joi 10 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: slujbă

6 articole
Eveniment

Teodosie a ținut slujba cu ușile închise

Supărat pe presă, Arhiepiscopul Tomisului, a ținut slujba de azi cu ușile închise. Circa 20 de credincioși se aflau în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, arată imaginile difuzate pe Facebook de Radio Dobrogea. Foto: Captură video Citește și: Cea mai mare vulnerabilitate a lui Ciolacu, posibila cazare a febleței sale Docuz într-o vilă a Guvernului, complet cenzurată în presa PSD Arhiepiscopul pare să fi fost enervat de jurnaliștii care doreau să-l întrebe în legătură cu sancțiunile luate împotriva sa de Sfântul Sinod. Teodosie a ținut slujba cu ușile închise Teodosie oficia slujba de Sfințire Mică a Apei, după care a rostit Moliftele Sfântului Vasile cel Mare - unul din motivele conflictului cu Sfântul Sinod. La vederea jurnaliștilor prezenți la acel moment, ÎPS Teodosie a cerut închiderea bisericii, citirea efectuâdu-se ulterior cu ușile încuiate, spre nemulțumirea enoriașilor veniți la slujbă. „De altfel, nici alți preoți nu au avut acces în Catedrală. După aproximativ 20 de minute, ușile Catedralei s-au deschis, înaltul prelat ieșind să binecuvânteze enoriașii de afară cu aghiasmă”, scrie Ziua de Constanța. Sfântul Sinod a decis ca Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, să nu mai fie invitat la Sfânta Liturghie organizată în alte eparhii, până când nu va renunţa la rostirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului mai este acuzat de reprezentanţii Sfântului Sinod şi de hirotonirea unor teologi care nu îndeplinesc condiţiile legale, fiind invocat inclusiv cazul a doi angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, care ”au solicitat să slujească în capela militară, fără a susţine însă examenul de promovare în clerul militar.

Teodosie a ținut slujba cu ușile închise Foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului
Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani Foto: Kremlin.ru
Internațional

Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani

Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani. Vladimir Putin a preluat, azi, pentru a cincea oară, funcția de președinte al Rusiei. Într-un discurs către ruși, Putin a mulțumit „eroilor operațiunii militare speciale” și a dat asigurări că siguranța poporului rus ar fi pentru el mai presus de orice. La inaugurare au venit reprezentanții a șase țări din Uniunea Europeană. Citește și: Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni Patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească până la 147 de ani După o slujbă de rugăciune, patriarhul Kirill i-a urat lui Putin să guverneze până la sfârșitul secolului: Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze astfel încât sfârșitul secolului să însemne sfârșitul perioadei în care ați fost la putere. Aveți tot ce vă trebuie pentru a servi țara mult timp și cu succes". Putin este născut în 1952, deci la finalul acestui secol ar avea 147 de ani. Adresându-se lui Putin, patriarhul Kirill s-a exprimat, aparent, greșit și l-a numit „Înălțimea Voastră". Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a justificat din nou agresiunea din Ucraina, spunându-i lui Putin că șeful statului uneori „trebuie să ia decizii fatale, formidabile" care „implică victime". El l-a comparat pe Putin cu Alexandru Nevski, conducătorul medieval care i-a învins pe cavalerii teutoni. Reprezentanții a 6 țări UE – Franța, Ungaria, Slovacia, Grecia, Malta și Cipru – au venit la inaugurarea lui Putin, scrie Radio Svoboda. Mai mulți membri ai UE, inclusiv Germania, nu au acceptat invitația rusă. Ambasadorul UE de asemenea a refuzat să participe. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Matthew Miller a spus că nici Statele Unite nu vor fi prezente la inaugurare. El a declarat că SUA nu consideră alegerile prezidențiale din Rusia corecte, dar îl recunosc pe Vladimir Putin ca șef al statului.

