor Ucrainei și telefonul mereu încărcat) și să aibă, în permanență, la îndemână, o soluție de ajutor. Misiuni OSCE suspendate în Ucraina Anul trecut OSCE a fost nevoită să suspende două misiuni în Ucraina – inclusiv o misiune de observare a încetării focului la Donbass – pentru că Rusia și-a retras sprijinul, o acțiune care contravine regulilor OSCE, conform cărora un stat participant ar trebui să primească asistență dacă o solicită. „2022 a fost un an foarte dificil pentru OSCE – și nu doar din cauza bugetului. Cu toate acestea, am reușit să mobilizăm mai multe fonduri extrabugetare din statele membre individuale, în special din Germania, ceea ce a asigurat capacitatea organizației de a-și continua misiunea”, a declarat Schmid. Aceasta a adăugat că, astfel, de la 1 noiembrie, anul trecut, peste 60 de membri ai personalului OSCE și un reprezentant special au activat din nou în Ucraina, supraveghind 23 de proiecte, ajutând inclusiv la acțiuni de deminare, consolidarea securității cibernetice și sprijinirea femeilor și copiilor care au fost victime ale violenței. Rusia nu poate fi exclusă Despre cerința ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, care percepe OSCE ca fiind o „autostradă către iad”, de a exclude Rusia din organizație, Schmid a declarat: „Să ne înțelegem: este clar că Rusia a atacat Ucraina, iar Moscova este agresorul în acest război. Ministrul de externe ucrainean are dreptate când spune că principiile fundamentale ale OSCE – precum suveranitatea statului, integritatea teritorială și interzicerea violenței – au fost călcate în picioare. Totuși, spre deosebire de Consiliul Europei, OSCE nu are un mecanism de suspendare care ar putea fi folosit pentru a exclude Rusia. Acest lucru se datorează faptului că nu suntem o organizație similară UE sau NATO. (...) Menținerea canalelor diplomatice deschise nu înseamnă că aprobăm politica Moscovei, iar a sta alături la o masă nu înseamnă doar că facem schimb de plezanterii diplomatice. Dimpotrivă, încă din 3 martie, marea parte a țărilor au activat un mecanism OSCE pentru a investiga încălcările drepturilor omului ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Într-o zi vom avea nevoie din nou de canale de conversație. Și OSCE este singura organizație de securitate în care toți cei importanți pentru arhitectura europeană de securitate stau la aceeași masă.”. Întrebată dacă OSCE ar fi dispusă să monitorizeze încetarea focului între Rusia și Ucraina, Helga Schmid a răspuns: „Suntem gata să ne aducem contribuția când va veni momentul, așa cum am făcut și în trecut. Însă cum va arăta această contribuție în termeni concreti rămâne de văzut.”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră