VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani

Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani. Vladimir Putin a preluat, azi, pentru a cincea oară, funcția de președinte al Rusiei. Într-un discurs către ruși, Putin a mulțumit „eroilor operațiunii militare speciale” și a dat asigurări că siguranța poporului rus ar fi pentru el mai presus de orice. La inaugurare au venit reprezentanții a șase țări din Uniunea Europeană.
Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani
După o slujbă de rugăciune, patriarhul Kirill i-a urat lui Putin să guverneze până la sfârșitul secolului: Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze astfel încât sfârșitul secolului să însemne sfârșitul perioadei în care ați fost la putere. Aveți tot ce vă trebuie pentru a servi țara mult timp și cu succes". Putin este născut în 1952, deci la finalul acestui secol ar avea 147 de ani.
Adresându-se lui Putin, patriarhul Kirill s-a exprimat, aparent, greșit și l-a numit „Înălțimea Voastră".
Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a justificat din nou agresiunea din Ucraina, spunându-i lui Putin că șeful statului uneori „trebuie să ia decizii fatale, formidabile" care „implică victime".
El l-a comparat pe Putin cu Alexandru Nevski, conducătorul medieval care i-a învins pe cavalerii teutoni.
Reprezentanții a 6 țări UE – Franța, Ungaria, Slovacia, Grecia, Malta și Cipru – au venit la inaugurarea lui Putin, scrie Radio Svoboda. Mai mulți membri ai UE, inclusiv Germania, nu au acceptat invitația rusă. Ambasadorul UE de asemenea a refuzat să participe. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Matthew Miller a spus că nici Statele Unite nu vor fi prezente la inaugurare. El a declarat că SUA nu consideră alegerile prezidențiale din Rusia corecte, dar îl recunosc pe Vladimir Putin ca șef al statului.