Putin ucide ucraineni și de Înviere (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin ucide ucraineni și de Înviere

Putin ucide ucraineni și de Înviere. Preşedintele rus Vladimir Putin şi zeci de credincioşi din Moscova au participat sâmbătă seara la slujba de Înviere, oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina. Președintele rus, mulțumiri pentru Kirill Putin, într-un costum de culoare închisă, cămaşă albă şi cravată roşu închis, a fost filmat în principala biserică din capitala rusă - Catedrala Hristos Mântuitorul - alături de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, fiecare ţinând în mână o candelă roşie aprinsă, după cum se vede într-o înregistrare video de la slujbă. Citește și: VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație” Liderul rus şi-a făcut cruce de mai multe ori în timpul slujbei, care a început sâmbătă seara târziu şi a durat până la primele ore ale zilei de duminică. Când patriarhul Kirill a anunţat "Hristos a înviat!", Putin s-a alăturat celorlalţi credincioşi care au răspuns: "Adevărat a înviat!". Putin nu a menţionat explicit războiul, pe care Kremlinul îl numeşte "operaţiune militară specială", în mesajul său de Paşti. Într-un discurs public adresat patriahului Kirill, capul Bisericii ortodoxe ruse, Putin i-a mulţumit pentru "cooperarea fructuoasă în perioada dificilă actuală, în timp ce este important pentru noi să ne unim eforturile în vederea dezvoltării constante şi a întăririi patriei". Patriarhul rus, suporter înfocat al războiului Capul bisericii ruse a sprijinit cu tărie războiul din Ucraina, intrat deja în al treilea an. Zeci de mii de oameni au fost ucişi şi milioane de oameni au trebuit să-şi abandoneze casele de când Putin a ordonat invadarea ţării vecine în februarie 2022. În cadrul slujbei de Înviere, patriarhul rus s-a rugat pentru protejarea "graniţelor sfinte" ale Rusiei, exprimându-şi speranţa că Dumnezeu va opri "luptele interne" între Rusia şi Ucraina, a relatat agenţia de presă de stat TASS. Creştinii ortodocşi, inclusiv Biserica Ortodoxă Rusă, respectă calendarul iulian şi sărbătoresc Paştele în acest weekend, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale a celebrat marea sărbătoare pe 31 martie, după calendarul gregorian. Unde merge Putin la slujbe Putin participă întotdeauna la slujbe în timpul marilor sărbători bisericeşti. De Crăciun, el participă de obicei la slujbe în biserici mai mici din afara Moscovei. De Paşte, el merge în mod tradiţional la Catedrala Hristos Mântuitorul, care a fost reconstruită în perioada post-sovietică şi care a devenit un simbol al relaţiei simbiotice a statului cu Biserica Ortodoxă. Biserica rusă, condusă de patriarhul Kirill, a luat măsuri drastice împotriva disidenţei interne, un preot a fost exclus pentru că a refuzat să se roage ca Dumnezeu să ghideze Rusia spre victoria asupra Ucrainei, iar un alt preot a fost suspendat pentru că a oficiat slujba de pomenire la mormântul lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei care a murit într-o colonie penitenciară din regiunea arctică în februarie. Putin ucide ucraineni și de Înviere Un tir cu rachete ruseşti asupra regiunii Doneţk, în estul Ucrainei, a ucis două persoane, în timp ce un atac cu drone asupra oraşului Harkov, în nord-estul ţării, a făcut cel puţin şase răniţi, au indicat duminică responsabili locali. Ultimele atacuri au avut loc în timp ce creştinii ortodocşi din Ucraina şi din Rusia celebrau sărbătoarea Învierii. "La Pokrovsk, tiruri cu rachete au ucis două persoane şi au avariat o casă", a declarat Vadim Filaşkin, guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk (est) într-un mesaj pe Telegram. Localitatea Pokrovsk se află la circa 60 km nord-vest de oraşul Doneţk, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume ocupată de Rusia şi pe care Moscova pretinde că ar fi anexat-o. Forţele aeriene ucrainene au declarat că ruşii au lansat 24 de drone iraniene Shahed asupra teritoriului Ucrainei în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică şi că 23 dintre ele au fost doborâte. "O casă şi dependinţele sale au ars în urma acestor atacuri. Şase persoane au fost rănite, între care o fetiţă născută în 2015", a declarat guvernatorul Harkovului, Oleg Sinegubov, pe Telegram. Zelenski, în cămașă tradițională Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat un mesaj video duminică de la Catedrala Sf. Sofia din Kiev, situată în centrul capitalei. Înlocuindu-şi îmbrăcămintea militară obişnuită printr-o cămaşă tradiţională ucraineană, el a spus că Dumnezeu este un "aliat" al Ucrainei. "Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge definitiv moartea", a declarat Zelenski. În cadrul catedralei, o expoziţie prezintă icoane religioase pictate pe lăzi de muniţie.

Preotul agresiv ieșean, iertat de superiori (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Preotul agresiv ieșean, iertat de superiori

Preotul agresiv ieșean, iertat de superiori. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a ridicat toate sancţiunile şi a încheiat cercetarea cu privire la acuzaţiile aduse preotului Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni. Preotul agresiv ieșean, iertat de superiori Acesta a fost filmat lovind o enoriaşă în faţa bisericii. Decizia a fost luată înainte de Crăciun. Citește și: Putin îi pregătește pe ruși pentru un nou Afganistan, dar mult mai aproape de casă: șeful Externelor de la Moscova anunță că Rusia nu se grăbește în teatrul de război din Ucraina Astfel, preotul Calistrat a fost deja filmat în faţa altarului, slujind şi ţinând predică la finalul Liturghiei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Penalul Gigi Becali a citit slujba la Catedrala Patriarhală Foto: Inquam/ Octav Ganea
Politică

Becali a citit slujba la Catedrala Patriarhală

Penalul Gigi Becali a citit Psalmul 50 slujba la Catedrala Patriarhală, relatează mai multe publicații. De altfel, evenimentul a fost transmis de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române. El era îmbrăcat în Dolce & Gabbana, arată Antena 3. Presa sportivă subliniază că Becali s-a dus la biserică a doua zi după ce echipa sa a făcut egal cu FC Voluntari, echipa controlată de finul său, Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Penalul Gigi Becali a citit la slujba la Catedrala Patriarhală „FCSB s-a împiedicat în meciul cu FC Voluntari, reușind să obțină doar un rezultat de egalitate în fața elevilor lui Liviu Ciobotariu, 2-2. Rezultatul o poate costa titlul pe vicecampioana României, iar partida a fost urmată de un adevărat scandal de la distanță între patronul bucureștenilor Gigi Becali și șeful ilfovenilor Florentin Pandele, pe care l-a acuzat că a permis ca echipa lui să fie motivată financiar de liderul CFR Cluj. Reacția acestuia nu a întârziat să apară, primarul din Voluntari negând ferm toate acuzațiile nașului său”, afirmă Pro Sport. După meci, Becali a apărut la Catedrala Patriarhală, îmbrăcat într-o ținută sport Dolce & Gabbana, și a citit Psamul 50: ”Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.” Foto: Captură video Becali are mai multe condamnări penale: pentru lipsire de libertate, sentință din 2013, precum și pentru dare de mită și fals, sentință tot din 2013. El a stat la închisoare circa doi ani. El ar fi unul dintre principalii finanţatori ai Catedralei Mântuirii Neamului,scrie presa, deși datele oficiale arată că cea mai mare parte a banilor pentru această construcție a provenit de la diferite bugete ale statului, fie de la cel central, fie de la diferite primării. Citește și: Putin, din ce în ce mai disperat: amenință fățiș NATO cu o reacție nucleară și numește decizia Finlandei de a se alătura alianței „o greșeală”. G7 pune presiune pe Kremlin

Putin la slujba de Paști, fake? (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin la slujba de Paști, fake?

Putin la slujba de Paști, fake? Prezența lui Vladimir Putin la slujba de Paști de la Moscova pare să nu fi fost reală, deși imagini video cu președintele rus îl înfățișează la ceremonia religioasă. Putin la slujba de Paști, fake? În imaginile publicate de Kremlin, însă, nu există nici un cadru în care să se vadă, simultan, atât președintele rus, cât și mulțimea. Mai mult, un scurt video filmat din interiorul catedralei moscovite arată cum Putin a repetat mișcările pentru slujbă. Din aceleași imagini se poate înțelege că nu există public în catedrală. Citește și: Europa răsuflă ușurată, după ce i-a trecut glonțul putinist pe la ureche: Marine Le Pen își recunoaște înfrângerea în fața lui Emmanuel Macron, deși clamează o „victorie remarcabilă” Nu este clar dacă imaginile de la repetiții au fost adăugate ulterior peste cele reale ale slujbei sau Putin chiar a participat la ceremonia religioasă. Someone in the Kremlin leaked how the Easter church service was filmed. The footage of Putin was filmed separately. pic.twitter.com/F9kYcUysmR— Mykhailo Golub (@golub) April 25, 2022

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră